Telefon: 0723 370 540

Relațiile Romantice Privite din Perspectiva Sufletului – Dr. Joshua David Stone

Relațiile Romantice Privite din Perspectiva Sufletului – Dr. Joshua David Stone

25,00 RON 35,00 RON
Disponibilitate: În Stoc
De ce femeile şi bărbaţii iubesc prea mult?Acest lucru se întâmplă iniţial din două motive. Individul nu este pe deplin corect faţă de Sine, şi întreg în Sine. Persoana este deconectată de la viața spirituală şi nu realizează acest lucru. Dacă o pers...
Cu TVA: 25,00 RON
Cod produs: carte

De ce femeile şi bărbaţii iubesc prea mult?
Acest lucru se întâmplă iniţial din două motive. Individul nu este pe deplin corect faţă de Sine, şi întreg în Sine. Persoana este deconectată de la viața spirituală şi nu realizează acest lucru. Dacă o persoană nu deţine 100% din puterea personală, o va căuta adesea la altcineva. În al doilea rând, dacă nu se iubeşte pe Sine, va căuta să găsească această iubire la altcineva mai degrabă decât în Sine însăşi. În al treilea rând, dacă persoana nu se simte deplină în Sine însăşi, își va căuta împlinirea într-o altă persoană. Acest lucru ar putea fi descris ca o relaţie reciprocă de dependentă. În al patrulea rând, există și ceea ce se numeşte ataşament versus preferinţă. Aşa cum ne-a învăţat Buddha în cele Patru Adevăruri Nobile, toată suferinţa provine din ataşamente și puncte de vedere greşite. Dintr-o perspectivă spirituală ar fi ideal să nu avem ataşamente în viaţă faţă de nimeni şi de nimic, ci doar preferinţe. Dependenţa este un alt cuvânt pentru ataşament. Când ai preferințe și pierzi ceva, nu suferi. În cazul ataşamentului, dacă ceva din afara ta ţi se ia, devii nefericit. Când eşti ataşat, fericirea, în loc să fie o stare de spirit, devine ceva din afara Sinelui. De ceea ce „devii” ataşat în mod deosebit, va fi, în cele din urmă, îndepărtat din viaţa ta, aşa că este mai bine să-ți înveţi lecţiile urmând calea cea uşoară, să renunţi la atitudinea de ataşament şi să o schimbi într-o preferinţă.

Specificatii:
Autor: 
Dr. Joshua David Stone
Editura: Agni Mundi
Format: 13 x 20 cm
Numar pagini: 272
ISBN: 978-606-8648-04-0
Anul apariției: 2014


 IV. Dragoste, Adorare şi Căsătorie

   De curând am avut o discuţie plăcută cu sora mea. Tocmai se implicase într-o relaţie romantică nouă şi lucrurile avansau foarte bine.
   A menţionat că a discutat despre căsătorie fără a vorbi despre dragoste. Apoi am întrebat-o dacă prietenul ei i-a spus că o adoră. Mă gândeam la asta în dimineaţa următoare şi mi-am dat seama că poate fi subiectul unei lecţii foarte importante.
   Vă voi împărtăşi gândurile mele despre dragoste, adorare şi căsătorie. În primul rând, cuvântul "Dragoste" este atât de des întâlnit în societatea noastră. Nici nu este de mirare că oamenilor le este frică să îl rostească. Are ataşat un bagaj aşa de mare. În umila mea opinie cred că, oamenii ar trebui să renunţe la acest bagaj în exces şi dacă simt dragostea, ar trebui să o împărtăşească şi să o exprime. A spune "Te iubesc" nu te obligă să te căsătoreşti în momentul acela. Înseamnă că simţi dragoste faţă de persoana respectivă în acel moment. De ce să ne jucăm şi să nu spunem adevărul? Dumnezeu este Dragoste şi Dragostea este Dumnezeu. De ce să nu dăm frâu liber Lui Dumnezeu şi dragostei din vieţile noastre? De ce să ne jucăm? Desigur, există un "Tao" în fiecare relaţie. Totuşi, în ceea ce priveşte dragostea, eu unul sunt de părere că ea trebuie exprimată atunci când o simţi. De ce să te joci când, adevărul este că persoana respectivă oricum simte acest lucru? Nu te îngrijora că cealaltă persoană nu recunoaşte asta în acel moment, căci nu este important.
   În ceea ce priveşte "Căsătoria", fii deschis şi onest cu privire la gândurile şi sentimentele tale despre căsătorie. Desigur şi aici trebuie să existe sincronizarea corectă. Cu toate acestea, trebuie să împărtăşeşti toate aspectele legate de căsătorie. Doar pentru că discuţi despre asta nu înseamnă că trebuie să o şi faci. De ce să te joci? Efortul este prea mare.
   Împărtăşirea adoraţiei reciproce este un lucru minunat. O ador pe soţia mea şi ea mă adoră pe mine. Nu este vorba de Egou sau de a-ţi fi frică să îţi exprimi dragostea. Înseamnă doar a avea încredere în prietena, prietenul sau soţul/soţia ta destul de mult încât să nu îţi reprimi dragostea absolut deloc. Nu numai că îmi iubesc soţia; o ador. Şi îi spun asta de mai multe ori pe zi. La fel face şi ea. Este un lucru minunat, căci atunci când îţi permiţi nu numai să iubeşti, ci şi să adori pe cineva, înseamnă că, nu îţi este frică de dragoste. Poţi adora şi un prieten, familia sau animalele de companie.. Exprimă-ţi dragostea. Ofer-o chiar dacă cealaltă persoană nu îţi spune asta. Acest lucru nu este important, pentru că, repet: "mai presus de orice nu te minţi pe tine". Dacă partenerul tău se abţine, este pierderea şi lecţia lui/ei. Adevărul este că iubeşti şi adori totul căci Dumnezeu este în tot.


XX. Cum să Stabileşti Relaţii Corecte

   În cărţile mele vorbesc destul de mult despre cum să atingem pacea interioară. Evident, aceasta este o perspectivă asupra vieţii şi un proces de învăţare despre cum să gândim corect şi să ne controlăm mintea pentru a ne pune în slujba Domnului. Este şi un proces despre învăţarea modului în care trebuie să gândim.
   Totuşi, acest capitol se axează pe sugestii despre cum să devii un mediator în cadrul relaţiilor pe care le creezi. Este o artă şi un mare talent să ai relaţii liniştite şi, prin voia Domnului şi a Maeştrilor, am o oarecare abilitate în acest domeniu, probabil datorită pregătirii mele. Aşadar, în acest capitol aş dori să îţi ofer nişte sugestii pentru a te bucura de relaţii liniştite.
   • Prima sugestie spune că trebuie să fii cauza realităţii tale, şi nu o victimă a ei. Aceasta înseamnă să înveţi să interacţionezi în loc să reacţionezi şi să ai o Sferă Aurie de Protecţie astfel încât energia negativă să se prelingă pe Sfera Aurie de Protecţie precum apa de pe penele unei raţe.
   • A doua sugestie spune să îţi dezvolţi iubirea şi stima de Sine şi pentru Dumnezeu, pentru a nu fi nevoit să le primeşti de la ceilalţi.
   • Odată ce devii corect cu tine şi cu Dumnezeu, este posibil să ai relaţii liniştite.
   • Următoarea sugestie este să înveţi să taci. Majoritatea oamenilor au o perspectivă copilărească asupra sincerităţii conform căreia trebuie să spună totul. Astfel nu fac decât să intre în necaz şi să creeze relaţii tumultuoase. Un Maestru Ascensionat Integrat nu este un copil şi spune doar ceea ce trebuie.
   • Următoarea sugestie spune să nu îi laşi pe ceilalţi să îţi ia fericirea sau pacea interioară.
   • Debarasează-te de nevoia de a câştiga sau de a avea dreptate. Atunci când prietenul sau partenerul tău face aceasta, lasă-l să câştige şi să aibă dreptate. De fapt vorbeşte Sinele lui negativ.
   • Atunci când prietenul sau partenerul tău este necăjit, rămâi detaşat şi oferă-i dragoste, un sărut, o
îmbrăţişare.
   • Atunci când eşti atacat sau judecat, trebuie să înţelegi că aceasta se datorează fricii, iar frica este un factor motivaţional pentru dragoste.
   • Gândeşte-te că indiferent ce face prietenul sau partenerul tău, îţi este de fapt îndrumător, deoarece te învaţă să dobândeşti conştiinţa spirituală Aşa că dacă te înjură, binecuvântează-l; dacă te loveşte, arată-i şi celălalt obraz. Astfel vei anihila complet Sinele lui negativ, deoarece acesta aşteaptă ca tu să îi răspunzi la
fel.
   • Să nu spui niciodată nimic ce l-ar putea răni pe
celălalt.
   • Fii deasupra tuturor gândurilor agresive, de judecată şi furie. Detaşează-te complet şi păstrează doar unele preferinţe, pentru a fi fericit indiferent de acţiunile celorlalţi.
   • Nu începe o comunicare dacă eşti într-o stare emoţională puternică sau eşti stăpânit de Sinele tău negativ. Nu este momentul propice pentru a comunica, ci mai degrabă pentru a fi cu tine însuţi şi a deveni corect cu tine şi cu Dumnezeu.


Avem un potenţial infinit

   Lucrurile cele mai importante pe care trebuie să le conştientizăm sunt că avem un potenţial infinit deoarece suntem realizaţi după chipul şi asemănarea Domnului. Aşa cum spune Biblia: "Toţi sunteţi Dumnezei". Este foarte important să conştientizăm că avem un potenţial infinit. Poţi crea şi poţi exprima orice doreşti pe lumea aceasta. Singurul lucru care este demn de tine, este să devii Maestru Ascensionat Integrat şi o fiinţă împlinită întru Sine şi întru Dumnezeu. Acest potenţial infinit este tocmai motivul pentru care ai apărut pe lume. Întrebarea este dacă eşti dispus să faci tot ce este nevoie pentru a transcende lumea aceasta şi să devii un Maestru Ascensionat Integrat în slujba Domnului.
   Nu ai limite şi acest lucru este o certitudine, deoarece eşti întruchiparea Lui Dumnezeu. Totuşi, deoarece Dumnezeu ţi-a dat liberul arbitru, eşti capabil să te auto-limitezi, aşa cum face majoritatea, în mod conştient sau inconştient. Conştiinţa de masă ne spune că suntem limitaţi. Adevărul este că prin calea iniţierii şi ascensiunii, poţi transcende moartea şi poţi deveni nemuritor. Iisus ne-a dovedit că putea învia morţii, şi chiar şi pe Sine s-a ridicat din morţi în procesul învierii.
   Aşadar, Spiritul tău nu are limite. Întrebarea este dacă poţi integra acest lucru în mintea, emoţiile, energia, corpul tău fizic şi viaţa ta de pe Pământ. Este atât de uşor să te limitezi, deoarece suntem programaţi de conştiinţa de masă cu un număr infinit de limitări. Suntem programaţi constant că nu putem face anumite lucruri. Majoritatea oamenilor este plină de limitări.
   Aşa cum susţine Sai Baba, mintea creează limite şi tot mintea aduce eliberarea. Cea mai mare limitare dintre toate este propria noastră minte. Suntem limitaţi în capacitatea de a vedea lucrurile aşa cum le vede Dumnezeu.
   În Curs de Miracole se spune că boala te apără împotriva adevărului. Dacă fiecare persoană este Dumnezeu, cum ne putem îmbolnăvi? Dumnezeu nu răceşte, nu are gripă şi nu se îmbolnăveşte şi, întrucât suntem creaţi după imaginea Sa, nici noi nu ar trebui, dacă am reuşi să ne conştientizăm potenţialul infinit. Atunci când vom atingem nivelul corpului nemuritor, nu ne vom mai îmbolnăvi.
   Distrugerea limitelor este un proces ce se poate realiza doar prin împlinirea întru Sine şi întru Dumnezeu. Pentru asta trebuie să renunţi la gânduri, sentimente, energii şi acţiuni care te limitează. Acest proces poate fi foarte dificil, deoarece suntem atât de obişnuiţi cu limitările noastre încât ni se par normale şi naturale. Tocmai de aceea este atât de important să veghem şi să fim vigilenţi cu privire la fiecare gând pe care îl nutrim, fiecare sentiment pe care îl creăm, fiecare cuvânt pe care îl rostim şi fiecare acţiune pe care o întreprindem. Subconştientul nu raţionează, şi totuşi seamănă cu un calculator. Va materializa orice îi oferi, indiferent dacă este bun sau rău. De aceea este atât de important să ai grijă ceea ce gândeşti, spui sau faci.
   Încearcă să îţi manifeşti misiunea spirituală şi moştenirea pe Pământ cu toată umilinţa, ca exprimare a potenţialului tău maxim. Mulţi oameni consideră că...


I. Relaţiile romantice ale Maestrului Ascensionat Tntegrat şi Problema Femeilor şi a Bărbaţilor care iubesc prea mult ... 9
II. Importanţa de a Iubi Corpul Fizic ... 19
III. Cum să-ţi Tratezi Corespunzător Soţia sau Prietena din Perspectiva unui Maestru Ascensionat şi din Perspectiva Bărbatului ... 31
IV. Dragoste, Adorare şi Căsătorie ... 37
V. Defectele ce Trebuie Depăşite pe Calea Spirituală ... 39
VI. Arta Iubirii dintr-o Perspectivă Spirituală ... 45
VII. Dezvoltarea Relaţiilor Potrivite şi Construirea Corpului de Lumină ... 49
VIII. Cele Şapte Vârste de Aur ale Pământului ... 65
IX. Cum să Integraţi şi să Echilibraţi Iubirea şi Lumina voastră cu Iubirea Lui Dumnezeu ... 71
X. Să Învăţăm să Formăm o Relaţie Corectă cu Dumnezeu ... 75
XI. Revelaţii Asupra Vârstei şi Inteligenţei Spirituale, Psihologice şi Fizice ... 85
XII. Iubirea, Înţelepciunea, Puterea şi Forţa Lui Dumnezeu şi Fiii şi Fiicele Lui Dumnezeu pe Pământ ... 89
XIII. Cele Şapte Niveluri ale Căsătoriei unei Fiinţe Iluminate ... 99
XIV. Cum să Transformi toate Relaţiile tale într-unele de Susţinere ... 103
XV. Respectă-ţi Corpul Fizic ... 105
XVI. Înţelegerea Esoterică, Mistică şi Spirituală a Educaţiei Date de Părinţi ... 111
XVII. Cum să Dezvolţi Relaţiile Corecte cu Aspectele Interioare ale Conştiinţei şi cu Lucrurile Exterioare ... 115
XVIII. Nu Avem Relaţii cu Persoane, ci cu Convingerile Noastre despre Persoane ... 123
XIX. Cum să Devii un Bărbat sau o Femeie a Lui Dumnezeu ... 127
XX. Cum să Stabileşti Relaţii Corecte ... 133
XXI. Educaţia în Noua Eră ... 137
XXII. Trebuie să Deveniţi un Maestru Arhitect Spiritual ... 145
XXIII. Diferenţa dintre Comunicarea la Nivel Intern cu Sufletul unei Persoane şi cu Persoana în Viaţa Reală ... 153
XXIV. Cele Trei Niveluri ale Naturii noastre ... 155
XXV. Nu Este Posibilă Realizarea Lui Dumnezeu Fără Realizarea Celor ... 352 Iniţieri Ale lui Hristos Şi Ale Duhului Sfânt ... 159
XXVI. Tentaţia ... 173
XXVII. Să Vezi Viaţa prin Ochii Iubirii ... 177
XXVIII. Greşelile, Scuzele, Bunăvoinţa şi Generozitatea Spiritului ... 183
XXIX. A Întoarce şi celălalt Obraz ... 187
XXX. Crucile Ce Trebuie Duse ... 191
XXXI. Căderea în Dizgraţie ... 197
XXXIT. Alegerea Luptelor ... 201
XXXIII. Cum să Realizezi Comunicarea Integrată ... 205
XXXIV. Care sunt Exerciţiile Spirituale pe care Trebuie să le Realizezi pentru a Dobândi Împlinirea întru Sine şi întru Dumnezeu ... 209
XXXV. Nu Trebuie să fii Perfect pentru a Realiza Iluminarea, cu toate acestea, Trebuie să fii Neobosit în Eforturile tale ... 215
XXXVI. Cele Şapte Virtuţi Cereşti şi cele Treisprezece Păcate ... 219
XXXVII. Cum să Devii Mielul Lui Dumnezeu ... 221
XXXVIII. Cât Este de Important să Înregistrezi un Progres Spiritual Urcând Muntele Zilnic ... 223
XXXIX. Cine îşi Găseşte Viaţa, şi-o pierde, şi cine îşi Pierde Viaţa, o Găseşte ... 227
XL. Importanţa de a te Face pe tine şi Viaţa ta Sfinte, Sacre şi Sanctificate ... 231
XLI. Darurile Sfântului Duh ... 237
XLII. Viaţa ca o Piesă de Teatru ... 239
XLIII. Cum să Obţii Mântuirea ... 241
XLIV. Importanţa Deţinerii Puterii şi a Potenţialului Nesfârşit ... 243
XLV. Cele 31 de Tipuri Principale de Iubire ... 249

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun