Arta Atenţiei Depline în Lumea Modernă • cum să facem din meditaţie o parte a vieţii de zi cu zi - Osho

Introducere ... 9

   1. Multe boli, un singur medicament ... 25
Ce este meditaţia? ... 25
De ce alerg mereu aşa de repede? Există ceva ce nu vreau să văd? ... 53
Vrei să spui mai multe despre relaxare? Sunt conştient de o tensiune aflată adânc în interiorul meu şi bănuiesc că nu am fost niciodată relaxat total. Când te-am auzit spunând că relaxarea este unul din cele mai complexe fenomene posibile, am întrezărit o ţesătură bogată în care firele relaxării şi ale destinderii sunt adânc întreţesute cu încrederea, apoi au apărut acolo iubirea şi acceptarea, curgerea firească, uniunea, extazul ... 63
Devin din ce în ce mai conştient de barierele pe care le-am ridicat în mine, de-a lungul anilor, în faţa veseliei, iubirii de sine, deschiderii. Simt cum zidul din mine devine tot mai puternic pe măsură ce devin conştient de el, şi nu-l pot străpunge. Am nevoie de mai mult curaj? Poţi să mă ajuţi cu înţelegerea ta? ... 68

   2. Fii pregătit să fii surprins ... 74
Cum să vedem ceea ce este? ... 74
Trebuie să uit de mine ca să scap de ego? ... 79
Vrei să vorbeşti puţin, te rog, despre starea de martor şi despre inimă? Pot fi cunoscute simultan? ... 87
Ne-ai spus că mintea devine din ce în ce mai liniştită dacă medităm în mod regulat. Anul trecut, locuind singur în Europa, gândurile au devenit atât de puternice în timpul meditaţiei încât a ajuns să-mi fie groază să mai stau în meditaţie. Acum, că mă aflu din nou aici cu tine şi în comunitatea ta, problema a dispărut. Dar tot mă mir: cum poate cineva care a fost sannyasin timp de zece ani, a meditat în fiecare zi să aibă mintea tot mai zgomotoasă? ... 88

   3. Arta atenţiei depline în lumea modernă ... 112
Sunt unii oameni mai proşti decât alţii? ... 112
Care este diferenţa dintre introspecţie şi amintirea de sine? ... 119    
Pari să îndeplineşti două roluri: unul exterior, în care provoci şi expui structura societăţii, şi unul mai intim, în care îţi încurajezi discipolii către lucrurile fundamentale. Poţi, te rog, să explici? ... 124
Când renunţăm la atitudinea de a-i judeca negativ pe ceilalţi, vom renunţa şi la recunoaşterea aspectului pozitiv al celorlalţi - trebuie renunţat la tot ansamblul, nu-i aşa? ... 139
Mai exact, cum să nu faci nimic? ... 145

   4. Observatorul nu face parte niciodată din minte ... 170
Ne poţi vorbi, te rog, despre disciplină şi meditaţie? ... 170
De ce îmi este frică să mă accept aşa cum sunt? ... 182
Există vreo şansă ca eu să cresc vreodată? ... 197
Felul în care vorbeşti zi după zi despre aceleaşi lucruri vechi şi declanşezi totuşi, cu fiecare cuvânt, noi revelaţii reprezintă pentru mine cel mai mare mister al vieţii. Poţi comenta, te rog? ... 200

   5. Amar la început, dulce la sfârşit ... 205
Tehnica amintirii de sine mi se pare mai uşoară decât observarea. Au ambele acelaşi scop? ... 205
Deşi ceea ce spui pare să fie adevărul absolut, când le povestesc prietenilor mei din păturile mai educate ale societăţii - medici, profesori, ingineri şi oameni de afaceri din oraş -, ei se gândesc că am fost hipnotizat sau că mi s-a spălat creierul. Ori de câte ori le explic logic, sunt încurcaţi şi nu mai ştiu ce să spună. Dar de ce nu te pot accepta din moment ce nu pot argumenta contrariul? De ce sunt împotriva ta? ... 219
Ai spus că fără maestru este aproape imposibil să ajungi la adevăr. Dar cum ai reuşit tu, cum au reuşit Buddha, Iisus şi mulţi alţii fără ajutorul unui maestru? ... 225
Cum aflu dacă energia mea sexuală a fost transformată sau doar reprimată? ... 229
De ce merg atât de bine lucrurile? ... 233
Există şi o altă cale, fără moarte şi nesiguranţă? ... 241
Să fii deschis şi să fii observator sunt două lucruri diferite. Aşa este, sau este doar o dualitate creată de mintea mea? ... 248
Sunt deja de doi ani şi jumătate discipolul tău şi în tot acest timp mi-am dorit să fiu în prezenţa ta. Acum te întâlnesc pentru prima dată şi totul s-a schimbat. Vreau să fug de tine. Sunt cu totul confuz. Comentează, te rog ... 250
Te-am auzit vorbind despre un mistic din Sri Lanka; el le cerea discipolilor să se ridice în picioare dacă doreau să le fie mai scurt drumul către iluminare. Vreau să ştii că aştept ocazia de a mă ridica în picioare imediat ce o să ne-o ceri - ştiind că picioarele mele probabil vor tremura, că trupul îmi va transpira, iar inima o să-mi bată ca nebuna ... 253

Epilog ... 256
Ne spui permanent "să fim conştienţi", "să fim martori". Dar poate cu adevărat o conştiinţă martoră să cânte, să danseze, să guste viaţa? Este martorul un simplu spectator al vieţii şi niciodată un participant? ... 256

Addenda: Cinci tehnici în sprijinul atenţiei depline ... 261
1. Schimbă-ţi mintea ... 261
2. Aruncă gunoiul ... 262
3. Fii aici ... 264
4. Mănâncă şi bea conştient ... 265
5. Doar ascultă ... 266

Pentru informaţii suplimentare ... 267
Despre OSHO ... 268
Despre Staţiunea de Meditaţie ... 270

 Nu compara niciodată. Comparaţia este unul din motivele care te ţin priponit de cele lumeşti, deoarece comparaţia dă naştere competiţiei, comparaţia dă naştere ambiţiei. Nu vine singură, aduce şi tovarăşi cu ea. Şi odată ce ai devenit competitiv, nu mai poţi să te opreşti; vei sfârşi tu înainte să sfârşească competiţia. Odată ce ai devenit ambiţios, ai ales cel mai prost drum în viaţă.
   Henry Ford a fost întrebat odată - şi pare să fie unul din cei mai inteligenţi oameni din acest secol, pentru că spusele lui aveau foarte mult sens. El a fost primul om care a spus că "istoria este o prostie", iar asta este perfect adevărat. A fost întrebat: "Ce învăţături aţi tras de-a lungul vieţii dumneavoastră pline de succes?" - era unul dintre cei mai de succes oameni la care te poţi gândi; de la sărăcie, a ajuns cel mai bogat om din lume - iar ceea ce a răspuns merită ţinut minte.
   Henry Ford a răspuns: "Din viaţa mea plină de succes am învăţat un singur lucru: am învăţat să urc trepte, să urc scări. Iar când ajung în capul scărilor, mă simt foarte stupid şi jenat, pentru că nu mai am încotro să merg. Nu pot să le spun oamenilor care sunt în urma mea să se lupte din greu să ajungă în vârful aceleiaşi scări la capătul căreia eu m-am simţit stupid. Pentru ce m-am luptat? Nimeni nu m-ar asculta dacă i-aş spune: «Rămâi acolo unde eşti. Nu pierde timpul - pentru că aici nu este nimic. Odată ce ajungi în vârf eşti blocat. Nu poţi să cobori, pentru că ar arăta ca o cădere. Nu poţi să mergi înainte, pentru că nu ai unde să te duci înainte»".
   Preşedinţii, premierii unei ţări doar se simt blocaţi. Acum ştiu că este un singur lucru care li se mai poate întâmpla, iar acesta este căderea. Nu mai este nici o ţintă, nici un loc către care să se îndrepte cu excepţia căderii din locul în care au ajuns. Aşa că se cramponează de scaunul lor.
   Dar nu este modul corect de a trăi. Mai întâi trebuie să te caţări pe scară, să te lupţi cu oamenii; în cele din urmă rămâi blocat şi te agăţi de ultima treaptă, ca nimeni să nu ţi-o ia. Este oare o casă de nebuni?
   Omul a transformat planeta asta într-o casă de nebuni. Dacă vrei să fii sănătos, fii tu însuţi fără să te simţi vinovat, fără să te condamni. Acceptă-te cu smerenie şi simplitate.
   Este darul existenţei pentru tine; fii recunoscător şi începe să cauţi ce te-ar ajuta să creşti aşa cum eşti - nu să devii copia la indigo a altcuiva, ci doar să rămâi tu însuţi, originalul.
   Nu-i bucurie mai mare decât să fii aşa cum eşti în realitate.

   Există vreo şansă ca eu să cresc vreodată?

   Îmi place felul în care ai pus întrebarea. Vine dintr-o sinceră smerenie. Şi doar pentru că vine din simplă smerenie, deschide porţile pentru evoluţia ta. Întrebi: "Există vreo şansă ca eu să cresc vreodată?"
   Sunt toate şansele; pentru un suflet smerit totul este posibil. Pentru egoist nimic nu este posibil. Pentru cineva care poate accepta că "eu sunt nimeni", toate uşile se deschid brusc. Toate misterele existenţei devin accesibile.

................

Să fii deschis şi să fii observator sunt două lucruri diferite. Aşa este, sau este doar o dualitate creată de mintea mea?

   Mintea creează mereu dualităţi; altfel, a fi deschis şi a fi observator nu sunt două lucruri diferite.
   Dacă eşti deschis, vei observa.
   Fără a fi observator, nu poţi fi deschis; sau, dacă eşti observator, vei fi deschis - pentru că să fii observator şi totuşi să rămâi închis este imposibil. Aşa că sunt doar două cuvinte.
   Poţi începe fie prin a observa - atunci deschiderea va urma de la sine; sau poţi începe prin a-ţi deschide inima, toate ferestrele, toate uşile - atunci vei ajunge la observare. Dar dacă doar te gândeşti, fără să faci ceva, atunci ele par separate.
   Mintea nu poate gândi fără dualităţi. Dualitatea este calea gândirii.
   În tăcere, toate dualităţile dispar.
   Întregul este experienţa tăcerii.
   De exemplu, ziua şi noaptea sunt duale foarte clar, dar nu sunt două. Sunt animale care văd noaptea. Ochii lor sunt mult mai sensibili, capabili să vadă în întuneric. Pentru ele, nu există întuneric. Animalele astea nu-şi pot deschide ochii ziua, pentru că ochii lor sunt foarte delicaţi şi soarele i-ar răni. Aşa că atunci când pentru tine este zi, pentru acele animale este noapte; ochii lor sunt închişi, totul este în întuneric. Când este noapte pentru tine, este zi pentru ele. Toată ziua dorm, toată noaptea sunt treze.
   Şi dacă întrebi un om de ştiinţă şi un logician, vei vedea diferenţa. Dacă vei întreba logicianul: "Ce este ziua?", el îţi va răspunde: "Ceea ce nu este noapte". Şi ce nu este noapte? Te învârţi în cerc. Dacă întrebi: "Ce este noaptea?", logicianul îţi va răspunde: "Ceea ce nu este zi".
   Ai nevoie de zi ca să defineşti noaptea. Ciudată dualitate, ciudată opoziţie... Dacă nu este zi, te poţi gândi la noapte? Dacă nu este noapte, te poţi gândi la zi? Este imposibil.
   întreabă-l pe omul de ştiinţă, care este mai aproape de realitate decât logicianul. Pentru omul de ştiinţă, întunericul este mai puţină lumină, lumina este mai puţin întuneric. Este un singur fenomen, ca la termometru. Cineva are 42°C, este gata să se mute din casă. Altcineva are 36,6°C, temperatura normală a omului, dar dacă scade sub 35°C, iar este gata să plece.....