Telefon: 0723 370 540

Compulsiunile: prieteni sau duşmani? o abordare revoluţionară a autoacceptării şi vindecării - Mary O'Malley

Compulsiunile: prieteni sau duşmani? o abordare revoluţionară a autoacceptării şi vindecării - Mary O'Malley

30,00 RON
Disponibilitate: În Stoc
 Toţi suntem compulsivi într-o anumită măsură. înţeleg prin asta, angajarea în orice activitate recurentă, prin care încercăm să ne stăpânim sentimentele - activitate care sfârşeşte prin a pune ea stăpânire pe noi. Putem deveni compulsivi în multe şi...
Cu TVA: 30,00 RON
Cod produs: carte

 Toţi suntem compulsivi într-o anumită măsură. înţeleg prin asta, angajarea în orice activitate recurentă, prin care încercăm să ne stăpânim sentimentele - activitate care sfârşeşte prin a pune ea stăpânire pe noi. Putem deveni compulsivi în multe şi diferite feluri: cheltuind prea mult, mâncând prea mult, muncind prea mult, planificând prea mult, făcându-ne prea multe griji, făcând prea mult sport, bând prea mult, petrecând prea mult timp în faţa computerului sau, pur şi simplu, exagerând cu "preamultul". Mulţi dintre noi suntem compulsivi, fără măcar să o ştim. Nu ne dăm seama cât de mult ne controlează viaţa o anumită activitate, decât atunci când computerul se strică sau când cartea de credit este anulată ori când medicul ne spune că nu mai putem consuma alimente bogate în grăsimi.
   De fapt, principala noastră compulsiune este lupta continuă. Trăim în mintea noastră, într-o poveste care încearcă întotdeauna să ne convingă să ne construim viaţa, spunându-ne că trebuie să ne îmbunătăţim sau să ne schimbăm pe noi înşine şi viaţa noastră. în această încercare nesfârşită, am uitat însă câtă extraordinară putere există în simplul act de a fi atenţi la experienţele pe care le trăim în prezent. Am uitat cum să existăm. Am uitat, de asemenea, să avem încredere în noi înşine, să avem încredere în viaţa noastră şi să trăim cu bucurie. Aşa că, recurgem la compulsiuni, pentru a deveni imuni la propriile lupte, sfârşind însă prin a ne lupta cu propriile compulsiuni.

Editura: For You

Autor: Mary O'Malley

Format:14x20 cm.

Număr pagini: 374

Greutate: 330 g.

Anul apariției: 2014

ISBN: 978-606-639-070-5

Mulţumiri ... 6
Introducere ... 8

   Partea întâi. Călătoria spre vindecare ... 13
Capitolul 1. Călătoria mea, călătoria noastră ... 14
Capitolul 2. Reconectarea cu tine însuţi ... 26

   Partea a doua. Transformarea relaţiei pe care o avem cu compulsiunile ... 43
Capitolul 3. Recunoaşterea compulsiunilor drept prieteni ... 44
Capitolul 4. învaţă să răspunzi ... 53
Capitolul 5. Trecerea de la gestionare la înţelegere ... 64

   Partea a treia. Patru abilităţi de bază pentru abordarea compulsiunilor ... 89
Capitolul 6. Elemente fundamentale pentru deprinderea abilităţilor ... 90
Capitolul 7. Abilitatea numărul unu: dezvoltarea curiozităţii ... 105
Capitolul 8. Abilitatea numărul doi: iubirea de sine pornită din interior spre exterior ... 135
Capitolul 9. Abilitatea numărul trei: deschiderea faţă de propria respiraţie ... 169
Capitolul 10. Abilitatea numărul patru: întoarcerea acasă, la noi înşine ... 188

   Partea a patra. Căutarea comorii ... 221
Capitolul 11. Pregătirea pentru găsirea comorii ... 222
Capitolul 12. Puterea tămăduitoare a întrebărilor ... 228
Capitolul 13. Căutarea comorii cu ajutorul senzaţiilor ... 261
Capitolul 14. Căutarea comorii cu ajutorul sentimentelor ... 285
Capitolul 15. Căutarea comorii cu ajutorul compulsiunilor ... 318

Concluzii. Cercul complet ... 352
Anexă. Ghid de referinţe pentru abilităţi şi tehnici ... 357
Note ... 367
Despre autor ... 371


pag. 32-33


   ...pentru lumea lui Nu sunt/Ar trebui să fiu. Pe măsură ce filmele minunate pe care le-ai vizionat la început, atunci când te-ai strecurat în pod, făceau loc altora, pline de e obligatoriu să, e bine să şi ar trebui să, a început să se stârnească în tine un curent subteran de nemulţumire, plictiseală şi disperare tăcută, pe care ai încercat din răsputeri să-l ignori. Pentru că nu mai aveai acces la hrana inimii şi la izvorul nesecat de înţelepciune şi sprijin din subsolul casei fiinţei tale, viaţa în pod a devenit o căutare constantă a liniştii pe care o cunoscuseşi atunci când trăiai în toate încăperile casei. Ai căutat-o începând o nouă relaţie, cheltuind bani, făcând sport, adoptând o atitudine mai pozitivă, conducând o maşină mai frumoasă ori primind o educaţie mai bună. Această căutare te-a condus spre săli de curs, spre terapie şi religie, în speranţa că, dacă te-ai pune pe tine în ordine, atunci totul ar fi în regulă.
   Aceste activităţi nu au nimic rău în sine. Dar chiar dacă îţi atingi scopurile - câştigi la loterie, îţi iei doctoratul, înţelegi de unde provine suferinţa sau înveţi să afirmi de douăzeci de ori pe zi că eşti o persoană radioasă şi paşnică -, asta nu va fi niciodată de ajuns. Există un gol esenţial care nu va fi niciodată umplut de nimic din ceea ce faci, reuşeşti şi dobândeşti - toate, simboluri ale existenţei în pod. Pacea profundă a lui "de ajuns" - a împăcării cu sine - va veni doar atunci când te vei reîntoarce în trupul tău şi vei trăi din nou în toată casa fiinţei tale.

   Deschide uşa propriilor sentimente

   însă mintea n-o să te ajute să te muţi înapoi în trup, pentru că îşi aminteşte cât era de speriată în momentul în care ai decis să te retragi în aşa-zisa siguranţă a podului. Aşa că ai rămas în pod. Chiar dacă lucrurile nu erau chiar roz acolo, ai rămas. Cu toate acestea, exista ceva ce afecta echilibrul prudent pe care încercai să-l stabileşti mai mult prin control, decât prin orice altceva: existau sentimentele. Vezi tu, sentimentelor nu le place să fie închise în cutii. Ele izvorăsc din fluviul vitalităţii şi le place să se mişte şi să danseze prin fiinţa ta. Din când în când, le-ai putea auzi reclamând atenţie din încăperile de la etajele inferioare, dar atunci, pentru a nu le auzi, mai pui să ruleze încă un film.
   Ai fost atât de preocupat să-ţi distragi atenţia, încât nu ai băgat de seamă că sentimentele sunt foarte şirete şi se pricep extrem de bine să se strecoare afară din spaţiile cele mai închise. Şi pentru că au învăţat să evadeze din cutiile lor, au urcat scările tropăind, au bătut la uşa podului şi au cerut să fie lăsate să intre. Numai că pe interiorul uşii stătea scris: "Nu deschide niciodată această uşă! Nu vei fi în siguranţă decât dacă deţii controlul". Şi ştiai că, dacă laşi aceste sentimente să intre, vei pierde cu certitudine controlul. Aşa că ai dat mai tare volumul televizorului.
   însă sentimentele nu renunţă aşa de uşor şi, cu timpul, oricât de tare ai da volumul, nu vei putea scăpa de bătăile lor insistente în uşă. Asta s-a întâmplat atunci când compulsiunile tale, până atunci doar nişte boboci, au înflorit de-a binelea. O gură de vin s-a transformat în nenumărate pahare. Un fursec s-a transformat într-o cutie întreagă de fursecuri. O noapte distractivă de jocuri de noroc s-a transformat într-un coşmar. Sau poate că lista cu lucruri de făcut a devenit din ce în ce mai lungă, pe măsură ce alergai înnebunit de colo-colo, încercând să rezolvi tot ce scria pe ea. Partea aceea profundă din tine care nu voia decât să ţină suferinţa în frâu a descoperit că, dacă jucai jocuri de noroc, te supraalimentai sau beai prea mult ori munceai până la extenuare, puteai pur şi simplu să ignori toate aceste bătăi în uşă.
   Foarte repede, nevoia compulsivă de mai mult, mai mult, mai mult s-a transformat în nu e de ajuns, nu e de ajuns, nu e de ajuns. Şi, după ce valul compulsiv trecea, rămâneai disperat, urându-te. Indiferent de cât de pătimaş promiteau compulsiunile să-ţi aducă liniştea după care tânjeai, asta nu se întâmpla, de fapt, niciodată. Numai că nu aveai nicio idee cum să pui...

pag. 322-323


   O vreme ne simţim puternici - atunci când începem o nouă dietă, aruncăm pastilele la toaletă, aruncăm tot alcoolul, anulăm abonamentul la Internet, promitem să ne încheiem ziua de lucru la ora cinci sau ne facem bucăţi cărţile de credit. însă, dacă încă nu am stabilit contactul cu sentimentele care ne alimentează compulsiunile, vine o zi în care impulsul de a ne lăsa din nou pradă acestora iese iar la suprafaţă, mai puternic decât toată hotărârea de care am fi în stare să dăm dovadă.
   Dacă, imediat după trecerea compulsiunii, respirăm şi punem întrebarea "Ce experienţă trăiesc în acest moment?", asta ne va permite să observăm şi să simţim în sfârşit cu adevărat şi foarte clar suferinţa pe care aceasta o lasă în urmă. Acest lucru este valabil fie că vorbim despre furia din timpul stării proaste de după o criză de supraalimentare, fie despre neliniştea care ne urmăreşte atunci când se pare că nu reuşim să facem tot ce ne-am propus, de mirosul pătrunzător al ţigărilor, preţul pe care îl plătesc familia şi viaţa noastră socială din cauză că suntem dependenţi de muncă sau despre disperarea pe care o simţim când ni se refuză cartea de credit: satisfacţia de scurtă durată pe care ne-o oferă compulsiunile nu merită preţul plătit. Chiar dacă găsim astfel un pic de linişte, vom vedea că ea nu durează. Şi atunci putem deveni receptivi la posibilitatea de a găsi modalităţi mai uşoare, mai binevoitoare şi mai de durată de a avea grijă de noi înşine, care, în loc să ne lase încordaţi şi neputincioşi, ne îmbunătăţesc viaţa.
   Pentru a simţi cu adevărat preţul plătit, de îndată ce ieşi din valul compulsiv, recunoaşte că ai căzut iar pradă compulsiunii şi întreabă: "Ce experienţă trăiesc în acest moment?" Concentrează-te asupra senzaţiilor din corp, pentru că, de obicei, acolo vei observa cel mai bine care este preţul pe care îl plăteşti pentru că eşti compulsiv. Această întrebare îţi transformă atenţia într-o lanternă, scoţând în evidenţă ceea ce se întâmplă. Descrie ceea ce descoperi acolo: durere de cap, un nod în gât, aciditate la stomac, greaţă, oboseală generală, respiraţie grea. Fii cât se poate de precis. S-ar putea să fie nevoie să revezi Capitolul 13, în care am explorat armonizarea cu propriul corp cu ajutorul analizării senzaţiilor. Nu uita că puterea care stă în a spune lucrurilor pe nume este extraordinară. în acel moment, în loc să te laşi stăpânit de ele, te raportezi la ele. Dacă sentimentele - neliniştea, tristeţea, spaima, iritarea - se dezvăluie, numeşte-le şi pe ele. Cu fiecare clipă în care eşti în stare să conştientizezi şabloanele obişnuite de senzaţii şi sentimente din propriul corp, care apar după o compulsiune, nu faci decât să reduci puterea pe care compulsiunea o are asupra ta. Dacă îţi este greu să-ţi recunoşti sau să-ţi conştientizezi sentimentele, reciteşte Capitolul 14 pentru a-ţi mări capacitatea de a fi curios şi plin de compasiune.
   Dacă compulsiunea ta este supraalimentarea, analizează ceea ce simţi atunci când mănânci în exces. Inima îţi bate cu putere? Ai un gust neplăcut în gură? Te doare stomacul? Ce se întâmplă cu emoţiile tale? Nu te simţi bine în propriul corp? Te-a cuprins disperarea? Fii cât se poate de curios şi de natural, dar cât de puţin autocritic. Apoi întreabă-te: "Asta-i viaţa pe care vrea inima mea s-o am?" Această întrebare te încurajează să ieşi diri starea de autojudecare şi disperare, să analizezi cu adevărat ceea ce se întâmplă în momentul prezent şi să vezi dacă aşa vrei să trăieşti. Atenţie la această întrebare. Dacă ea conduce la accentuarea autocondamnării şi a disperării, renunţă. Va veni o vreme în care această întrebare îţi va arăta cu claritate ce îşi doreşte inima ta pentru tine.
   Dacă eşti alcoolic, analizează ceea ce simţi atunci când te trezeşti mahmur. Cum se simte corpul tău? Cum ţi se schimbă emoţiile? în ce fel îţi îngreunează mahmureala ziua următoare? O modalitate foarte eficientă de a rupe vraja băutului peste măsură este să rogi un prieten să te filmeze atunci când ai băut prea mult. Şi apoi întreabă-te: "Asta-i viaţa pe care vrea inima...


Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun