Telefon: 0723 370 540

E3 - încă 9 experimente cu energie ce demonstrează că manifestarea magiei şi miracolelor e slujba ta cu normă întreagă - Pam Grout

E3 - încă 9 experimente cu energie ce demonstrează că manifestarea magiei şi miracolelor e slujba ta cu normă întreagă - Pam Grout

23,00 RON 25,00 RON
Disponibilitate: În Stoc
Cartea E2, apărută în traducere tot la Editura For You, a devenit imediat după publicare un fenomen internaţional ce a oferit pentru milioane de oameni impulsul, metodele şi energia pentru a transforma cu adevărat gândurile în realitate. Prin interme...
Cu TVA: 23,00 RON
Cod produs: carte

Cartea E2, apărută în traducere tot la Editura For You, a devenit imediat după publicare un fenomen internaţional ce a oferit pentru milioane de oameni impulsul, metodele şi energia pentru a transforma cu adevărat gândurile în realitate. Prin intermediul volumului E3, autoarea Pam Grout îl duce pe cititor mai departe şi mai profund în câmpul infinit al potenţialităţii cuantice, unde binecuvântările şi miracolele sunt la ele acasă şi unde bucuria constituie modul natural de a gândi şi a trăi.
   Cele 9 experimente noi propuse de Pam, alături de sfaturile utile şi amuzante despre cum să păstrăm larg deschisă uşa pentru abundenţă şi libertate, se sprijină pe dovezi incontestabile din viaţă reală conform cărora Universul doar aşteaptă ca noi să primim ceea ce el are să ne ofere şi să folosim o  energie ce ne stă mereu la dispoziţie.
   Întrucât "realitatea" este un construct cultural şi o reflexie a temerilor şi prejudecăţilor personale, singurele certitudini cu adevărat naturale şi utile sunt, de altfel, şi ideile de baza ale cărţii: "Universul ne susţine" şi "Totul va fi bine".

Editura: For You

Autor: Pam Grout

Format:14x20 cm.

Număr pagini: 208

Greutate: 205 g.

Anul apariției: 2017

ISBN: 978-606-639-137-5

pag. 16-17

   Te avertizez de pe acum că, dacă vei continua să citeşti această carte ciudată, cu susul în jos, viziunea ta asupra lumii va fi dată peste micul său cap. Dacă ai văzut capul Lindei Blair învârtindu-se în Exorcistul, ei bine, pregăteşte-te pentru ceva şi mai şi!
   Dacă vei citi această carte la metrou sau într-o cafenea îngrijorându-te că oamenii ar putea gândi "Ce ignorant e ăla de ţine cartea invers în mână!", am doar două lucruri de spus.
   1. Nu contează ce gândeşte altcineva. Asta este o parte a vechii tale condiţionări, pe care te încurajez s-o expediezi cu un şut în cea mai apropiată bordură. De fapt, dacă vrei cu adevărat să faci impresie, zâmbeşte viclean şi ridică pumnii în aer de fiecare dată când întorci pagina. Cu cât mai mult persişti în ceea ce vrei tu să gândeşti (şi, fii sigur, tu eşti acela care alege) şi cu cât mai puţin eşti atras în ceea ce gândesc toţi ceilalţi, cu atât mai repede poţi înainta către binele tău cel mai înalt.
   2. Singurul lucru care contează este ce gândeşti tu. Şi spun asta la propriu. Ceea ce gândeşti este ceea ce vei obţine. Iar această carte, mai presus de orice, se referă la îmbunătăţirea modului tău de a gândi. Ea este despre actualizarea propriei tale conştiinţe. Despre a deveni o persoană care adoptă Viziunea asupra lumii 2.0. În cele din urmă, toţi vor primi oricum noua realitate. Prin urmare, de ce să aştepţi?

   Aşadar, ce anume este Viziunea asupra lumii 2.0?

   "[Acceptă] numai ceea ce este bucurie drept adevăr." - Curs în miracole

   Pe scurt, această viziune nouă şi îmbunătăţită asupra vieţii este exact opusul - sau versiunea inversă - a tot ceea ce crezi că ştii acum.
   Ea are două principii de bază:
   1. Lumea energetică, pe care nu o poţi vedea, atinge, gusta sau mirosi, constituie fundaţia ce susţine totul. Este piatra de temelie, ingredientul suprem ce formează tot ceea ce există. Oamenii de ştiinţă au descoperit această matrice de energie (deseori numită "câmp") cu un secol în urmă, dar, întrucât este atât de uluitoare şi deschide atât de multe uşi, foarte puţini dintre noi i-au utilizat puterea pe deplin.
   Şi, 100 de ani mai târziu, majoritatea dintre noi suntem centraţi încă asupra lumii materiale, ceea ce ne pune oarecum în situaţia lui Wile E. Coyote. În ciuda tuturor schemelor elaborate şi invenţiilor complexe, bietul coiot nu-l va prinde niciodată pe Roadrunner. Iar încăpăţânarea noastră (bip-bip!) de a crede că lumea anostă şi uniformă este locul suprem ne menţine încă în scutece din punct de vedere spiritual.
   Lumea spirituală, lumea pe care majoritatea dintre noi nu o pot vedea, ne conectează cu o conştiinţă nelimitată, enormă, fără margini, fără graniţe, fără limite a ceea ce poate crea.
   2. Toată lumea are parte de un final fericit. Tot ceea ce există în lumea nonfizică este cooperant, prietenos cu utilizatorul şi de tip câştig/câştig. De fapt, dacă te uiţi la lumea reală după ce-ţi dai jos legătura de la ochi, vezi că ea este total diferită de ceea ce crezi. E total diferită de filmul pe care l-ai fabricat pentru a-ţi servi drept "realitate". Indiferent cum i-ar apărea ochiului neîmpiedicat de niciun obstacol, viaţa în forma sa pură, nealterată (fără a-i atribui conotaţia "Viaţa e nasoală şi apoi mori") este un cazan clocotind de posibilităţi, format din iubire pură şi perfectă.
   Însuşi faptul că încă vedem suferinţe, limitări şi moarte constituie o dovadă că nu înţelegem deloc realitatea. Ne concentrăm pe o bandă foarte îngustă de experienţe, negând pe deplin numeroasele dimensiuni dincolo de cele cinci simţuri fizice.


pag. 68-69

   Chiar te rog să deranjezi (sau: De ce ar trebui întotdeauna să te joci cu jucăriile tale)

   "Cred că în discutarea problemelor naturale nu ar trebui să începem cu Sfintele Scripturi, ci cu experimente şi demonstraţii." - Galileo Galilei

   Faptul că Universul reacţionează la gândurile noastre constituie o informaţie vitală. Faptul că nu poţi observa nimic fără a-l influenţa este de o importanţă covârşitoare. Dar când spun "covârşitoare" nu vreau să insinuez că observaţia trebuie să fie strictă, fixată în structuri. De fapt, cu cât te amuzi mai mult efectuând experimentele, cu atât mai bine vor funcţiona ele.
   În viziunea curentă asupra lumii, joaca şi experimentarea sunt deseori zădărnicite de exigenţa de a fi serios şi de a elimina greşelile. Viziunea asupra lumii 1.0 sugerează, de asemenea, că nu poţi să te joci cu lucruri importante precum Dumnezeu, ştiinţa şi energia, concepte rezervate doar experţilor. Iar aceia dintre noi care nu au diplomă să stea cuminţi în banca lor!
   Dar asta-i ridicol! Dacă sunt conectat cu toată lumea (şi, conform mecanicii cuantice, chiar sunt), de ce să nu particip şi eu la dezvoltarea civilizaţiei, împreună cu Stephen Hawking? Dacă privirea mea e capabilă să transmită iubire, de ce să nu-mi folosesc această superputere de fiecare dată?
   Prin urmare, iată ce propun eu. Hai să transformăm aceste experimente ce schimbă lumea într-o petrecere pentru toţi. Hai să implicăm pe toată lumea. Hai să le facem atât de amuzante, încât nimeni să nu le poată rezista.
   Experimentele din această carte, corolare la experimentele prezentate în E2, sunt reprezentative, uşor de încercat de către oricine şi structurate conform aceleiaşi metode ştiinţifice folosite de oameni de ştiinţă adevăraţi în laboratoare adevărate. Dar a le întreprinde ca încercări serioase, unde nu sunt tolerate greşeli şi unde distracţia nu este permisă, constituie atitudinea greşită. Pomposul mod de operare "Hai să eliminăm orice posibilitate de eroare" nu face altceva decât să submineze rezultatele şi să ne menţină blocaţi într-o lume contradictorie, în care domneşte defensiva. Eu cred că toţi trebuie să intrăm în cutia cu nisip şi s-o facem vraişte.
   Filosofia mea? Distrează-te!
   Albert Einstein însuşi a afirmat că amuzamentul şi descoperirile merg mână în mână. El a postulat că minţile luminate au ignorat cărţile cu reguli, au preţuit creativitatea şi nu au fost legate de structuri. Testele standardizate, "Cele 7 reguli pentru cutare" sau "Cei 8 paşi pentru cutare" garantează efectiv numai mediocritatea. Creativitatea lui Einstein a fost, în cuvintele sale,, jucăuşă, musculoasă şi vizuală".
   În fapt, cu cât vei insufla mai multă distracţie în această lucrare, cu atât mai rapid va lucra ea pentru tine. Când te afli în starea de joacă, scapi de capcana emisferei stângi, ceea ce îţi va permite să te eliberezi de modelele mentale ale timpului şi spaţiului limitat.

   Nu avem nevoie de mai multe convingeri. Avem nevoie de mai multă practică

   "În viaţa fiecăruia focul interior se stinge uneori. Dar este reaprins prin întâlnirea cu o altă fiinţă umană." - Albert Schweitzer

   Doresc să menţionez o ultimă strategie: formează-ţi un grup. Nimic nu se compară cu un grup de tovarăşi pe calea...


pag. 196-197

   Viaţa ca un desen animat supradimensionat

   "Funcţia minţii este de a crea coerenţă între convingerile noastre şi realitatea pe care o experimentăm." - Dr. Bruce Lipton, autor al cărţii Biologia credinţei

   În loc de a ne folosi gândurile şi conştiinţa pentru a ne imagina, a ne extinde şi a crea, utilizăm această superputere luminoasă a unei abilităţi pentru a rula informaţiile pe care le-am descărcat din cultura noastră şi care acoperă şi întunecă puternicul şi magicul moment prezent. Fiecare atom, fiecare moleculă, fiecare undă de energie a fiinţei tale pulsează cu forţa creativă a vieţii. Dar în loc să folosim această puternică magie pentru a genera strălucire, o întoarcem împotriva noastră.
   Eu o numesc "principiul Baby Huey", după un personaj popular de desene animate în copilăria mea, o raţă supradimensionată şi naivă, în scutece. ţntrucât are mentalitatea unui copil, dar dimensiunea şi forţa unui luptător de sumo, Baby Huey creează permanent probleme, răsturnând lucruri accidental şi provocând daune. Nu are habar de puterea sa supranaturală. Pe scurt, aşa suntem şi noi.
   Conştiinţa noastră are mărimea şi forţa unui luptător de sumo, dar, pentru că nu ştim asta, îi risipim abilitatea, generând dezordine împrejur. Singurul motiv pentru care lumea "rămâne" aşa cum este acum se datorează faptului că ne folosim uneori imensa noastră abilitate Baby Huey pentru a privi direct în ochi lucrurile care nu ne plac. Când analizăm şi încercăm să ne anihilăm "aparentele probleme", înfundăm conductele, dăm peste cap fluxul energetic. ţn clipa în care ne retragem prejudecăţile, se iveşte un moment gol, deschis, în care se poate manifesta câmpul potenţialităţii infinite.

   Toată lumea în transă chiar acum!

   "Îţi petreci întreaga viaţă blocat în labirint, gândindu-te cum vei evada într-o zi. Îţi foloseşti viitorul pentru a scăpa de prezent." - John Green, autor al cărţii Sub aceeaşi stea

   Convingerile noastre despre modul în care funcţionează lumea servesc drept paratrăsnete, atrăgând în experienţa noastră "dovada" că aceste "convingeri" sunt într-adevăr fapte concrete.
   Aşa cum am menţionat, problema este că această energie însufleţitoare nu poate distinge între ceea ce este fapt şi ceea ce este imaginat ca fiind fapt. Convingerile, furnizate de noi sau de paradigma dominantă a culturii noastre, se transpun singure în formă fizică.
   Hipnoza oferă un bun exemplu. Un hipnotizator îi poate spune subiectului că un cub de gheaţă e un tăciune aprins - şi acesta îi va provoca băşici. Sau poate spune că un caiet e prea greu de ridicat; indiferent cât se va strădui, subiectul hipnotizat nu va reuşi să ridice caieţelul subţire de pe masă. Dacă hipnotizatorul îi spune că tocmai a mâncat o grămadă de hamburgeri, analizele sale de sânge vor reflecta aceasta.
   În extraordinara lucrare Universul holografic, Michael Talbot povesteşte despre un tip numit Tom căruia, după ce a fost hipnotizat, i s-a spus că fiica sa Laura va fi invizibilă atunci când el va ieşi din transă. Deşi Laura stătea exact în faţa lui şi chiar chicotea în faţa întregii audienţe, Tom n-o putea vedea sau auzi. Hipnotizatorul a scos un ceas din buzunar, l-a ţinut în spatele Laurei şi l-a întrebat pe Tom dacă poate să vadă ce are în mână. Acesta s-a înclinat, a privit direct prin fiica lui şi a fost capabil nu numai să identifice obiectul ca fiind un ceas de buzunar, ci şi să citească ora pe care o indica.
Asemenea realităţi pun sub semnul îndoielii tot ceea ce "credem" în legătură cu materia solidă. Şi indică faptul că tot...

Cuvânt înainte ... 7
Prefaţă ... 10

   PARTEA I. Bazinga!

Capitolul 1. Houston, avem o problemă ... 15
Capitolul 2. Spanx pentru memorie ... 26
Capitolul 3. Pe bune? Evident că da! ... 39

   PARTEA A II-A. Experimentele

Preliminarii. Îndrumări importante pentru deblocarea magiei ... 65
Experimentul nr. 1 ... 76
Experimentul nr. 2 ... 98
Experimentul nr. 3 ... 116
Experimentul nr. 4 ... 130
Experimentul nr. 5 ... 144
Experimentul nr. 6 ... 164
Experimentul nr. 7 ... 179
Experimentul nr. 8 ... 194
Experimentul nr. 9 ... 207

Postfaţă. Bonus: Experimentul nr. 10 ... 221

Mulţumiri ... 226
Despre autoare ... 228

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun