Telefon: 0723 370 540

Inocenţă, Cunoaştere şi Uimire • ce s-a întâmplat cu sentimentul de uimire pe care îl aveam când eram copil? - Osho

Inocenţă, Cunoaştere şi Uimire • ce s-a întâmplat cu sentimentul de uimire pe care îl aveam când eram copil? - Osho

22,00 RON 24,90 RON
Disponibilitate: În Stoc
 Învăţăturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri spirituali ai secolului XX, răstoarnă tiparele clasice de gândire, provocându-ne la o permanentă punere sub semnul întrebării a certitudinilor şi la un proces de conştientizare de sine.   C...
Cu TVA: 22,00 RON
Cod produs: carte

 Învăţăturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri spirituali ai secolului XX, răstoarnă tiparele clasice de gândire, provocându-ne la o permanentă punere sub semnul întrebării a certitudinilor şi la un proces de conştientizare de sine.
   Cărţile din seria "Osho" reunesc extrase din răspunsurile tui Osho date discipolilor săi privitor la cele mai importante probleme pe care şi le pun oamenii interesaţi de ştiinţa transformării de sine şi de o spiritualitate adaptată la provocările cotidiene ale vieţii contemporane.
   "Uimirea este sursa înţelepciunii, uimirea este sursa a tot ceea ce este frumos, şi uimirea este sursă a căutării, a adevăratei căutări. Uimirea te conduce în aventura de cunoaştere a misterelor vieţii."
   "Cunoştinţele tale sunt doar o modalitate de a ignora adevărul. Renunţă la ignoranţă - şi la ignoranţă nu se poate renunţa acumulând şi mai multe cunoştinţe. Cunoştinţele sunt o barieră în calea cunoaşterii."
   "Cu cât înţelegi mai multe, cu atât îţi dai seama că ştii mai puţine. [...] cunoaşterea finală este absoluta ignoranţă, inocenţă, puritatea ca de copil."(OSHO)


Editura: Litera

Autor: Osho

Format:13x20 cm

Număr pagini: 240

Greutate: 200 gr.

Anul apariției: 2014

ISBN: 978-606-686-691-0

pag. 12-13


   ...valoare intrinsecă pentru că nu au câştigat-o, nu au lucrat pentru ea, nu au fost tentaţi să renunţe la ea.
   Mai devreme sau mai târziu vin şi ispitele. Vor apărea o mie şi una de ispite şi copilul va fi tras în toate direcţiile. Nu spun că el nu trebuie să meargă într-acolo. Dacă se inhibă, se abţine să meargă, va rămâne mereu primul tip de prost. Nu va deveni parte a împărăţiei lui Iisus, nu va fi capabil să intre în paradisul lui Mahomed, nu. Va rămâne pur şi simplu un ignorant. Ignoranţa lui nu va fi altceva decât o reprimare, nu va fi o despovărare. Mai întâi trebuie să ajungă la cunoaştere, mai întâi trebuie să păcătuiască, şi de abia după păcat, şi cunoaştere, şi neascultare faţă de Dumnezeu, şi trecere prin sălbăticia lumii, mergând anapoda, trăindu-şi viaţa egoistă, va fi capabil într-o zi să renunţe la toate.
   Nu toţi vor renunţa. Toţi copiii trec de la primul fel de prostie la al doilea, dar numai puţinii binecuvântaţi trec de la al doilea la al treilea - de asta sunt numiţi proşti binecuvântaţi.
   Prostul binecuvântat are cea mai mare şansă de înţelegere, pentru că prostul binecuvântat a ajuns să ştie cât de inutilă este acumularea de cunoştinţe, a ajuns să ştie că toate aceste cunoştinţe sunt o barieră în calea cunoaşterii. Acumularea de cunoştinţe este o barieră în calea cunoaşterii, aşa că prostul binecuvântat renunţă la cunoştinţe şi devine simplu cunoscător. Pur şi simplu atinge claritatea viziunii. Privirea lui este golită de teorii şi de gânduri. Mintea lui nu mai este o minte, mintea lui este inteligenţă, inteligenţă pură. Mintea lui nu mai este aglomerată de gunoaie, mintea lui nu mai este aglomerată de cunoştinţe împrumutate. Pur şi simplu este conştient. Este o flacără a conştientei.
   Tertulian a împărţit cunoaşterea în două categorii: pe una a numit-o cunoaştere ignorantă - este al doilea fel de prostie, cel al cunoaşterii ignorante. Cărturarul ştie şi totuşi nu ştie, pentru că nu ştie din proprie experienţă. A auzit, a memorat. Este un papagal, în cel mai bun caz un computer. Tertulian spune că asta este cunoaşterea care nu este cunoaştere adevărată, ci ignoranţă înveşmântată în cunoaştere, ignoranţă deghizată în cunoaştere. Este un eşec, o cădere din ignoranţa copilăriei. Este o denaturare. O stare coruptă a minţii. Şireată, isteaţă, dar coruptă.
   Pe urmă, spune Tertulian, mai există un alt fel de cunoaştere, pe care o numeşte "ignoranţa care cunoaşte". Atunci când cineva renunţă la toate cunoştinţele, teoriile, şi se uită direct, priveşte viaţa aşa cum este, nu are nici o idee despre ea, permite realităţii să fie aşa cum este, are contact imediat cu realitatea, direct, fără cunoştinţe despre ea, înfruntă şi întâmpină realitatea, acceptă ca toate să-şi aibă momentul de înflorire. Ascultă realitatea, priveşte realitatea şi spune: "Eu nu cunosc". Este pruncul despre care vorbea Iisus - nu un prunc cu adevărat, ci precum un prunc.
   Şi da, spun eu, fericiţi sunt cei săraci cu duhul, pentru că ei vor moşteni toate binecuvântările existenţei.
   De la primul fel de prost, al doilea fel decurge automat. De la al doilea, al treilea nu este automat. De la al doilea la al treilea, saltul ţine de o decizie - asta înseamnă sannyas-ul. Tu decizi că ai adunat destule cunoştinţe, acum vrei să fii din nou ignorant, vrei să fii din nou copil,...


pag. 218-219


   ...permanent. Doar necunoscătorul poate deveni una cu viaţa. Aşadar, necunoaşterea uneşte, cunoştinţele separă.
în starea de necunoaştere începi să te contopeşti cu copacii, şi cu munţii, şi cu stelele. Nu ştii unde te termini tu şi unde încep ele, nu ştii nimic. Eşti din nou un copil care adună scoici pe plajă. Din nou un copil care culege flori, flori sălbatice. Din nou un copil, ochii tăi sunt plini de uimire. Prin intermediul acelei uimiri începi să simţi ce este existenţa - nu o cunoşti, ci o simţi. începi să iubeşti ceea ce este - nu o cunoşti, ci o iubeşti. Şi simţind-o şi iubind-o începi pentru prima dată să trăieşti. Cui îi pasă, cine-şi mai bate capul cu cunoştinţele?
   întrebi: "Va veni vreodată un moment în care să ştim de ce lucrurile stau aşa, şi nu altfel?"
   Nu, lucrurile sunt aşa cum sunt, nu există altă cale. Este singura cale. Şi nu există răspuns la de ce, altminteri ai fi reuşit să ştii. Nu există nici o cauză, altfel ai fi descifrat-o. Nu există nici o raţiune pentru existenţă. Este pe deplin absurdă, nu trebuie să existe, nu există nici o raţiune pentru asta. De ce trebuie să existe copaci, şi stele, şi bărbaţi şi femei - de ce? Nu există nici o raţiune că ar trebui să existe iubirea, că ar trebui să existe conştiinţa. De ce, până la urmă? De ce începe să dispară din tine. Cu cât devii mai tăcut, cu cât atingi mai mult starea de necunoaştere, "de ce" începe să dispară. într-o zi te trezeşti brusc că nu mai cauţi cauzele şi raţiunea de a fi şi de ce. Pur şi simplu începi să dansezi. Nu poţi să spui de ce dansezi, nu există un răspuns la întrebarea asta. Şi toate răspunsurile care au fost date sunt false.
   De ce iubeşti? De ce te încântă muzica? De ce, văzând o floare în zori, eşti brusc atras de ea ca de un magnet? De ce noaptea te atrage luna? De ce? Un copil chicoteşte şi te opreşti o clipă să priveşti copilul şi te simţi fericit. De ce este fericire în asta? De ce este o sărbătoare? De ce există viaţa? De ce există existenţa? Fără nici o raţiune. Şi dacă descoperi o raţiune, o întrebare relevantă trebuie pusă - de ce?
   Dacă spui că Dumnezeu a creat lumea, atunci apare întrebarea, de ce a creat el lumea? Asta nu rezolvă nimic, doar duce întrebarea puţin mai departe - de ce a creat Dumnezeu lumea?
   Chiar zilele trecute citeam o carte de teologie şi acolo scria: "Ce făcea Dumnezeu înainte de a crea lumea?" Nici o întrebare nu a primit răspuns şi a apărut o întrebare foarte ciudată: ce făcea Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu trebuie să fi existat timp de o eternitate înainte de a fi creat lumea. Iar creştinii cred că el a creat lumea doar cu câteva mii de ani în urmă - cu patru mii patru ani înainte de Iisus Hristos. Aşadar, ce făcea el înainte? Probabil că se simţea îngrozitor de plictisit. Probabil că a înnebunit sau i-a venit să se sinucidă. Ce făcea? Sau poate doar dormea, visa vise. Şi ce a făcut după? De când a creat lumea, unde a dispărut? Şi ce va face după ce va distruge lumea asta? încă o dată se va plictisi cu el însuşi. Probabil că este foarte singuratic.
   Toate aceste întrebări inutile acum, pentru că ai dat răspuns unei întrebări... hm? Te simţi stânjenit în lumea asta, aşa că spui că Dumnezeu a creat lumea. îţi doreai ceva comod, ceva confortabil - că nu este totul doar...

Prefaţă ... 9

1. Ochii uimiţi ... 19
Nu mai am acelaşi sentiment de uimire ca atunci când eram copil. De ce? ... 19
Ce-i inocenţa, ce-i frumuseţea? ... 26
Vorbeşti foarte des de uimire şi de iubire. Cum este să fii într-o stare de veneraţie şi de inocenţă copilărească faţă de a fi într-o stare de iubire? ... 31
Ce este misticismul? ... 36
După tine, care este lucrul cel mai surprinzător în viaţă? ... 46
Care este diferenţa dintre a te uita şi a vedea? ... 50

2. Inimi şi minţi ... 53
Simt că ştiu răspunsurile, atunci de ce permit întrebărilor să devină probleme? ... 53
De unde vine prospeţimea? ... 56
De ce a dezvoltat omul o asemenea complexitate şi de ce arată o asemenea neîncredere şi suspiciune faţă de simplitate? ... 63
Poţi să spui ceva despre misterul feminin? ... 74
Din când în când, îmi vine în minte o poveste frumoasă pe care ai spus-o cu câţiva ani în urmă. Este despre un tânăr care a plecat să caute adevărul şi după câteva eşecuri a primit sarcina să aibă grijă de nişte vaci. Pornind doar cu câteva pe munte, nu trebuia să se întoarcă până când nu reuşea să adune o turmă de o mie de capete. Anii au trecut şi, într-o bună zi, omul a auzit vitele spunând: "Suntem o mie!" şi într-un final s-a întors acasă, unde oamenii cu greu l-au putut deosebi pe om de animale. Osho, mi-ar plăcea să te aud spunând mereu povestea asta: "Suntem o mie! Suntem o mie!" De ce aceste câteva cuvinte simple mă umplu de emoţie şi-mi provoacă lacrimi de bucurie?   86

3. Cunoştinţele nu sunt totuna cu cunoaşterea ... 95
Sunt toate cuvintele minciuni? ... 95
Poţi să spui ceva despre cunoaşterea de sine? Asta mă interesează şi sunt curios ... 101
Pentru mine, cunoaşterea s-a transformat în cunoştinţe, apoi a devenit practica acelor cunoştinţe. Chiar şi asta a devenit o practică. Comentează, te rog ... 110
Cunoştinţele din marile cărţi sfinte ale lumii nu sunt de ajutor în găsirea adevărului? ... 116
Potrivit unei teorii recente din astrofizica, toţi atomii care există în corp sau care alcătuiesc lucrurile ce ne înconjoară provin dintr-un circuit cosmic prin care trebuie trecut cel puţin de două ori. Oricum, faptul ăsta nu mă ajută să mă simt parte a cosmosului. Ca om de ştiinţă, am şansa să trăiesc vreodată misterul? ... 121

4. Răspunsurile sunt periculoase ... 129
Sunt doar un începător în căutarea realităţii, poţi să-mi defineşti patru termeni: adevăr, Dumnezeu, spiritual, fapt? ... 129
Mintea occidentală pare să-şi dorească să reducă totul, indiferent cât de subtil, la cunoscut. Mintea orientală pare să-şi dorească să reducă totul, indiferent cât de concret, la necunoscut. Nu ne putem ajuta unii pe alţii? ... 140
Lucrul ciudat este că toate descoperirile apar din senin, explicaţiile ştiinţifice sunt alcătuite întotdeauna după, iar ulterior, în conferinţa în care cercetătorul îşi prezintă de obicei descoperirea, care nu este a lui, o face ca şi cum ea ar fi fost o consecinţă a teoriilor sale, care au fost inventate ulterior. Prin urmare, minte. Această tendinţă de a încadra totul, educat fiind ca om de ştiinţă, este destul de puternică în mine. Cu toate acestea, miracolul nu poate fi explicat în nici un fel. Se petrece, ce alte dovezi? Cum să îngădui să fii tot mai mult în miraculos, să fii în miracol tot timpul? ... 144
înţeleg că spui că intelectul este un obstacol pentru realizarea de sine. Te rog, explică mai departe ce înţelegi prin asta. Am fost foarte interesat să ascult conferinţele tale. Departe de a fi nonintelectuale, pot fi descrise ca un adevărat tur de forţă intelectual. Mai mult, un om de ştiinţă nu poate renunţa să împărtăşească din cunoştinţele pe care şi-a bazat raţionamentele: desigur, raţionamentele sale trebuie să fie obiective. Simt că nu te-am înţeles ... 150

5. Vechile obiceiuri dispar cu greu ... 161
în ultima vreme, m-am simţit foarte nesigur şi mi-am dat seama cât de mult îmi displace necunoscutul. Apoi am încercat tot felul de lucruri stupide pentru a controla situaţia. M-am simţit ca şi cum aş fi fost închis şi, în acelaşi timp, am avut sentimentul profund că asta este viaţa şi trebuie să o accept. îmi este foarte greu să mă observ, şi nesiguranţa creşte şi mai mult. Poţi să comentezi asta? ... 161
Vechile obiceiuri dispar cu greu! ... 175
Nu ştiu cine sunt. Simt că am nevoie de împământare la un anumit nivel. Nu există loc pentru împământare? ... 180
Simt că viaţa este foarte plictisitoare. Ce trebuie să fac? ... 187
Cred că devin din ce în ce mai prost! Ce să fac... Este suficient să fiu? Mă simt fără speranţă, şi asta mă întristează ... 191

6. Precum un copil ... 199
Oare sunt copiii atât de inteligenţi precum spui că sunt, înainte ca societatea să înceapă să-i distrugă? ... 199
Vorbeşti mult de importanţa faptului de a fi precum un copil în căutarea spirituală. Dar poţi să spui mai mult despre cum este legată inocenţa copilului de inocenţa înţeleptului? Este aceeaşi calitate a inocenţei în copil şi în cel care este un buddha? ... 207
Va veni vreodată un moment în care să ştim de ce lucrurile stau aşa, şi nu altfel? ... 217
Poţi să-mi spui, te rog, care-i diferenţa dintre inocenţă şi prostie? ... 222
Sunt nou în ceea ce priveşte învăţăturile tale, dar am înţeles că spui (aproximativ, oricum) că toate cunoştinţele din cărţi sunt mai degrabă informaţie, ca urmare inutile şi sterile, ce contează este o cunoaştere lăuntrică derivată din experienţă, şi simţirea, mai degrabă decât intelectul. Atunci de ce publici cărţi? ... 231

Pentru informaţii suplimentare ... 234
Despre autor ... 235
Despre Staţiunea de Meditaţie Osho ... 237

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun