Infecțiile bacteriene sunt din ce în ce mai întâlnite, iar antibioticele de sinteză din ce în ce mai neputincioase în fața acestora. Bacteriile patogene sunt niște supraviețuitori tenace, reușind să păcălească medicina modernă și devenind „superbacterii” virulente, rezistente la antibiotice și tot mai periculoase.
Stephen Harrod Buhner oferă dovezi convingătoare că medicamentele din plante, cu amestecul lor complex de numeroși compuși antibiotici, sistemici și sinergici, ar trebui să reprezinte prima noastră linie de apărare împotriva infecțiilor rezistente la antibiotice. Referințele sale indispensabile explică motivele rezistenței la antibiotice, explorează valoarea tratamentelor cu plante și oferă descrieri detaliate ale celor mai potrivite plante, dându-vă încredere că veți identifica și cele mai bune formule din plante și că vă veți putea prepara singuri medicamentele.
Pregătindu-ne pentru sfârșitul erei antibioticelor, această carte de referință este o prezență obligatorie în biblioteca fiecărei familii.
Autor: Stephen Harrod Buhnerer
Editura: Litera
Data aparitiei: 2015
Traducător: Graal Soft
Tip Copertă: Broșată
Format: 15 x 23cm
Nr. pagini: 544
Greutate : 0.775 kg
ISBN: 978-606-33-0091-2
Unde se găseşte miere
Cu siguranţă aveţi prin zonă un producător local de miere sălbatică.
Se găseşte în magazine. Dar atenţie! Multe firme producătoare au
eliminat complet polenul din miere. Uneori este contrafăcută cu sirop de
porumb. în tot cazul, mierea de la fermieri, de la cooperativele
agricole şi din magazinele naturiste este autentică. Mierea bună trebuie
să conţină şi un pic de polen, adică să aibă un aspect uşor tulbure.
Aplicare directă
Pentru arsuri (de gradele unu, doi şi trei): Se aplică direct pe
rană, se acoperă cu un bandaj steril, care se schimbă o dată sau de două
ori pe zi.
Pentru ulceraţii, ulcer decubitus (chiar dacă a ajuns până la os): La fel ca pentru arsuri.
Pentru răni infectate: La fel ca pentru arsuri. Pentru răni: La fel ca pentru arsuri.
Pentru impetigo: Se diluează mierea cât să se subţieze, apoi se
aplică de două ori pe zi. Pentru dermatită seboreică: La fel ca pentru
impetigo.
Uz intern
Preventiv: Se ia 1 lingură de miere nediluată sau adăugată în ceai de trei ori pe zi.
Pentru afecţiuni acute: Se ia 1 lingură de miere din oră în oră sau se adaugă 1 lingură de miere în ceai de 6-10 ori pe zi.
Cel mai bun ceai contra răcelii şi gripei: 2 linguri de suc de
ghimbir, sucul de la % de lămâie verde, un vârf de cuţit de piper de
Cayenne, 1 lingură de miere, apă fierbinte.
Efecte secundare si contraindicaţii
Uz extern: Nu există.
Uz intern: Şoc anafilactic mediu-sever în cazuri extrem de rare, la
persoane care au reacţii alergice la înţepătura de albină.
întrebuinţări tradiţionale ale mierii
Deja s-au făcut 20 de ani de când apelez la miere pentru a trata
diverse afecţiuni; nimic nu se compară cu mierea în tratarea rănilor de
orice fel, indiferent de cât de infectate sau de urâte sunt. Este cel
mai bun remediu naturist pentru răni care există pe planetă.
Mierea este nectarul florilor, adunat de albine şi păstrat în
stomacul lor până la stup. Mierea naturală este făcută dintr-o mulţime
de flori sălbatice care cresc în zona respectivă. Acesta este motivul
pentru care mierea monofloră, precum cea de lucerna sau trifoi, este
extrem de rară, asta dacă nu cumva specia respectivă se găseşte din
abundenţă (aşa cum cresc buruienele în Scoţia). Ca atare, mierea
naturală de albine posedă esenţa calităţilor foarte multor plante
sălbatice - toate fiind plante medicinale. Albinele sunt atrase de cele
mai puternice plante medicinale: mielărea, jojoba, soc, linăriţă,
Balsamorhiza, Echinacea, valeriană, păpădie, Geranium sălbatic; de fapt
lista cuprinde toate florile care sunt remedii naturale, precum şi toate
speciile de lucerna sau trifoi. Orice miere de flori sălbatice conţine
nectar; aşadar, mierea conţine şi multe substanţe chimice existente în
nectar. în afară de calităţile medicinale ale plantelor, nectarul din
plante este uşor modificat, într-un mod pe care ştiinţa modernă nu 1-a
putut explica încă, de sistemul digestiv al albinelor. înainte ca
nectarul să fie regurgitat, acesta se combină într-un mod cu totul unic
cu enzime digestive din stomacul albinelor, formând compuşi noi. Mierea,
de multe ori acuzată că este doar un alt carbohidrat simplu (la fel ca
zahărul alb), conţine printre altele un complex de enzime, acizi
organici, esteri, agenţi antibiotici, microelemente, proteine,
carbohidraţi, hormoni şi compuşi antimicrobieni. 30 g de miere obişnuită
conţin 1333 de calorii (faţă de zahărul alb, care conţine 1748 de
calorii), 1,4 g de proteine, 23 mg de calciu, 73 mg de fosfor, 4,1 mg de
fier, 1 mg de niacină şi 16 mg de vitamina C, dar^şi vitamina A,
beta-caroten, complexul B, vitamina D, vitamina E, vitamina K, magneziu,
sulf, clor, potasiu, iod, sodiu, cupru, mangan şi concentraţii mari de
apă oxigenată şi acid formic. Mierea conţine 75 de compuşi diferiţi.
Multe dintre substanţele remanente din miere (între 4-7% din miere) sunt
atât de complexe încât încă nu au fost identificate.
...........
Echinacea
Familie: Compositae
Alte denumiri: Aproape toată lumea îi zice pe nume, deşi grădinarii
care nu au habar despre acţiunile medicinale ale plantei îi mai spun şi
"margaretă mov".
Specii utilizate: Toate cele nouă membre ale genului; cel mai des
întrebuinţate sunt Echinacea angustifolia şi E. purpurea. Eu nu cred că
purpurea este atât de puternică prin comparaţie. Nu mi s-a părut că este
chiar atât de eficientă, deşi toată lumea susţine acest lucru, şi o
evit pe cât posibil. Recomand cu tărie utilizarea speciei angustifolia.
(Există unele indicii că Echinacea pallida ar fi mai puternică decât
angustifolia, dar eu unul nu am folosit-o.)
Părţi utilizate
In primul rând rădăcina, dar şi florile cu seminţe sunt folositoare.
Germanii folosesc sucul de E. purpurea ca remediu naturist de bază.
Proprietăţi afe Echinacea
Acţiuni
Analgezic Imunomodulator
Antibacterian Imunostimulant
Antiinflamator Sialagog
Antiviral Stimulează producţia de anticorpi
Inhibitor al hialuronidazei
Unde se găseşte Echinacea
E. purpurea creşte peste tot. Eu sunt total împotriva ei, exceptând
cazul când stoarceţi planta verde şi îi beţi sucul - asta ar trebui să
faceţi dacă creşte chiarîn grădina dumneavoastră; nu-i nevoie să omorâţi
planta dezrădăcinând-o. Angustifolia se găseşte mai greu; sub formă de
tinctură se mai găseşte pe la unele plafare. Tincturi cu angustifolia se
mai găsesc şi pe internet.
Preparare şi dozaj
Cele mai puternice preparate medicinale sunt tinctura din rădăcină şi sucul proaspăt din părţile aeriene ale plantei.
Notă: Extractele de Echinacea standardizate pentru acid fenolic sau conţinând echinocazidă sunt inactive ca
imunostimulante, dar au acţiuni antiinflamatorii.
Suc proaspăt
Părţile aeriene ale plantei se storc, dacă este posibil în momentul
înfloririi. Se administrează imediat sau se stabilizează cu alcool de
concentraţie 20-25% (a se vedea la pagina 252). Se iau 2-3 linguriţe pe
zi sau maximum 6 linguriţe pe zi în afecţiuni acute.
Tinctură
Rădăcină uscată de E. angustifolia, 1:5, alcool de concentraţie 70%.
(Sau, dacă nu aveţi încotro, flori proaspete de purpurea, 1:2, alcool
de concentraţie 95%.)
Notă: Eficacitatea tincturii este mult redusă dacă este diluată cu apă
(exceptând cazul în care luaţi doze mari împotriva septicemiei sau
pentru stimularea colagenului) şi recomand cu tărie să nu se dilueze,
mai ales împotriva infecţiilor streptococice în gât.
Pentru infecţii streptococice în gât/amigdalită: Aplicaţi direct pe
ţesutul din gât tinctură de Echinacea (minimum 30 de picături pe oră),
amestecată din belşug cu salivă. Echinacea stimulează activ producţia de
salivă şi amorţeşte ţesutul cu care vine în contact, ceea ce o face
perfectă pentru această afecţiune (sau pentru orice durere sau
inflamaţie în gât). Părerea mea este că tratamentul este eficient, mai
ales dacă este aplicat cu regularitate. în câteva cazuri (inclusiv un
medic care era bolnav, dar nu credea în eficacitatea acestui tratament),
din gât s-au recoltat culturi pozitive de streptococi; procesul de
vindecare are loc în primele 24 de ore.
Ca spălaturi pentru gură/gingii în cazul rănilor şi ulceraţiilor:
Tinctură, 30 de picături care se ţin în gură până la stimularea salivei
şi se plimbă în gură pentru a acoperi bine toate zonele, se ţin 30 de
secunde, se înghit. Se repetă de trei-patru ori pe zi.
Pentru faze incipiente ale răcelii şi gripei: Cel puţin o pipetă (30
de picături) de tinctură din oră în oră până la dispariţia simptomelor.
Cuvânt înainte de dr. James A. Duke ... 7
Prefaţă ... 10
Prolog: Dezvoltarea superbacteriilor ... 15
1. Sfârşitul antibioticelor ... 19
2. Organisme rezistente, bolile pe care le provoacă, tratamente ... 52
3. Despre antibioticele din plante ... 92
4. Antibiotice din plante: sistemicele ... 102
Cryptolepis • Sida • Alchornea • Bidens • Artemisia
5. Antibiotice din plante: nonsistemicele localizate ... 177
Plante care conţin berberină • Ienupăr • Miere • Usnea
6. Antibiotice din plante: sinergicele ... 231
Lemn-dulce • Ghimbir • Piper negru (piperină)
7. Prima linie de apărare: întărirea sistemului imunitar ... 275
Ashwagandha • Astragalus • Iarba-febrei • Echinacea • Ginseng siberian • Rădăcină-roşie • Reishi • Rhodiola
8. Manualul preparării medicamentelor din plante ... 347
9. Reţete din plante medicinale ... 395
Epilog ... 414
Note de subsol ... 416
Lecturi recomandate ... 420
Bibliografie ... 423
Indice ... 530
