Autorii de cărți spirituale sunt oameni obișnuiți care au semnat un angajament de a face lumea aceasta un loc mai bun prin educarea, informarea și divertismentul oamenilor.
Ei au făcut o alegere conștientă de a merge împreună cu natura lor divină mai înaltă și în acealași timp, au o acceptare totală și plină de iubire a nivelului la care se află chiar acum.
Legea Universală spune că mai întâi trebuie să devii propriul tău
maestru și să dezvolți nenumărate calități și virtuți. Mai apoi, fiecare
maestru autentic are în fizic un număr mare de îndrumători nevăzuți,
care îl spijină în munca pe Pământ.
Pentru a fi un îndrumător pe Pământ
trebuie mai întâi să devii recunoscut în lumile divine.
Cărțile esoterice
trebuie descoperite și înțelese pentru a putea clădi în noi puterea
personală, prima cheie fundamentală a dezvoltării personale și a
creșterii spirituale.


Cum să Te Vindeci cu Ajutorul Sunetelor Sacre – Ted Andrews
Muzica înseamnă vindecare şi trebuie să facem astfel încât ea să devină o parte conştientă şi activă a vieţii noastre. Noi trebuie să participăm la acest proces, aşa cum făceam atunci când eram copii. Aceasta nu presupune doar să ...


Cum Să Te Vindeci Prin Culoare – Ted Andrews
Culoarea poate fi folosită pentru vindecarea, echilibrarea cât și pentru stimularea nivelurilor profunde ale conștiinței. Fiecare culoare are propriile efecte unice, de la stimulare la deprimare, de la constructiv la distructiv. Tehnicile din ac...


Dezvoltarea Personală Privită Din Perspectiva Sufletului – Dr. Joshua David Stone
Din perspectivă spirituală, numai puterea personală, puterea minţii şi înţelegerea manierei în care gândurile creează realitatea sunt esenţiale pentru dezvoltarea conştiinţei şi manifestarea vieţii. Dacă cineva îşi pierde puterea personală, îşi va pi...


Expansiunea Conștiinței – Dr. Joshua David Stone
Primul aspect pentru a înţelege de ce anumiţi oameni nu au o conştiinţă foarte dezvoltată este că nu sunt conectaţi la viaţa spirituală. Fără o viaţă spirituală, „Codul lor Moral” îi conduce să facă ceea ce simt, sentimentele vor fi în mare parte con...


Farmecul Tărâmului Zânelor • Comunicarea Cu Spiritele Naturii Și Elementali – Ted Andrews
Interesat de problemele vieții curente, omul s-a îndepărtat de lumile nevăzute și de spiritele ce le locuiesc. S-a folosit în mod abuziv de natură, iar manifestările lui, le-a făcut pe aceste ființe binecuvântate să se retragă. Deși curioși față de o...


Ghizii Spirituali și Îngerii Păzitori • Intră în Contact cu Ajutoarele Tale Invizibile – Richard Webster
Cu toții avem o echipă de sprijin, formată din ajutoare spirituale. Ele se află deja acolo pentru noi, acordându-ne protecție și oferindu-ne îndrumare subtilă. Atunci când lucrăm în mod conștient la stabilirea unei relații cu acestea, ...


Karma Privită din Perspectiva Sufletului – Dr. Joshua David Stone
Această compilație conține lucrările Doctorului în psihologie Joshua David Stone. Ea este creată din cursurile Facultății de Parapsihologie „I AM University” din California SUA, pe care a înființat-o acest mare Maestru Ascensionat Inte...


Legile Universale Privite din Perspectiva Sufletului – Dr. Joshua David Stone
Cartea pe care o citești are potențialul de a-ți revoluționa complet conștiința și de a-ți schimba viața pentru totdeauna, dacă ai ochi de văzut si urechi de auzit. Ea îți oferă posibilitatea de a înțelege mai ușor ce este cu adevărat calea spiritual...


Limbajul Animalelor – Ted Andrews
Natura mi-a împlinit viaţa. Am fost norocos să-mi petrec o mare parte din copilărie printre păduri, iazuri, pârâuri şi câmpii. Animalele întotdeauna au fost în visele şi plimbările mele. Ele m-au îndrumat în deciziile pe care le-am lua...