Yoga a devenit, la nivel internaţional, o componentă curentă a preocupărilor omului modern pentru a-şi asigura bunăstarea fizică, mentală şi spirituală. Odată cu creşterea popularităţii programelor care integrează posturi corporale şi exerciţii de respiraţie, interesul pentru dimensiunile filozofice şi spirituale ale practicii yoga a crescut, de asemenea. În această carte, Osho îl prezintă pe Patanjali, fondatorul ştiinţei milenare yoga, ale cărui aforisme (sutra-e) sunt revelate, actualizate şi ilustrate cu exemple din viaţa omului modern.
Osho surprinde două aspecte foarte importante în legătură cu practica yoga: primul se referă la actualitatea mesajului transmis de Patanjali, în condiţiile vieţii contemporane, iar al doilea la faptul că exerciţiile şi tehnicile pe care acesta le prezintă se adresează nu atât corpului fizic, cât minţii. "Yoga înseamnă încetarea procesului mental. Aceasta este cea mai bună definiţie a yogăi.
Editura: Mix
Autor: Osho
Format: 13x20 cm.
Număr de pagini: 324
Greutate: 352 gr.
Anul apariției: 2016
ISBN: 978-606-8460-49-9
pag. 4-5
Vă proiectaţi fie asupra trecutului (care nu reprezintă decât o altă formă de visare), asupra amintirilor unor lucruri care nu mai există, fie asupra viitorului, care nu înseamnă altceva decât o proiecţie venită din trecut. Viitorul nu este altceva decât trecutul proiectat din nou, eventual în culori mai frumoase şi mai vii.
Omul nu se poate gândi la altceva decât la trecutul său. De aceea, viitorul nu este decât acest trecut reproiectat. Nici trecutul şi nici viitorul nu există însă. Numai prezentul există, dar voi nu trăiţi niciodată în prezent. Nietzsche avea dreptate atunci când spunea că deşi toată lumea declară că îşi doreşte adevărul, nimeni nu şi-l doreşte de fapt. Aşa-zisele noastre adevăruri nu sunt decât minciuni, mai mult sau mai puţin frumoase. Nimeni nu se simte pregătit să privească realitatea în faţă.
Mintea nu poate intra pe calea yogăi, căci yoga nu este altceva decât o suită de tehnici pentru revelarea adevărului. Este o cale de a nu mai visa. Este ştiinţa vieţii trăite aici şi acum. Adepţii yoghini se pregătesc să renunţe la speranţe, la proiecţiile în afara realităţii prezente. Yoga înseamnă o întâlnire cu realitatea, aşa cum este aceasta.
De aceea, omul nu poate intra pe calea yogăi decât atunci când se simte frustrat de starea actuală a minţii sale. Dacă mai speră că poate câştiga ceva cu ajutorul minţii sale, el nu este pregătit pentru a intra pe calea yogăi. Este necesară o frustrare absolută, o revelaţie a inutilităţii minţii care face proiecţii, a faptului că speranţele sunt iluzorii şi nu conduc nicăieri. Ele nu fac altceva decât să îţi închidă ochii, să-ţi dea o stare de beţie. Din cauza lor, realitatea nu se poate revela. Visele protejează fiinţa împotriva realităţii. Mintea nu este altceva decât un drog halucinogen. De aceea, omul nu poate intra pe calea yogăi decât dacă se simte complet frustrat de mintea sa, de iluziile în care trăieşte, de felul în care a trăit până acum, fiind dispus să renunţe necondiţionat la acest mod de viaţă.
De aceea, deşi mulţi oameni se simt interesaţi de calea yoghină, puţini intră cu adevărat pe ea. Ei speră că vor obţine ceva cu ajutorul yogăi, că vor deveni perfecţi, că vor atinge iluminarea şi extazul, că vor deveni una cu universul. Toate acestea sunt aceleaşi proiecţii, aceleaşi vise mentale. Cine se lasă mânat de ele nu poate cunoaşte adevărata cale. Dimpotrivă, ei pătrund într-o cu totul altă realitate.
Yoga înseamnă renunţarea la speranţe, la viitor, la dorinţe. Adeptul se pregăteşte să afle ceea ce există. El nu este interesat de ceea ce ar putea exista, de ceea ce ar trebui să fie. El nu este interesat decât de ceea ce există deja, căci eliberarea nu poate avea ca sursă decât realitatea.
Pentru a o apuca pe calea yogăi, omul trebuie să fie cuprins de disperare. Buddha a numit această disperare dukkha. Deşi suferă, el nu îşi mai face speranţe, căci speranţele nu sunt altceva decât o prelungire a stării de suferinţă, un drog. Ele nu conduc decât către moarte. Toate speranţele conduc către moarte.
A sta faţă în faţă cu realitatea înseamnă a deveni complet lipsit de speranţe, a nu mai crede în viitor. Este nevoie de mult curaj pentru a adopta această perspectivă, dar mai devreme sau mai târziu asemenea momente apar în viaţa tuturor. Vine întotdeauna o vreme când te simţi complet deznădăjduit, când totul ţi se pare lipsit de semnificaţie, inclusiv propria ta viaţă. Subit, speranţele dispar, viitorul aşişderea, şi pentru prima oară omul se trezeşte racordat la prezent. Pentru prima oară, el poate privi realitatea în faţă. Până atunci...
pag. 298-299
A venit la mine o femeie cultivată, rafinată, educată, provenind dintr-o familie foarte bogată, o familie bună. M-a întrebat: "Dacă voi începe să meditez, ar putea lucrul acesta să-mi afecteze în vreun fel relaţia cu soţul?" şi a continuat, răspunzându-şi singură, înainte să apuc eu să-i răspund: "Ştiu că nu are cum s-o afecteze, fiindcă dacă voi deveni mai bună, mai liniştită, cum ar putea lucrul acesta să fie un pericol pentru relaţia cu soţul meu?"
Însă eu i-am răspuns: "Te înşeli. Relaţia cu soţul tău va fi puternic afectată. Faptul că vei deveni mai bună sau mai rea este irelevant. Dacă tu te vei schimba - dacă unul dintre parteneri se va schimba - atunci relaţia va fi afectată. Este foarte straniu: faptul că unul dintre parteneri s-ar putea schimba în rău nu va afecta relaţia atât de mult. Dar dacă unul dintre parteneri se va schimba în bine, rela-ţia va fi zguduită din temelii. Explicaţia este următoarea: când un partener decade, celălalt se simte prin comparaţie mai bun. Acest lucru îi măguleşte egoul, nu i-l răneşte."
Soţia se simte mai bine când soţul se apucă de băut, fiindcă are acum ocazia să fie moralistul familiei. Faptul că bea o îndreptăţeşte pe ea să-şi amplifice dominaţia. Ori de câte ori soţul vine acasă, se simte ca un criminal. Din cauză că bea, tot ce va face de-acum înainte va fi greşit. Este mai mult decât suficient: în orice discuţie, soţia îi va închide gura cu acest argument.
Dar dacă soţul sau soţia se apucă de meditaţie, egoul celuilalt este profund rănit şi apar problemele. Unul dintre soţi devine superior, prin urmare celălalt va face tot ce-i stă în putinţă ca să nu permită să se întâmple una ca asta. Va crea toate problemele posibile. Iar dacă totuşi se întâmplă, soţul rămas în urmă va încerca din răsputeri să nege că s-a întâmplat. Va dovedi că în realitate nu s-a schimbat nimic. Va spune într-una: "Meditezi de ani de zile şi n-ai făcut niciun progres. La ce bun să meditezi? Nu are niciun rost! Eşti tot nervos, nu s-a schimbat nimic, eşti la fel ca înainte." Celălalt va încerca din răsputeri să demonstreze că meditaţia nu foloseşte la nimic. În felul acesta, el se consolează.
Iar dacă se schimbă cu adevărat ceva, dacă soţul sau soţia reuşesc într-adevăr să se transforme, atunci relaţia nu mai poate continua. Devine imposibilă, afară de cazul că şi celălalt soţ este dispus să se transforme. Însă este foarte dificil pentru cineva să fie dispus să se transforme, fiindcă transformarea face egoul să sufere. Înseamnă să admiţi că felul cum eşti acum este greşit. Numai cu această condiţie transformarea este posibilă.
Or nimeni nu simte despre el însuşi că ar fi cazul să se schimbe. "Trebuie să se schimbe lumea întreagă, nu eu. Eu am dreptate, am dreptate absolută, lumea greşeşte şi nu mă înţelege." Efortul tuturor fiinţelor care au atins starea de buddha este foarte simplu: să vă facă să înţelegeţi că indiferent cum sunteţi, indiferent unde sunteţi, voi sunteţi cauza.
A doua întrebare:
Osho,
De ce atât de multe persoane angrenate pe calea yoga adoptă o atitudine rigidă, războinică, fiind peste măsură de preocupate să respecte reguli stricte? Este necesară această atitudine pentru a fi cu adevărat yoghini?
Nu este absolut deloc necesară. Nu doar că nu este necesară, dar chiar creează o mulţime de obstacole în...
