Telefon: 0723 370 540

Cristalul şi Puterile Sale - Gaetan Sauvé

Cristalul şi Puterile Sale - Gaetan Sauvé

29,00 RON 32,00 RON
Disponibilitate: În Stoc
Cristalul - un instrument energetic cu proprietăţi terapeutice miraculoase şi un puternic amplificator al gândurilor. Există o formulă magică pentru cristalizarea şi manifestarea dorinţelor în plan fizic prin intermediul cristalelor? Da, există! Gaet...
Cu TVA: 29,00 RON
Cod produs: carte

Cristalul - un instrument energetic cu proprietăţi terapeutice miraculoase şi un puternic amplificator al gândurilor. Există o formulă magică pentru cristalizarea şi manifestarea dorinţelor în plan fizic prin intermediul cristalelor? Da, există! Gaetan Sauve, autorul acestei cărţi, îţi dezvăluie tot ce trebuie să ştii despre cristale pentru a activa forţele benefice cu care sunt înzestrate. Spor în afaceri, prosperitate, abundenţă, fericire, sănătate... Dacă înveţi cum să intri în rezonanţă cu energia unui cristal şi cum să-l programezi, viaţa ta se va schimba pentru totdeauna. în bine!
   Ghidul Cristalul şi puterile sale îţi oferă răspunsuri la mai multe întrebări: care este originea cristalelor, ce forme de undă generează, ce caracteristici au, cum intri în contact cu ele, care sunt legile lor etc. Prin exemple clare şi exerciţii precise, Gaetan Sauve te iniţiază în ştiinţa şi totodată arta programării cristalelor şi te învaţă cum să-ţi amplifici forţele cu ajutorul acestor daruri binecuvântate ale naturii.

Editura: Vidia

Autor: Gaetan Sauvé

Format: 13x20 cm.

Număr de pagini: 224

Greutate: 215 gr

Anul apariției: 2011

ISBN: 978-606-92724-8-0


pag. 54-55


   D. Forma geometrică şi legea unghiurilor

   Structura cristalului e dată de dispunerea atomilor, ea este un aranjament ordonat de atomi sau de molecule. Această structură poate fi descrisă ca o aglomerare de celule numite "elementare" care conţin acea distribuţie a atomilor; atunci spunem că un cristal este "simetric".
   Bioxidul de siliciu se cristalizează la o mare adâncime în pământ; singurele sale vibraţii care se simt la acest nivel sunt vibraţiile cele mai ridicate, numite "raze cosmice". Razele cosmice sunt reţele de mare energie care au asupra atomilor efecte ionizante; aceste raze provin din cosmos. Astfel de vibraţii se găsesc peste tot în Univers şi pot fi măsurate cu ajutorul aparatelor ştiinţifice. Aceste frecvente traversează toate lucrurile. Vibraţiile care vin din cosmos au la origine ENERGIA UNICĂ.
   O altă vibraţie care vine din inima Pământului este vibraţia materiei terestre. Toate lucrurile care îşi au originea în pământ - roci, arbori, legume, fructe etc. - primesc aceste vibraţii de la materia terestră. Cristalul nostru, la adâncimea la care se formează, este în contact cu această vibraţie a materiei terestre şi primeşte din cosmos energia cea mai pură a razelor cosmice. Unind aceste două feluri de vibraţii, cristalul ia o formă armonioasă şi geometrică. Cristalul se cristalizează urmând legea unghiurilor. Oricare ar fi locul unde se găsesc cristale de cuarţ pe această planetă, toate au acelaşi unghi.
   Simbolul este limbajul naturii înseşi. De exemplu, în vise, inconştientul sau supraconştientul nostru comunică direct cu conştientul nostru prin simboluri. Este suficient să dăm atenţie viselor pentru a le putea descifra şi interpreta.
   În opinia lui Mikhail Aivanhov, cristalele sunt simboluri ale planului cauzal, pentru că sunt expresia unei geometrii pure. Pentru el, regnul mineral este poate cel mai puţin elevat, dar dacă "ceea ce este la bază este şi la vârf", atunci cristalele reflectă lumea cauzală. Cristalul de cuarţ reflectă planul cel mai înalt, lumea sublimă. Nu întâmplător Ierusalimul celest este descris în Apocalipsă ca fiind alcătuit din cristal şi pietre preţioase. în multe texte sacre, sunt descrise locuri situate pe planuri energetice înalte, date de materia cristalină; sau sunt descrise castele de cristal, drumuri înconjurate de cristale şi pietre preţioase etc. Faptul de a te vizualiza înconjurat de cristale are asupra corpului un efect energetic. Un efect placebo sau unul de rezonanţă? Rămâne să decideţi singuri!
   Ceea ce impresionează când priviţi un superb cristal de cuarţ este forma sa geometrică. Cristalul, cu forma lui hexagonală, cu vârful ascuţit şi perfect, pare să fi fost lucrat de un mare expert care a folosit unelte perfecţionate. Nu este aşa. Suntem surprinşi să constatăm că Natura este cea care a creat, chiar în sânul planetei noastre, acest desăvârşit obiect de artă.
   Toate cristalele de cuarţ care există în lume au exact acelaşi unghi de terminaţie (vârful de sus), care este de 52°. Cristalele au avut nevoie de mii de ani ca să formeze această antenă de rezonanţă cu cosmosul.
   Dacă facem unele cercetări, vom afla că nu este o întâmplare faptul ca posedă un unghi atât de exact. Unghiul de la bază de 52° corespunde celui al piramidei lui Keops.
   Or, se ştie că piramida este un veritabil acumulator de energie tocmai datorită unghiurilor sale speciale. S-au făcut mai multe cercetări asupra misterelor piramidelor. Vechii egipteni erau mari iniţiaţi şi cunoşteau secretele atlanţilor. Este admis astăzi în cercurile ştiinţifice că piramida n-a fost niciodată un mormânt pentru faraon.
   Piramida era folosită pentru iniţiaţi. Forma piramidei servea drept catalizator energetic care, concentrat în...


pag. 181-182


   ...de studiu, de servicii, de căutare, de lectură, de curs prin corespondenţă etc.
   Vreţi să excelaţi în compania în care lucraţi? Trebuie să plătiţi un preţ: să studiaţi mai înainte piaţa, să vă îmbogăţiţi cunoştinţele, să alegeţi un curs bun de vânzări şi să continuaţi să vă motivaţi. Cursurile costă bani, nu-i aşa? Trebuie să dai ceva dacă vrei să obţii ceva, nu sunteţi de acord? Este exact aşa cum am spus!
   Ati dori să vă instruiţi în domeniul care vă interesea-ză, dar nu aveţi timp. Chiar nu aveţi timp?
   Am întâlnit un om foarte grăbit, care mi-a adus această obiecţie. I-am răspuns că eu aş putea să-1 învăţ o tehnică prin care ar reuşi să-şi gestioneze timpul şi să economisească mai bine de 35% din timp. Mi-a răspuns că i-ar plăcea să afle, dar că n-are timp să înveţe. Trebuie să dai ceva ca să obţii ceea ce vrei sau orice altceva.
   Sunt profesor de karate şi ştiu că o persoană cu o condiţie fizică bună este mult mai productivă la muncă şi resimte mai puţin oboseala decât cei care au o condiţie fizică precară. Mulţi oameni m-au abordat ca să-mi spună că se simt obosiţi când se întorc de la serviciu şi că n-au o condiţie fizică prea bună. I-am sfătuit să se înscrie la un curs de karate sau la sala de forţă. Ce credeţi că mi-au răspuns cei mai mulţi dintre ei? "Ştiu bine că mi-ar fi de folos, dar mă simt prea obosit ca să fac cursul!" Adevărul este că aceste persoane nu vor să plătească preţul.
   Trebuie să renunţi la ceva ca să obţii un lucru mai bun.
   De ce oare unii oameni care au fumat o viaţă întreagă au reuşit să se oprească într-o zi şi alţi oameni nu reuşesc? Pentru că aceştia vor să plătească preţul! Ei ştiu că dacă renunţă la prostul obicei de a fuma, vor obţine câteva lucruri mai bune: sănătate, încredere în sine şi economie de bani. Dacă cineva vrea să nu mai fumeze, el trebuie, în afara dorinţei ardente de a nu mai fuma, să-şi ofere o recompensă pentru ca preţul plătit să i se pară mai mic.
   Dacă la un moment dat veţi observa sau veţi simţi că preţul de plătit este prea mare pentru orice aţi vrea să obţineţi, analizaţi-vă în detaliu dorinţa. Asiguraţi-vă că această dorinţă vă corespunde întru totul; în caz contrar, eliminaţi-o. însă, înainte de a o elimina, fiţi siguri că nu e din cauza lenei sau a dorinţei de a amâna pe mâine ce poţi face azi. Vreţi un mic truc pentru a şti dacă dorinţa voastră este în ton cu firea şi voinţa voastră? Puneţi-vă următoarea întrebare:

   "NU-I AŞA CĂ AM NEVOIE DE (SPUNEŢI-VĂ DORINŢA) CA SĂ FIU FERICIT(Ă)?"

   Notaţi-vă răspunsul apoi formulaţi altfel întrebarea:

   "DACĂ NU VOI OBŢINE (SPUNEŢI-VĂ DORINŢA), VOI FI NEFERICIT(Ă) TOATĂ VIAŢA MEA?"

   Notaţi răspunsul, apoi faceţi comparaţie între răspunsuri; veţi şti astfel dacă puteţi continua să plătiţi preţul pentru ceea ce veţi obţine sau veţi elimina această dorinţă din viaţa voastră.

   AMÂNAREA DE AZI PE MÂINE

   Ce cuvânt frumos, veţi gândi. Ba, deloc! Acest cuvânt, dacă tocmai l-ati învăţat, trebuie eliminat din vocabularul vostru. Trebuie să eliminaţi nu doar cuvântul, ci şi semnificaţia lui, căci el înseamnă: tendinţa de a lăsa pe mâine lucrurile care trebuie făcute azi. Trebuie să atacaţi frontal acest obicei urât. Cum puteţi face acest lucru?
   În primul rând, datorită regulilor conţinute în formula magică, aveţi în mână toate elementele necesare pentru a reuşi. Aplicând această formulă şi repetând-o de mai multe ori pe zi, vă creaţi în subconştient o serie de calităţi...

Avertisment ... 9
Preambul ... 11
Introducere ... 13

I. CRISTALUL: INSTRUMENT DE VEHICULARE A ENERGIEI ... 19
   Cuvânt-înainte ... 21
   1. Energie, polaritate şi trinitate ... 25
   2. Aplicaţii practice ale cristalelor ... 29
   3. Tehnologia şi cristalele ... 39
   4. A fost odată... cristalul ... 43
       A. Originea cristalelor ... 48
       B. Formarea mineralelor şi a cristalelor ... 49
       C. Naşterea cristalelor ... 52
       D. Forma geometrică şi legea unghiurilor ... 54
       E. Cristalul şi propagarea formelor de undă ... 57
       F. Caracteristici şi proprietăţi ale cristalelor ... 60
   5. Câteva familii de cristale ... 65

II. EXERCIŢII PRACTICE ... 75
   1. Proprietăţile energetice ale cristalelor ... 77
       A. Ce este energia? ... 79
       B. Atomii şi energia ... 79
       C. Energia cristalelor ... 81
       D. Energia Unică ... 89
   2. Purificarea şi activarea cristalelor ... 95
   3. Programarea cristalelor ... 105
       A. Afirm-acţiunea ... 108
       B. Programarea: tehnica tablei de scris ... 111

III. CRISTALUL: AMPLIFICATORUL GÂNDURILOR ... 115
   1. Cum să intrăm în contact cu cristalul ... 117
       A. Centrarea ... 117
       B. Respiraţia ... 122
       C. Purificarea ... 130
       D. Cum să rezonăm cu cristalul ... 136
       E. Relaxarea şi meditaţia ... 149
   2. Formula magică pentru a vă cristaliza dorinţele ... 155
       A. Ce este o dorinţă? ... 156
       B. Formula magică pentru a vă cristaliza dorinţele ... 159
       C. Programarea formulei magice ... 189
       D. Cristalul şi formula magică ... 190
       E. Caietul de lucru pentru dezvoltarea personală ... 190
       F. Cristalul, intenţia şi legile care le guvernează ... 195
   3. Răspunsuri la întrebări frecvente despre cristal şi folosirea lui ... 197
   4. Către o nouă eră ... 207
       A. Toţi ne dorim un pandantiv de cristal ... 207
       B. Cristalul interior ... 213

Bibliografie ... 217

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun