Cartea conține exerciții și tehnici de meditație ce sunt menite să te ajute să-ți descoperi viețile anterioare și influențele lor asupra vieții prezente. Cercetarea vieților trecute ne ajută să înțelegem rolul karmei, al sufletelor pereche și al sufletelor gemene. Meditațiile asupra vieților anterioare trezesc în noi cele mai profunde niveluri ale conștiinței și ale imaginației creative. Înțelegem că reîncarnarea este un proces evolutiv ce are ca scop creșterea și evoluția noastră.
Specificatii:
Editura: Agni Mundi
Autor: Ted Andrews
Format: 13×20 cm
Numar pagini: 206
ISBN: 978-606-93470-9-6
CAPITOLUL PATRU
CONEXIUNI KARMICE, SUFLETE PERECHE ȘI SUFLETE GEMENE
Nimic nu este mai fascinant decât să descoperim
conexiunile din vieţile trecute, pe care
le-am avut cu cei care se află în viaţa noastră prezentă. Ca regulă generală,
oamenii cu care avem cele mai puternice legături emoţionale au fost conectaţi cu
noi într-o anumită formă în vieţile trecute. Sufletele care sunt înrudite
îndeaproape într-o existenţă, adeseori se întâlnesc în altele. Rolurile lor se
pot schimba dintr-o viaţă în alta, dar conexiunile rămân. Din moment ce ajutăm
la alegerea mediului vieţii în care putem să evoluăm de unde am rămas în viața anterioară,
este de înțeles să credem că am alege să ne renaștem alături de cei care ne
sunt apropiaţi.
Dacă relaţia a fost una de iubire, iubirea va persista şi va exista o
oportunitate de a o aprofunda în circumstanţele noii vieţi. În cazul în care
conexiunea era una de duşmănie, circumstanţele pot fi alese pentru a oferi
oportunitatea de a o depăşi. Deseori, dacă există o obligaţie, circumstanţele
pot fi alese pentru a oferi oportunităţi de a o îndeplini. Ţine minte, cu toate
acestea, că întotdeauna există liber arbitru şi nu totul poate fi controlat
odată ce ne renaştem în fizic.
Toate relaţiile noastre sunt karmice. Ele oferă oportunităţi pentru a
învăţa. Forma pe care o ia acea învăţătură variază. În situaţiile familiale,
există de obicei o lecţie particulară, predominantă, care îi priveşte pe toţi
membrii acesteia. De exemplu, toţi membrii unei familii pot învăţa despre lecţiile
care implică exprimarea adecvată a puterii voinţei. La un membru, poţi găsi un
caz extrem de intimidare şi dominare. Într-un alt membru, poţi regăsi un
individ care cedează mereu. Într-un alt membru al familiei, poţi găsi un
individ care refuză să urmeze alte ordine sau sugestii, pur şi simplu pentru că
provin de la altcineva. În altul, poţi vedea o lipsă de afirmare sau un
comportament dependent. Există multe variaţii şi subtilităţi în fiecare lecţie.
Recunoaşterea tiparelor comune ale comportamentului membrilor din fiecare
familie poate revela multe despre lecţiile karmice pe care trebuie să le înveţi
prin familia ta.
Această înţelegere poate fi aplicată la situaţii profesionale şi sociale,
de asemenea. Noi nu trebuie să ne uităm numai după conexiunile emoţionale, dar
de asemenea, şi mai important, trebuie
Capitolul Unu: Înţelegerea Reîncarnării........................9
Capitolul Doi: Trezirea Cunoașterii Străvechi despre Vieţile Anterioare......................................................25
Capitolul Trei: Înţelegerea Rolului Karmei..................45
Capitolul Patru: Conexiuni Karmice, Suflete Pereche şi Suflete Gemene..........................................................59
Capitolul Cinci: Înţelegerea şi Îmbunătăţirea Meditaţiei asupra Vieţilor Anterioare.........................................79
Capitolul Şase: Terapia Vieţilor Anterioare prin Arborele Vieţii...........................................................99
Capitolul Şapte: Autohipnoza şi Conştientizarea Vieţilor Anterioare................................................................117
Capitolul Opt: Folosirea Radiesteziei în Descoperirea Vieţilor Tale Anterioare...........................................141
Capitolul Nouă: Ritualurile de Trecere.......................165
Capitolul Zece: Dovedirea Existenţei Vieţilor Tale Anterioare................................................................187
Postfaţă.......................................................................201
Bibliografie...................................................................203