pag. 43-44
...corpul îşi pierde vioiciunea, nu-i nicio problemă - asta nu e deloc un pat de spini pentru tine. Ba chiar ai putea din când în când sâ te simţi confortabil. De fapt, dacă ţi se dă un pat bun şi confortabil, s-ar putea să nu reuşeşti sâ dormi pe el. Asta e paralizia corpului.
Există metode similare de paralizie a minţii. Poţi să posteşti. Apoi mintea spune ca trupului i-e foame, dar tu nu-l alimentezi, nu asculţi de minte. La un moment dat, mintea se plictiseşte. Corpul continuă să simtă foamea, dar mintea nu raportează nimic. Ce rost ar avea? Nu e nimeni să asculte, nu e nimeni să răspundă. Apoi are loc o anumită paralizie a minţii. Mulţi oameni care ţin posturi lungi cred că au atins starea de meditaţie. Nu e meditaţie, e doar un nivel scăzut de energie, paralizie, insensibilitate. Se mişcă asemenea unor cadavre. Nu sunt vii. Nu uita că meditaţia îţi va aduce şi mai multă inteligenţă, o inteligenţă infinită, o inteligenţă care radiază. Meditaţia te va face mai plin de viaţă şi mai sensibil; îţi va îmbogăţi viaţa.
De exemplu, asceţii: viaţa lor a devenit ca şi cum n-ar fi viaţă. Aceşti oameni nu meditează. Poate că sunt masochişti, torturându-se singuri şi plăcându-le această tortură... mintea e foarte vicleană, face lucruri şi le raţionalizează. In mod obişnuit, eşti violent faţă de ceilalţi, dar mintea e foarte vicleană - poate învăţa nonviolenţa, poate predica non-violenţa. Apoi violenţa e îndreptată către sine. Iar violenţa pe care o ai faţă de propria persoană e respectată de oameni, pentru că trăiesc cu ideea că a fi ascet înseamnă a fi cucernic. Asta e pur nonsens.
Dumnezeu nu e ascet, altfel n-ar exista flori, n-ar exista pomi înverziţi, ci doar deşert. Dumnezeu nu e ascet, altfel n-ar exista cântec, nici dans - doar cimitire şi iar cimitire. Dumnezeu nu e ascet; lui Dumnezeu îi place viaţa. Dumnezeu e mai epicurian decât îţi închipui. Când te gândeşti la Dumnezeu, fă-o în termenii lui Epicur. Dumnezeu e o căutare constantă a unei fericiri, a unei bucurii, a unei beatitudini cât mai mari. Nu uita asta!
Dar mintea e foarte vicleană. Ea poate raţionaliza paralizia ca meditaţie; poate raţionaliza plictiseala ca transcendenţă; poate raţionaliza mortăciunea ca renunţare. Ai grijă! Nu uita niciodată că dacă te deplasezi în direcţia potrivită vei continua să înfloreşti. Vei răspândi tot mai mult parfum şi vei fi creativ. Şi vei fi sensibil la viaţă, la iubire şi la orice îţi pune la dispoziţie existenţa.
Să ai în minte un ochi pătrunzător - vezi care sunt motivaţiile acesteia. Când faci ceva, caută imediat motivaţia, pentru că dacă îţi scapă motivaţia, mintea se apucă şi te prosteşte, spunându-ţi că alta era motivaţia. De exemplu: vii acasă nervos şi îţi iei copilul la bătaie. Mintea va spune: "E doar pentru binele lui, ca să fie cuminte". Asta e o raţionalizare. Caută mai adânc... Erai nervos şi voiai pe cineva pe care să te răzbuni. Nu poţi să fii nervos pe şeful tău de la birou, el e prea puternic pentru asta. Şi e riscant şi periculos din punct de vedere financiar. Nu, aveai nevoie de cineva neajutorat. Copilul e perfect neajutorat, el depinde de tine; nu poate să reacţioneze, nu poate să facă nimic, nu-ţi poate plăti cu aceeaşi monedă. Nu poţi găsi o victimă mai bună.
- Ia, vezi. Eşti nervos pe copil? Dacă da, atunci mintea te prosteşte.
Mintea te prosteşte 24 de ore din 24, iar tu cooperezi la asta. Şi, în cele din urmă, te trezeşti nefericit, te trezeşti că ai...
pag. 178-179
Se poate să fii absorbit în ceva cu intensitate - de exemplu, în efectuarea tehnicilor dvs. de meditaţie dinamică - şi în acelaşi timp să rămâi în afară, ca martor?
Tu crezi ca un martor e ceva în afara, separat. Nu este. Intensitatea ta, integritatea ta este acel martor. Aşa că atunci când eşti martor şi faci ceva nu eşti doi - cel care face e cel care observa.
Să spunem, de exemplu, că dansezi. Dansezi - dansatorul şi observatorul nu sunt doi, nu există separaţie. Separaţia e doar în limbaj. Dansatorul e observatorul. Iar dacă dansatorul nu este şi observatorul, atunci nu eşti total implicat în dans, căci observatorul are nevoie de nişte energie şi vei fi nevoit să te împărţi. O parte va rămâne martor, iar restul se va implica în dans. Nu poate fi total, va fi împărţit. Şi nu acesta e scopul, căci asta e de fapt starea unui schizofrenic
- împărţit, disociat. E patologic. Dacă eşti doi, eşti bolnav.
Trebuie să rămâi unul. Trebuie să te implici total în dans, iar totalitatea ta va deveni martoră. Nu va fi ceva separat, integritatea ta e conştientă. Aşa stau lucrurile.
Aşa că nu încerca să devii separat în două. Când dansezi, să devii dansul. Rămâi vigilent: nu adormi, nu fi inconştient. Nu eşti sub influenţa vreunul drog, eşti treaz, pe deplin treaz. Dar această vigilenţă nu e ceva ce stă la distanţă; este totalitatea ta, întreaga ta fiinţă.
Doar în limbaj apari ca doi, dansatorul şi martorul, dar în sinea ta eşti unul. Dansatorul e întru totul treaz. Şi atunci vei fi cuprins doar de pace, echilibru, linişte. Dacă eşti separat, va fi tensiune, iar acea tensiune nu-ţi va da voie sa fii întru totul aici şi acum, sa te uneşti cu existenţa.
Aşa ca reţine: nu încerca să te împărţi în două. Fii dansator şi fii conştient. Aşa stau lucrurile. îţi spun asta din experienţa mea. Iţi spun asta din experienţa multora care au lucrat cu mine. Aşa va fi şi cu tine. Aşa cum a fost şi cu mulţi alţii înaintea ta. însă reţine asta: nu te disocia. Rămâi unul şi totuşi conştient.
Se pare că înainte reuşeam să meditez - aşa cred. De undeva venea o stare frumoasă, liniştitoare, transparentă; am presupus că era meditaţie. Acum nu mai vine decât o minte care goneşte. Ce s-a întâmplat?
întotdeauna aproape că se întâmplă aşa. în zilele în care simţeai că intri într-un fel de meditaţie erau zilele în care nu o căutai - apărea singură. Acum încerci să o faci să apară, iar asta face toată diferenţa. Toate lucrurile cu adevărat valoroase în viaţă apar de la sine; nu le poţi face să apară, nu le poţi produce tu. Poate să fie meditaţie, poate sâ fie iubire, poate să fie beatitudine, poate să fie linişte... Orice e dincolo de mintea ta, e dincolo de capacitatea ta de a produce; poţi produce doar acele lucruri care intră pe teritoriul minţii.
Mintea este cea care pune în practică, dar fiinţa ta nu este. Mintea ta e doar o deschidere şi o acceptare profundă a ceea ce se petrece, fără plângeri, fără resentimente - doar recunoştinţă pură. Şi nici asta nu e făcută de tine; şi asta...
