Telefon: 0723 370 540

 Curs de Miracole • Text - Culegere de exerciţii pentru studenţi - Manual pentru profesori - Foundation for Inner Peace

Curs de Miracole • Text - Culegere de exerciţii pentru studenţi - Manual pentru profesori - Foundation for Inner Peace

210,00 RON
Disponibilitate: În Stoc
  Această prefaţă a apărut în 1977, ca răspuns la numeroasele cereri de a furniza o prezentare succintă a Cursului de miracole. Primele două părţi - Cum a apărut şi Ce este - au fost scrise chiar de Helen Schucman, iar ultima parte - Ce spune - a fos...
Cu TVA: 210,00 RON
Cod produs: carte

  Această prefaţă a apărut în 1977, ca răspuns la numeroasele cereri de a furniza o prezentare succintă a Cursului de miracole. Primele două părţi - Cum a apărut şi Ce este - au fost scrise chiar de Helen Schucman, iar ultima parte - Ce spune - a fost scrisă prin procesul de dictare interioară descris în cele ce urmează.

Cum a apărut?

   "Cursul de miracole" a apărut prin decizia spontană a doi oameni să se unească în vederea unui scop comun. Cei doi se numeau Helen Schucman şi William ("Bill") Thetford şi erau profesori de psihologie medicală la Colegiul Medicilor şi Chirurgilor din cadrul Universităţii Columbia din New York. Cine erau nu are importanţă; important e că povestea lor ne arată că toate sunt posibile, cu Dumnezeu. Erau oricum, numai religioşi nu erau. Relaţia dintre ei era dificilă şi adesea încordată, fiecare fiind interesat de dobândirea propriului renume şi de menţinerea propriului statut personal şi profesional. În general, investiseră mult în valorile lumii. Vieţile lor nu concordau deloc cu ce susţine Cursul. Iată cum se descrie Helen, cea care a receptat întregul material:

   Psihologă, pedagogă, conservatoare ca teorie şi atee ca şi crez, lucram într-un mediu universitar prestigios şi pretenţios. Şi apoi s-a întâmplat ceva ce-a declanşat un lanţ de întâmplări la care nu m-aş fi aşteptat niciodată. Şeful de catedră m-a anunţat pe neaşteptate că se săturase de sentimentele de mânie şi agresivitate pe care le reflecta conduita noastră, conchizând că "trebuie să existe o altă cale". Ca la un semn, m-am oferit să îl ajut să o găsească. După câte se pare, Cursul e această altă cale.

   Deşi intenţiile lor erau serioase, au întâmpinat mari dificultăţi la începutul iniţiativei lor comune. Dar îi oferiseră Spiritului Sfânt acel "strop de "disponibilitate" care, după cum urma să afirme Cursul însuşi în repetate rânduri, e de ajuns să Îi permită Lui să folosească orice situaţie în Propriile Lui scopuri şi să o înzestreze pe fiecare în parte cu puterea Lui.

   Relatările lui Helen continuă în felul următor:

   Scrisul propriu-zis a fost precedat de trei luni uluitoare, timp în care Bill mi-a sugerat să notez visele extrem de simbolice şi descrierile imaginilor ciudate care îmi veneau. Deşi începusem de la o vreme să mă mai obişnuiesc cu neprevăzutul, tot am rămas foarte surprinsă când am scris: "Acesta e un curs de miracole". Aşa mi s-a prezentat Vocea. Deşi nu scotea niciun sunet, părea să îmi dea un fel de dictare lăuntrică, rapidă, pe care mi-am consemnat-o într-un caiet de stenografie. Scrisul nu a fost niciodată automat. Putea fi întrerupt oricând şi reluat mai târziu. Mă făcea să mă simt foarte incomod, dar niciodată nu mi-a dat serios prin gând să mă opresc. Părea să fie o misiune specială pe care, undeva, cumva, mă angajasem să o împlinesc. Reprezenta o iniţiativă de reală colaborare între mine şi Bill şi o bună parte din semnificaţia ei, sunt sigură, stă tocmai în acest lucru. Scriam ce "spunea" Vocea şi îi citeam a doua zi lui Bill, iar el bătea la maşină ce îi dictam. Presupun că avea şi el misiunea lui specială. Fără încurajarea şi sprijinul lui, nu aş fi putut să îmi împlinesc misiunea. Întregul proces a durat în jur de şapte ani. Mai întâi a venit Textul, apoi Culegerea de exerciţii pentru studenţi şi, în final, Manualul pentru profesori. Nu s-au făcut decât câteva modificări minore. S-au dat titluri capitolelor şi subcapitolelor din Text şi s-au omis câteva dintre referirile mai personale de la început. Altfel, materialul a rămas substanţial neschimbat.

   Numele celor ce au colaborat la consemnarea Cursului nu apar pe copertă deoarece Cursul poate şi trebuie să fie de sine stătător. Nu urmăreşte să devină temelia unui nou cult. Singurul lui rost e să le ofere unora o cale de a-şi găsi propriul Profesor Lăuntric.

   Ce este?

   După cum sugerează şi titlul, Cursul e structurat de la cap la coadă ca instrument didactic. E alcătuit din trei cărţi: un Text de 605 pagini, o Culegere de exerciţii pentru studenţi de 472 de pagini şi un Manual pentru profesori de 87 de pagini. Ordinea în care sunt folosite cărţile şi modul în care sunt studiate depind de nevoile şi preferinţele fiecărui student în parte.

   Programa pe care o propune Cursul e concepută cu multă grijă şi explicată, pas cu pas, atât la nivel teoretic, cât şi practic. Accentul e pus mai degrabă pe practică şi nu pe teorie; pe trăire şi nu pe teologie. Cursul afirmă răspicat că "o teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci şi necesară" (Manual, p. 72). Deşi creştin ca limbaj, Cursul tratează teme spirituale universale, subliniind că nu e decât o versiune a cursului universal. Există multe altele, iar acesta diferă de celelalte numai ca formă. Toate duc la Dumnezeu în final.

   Textul e în mare parte teoretic, prezentând conceptele ce stau la baza sistemului de gândire al Cursului. Ideile lui servesc drept temelie pentru lecţiile Culegerii de exerciţii. Fără aplicarea practică pe care o furnizează Culegerea de exerciţii, Textul ar rămâne în esenţă o înşiruire de abstracţiuni nicidecum suficiente să prilejuiască inversarea gândirii pe care o urmăreşte Cursul.

   Culegerea de exerciţii cuprinde 365 de lecţii, una pentru fiecare zi a anului. Studenţii însă nu trebuie să facă lecţiile în acest ritm şi pot sta mai mult de o zi la o lecţie care îi atrage în mod deosebit. Instrucţiunile recomandă doar să nu încerce mai mult de o lecţie pe zi. Caracterul practic al Culegerii de exerciţii e subliniat în introducerea ei, care pune accentul mai degrabă pe trăirea dobândită prin practică decât pe angajamentul prealabil faţă de un ţel spiritual:

   Unele dintre ideile prezentate în culegerea aceasta ţi se vor părea greu de crezut, iar altele pot să îţi pară chiar înfiorătoare. Nu contează. Ţi se cere pur şi simplu să aplici ideile după cum eşti îndrumat. Nu ţi se cere să le judeci. Ci numai să le foloseşti. Tocmai folosirea lor le va da sens pentru tine şi îţi va arăta că sunt adevărate.

   Reţine doar atât: nu e nevoie să crezi ideile respective, nu e nevoie să le accepţi şi nici măcar să le primeşti. Pe unele dintre ele s-ar putea să le respingi energic. Niciuna dintre aceste reacţii nu va conta şi nu le va reduce eficacitatea. Dar să nu îţi îngădui să faci excepţii în aplicarea ideilor din culegere şi, indiferent ce reacţii ţi-ar stârni, foloseşte-le. Nu ţi se cere mai mult de atât (Culegere de exerciţii, p. 2).

   Ultima carte, Manualul pentru profesori, scris sub formă de întrebare-şi-răspuns, furnizează răspunsuri la câteva dintre cele mai probabile întrebări pe care le-ar putea pune un student de-al Cursului. Cartea cuprinde şi explicaţii pentru un număr de termeni folosiţi în Curs, definiţi în cadrul teoretic pe care îl furnizează Textul.

   Cursul nu se pretinde a fi definitiv şi nici lecţiile din Culegere nu sunt menite să încheie procesul de învăţare al studentului. În final, cititorul e lăsat în mâinile propriului Profesor Lăuntric, Care va dirija toată învăţătura ulterioară după cum crede El că e mai bine. Deşi Cursul acoperă o sferă vastă, adevărul nu poate fi limitat la nicio formă finită, după cum se vede clar din afirmaţiile finale ale Culegerii de exerciţii:

   Cursul acesta e un început, nu un sfârşit [...]. Nu ţi se mai trasează lecţii concrete, pentru că nu mai e nevoie de ele. De aici înainte, să nu asculţi decât Vocea pentru Dumnezeu [...]. El îţi va dirija eforturile, spunându-ţi exact ce să faci, cum să îţi dirijezi mintea şi când să vii în linişte la El, cerându-I îndrumarea sigură şi Cuvântul cert (Culegere de exerciţii, p. 471).

   Ce spune?

Realul nu poate fi ameninţat.
Irealul nu există.
În asta constă pacea lui Dumnezeu.

   Aşa începe Cursul de miracole. Cursul face o distincţie fundamentală între real şi ireal; între cunoaştere şi percepţie. Cunoaşterea e adevăr, sub o singură lege - legea iubirii, sau Dumnezeu. Adevărul e inalterabil, veşnic şi neambiguu. Poate fi nerecunoscut, dar nu poate fi schimbat. Se aplică la tot ce a creat Dumnezeu şi numai ce a creat El este real. E dincolo de învăţare, pentru că e dincolo de timp şi evoluţie. Nu are opus; nici început şi nici sfârşit. Ci pur şi simplu este.

   Lumea percepţiei, pe de altă parte, e lumea timpului, a schimbării, a începuturilor şi sfârşiturilor. E bazată pe interpretare, nu pe fapt. E lumea naşterii şi a morţii, fondată pe credinţa în carenţă, pierdere, separare şi moarte. E învăţată şi nu dată, selectivă în percepţiile ei, instabilă în funcţionarea ei şi inexactă în interpretările ei.

   Din cunoaştere şi, respectiv, percepţie apar două sisteme de gândire distincte, opuse în toate privinţele. În domeniul cunoaşterii, niciun gând nu există separat de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu şi Creaţia Sa împărtăşesc o singură Voinţă. Lumea percepţiei e făcută însă din credinţa în voinţe opuse şi separate, într-un conflict perpetuu una cu alta şi cu Dumnezeu. Ce vede şi aude percepţia pare real pentru că permite numai conştientizarea lucrurilor ce corespund dorinţelor celui ce percepe. Se ajunge astfel la o lume a iluziilor, o lume care are nevoie de continuă apărare tocmai pentru că nu este reală.

   Odată ce ai fost prins în lumea percepţiei, eşti prins într-un vis. Nu poţi scăpa din el fără ajutor, pentru că tot ce îţi arată simţurile stă mărturie pentru realitatea acestui vis. Dumnezeu a oferit Răspunsul, singura Cale de ieşire, adevăratul Ajutor. E funcţia Vocii Sale, a Spiritului Său Sfânt, să mijlocească între două lumi. Şi o poate face pentru că, în timp ce pe de-o parte cunoaşte adevărul, pe de alta ne recunoaşte iluziile, dar nu crede în ele. E ţelul Spiritului Sfânt să ne ajute să scăpăm din lumea viselor învăţându-ne cum să ne inversăm gândirea şi să ne dezvăţăm greşelile. Iertarea e marele instrument la îndemâna Spiritului Sfânt pentru a ne învăţa cum să realizăm această inversare a gândirii. Cu toate acestea, Cursul are modul lui de a defini iertarea, după cum şi lumea o defineşte în felul ei.

   Lumea pe care o vedem nu face decât să reflecte propriul nostru cadru de referinţă interior - ideile, dorinţele şi sentimentele dominante din minţile noastre. "Proiecţia face percepţia" (Text, p. 401). Ne uităm mai întâi înăuntru, hotărâm ce fel de lume vrem să vedem şi apoi proiectăm lumea respectivă în afară, făcând din ea adevărul aşa cum îl vedem. O facem adevărată prin felul în care interpretăm ce anume vedem. Dacă folosim percepţia pentru a ne justifica propriile greşeli - mânia, impulsurile de a ataca, lipsa de iubire, sub orice formă ar apărea - vom vedea o lume a răului, a distrugerii, a maliţiei, a invidiei şi disperării. Toate acestea trebuie să învăţăm să le iertăm, nu pentru că suntem "buni" şi "milostivi", ci pentru că ceea ce vedem nu e adevărat. Noi am distorsionat lumea cu sucitele noastre mecanisme de apărare şi, de aceea, vedem ce nu este. Pe măsură ce învăţăm să ne recunoaştem erorile perceptuale, învăţăm totodată să le trecem cu vederea sau să le "iertăm". În acelaşi timp, ne iertăm pe noi înşine, privind dincolo de sucitele noastre concepte de sine, spre Sinele pe Care L-a creat Dumnezeu să fie în noi;

   Păcatul e definit ca "lipsă de iubire" (Text, p. 10). De vreme ce iubirea e tot ce există, păcatul, în ochii Spiritului Sfânt, e o eroare ce trebuie corectată şi nu un rău ce trebuie pedepsit. Sentimentul nostru de inadecvare, de slăbiciune şi incompletudine provine din puternica investiţie în "principiul carenţei" ce guvernează întreaga lume a iluziilor. Din acest punct de vedere, căutăm în alţii ce simţim că lipseşte în noi înşine. "Iubim" pe cineva pentru a căpăta ceva noi înşine. Iată ce trece drept iubire în lumea viselor. Nu poate să existe o eroare mai mare decât asta, căci iubirea e incapabilă să ceară ceva.

   Numai minţile se pot uni cu adevărat, iar ce a unit Dumnezeu, niciun om nu poate să despartă (Text, p. 321). Cu toate acestea, adevărata unire e posibilă numai la nivelul Minţii lui Cristos şi nu s-a pierdut de fapt niciodată. "Micul eu" caută să se mărească prin aprobare exterioară, bunuri exterioare şi "iubire" exterioară. Sinele creat de Dumnezeu nu are nevoie de nimic. E de-a pururi complet, ocrotit, iubit şi iubitor, căutând să împărtăşească, nu să capete; să extindă, nu să proiecteze. Nu are nevoi şi vrea să se unească cu alţii, din conştientizarea reciprocă a propriei lor abundenţe.

   Relaţiile speciale ale lumii sunt distructive, egoiste şi pueril de egocentrice. Date însă Spiritului Sfânt, relaţiile acestea pot deveni cele mai sfinte lucruri de pe pământ - miracolele care arată calea de întoarcere la Cer. Lumea îşi foloseşte relaţiile speciale ca armă definitivă de excludere; ca demonstraţie a separării. Spiritul Sfânt le transformă în desăvârşite lecţii de iertare şi deşteptare din vis. Fiecare relaţie e un prilej de a lăsa percepţiile să fie vindecate şi greşelile corectate. Fiecare în parte e o nouă şansă de a te ierta pe tine însuţi iertându-l pe celălalt. Şi fiecare în parte devine o nouă invitaţie făcută Spiritului Sfânt şi reamintirii lui Dumnezeu.

   Percepţia e o funcţie a trupului şi reprezintă, de aceea, o limitare a conştienţei. Percepţia vede prin ochii trupului şi aude prin urechile trupului. Ea evocă răspunsurile limitate pe care le dă trupul. În mare măsură, trupul pare de sine stătător şi de sine motivat, dar răspunde de fapt numai la ce intenţionează mintea. Dacă mintea vrea să îl folosească pentru atac, sub orice formă, el devine prada bolii, a îmbătrânirii şi a pieirii. Dacă, în schimb, mintea acceptă rostul pe care îl dă acestuia Spiritul Sfânt, el devine un mod util de a comunica cu alţii, invulnerabil cât e nevoie de el, urmând a fi lăsat deoparte cu blândeţe când i s-a încheiat folosul. De la sine, e neutru, cum e totul în lumea percepţiei. Dacă e folosit pentru ţelurile eului sau ale Spiritului Sfânt depinde întru totul de ce vrea mintea.

   Opusul vederii prin ochii trupului e viziunea lui Cristos, care reflectă putere, nu slăbiciune; unitate, nu separare; iubire, nu frică. Opusul auzului prin urechile trupului este comunicarea prin Vocea pentru Dumnezeu - Spiritul Sfânt - care îşi are locul în fiecare dintre noi. Vocea Lui pare îndepărtată şi greu de auzit din cauză că eul, care vorbeşte pentru sinele mărunt şi separat, pare să vorbească mult mai tare. De fapt, e tocmai invers. Spiritul Sfânt vorbeşte cu o claritate indubitabilă şi cu o atracţie irezistibilă. Cine nu alege să se identifice cu trupul nu poate să rămână surd la mesajele Lui de eliberare şi speranţă, şi nici să nu accepte bucuros viziunea lui Cristos în schimbul jalnicei lui imagini de sine.

   Viziunea lui Cristos e darul Spiritului Sfânt, alternativa lui Dumnezeu la iluzia separării şi la credinţa în realitatea păcatului, a vinovăţiei şi a morţii. E singura corecţie la toate greşelile de percepţie; reconcilierea tuturor opuşilor aparenţi pe care se bazează lumea aceasta. Lumina ei binevoitoare arată lucrurile toate dintr-un alt punct de vedere, reflectând sistemul de gândire ivit din cunoaştere şi făcând reîntoarcerea la Dumnezeu nu numai posibilă, ci şi inevitabilă. Ce se considera odinioară o nedreptate făcută cuiva de altcineva devine acum un strigăt de ajutor şi o chemare la unire. Păcatul, boala şi atacul sunt văzute ca percepţii eronate ce aşteaptă să fie remediate prin blândeţe şi iubire. Mecanismele de apărare sunt abandonate pentru că, acolo unde nu există atac, nu e nevoie de ele. Nevoile fraţilor noştri devin propriile noastre nevoi, căci călătoresc şi ei cu noi în timp ce ne îndreptăm spre Dumnezeu. Fără noi, şi-ar rătăci calea. Fără ei, nu am putea nici noi să o găsim pe a noastră.

   Iertarea e necunoscută în Cer, unde nevoia de iertare ar fi de neconceput. Şi totuşi, în această lume iertarea este o corecţie necesară la toate greşelile pe care le-am făcut. A oferi iertare e singurul mod de a o avea, căci reflectă legea Cerului că a da şi a primi este acelaşi lucru. Cerul e starea firească a tuturor Fiilor lui Dumnezeu aşa cum i-a creat El. Asta e realitatea lor în vecii vecilor. Şi nu s-a schimbat doar pentru că a fost uitată.

   Iertarea e mijlocul prin care ne vom aminti. Prin iertare, gândirea lumii este inversată. Lumea iertată devine poarta Cerului, căci prin îndurarea ei putem în sfârşit să ne iertăm pe noi înşine. Nemaiţinând pe nimeni prizonier al vinovăţiei, devenim noi înşişi liberi. Adeverind Cristosul în toţi fraţii noştri, Îi recunoaştem prezenţa în noi înşine. Dând uitării toate percepţiile noastre eronate şi nepăstrând nimic din trecut care să ne mai reţină, putem să ni-L amintim pe Dumnezeu. Dincolo de asta, învăţătura nu poate trece. Când suntem gata, Dumnezeu Însuşi va face ultimul pas al reîntoarcerii noastre la El.


Editura: Centrum (Polonia)

Autor: Foundation for Inner Peace

Format: 16x23,5 cm.

Număr de pagini: 1210

Greutate: 1,440 kg.

Anul apariției: 2008

ISBN: 978-83-60280-31-7

"Mântuirea mea vine de la mine."

Toată ispita nu este nimic altceva decât o formă sau alta a ispitei primordiale de a nu crede ideea de astăzi. Mântuirea pare să vină de oriunde, numai de la tine nu. La fel, sursa vinovăţiei. Nici vinovăţia, nici mântuirea nu le vezi ca fiind în propria-ţi minte şi nu altundeva. Când realizezi că toată vinovăţia este numai şi numai o invenţie a minţii tale, îţi vei da, de asemenea, seama că vinovăţia şi mântuirea trebuie să se afle în acelaşi loc. Înţelegând acest fapt eşti mântuit. Preţul aparent al acceptării ideii de astăzi este acesta: Ea înseamnă că nimic din afara ta nu te poate mântui; nimic din afara ta nu îţi poate da pacea. Dar mai înseamnă că nimic din afara ta nu te poate vătăma, nu-ţi poate tulbura pacea sau nu te poate deranja într-un fel sau altul. Ideea de astăzi te pune să domneşti peste univers, căci acesta ţi-e locul, fiind ceea ce eşti. Acesta nu este un rol care poate fi acceptat parţial. Desigur că începi să-ţi dai seama că acceptarea lui înseamnă mântuire. Totuşi, s-ar putea să nu-ţi fie clar de ce recunoaşterea faptului că vinovăţia se află în mintea ta atrage după sine şi realizarea faptului că mântuirea se află şi ea acolo. Dumnezeu nu ar fi plasat remediul bolii acolo unde nu te poate ajuta. Aşa a funcţionat mintea ta, însă nicidecum a Sa. El vrea să fii vindecat, prin urmare a păstrat Sursa vindecării acolo unde se află nevoia de vindecare. Tu ai încercat să faci exact contrariul, făcând încercări peste încercări, care de care mai distorsionate şi fantastice, de a separa vindecarea de boala care i-a fost menită, păstrând astfel boala. Scopul tău era să garantezi că vindecarea nu se va produce. Scopul lui Dumnezeu era să garanteze că ea va avea loc. Astăzi exersăm să ne dăm seama că Voia lui Dumnezeu şi voia noastră sunt chiar una şi aceeaşi în această chestiune. Dumnezeu vrea ca noi să fim vindecaţi, iar noi, de fapt, nu vrem să fim bolnavi, deoarece aceasta ne aduce nefericire. De aceea, acceptând ideea de astăzi, suntem, realmente, de acord cu Dumnezeu. El nu vrea să fim bolnavi. Nici noi. El vrea să fim vindecaţi. La fel vrem şi noi. Pentru astăzi suntem gata de două perioade mai lungi de exersare, fiecare dintre ele durând vreo zece-cincisprezece minute. Totuşi, te vom lăsa să decizi singur când le vei întreprinde. Vom continua un număr de lecţii cu această formă de exersare şi ar fi bine să decizi în prealabil care ar fi timpul prielnic de alocat fiecărei perioade, ţinându-te cât mai strict posibil de propriile-ţi decizii. Începe aceste perioade de exersare cu repetarea ideii de astăzi, adăugând o declaraţie ce anunţă recunoaşterea faptului că mântuirea nu vine nicăieri din afara ta. Ai putea-o formula astfel: "Mântuirea mea vine de la mine. Ea nu poate veni din altă parte." Apoi, având ochii închişi, dedică câteva minute revizuirii câtorva locuri externe unde, în trecut, ai căutat mântuirea: în alţi oameni, în posesiuni, în diferite situaţii şi întâmplări, în concepţia despre sine, pe care ai încercat să le faci reale. Recunoaşte că ea nu se află acolo şi spune-ţi: "Mântuirea mea nu poate veni de la nici unul din aceste lucruri. Mântuirea mea vine de la mine şi numai de la mine." Acum vom încerca din nou să ajungem la lumina din tine, care se află acolo unde ţi-e mântuirea. Nu o poţi găsi în norii care înconjoară lumina, deşi tocmai în ei ai căutat-o până acum. Nu se află acolo. Este îndărătul norilor şi în lumina de dincolo de ei. Aminteşte-ţi că va trebui să străbaţi norii înainte de a putea ajunge la lumină. Mai aminteşte-ţi însă că în configuraţiile de nori pe care ţi le-ai imaginat nu ai găsit niciodată nimic care să dăinuie, sau ce ţi-ai dorit. De vreme ce toate iluziile mântuirii te-au lăsat în pană, desigur că nu vrei să rămâi în nori, umblând în van după idoli, când ai putea atât de uşor să păşeşti în lumina adevăratei mântuiri. Încearcă să treci de nori prin orice mijloace ţi se par potrivite. Dacă ţi-e de folos, gândeşte-te că te ţin de mână şi te conduc. Şi te asigur că nu va fi o închipuire deşartă. Pentru perioadele de exersare de astăzi, scurte şi frecvente, adu-ţi aminte că mântuirea ta vine de la tine şi nimic în afara gândurilor tale nu te poate stingheri în progresul tău. Eşti eliberat de orice interferenţă externă. Tu porţi sarcina propriei tale mântuiri. Eşti însărcinat cu mântuirea lumii. Spune, deci: "Mântuirea mea vine de la mine. Nimic din afara mea nu mă poate reţine. În mine se află mântuirea lumii şi mântuirea mea."

 



CUPRINS 1
Introducere  1
Capitolul 1  SEMNIFICAŢIA MIRACOLELOR
I. Principiile miracolelor  3
II. Revelaţie, timp şi miracole  6
III. Ispăşire şi miracole  8
IV. Ieşirea din întuneric  10
V. Întregime şi spirit  11
VI. Iluzia nevoilor  12
VII. Distorsiunile impulsurilor miraculoase  14
Capitolul 2  SEPARAREA ŞI ISPĂŞIREA
I. Originile separării  16
II. Ispăşirea ca mecanism de apărare  17
III. Altarul lui Dumnezeu  19
IV. Vindecarea ca eliberare de toată frica  21
V. Funcţia făcătorului de miracole  23
A. Principiile speciale ale făcătorilor de miracole  25
VI. Frică şi conflict  26
VII. Cauză şi efect  29
VIII. Semnificaţia Judecăţii de apoi  31
Capitolul 3  PERCEPŢIA INOCENTĂ
I. Ispăşire fără sacrificiu  33
II. Miracolele ca percepţie adevărată  35
III. Percepţie versus cunoaştere  36
IV. Greşeala şi eul  38
V. Dincolo de percepţie  40
VI. Judecata şi complexul autorităţii  42
VII. Crearea versus imaginea de sine  45
Capitolul 4  ILUZIILE EULUI
Introducere  47
I. Predare corectă şi învăţare corectă  47
II. Eul şi falsa autonomie  51
III. Iubire fără conflict  54
IV. Nu trebuie să fie aşa  56
V. Iluzia eu-trup  59
III
VI. Recompensele lui Dumnezeu  60
VII. Creaţie şi comunicare  62
Capitolul 5  VINDECARE ŞI ÎNTREGIME
Introducere  65
I. Invitaţia făcută Spiritului Sfânt  65
II. Vocea pentru Dumnezeu  68
III. Călăuza spre mântuire  70
IV. Predare şi vindecare  73
V. Cum foloseşte eul vinovăţia  75
VI. Timp şi veşnicie  78
VII. Decizia de a-L alege pe Dumnezeu  80
Capitolul 6 LECŢIILE IUBIRII
Introducere  82
I. Mesajul răstignirii  82
II. Alternativa la proiecţie &a

 

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun