Telefon: 0723 370 540

De Vorbă cu Angel despre Boală, Moarte şi Supravieţuire – Evelyn Elsaesser-Valariano

De Vorbă cu Angel despre Boală, Moarte şi Supravieţuire – Evelyn Elsaesser-Valariano

13,00 RON 14,50 RON
Disponibilitate: În Stoc
 La începutul povestirii, fetiţa din cartea „De vorbă cu Angel despre boală, moarte şi supravieţuire” pare destul de obişnuită, dar, pe măsură ce boala ei progresează, evoluează şi ea în ceea ce priveşte cunoaşterea, profunzimea de caracter şi, mai p...
Cu TVA: 13,00 RON
Cod produs: carte

 La începutul povestirii, fetiţa din cartea „De vorbă cu Angel despre boală, moarte şi supravieţuire” pare destul de obişnuită, dar, pe măsură ce boala ei progresează, evoluează şi ea în ceea ce priveşte cunoaşterea, profunzimea de caracter şi, mai presus de orice, în ridicarea la un nivel înalt de înţelepciune spirituală, pe care îl atinge datorită conversaţiilor cu păpuşa ei, Angel, şi cu un tovarăş de suferinţă, care îi povesteşte despre experienţa lui din preajma morţii.
   Este o carte remarcabilă, inspirată de vastele cunoştinţe dobândite de Evelyn Elsaesser-Valarino în domeniul experienţelor din preajma morţii. Ea va fi de mare folos şi ajutor pentru cei care se vor confrunta cu propria moarte, sau pentru părinţii şi îngrijitorii celor care suferă de boli grave. Îi va ajuta şi pe toţi cei care meditează asupra acestui aspect esenţial al vieţii.

Editura: For You

Autor: Evelyn Elsaesser-Valariano

Traducător: Daria Vasilescu

Format: 14x20 cm

Număr de pagini: 224

Greutate: 230 gr.

Anul apariției: 2009

ISBN:  978-973-1701-60-8


pag. 24-25


   Dacă aş fi murit în acel moment, în starea mea de detaşare şi totodată de consolare pe care mi-o crea prezenţa Mamei, cred că aş fi fost de acord - dar a venit Taţi cu vata hemostatică şi viaţa a început din nou, cu panica sa. Părinţii mi-au cerut să-mi iau mâna de la nas, pentru că voiau să-mi bage vată în nări. Eram atât de îngrozită de gândul că aveam să văd iar şuvoaie de sânge, încât am refuzat. Astfel că mi-au luat mâna cu forţa şi mi-au pus vata. Eram epuizată şi contururile negre mi-au restrâns din nou câmpul vizual.
   "A pierdut mult sânge", a spus Mami, cu vocea tremurândă. Mă simţeam slăbită şi voiam să închid ochii din nou. Eram prada unei oboseli necunoscute - un fel de resemnare, ca şi când aş fi părăsit această viaţă. Chemarea era, în acelaşi timp, ispititoare şi teribil de periculoasă. Bucăţile de vată din nări au oprit hemoragia. Nu îndrăzneam nici să mă mişc, nici să vorbesc. N-aş fi suportat ca sânger-area să înceapă din nou. N-am mai avut atât de multă nevoie de Mami până acum şi nici n-am mai fost vreodată atât de speriată, simţindu-mă atât de aproape de moarte - un sentiment care s-a instalat pentru totdeauna. într-o singură oră am devenit conştientă de cât de fragilă e viaţa şi că sângele putea ieşi din corpul meu, ameninţându-mă cu moartea. Mi-am dat seama că nici părinţii mei, care până atunci mi se părea că ştiau totul şi care aveau un control total asupra mea - şi probabil şi asupra întregii lumi - nu puteau opri sângele care îmi ieşea din trup, răspândindu-se peste tot şi speriindu-mă atât de mult, şi care mă putea face să mor.
   Au trecut câteva ore de la încetarea hemoragiei. Nu i-am lăsat să-mi scoată vata din nas. Respiram încă pe gură şi simţeam că mă sufoc. Aveam buzele uscate şi îmi era groaznic de sete. Din când în când, înghiţeam cheaguri de sânge. Era dezgustător, dar mi-era atât de frică să nu înceapă să curgă din nou, că nu îndrăzneam să tuşesc, să vorbesc, să mă ridic din pat sau să-mi scot vata din nas - şi cu atât mai mult să-mi suflu nasul. Ştiam că viaţa mea luase o nouă întorsătură în acea zi de pe insula Zakynthos - o turnură decisivă, de unde nu mai exista cale de întoarcere.
   Am aflat ce este frica, panica - frica de moarte.
   "E cald, Taţi", am spus în holul aeroportului, unde aşteptam să ni se anunţe zborul. "Te vei simţi mai bine în avion", mi-a răspuns el. "Are aer condiţionat". Dar în avion a fost şi mai rău. Transpiram şi părul îmi era ud. Taţi şi-a pus mâna pe fruntea mea şi am putut simţi că i s-au încordat degetele. "Ai febră, draga mea", mi-a spus el, pe un ton ciudat. "Arzi toată".
   Stăteam pe locul de lângă geam, dar, pentru prima dată de când am mers cu avionul, am închis ochii. De obicei, îmi plăcea la nebunie să mă uit la peisajul de sub mine, sau să admir norii pufoşi care mă făceau să-mi doresc să sar de pe locul meu şi să ţopăi pe ei. De data aceasta eram prea slăbită şi nu doream să văd nimic. Mi-a fost foarte frică în Grecia, dar nu ştiam că ceea ce era mai rău mă aştepta abia acasă.


pag. 146-147


   ...abandona acestui lucru nou şi minunat. Nimic, absolut nimic, sau nimeni, nu m-ar fi putut opri să merg spre această lumină care se intensifică, pe măsură ce mă apropii de ea cu o viteză ameţitoare.
   Lumina devine tot mai puternică, mai atrăgătoare şi, brusc, intru în ea, într-o explozie de bucurie incredibilă. Odată ce am intrat în această Lumină albă-aurie strălucitoare, dar care nu mă orbeşte, simt că pătrund într-o stare de întregire. Sunt umplut cu sentimente intense, pe măsură ce razele acestei lumini îmi inundă fiecare parte a fiinţei. în timp ce absorb această energie, trăiesc un sentiment de fericire. Sunt prins într-un vârtej ce mă învăluieşte şi mă acoperă, străbătându-mi întreaga fiinţă. Scăldat în această Lumină, devin un fragment al ei, rămânând însă, în acelaşi timp, eu însumi. Sunt cufundat în iubire, cu o conştiinţă pe deplin trează.
  îmi dau seama că am ajuns, în sfârşit, acasă, că mi-am găsit locul de unde am venit şi simt o bucurie infinită. Dintr-o dată, apare din această Lumină o siluetă. Ia forma unei persoane, deşi nu este chiar o persoană. Sunt conştient că, pe măsură ce această lumină se apropie mai mult de mine, cu atât iubirea devine mai mare şi mai pură. încep, pe loc, să o iubesc cu toată fiinţa. Lumina devine una cu mine, iar eu devin una cu lumina. Am această, impresie că exist în ea, că sunt o parte din ea, că sunt hrănit prin ea, iar această senzaţie creşte în mine, culminând cu un sentiment de perfecţiune şi de extaz radiant. Aceste emoţii pe care le simt sunt de milioane de ori mai intense decât senzaţiile şterse pe care le-am avut pe Pământ. Este ceva mult mai puternic şi mai adevărat, mai autentic şi etern. Nu mai am niciun gând despre viaţa mea pământească, despre părinţii şi prietenii mei. Sunt într-o stare în care numai conştiinţa există - o stare sublimă a conştiinţei!
   Dintr-o dată, această fiinţă de Lumină îmi vorbeşte. Nu foloseşte cuvinte, ci comunică direct cu conştiinţa mea.
   "Arată-mi ce ai făcut cu viaţa ta", îmi spune. Sunt conştient de faptul că ştie foarte bine tot, cunoaşte totul despre mine, dar vrea ca eu să înţeleg ce am făcut cu viaţa mea.
   Brusc, începe regresia. Pot vedea un bebeluş într-un cărucior şi o femeie care se apleacă asupra lui şi îl mângâie pe obraz. Simt cât de bine se simte copilul şi îmi dau seama să sunt chiar eu. în acelaşi timp, sunt conştient şi de iubirea şi afecţiunea pe care această femeie o simte pentru copil şi înţeleg că e mama mea.
   Sunt, în acelaşi timp, şi copilul şi femeia, ca şi când aş fi fost în copul şi sufletul amândurora.
   începând din acea clipă, încep să înaintez prin prima parte a vieţii mele, oră de oră, zi de zi, câte o săptămână pe rând, câte o lună pe rând, iar apoi câte un an pe rând, până în momentul în care îmi văd corpul inert şi alb ca varul, pe patul de la spital. Văd absolut totul, nimic nu lipseşte din această măreaţă retrospectivă a vieţii mele. înlocuiesc propriile sentimente, cu cele ale celorlalţi oameni, înţeleg emoţiile pe care le-am provocat în cei care au fost implicaţi în acţiunile mele, ca şi cum...

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun