Telefon: 0723 370 540

Dhyanna, Prinţesa Dacă - vol. 1  - Paul Buică

Dhyanna, Prinţesa Dacă - vol. 1 - Paul Buică

30,00 RON 33,60 RON
Disponibilitate: În Stoc
 Când am citit prima dată Dhyanna, am fost plină de emoţii pozitive, plângeam şi citeam cu sufletul la gură, citeam ziua şi noaptea deopotrivă şi nu mai îmi venea să mă opresc niciodată. Cumva, povestea parcă era reală, parcă eram acolo, trăiam fieca...
Cu TVA: 30,00 RON
Cod produs: carte

 Când am citit prima dată Dhyanna, am fost plină de emoţii pozitive, plângeam şi citeam cu sufletul la gură, citeam ziua şi noaptea deopotrivă şi nu mai îmi venea să mă opresc niciodată. Cumva, povestea parcă era reală, parcă eram acolo, trăiam fiecare moment în pielea personajului. Am crezut că este aşa pentru că aşa sunt eu, aşa simt eu dar nu, nu era asta ci o energie dincolo de cunoaştere, o simţire dincolo de minte, o trăire dincolo de cuvinte, o vibraţie care mişcă în tine şi dincolo de tine tot ceea ce este, este mai mult decât o poveste şi este orice vrei tu să fie: poate fi o poveste pentru copii, poate fi o relevare istorică, poate fi o iniţiere, poate fi orice ai nevoie să fie la momentul potrivit pentru tine sau pentru cei dragi. Când citeşti Dhyanna te schimbi, conştientizezi, te deschizi, trăieşti în inimă, în iubire, în lumină, se produce o schimbare radicală în vibraţia cititorului.
   Simţeam şi încă simt să împărtăşesc povestea tuturor celor pe care îi ştiu, să împărtăşesc tuturor oamenilor de pretutindeni dar mai ales Dacilor, să simtă ceea ce simţeam şi eu, să se simtă mândrii că sunt Daci, să îşi conştientizeze identitatea, să ştie, să simtă, să vadă că suntem un popor minunat care a uitat cine este, să se trezească la valori care contează cu adevărat, să se întoarcă în locul cel mai pur din ei înşişi. în timp ce citeam mă cuprindeau sentimente de mulţumire şi recunoştinţă faţă de autor pentru tot ceea ce împărtăşea, de mândrie, de compasiune, de iubire şi toate la un loc, îmi doream ca povestea să ajungă la cât mai mulţi oameni, simţeam că îmi alimenta dorinţa de a participa la schimbările majore care deja se întâmplă cu umanitatea, mă simţeam motivată, mă simţeam împlinită, mă simţeam în atât de multe feluri dar mai ales simţeam că visele mele nu sunt doar ale mele ci sunt ale multor oameni: unii treziţi (autorul), alţii adormiţi încă pentru puţin timp. în timp ce citeam mă cuprindeau compasiunea şi iubirea deopotrivă faţă de acest neam al nostru, faţă de omenire în general şi faţă de Dacii mei în special, sentimente care mă copleşeau până dincolo de lacrimi până în fiinţa care sunt, citind simţeam cum creşte încrederea în visul meu ca OM. Atunci am decis, din nou dar altfel acum, conştient, să fiu parte activă la toate acestea, la toate cele câte le scrijeleşte în fiinţă autorul atât de frumos şi original, atunci am decis să mă întorc acasă, pe pământurile Daciei Sfinte şi să fac ce am de făcut. Nu ştiam exact ce am de făcut dar ştiam că am de făcut ceva, Dhyanna m-a trezit din letargie, m-a îndemnat la acţiune şi continuă să o facă. Una dintre acţiuni a fost să pun diacriticele la o parte din poveste pentru a fi publicată cât mai curând spre a ajunge la cât mai mulţi oameni. Această acţiune a fost mai mult decât o şansă şi am simţit mai mult decât onoare. Mulţumesc Paul!
   Oricare ar fi misiunea personală a unui om, Dhyanna are cărări nebănuite pe care te poate purta spre a o descoperi şi mai apoi spre a o împlini. Până la urmă despre asta este vorba, despre găsirea puterii de a-ţi urma visul!
   Consider că autorul dăruieşte umanităţii foarte mult dedicându-se scrierii acestei poveşti. Desigur că timpul este cel care va aşeza în fiinţa umană vibraţia ce ne-a fost dăruită de Dhyanna prin autor.
   Recomand această carte fiecărui copil, fiecărui părinte, fiecărei femei şi fiecărui bărbat, fiecărui adolescent si fiecărui bătrân, fiecărui român, fiecărui om care este pe calea devenirii ca OM. (Oana Ştefan)

Editura: Odris

Autor: Paul Buică

Format: 10,5x17,5 cm.

Număr de pagini: 420

Greutate: 240 gr

Anul apariției: 2012

ISBN: 978-973-0-13610-4


pag. 11-12


   ...cei Drepţi, cum îi ţinem minte şi îi pomenim cu Respect şi Iubire.
   - Bunicule, şi fetele luptau?
   - Da, draga mea şi erau aprige în luptă alături de bărbaţii, fraţii şi părinţii lor.
   - Şi Prinţesa Dhyanna a luptat alături de Fratele ei?
   - De multe ori au luptat unul lângă celălalt şi s-au ocrotit unul pe celălalt, doar că într-o zi, la Sarmisegetuza...
   - Ce este Sarmisegetuza, Bunicule?
   - A fost cea mai mare Davă din acele timpuri. Cetatea se află acoperită acum de păduri şi este bine că-i aşa, dar în acele vremuri îţi trebuia o zi întreagă pentru a ajunge dintr-un capăt la altul al aşezării. Era Sanctuarul Solar al Ţării Dacilor şi avea multe Temple, în care înţelepţii Daci cântăreau cu mare răspundere hotărârile ce aveau să le ia. Din Sarmisegetuza Marele Rege Decebal veghea întreaga Dacie. în Sanctuare, înţelepţii vorbeau cu Zeii, îl intrebau pe Zalmoxa care sunt semnele vremurilor, ale Numerelor Sacre şi ale Bolţii Cerului şi cum este mai bine să aleagă să făptuiască. Pentru a afla toate acestea, înţelepţii consultau cele două calendare: cel întocmit pentru lucrătorii pământului şi cel al Spiritului, un calendar cu mult mai pătrunzător de Taine şi în întregul său adevărat în tot ce le desluşea despre Fiinţă şi Creaţie. Ei ştiau de la Zalmoxa că un război nu este un lucru bun, pentru că indiferent cine iese învingător, mulţi semeni vor fi ucişi şi răniţi, mulţi copii şi multe femei vor plânge după taţii şi bărbaţii lor. Nu ridicau la luptă săbiile lor încovoiate, asemănătoare coaselor pe care le folosim şi astăzi, decât atunci când nu mai exista altă posibilitate de a-şi apăra Tărâmul Stră-Moşesc. Şi săbiile lor erau cunoscute şi temute de toţi vrăjmaşii tocmiţi cu aur pentru a călca Dacia, pentru că ei ştiau a prelucra într-un fel aparte fierul, astfel că săbiile lor erau foarte iuţi, trainice şi tăioase. Au dus acest meşteşug până în ţările îndepărtate, de unde răsare Soarele.
   - Cum luptau Dacii, bunicule?
   - Luptau ţinând cu ambele mâini sabia lor necruţătoare, numită falx. La cureaua lată din piele, pe care o mai poţi vedea şi astăzi dar tot mai rar la oamenii noştri când se îmbracă în portul tradiţional, purtau sica, un cuţit încovoiat şi temut. Piepturile le erau dezvelite şi nu cunoşteau teama, pentru că ştiau că dacă vor pieri în luptă, se vor reîntoarce curând ca prunci în neamul lor. Dacii erau un popor magic şi cei ce i-au întâlnit în luptă au văzut cum se transformau în Lupi uriaşi, dând dovadă de o forţă supraomenească. Ei înşişi îşi spuneau Lupi şi într-o zi o să-ţi povestesc şi Legenda Lupului Alb. Stindardul lor de luptă era un Cap de Lup ce purta o coadă de Dragon in culorile Podului de Foc, asemenea curcubeului şi, în goana cailor, aerul intra prin gura Capului de Lup şi ieşea cu un urlet înfricoşător, înspăimântând duşmanii.
   - Ce-au făcut la Sarmisegetuza Prinţesa Dhyanna şi Fratele ei, Agwanti? Au murit?
   - Dacii sunt Nemuritori, asta să ţii minte în toată viaţa ta! Ei nu pot fi înfrânţi nici dacă sunt ucişi, pentru că vin iarăşi şi iarăşi tot mai puternici şi mai luminoşi. De aceea Zeii din Alcyone le-au încredinţat acest Pământ Sfânt şi i-au îndrumat sa aducă aici Pacea şi Buna-Fiinţare. Prinţesa Dhyanna, Fratele ei, Agwanti şi cei care mai rămăseseră în viaţă din ceata lor au fost încercuiţi de hoardele sălbatice şi flămânde de mercenari, venite din Miază-Zi, de la mai bine de o mie de verste. Nu ar fi ajuns niciodată...


pag. 400-401


   ...gând într-un obiect asemănător materiei cunoscute a unui obiect. Orice creem astfel este indestructibil. Ascultaţi sunetele pe care ni le dăruieşte această cochilie. Ele păstrează Taina Creaţiei sale şi oricine o va putea desluşi, va putea să creeze cochilii asemenea dar nu identice. Un lucru creat este unic. Fiecare lucru îşi are Sunetul său Divin. Pulsează în acea Frecvenţă. Este un sunet continuu cu suişuri şi coborâşuri unice, cu note pe multiple planuri. Nu există două sunete identice şi nu auzim cu urechile trupului decât o mică parte din această Muzică Celestă. Ascultaţi! Dincolo de ce auziţi, sunt vibraţiile sunetelor foarte înalte şi a celor foarte joase. într-o zi le veţi auzi şi pe acelea. Şi chiar le veţi vedea sub formă de culori pe care nu le puteţi cunoaşte Acum.
   Cochilia de Smarald trece dintr-o mână într-alta. Femeile o primesc cu grijă şi o duc în dreptul urechii aşa cum fac cu cochiliile pe care le găsesc pe plajă, înţeleg că Regina noastră Tomiris a ales sa transmute alchimic apa de mare într-o cochilie asemenea celor de pe malul marii pentru că le este cunoscută acestor femei atât ca formă cât şi ca sunet ce reverberează sunetul oceanului. Ne este mai uşor să înţelegem unele lucruri dacă ele sunt explicate prin cuvinte şi obiecte ce ne sunt bine cunoscute.
   Mama se apropie şi îşi ridică braţele către Zeul Luminii apoi le coboară cu degetele către chiupul cu apă de mare. Apa se înveşmântează în culorile Podului de Foc atât în cele văzute cât şi în cele nevăzute. Se simte o Putere ce se răspândeşte din Chiup, o Putere atât de înaltă încât în jurul nostru aerul îşi schimbă alcătuirea. Respirăm cu nesaţ această Hrană Zeiască şi primim fiecare din căuşul palmelor Mamei o sorbitură din cel mai pur Nectar al Zeilor. Este cel mai înalt Leac pe care chiar Zeii îl cunosc. Şi este doar Apa căreia Mama i-a dăruit Iubirea Sa. Femeile tribului mulţumesc în Inimi, fiecare după înţelegerea sa. Mama a transmutat apa oceanului în Apă Vie prin Dăruirea Iubirii. Ştiu că Apa Vie este cel mai bun leac. în basmele noastre cele vechi se desluşeşte această Taină chiar şi pe înţelesul celor mai mici copii, tocmai ca ei să afle, să ştie şi să înţeleagă. Să iubească şi să respecte Apa. O, şi ce apă bună şi gustoasă izvorăşte din munţii noştri! Până ce minţile umbrite să vină pe Tărâmul nostru, întreaga apă pe care ne-o dăruia Maica Pământ era Apă Vie. Nu era încă otrăvită de trăiri, gânduri, vorbe şi fapte ce nu mai merită a fi amintite pentru a nu otrăvi şi aerul ce ne hrăneşte. Mama le arată femeilor cum să folosească această Apă Vie, cum să tămăduiască dăruind Iubire.
   Tomiris ridică o piatră de pe nisip şi o cufundă în chiupul cu Apă Vie. îşi aşează palmele pe chiup şi lasă Izvorul Inimii să dăruiască neîngrădit, Iubire. îşi îndreaptă apoi degetele către piatră şi Cele Zece Raze de Lumină ating piatra. Apa începe a tremura şi vedem cu ochii trupului cum piatra se face tot mai mică până dispare cu totul. îşi aşează iar palmele pe chiup şi după câteva clipe rosteşte:
   - Apa Vie este trupul vostru limpezit în Lumina Iubirii. Orice suferinţă poate fi îndepărtată prin Puterea Celor Zece Raze. Orice otrăveşte trupul vostru, orice este străin trupului vostru, orice nălucire ce a prins formă în trupul vostru este transmutat în Lumina, în Iubire, prin această Taină. Limpeziţi trupul cu Apă Vie şi tămăduiţi-l cu Lumina Iubirii izvorâtă din Inima voastră şi dăruită prin degetele voastre. Aveţi fiecare dintre voi această Putere în Fiinţa voastră. Tămăduiţi deopotrivă mintea celui...

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun