Energia Spiralei • aplicaţii practice ale energiilor formei în evoluţia personală şi spirituală - Gilbert Jausas
În cartea Energia spiralei autorul ne oferă ocazia să descoperim o parte dintre misterele Universului şi forţele subtile ce îl guvernează dintr-o perspectivă inaccesibilă omului de rând, care se lasă condus de legi şi convenţii limitative.
Ce reprezintă energia formei şi care sunt aplicaţiile sale practice în domeniile sănătăţii şi evoluţiei spirituale? Profesorul Gilbert Jausas ghiceşte parcă fiecare întrebare care ar putea să-ţi apară în această călătorie spirituală de iniţiere şi aprofundare şi îţi răspunde la fiecare într-o manieră clară şi plăcută. Puţine cărţi sunt atât de pragmatice şi de precise; în plus, din fiecare rând transpar experienţa şi cunoaşterea practică ale autorului.
Cartea Energia spiralei cuprinde cele mai valoroase informaţii care se pot reuni într-o singură lucrare şi explorează domenii precum: forţa minţii şi puterea gândurilor, energiile culorilor şi proprietăţile lor curative, radiestezia mentală, energia formei în slujba terapii lor alternative, fundamentele sănătăţii fizice, menta le şi spirituale, armonizarea energiilor din organism şi din mediul Înconjurător, puterea vindecătoare a mâinilor, purificarea chakrelor şi alte zone conexe. Fiecare om are în el o memorie ancestrală, omniscientă şi omniprezentă, care abia aşteaptă să comunice şi să ne transmită cunoaşterea ei. Din nefericire, obiceiurile care ne-au fost înrădăcinate sunt departe de limbajul prin care comunică această memorie; trăim ca nişte furnici, folosind doar o parte infimă din darurile cu care am fost înzestraţi. Această carte ne oferă metode clare pentru a ne îmbunătăţi comunicarea cu memoria noastră ancestrală şi a învăţa limbajul ei.
Editura: Vidia
Autor: Gilbert Jausas
Format: 13x20 cm.
Număr de pagini: 352
Greutate: 325 gr.
Anul apariției: 2012
ISBN: 978-606-8414-08-9
pag. 31-32
Când suntem conştienţi de cele de mai sus, s-ar putea să dorim să ne dezvoltăm anumite simţuri pentru a folosi enormele posibilităţi latente care dorm în noi. Dacă cercetătorul acţionează dezinteresat şi concentrarea lui este corectă, va putea primi informaţii ce pot părea supranaturale; în plus, va avea străfulgerări de intuiţie care îl vor uimi chiar şi pe el.
Pentru a ajunge la percepţia extrasenzorială trebuie să ne deconectăm şi să ne relaxăm, să schimbăm ritmul gândurilor noastre. În mod normal suntem în stare de vigilenţă, atenţi şi concentraţi spre lumea exterioară; creierul nostru funcţionează în ritm beta (14 cicluri pe secundă cu amplitudini relativ slabe). Trebuie să „desfacem legăturile", să ne relaxăm pentru a atinge starea de interiorizare a conştiinţei; ritmul cerebral scade putând să ajungă la 10 cicluri/secundă; acesta este ritmul alfa.
Cu titlu de experienţă, iată cum se procedează pentru a intra în această stare. Ne aşezăm confortabil într-un fotoliu cu faţa către fereastră; privim cerul, uitându-ne în gol şi fără să ne gândim la nimic, adică ne concentrăm asupra unui singur punct imaginar. Am intrat în ritmul alfa regulat: suntem disponibili.
Când ne pregătim de o cercetare intrapsihică trebuie să putem intra rapid în această stare alfa (am putea să o denumim şi altfel). Se spune că a fi în alfa înseamnă că uşa îţi este deschisă...
A fi în alfa înseamnă să conversezi cu subconştientul tău, să poţi extrage informaţii din orice creier, din „spiritul universal", din „subconştientul colectiv", din „conştiinţa colectivă". Aceasta arată, încă o dată, că putem să găsim totul... cu condiţia obligatorie să ştim exact ce anume căutăm.
În starea alfa, e suficient să dirijăm către un scop un gând care comportă un singur răspuns pentru ca acel gând să declanşeze o reacţie perceptibilă de către creierul care l-a emis. Dacă acest gând şi-a întâlnit omologul, acest fapt declanşează un răspuns pozitiv. Dacă gândul nu declanşează nicio reacţie, adică nu întâlneşte nimic asemănător, răspunsul este negativ.
De exemplu, dacă emitem un gând de „bunătate" spre psihicul unui individ care nu posedă bunătate, gândul, negăsind nimic asemănător, nu se va putea acorda cu nimic; nu va exista „rezonanţă", sintonizare, reacţie neuromusculară, pendulul sau mâna nu se vor mişca. Răspunsul este negativ.
Învăţarea tehnicii intrapsihice, adică dezvoltarea facultăţilor paranormale, se face prin exerciţii în care întrebările declanşatoare de răspunsuri sunt studiate cu atenţie pentru ca elevul să intre progresiv în starea psihică adecvată. La început, spiritul lui este atent la manifestările pendulului, dar încetul cu încetul atenţia i se va îndrepta spre ceea ce simte; pendulul devine doar un martor a ceea ce elevul ştie deja în interior.
Exerciţiile propuse pot părea copilăreşti pentru necunoscători, însă ele duc rapid şi sigur la rezultate pozitive, concrete. Condiţionarea prezentată în acest text se produce lent şi fără ca elevul să conştientizeze acest lucru. Explicaţiile sunt lungi, există repetări necesare şi exemple de aplicare...
pag. 319-320
Cheia reuşitei în viaţa spiraliană
În acest scop, există mai multe principii care trebuie cunoscute şi respectate. Iată câteva dintre ele: să nu încercăm să convingem pe toată lumea, ci doar să-i ajutăm pe cei care caută adevărul. Voi sunteţi astăzi rezultatul gândurilor voastre de ieri. Omul are în el puterea creatoare, iar gândurile lui au puterea de a se manifesta în spirit şi în materie. Orice afirmaţie pozitivă sau negativă se încheie prin manifestarea sa în materie.
Lucruri de ştiut. în fiecare om există două componente:
a) o parte infinitezimală din Creator, care este divină şi pe care o putem numi SINELE.
b) NON-SINELE care reprezintă restul, adică EUL.
Detaşând temporar prin gând SINELE de corpul fizic, veţi începe să realizaţi independenţa SINELUI. Îl veţi considera un centru de conştiinţă, de influenţă, de viaţă, un centru al gândurilor emanate direct din Absolut.
Nu trebuie să confundaţi individualitatea cu personalitatea, altfel spus SINELE cu EUL. Individualitatea, ŞINELE, este rădăcina eternă, indestructibilă şi individuală, cea care nu moare niciodată. Personalitatea, EUL, este reprezentată prin corpul şi inteligenţa noastră.
Când formulaţi o cerere, aceasta se formează în invizibil şi va atrage spre ea tot ce este necesar pentru a se manifesta în vizibil cu condiţia să nu-i împiedicaţi realizarea prin gânduri negative.
De îndată ce un gând este emis, el este imediat pus în circulaţie şi poate fi captat de un alt creier care acţionează ca receptor.
Concluzie: începeţi să înţelegeţi că omul nu este în contact cu semenii săi decât prin personalitate (învelişul său). Dacă înţelegeţi valoarea şi originea SINELUI vostru, nu veţi fi intimidaţi, emoţionaţi sau zdruncinaţi de nicio altă personalitate de pe pământ, căci veţi şti că aceste personalităţi sunt doar veşminte superficiale şi provizorii şi că individualitatea voastră este perfect egală cu toate celelalte individualităţi, în realitate, sunteţi reţinuţi de frica ataşată de personalitatea voastră, în loc să mergeţi spre Adevăr.
Ce experimentaţi astăzi este rezultatul gândurilor voastre de ieri. Dacă faceţi o afirmaţie pentru viitor în loc să o faceţi pentru prezent, manifestarea ei va fi întârziată, pentru că viitorul nu are existenţă proprie şi nu este decât viitorul prezent.
Nu uitaţi că în acest moment sunteţi pe cale să vă construiţi viitorul şi că puterea personală asupra acestui viitor este imensă, căci astăzi imaginaţi şi pregătiţi manifestarea de mâine. Pe de altă parte, vă este deja mai greu să modificaţi ce există astăzi deoarece prezentul este rezultatul a ceea ce aţi imaginat şi format ieri.
Cuvânt-înainte ... 13
Introducere ... 17
Ce este spiralogia? ... 19
Ce este intrapsihismul (l'intrapsychie)? ... 21
Limba păsărilor ... 22
Intrapsihismul - Metodă de evoluţie ... 36
Exerciţii pentru dezvoltarea neuropsihologică (pentru început, cu ajutorul unui pendul) ... 42
I. UTILIZAREA PRACTICĂ A CUNOŞTINŢELOR DOBÂNDITE ... 53
1. Metodă de lucru prin compararea reacţiilor ... 55
Investigarea stării generale de sănătate ... 56
Investigarea calităţii produselor alimentare ... 58
Acupunctura ... 62
Unde nocive ... 65
2. Metodă de lucru prin sintonizare ... 67
Dietetică ... 69
Fitoterapie ... 72
Investigarea carenţelor ... 74
Vitamine şi enzime - definiţie ... 74
Orientare profesională ... 82
Alegerea unei metode de tratament ... 90
Asocieri ... 91
Căsătorie ... 91
Orientare profesională ... 92
Aptitudini pentru comerţ ... 92
Perioade favorabile pentru a vinde sau a cumpăra ... 93
Alegerea unei unităţi de învăţământ ... 93
Alegerea unui loc pentru amplasarea unei activităţi profesionale ... 94
Alegerea unui loc de vacanţă ... 94
Călătorii şi deplasări ... 94
Pregătirea pentru examene ... 95
Alegerea produselor de înfrumuseţare personalizate ... 95
Alegerea parfumurilor personalizate ... 96
Alegerea unui sport adecvat ... 97
Psihologie animală ... 98
3. Influenţa culorilor ... 99
Proprietăţile curative ale culorilor ... 101
Influenţa bijuteriilor ... 108
Pietre preţioase ... 108
4. Intrapsihicul în slujba formelor de medicină noninvazivă ... 111
Homeopatie ... 111
Cum se efectuează măsurătorile ... 118
Evaluarea stării generale de sănătate ... 119
Evaluarea stării sistemului nervos ... 121
Evaluarea stării psihismului vostru ... 122
Evaluarea stării voastre cardiace ... 123
Evaluarea stării de evoluţie a unei afecţiuni (tuberculoză) ... 124
Evaluarea eficacităţii unui remediu ... 126
Evaluarea intoxicaţiilor şi a poluărilor ... 129
Echivalenţa linei radiografii (reprezentare grafică) ... 129
Evaluarea valorii nutritive a unui produs ... 131
Metaloterapie energetică ... 132
Metalizarea energetică a apei ... 133
Circuitele oscilante ale lui Georges Lakhovsky ... 138
Cultura energetică a solurilor ... 143
Caracterologie ... 146
Tema generală a unui individ ... 150
Spiralogia = Şcoală a mutanţilor ... 151
Memoria naturii ... 152
Cum să te antrenezi ca să elimini pendulul ... 156
Egregorul ... 158
Recomandări ... 159
Intrapsihismul: busolă pe calea spiritului ... 162
Cunoaşterea de sine ... 165
Pentru a fi sănătos ... 167
Sfaturi ... 169
II. ENERGETISM - ARMONIZAREA ENERGIILOR ... 171
Folosirea mobilităţii spiralei ... 173
Corpul fizic uman: descriere - funcţii ... 180
Constituţia omului total ... 203
Câmpurile energetice umane: descriere ... 209
Studiul energetismului uman ... 211
Prana ... 218
Chakrele ... 222
Utilizarea balansierului cu spirală dublă inversată ... 246
Tehnică energetică: metodă de intervenţie ... 249
Energetism asupra animalelor şi plantelor ... 264
Puterile mâinilor în intervenţiile noastre ... 265
Organe omologe ... 267
Precizări ... 268
Simbolul nostru spiralogic ... 271
Utilizarea simbolului spiralian ... 274
Intervenţii la mare distanţă ... 275
Solenoizii ... 276
Misterele flăcării ... 278
Spirala elicoidală verticală ... 281
Centrii noştri energetici şi vindecarea ... 282
Reflecţii asupra spiralei vieţii noastre ... 285
Astrologie ezoterică (rezumat) ... 286
Angeologie ... 290
Ierarhiile ... 292
Sefiroţii şi centrii (chakrele) ... 294
Cum să lucrăm cu puterile cosmice ... 305
M.O.S ... 313
Limbajul literelor M.O.S ... 317
Cheia reuşitei în viaţa spiraliană ... 319
Bioritm ... 325
Intervenţii chirurgicale: momente favorabile şi defavorabile ... 333
Cristalul de cuarţ cu spirală dublă ... 337
Bibliografie ... 341
Ilustraţii
Emisia unui gând interogativ ... 42
Grafism intrapsihic ... 130
Tabelul principalelor minerale din corpul uman ... 137
Fotografii ale plantelor tratate de Georges Lakhovsky ... 139
Cultura energetică a solurilor ... 144
Galaxia - moleculă de ADN ... 179
Armonizarea energiilor ... 209
Cele trei câmpuri energetice ... 210
Din planul fizic în planul atmic ... 216
Cele şapte chakre ... 221
Chakrele şi organele corespondente ... 227
Chakrele şi liniile de forţă cerebrale ... 230
Cele douăzeci şi una de chakre secundare ... 231
Centrii psihici şi glandele endocrine ... 232
Curenţii corpului dorinţei ... 236
Splina ... 241
Balansierul "ADN" cu spirală dublă inversată ... 245
Tehnică energetică ... 247
Simbolul nostru spiralogic ... 273
Drumul vieţii noastre este un traseu în spirală ... 284
Zodiacul ... 289
Omul Total ... 291
Tabel ipotetic al glandelor endocrine şi al Sefiroţilor ... 297
Cei zece sefiroţi ... 302
Ierarhiile cereşti ... 304
Zodiacul energiilor cereşti ... 308
Relaţia semnelor zodiacale cu corpul uman şi cu geniile zodiacale ... 309
Influenţe fiziologice şi patologice ale planetelor şi ambasadorii lor ... 310
Perioade zodiacale - Metale - Culori - Pietre preţioase ... 311
Ambasadorii planetari ai zilelor ... 312
Relaţia semnelor zodiacale cu corpul uman ... 335
Biogramă ... 336