Telefon: 0723 370 540

Gâsca este Afară – Osho

Gâsca este Afară – Osho

22,00 RON 25,00 RON
Disponibilitate: În Stoc
Pornind de la meditaţia zen a gâştei crescută de mică într-o sticlă Osho are prilejul să ne vorbească despre lume şi despre viaţă în stilul lui caracteristic, amestecând profunzimi nebănuite, umor şi înțelepciune pură. Practicanţii Zen obişnuiesc să ...
Cu TVA: 22,00 RON
Cod produs: carte

Pornind de la meditaţia zen a gâştei crescută de mică într-o sticlă Osho are prilejul să ne vorbească despre lume şi despre viaţă în stilul lui caracteristic, amestecând profunzimi nebănuite, umor şi înțelepciune pură. Practicanţii Zen obişnuiesc să mediteze asupra unor afirmaţii paradoxale. O astfel de străvechea problemă zen este aceea a gâştei crescută de mică într-o sticlă. În timp, gâsca devine suficient de mare încât să nu mai stea confortabil în sticlă, iar problema care se pune este cum scoatem gâsca afară fără să spargem sticla şi fără să vătămăm gâsca? Pornind de la această situaţi Osho are prilejul să ne vorbească despre lume şi despre viaţă în stilul lui caracteristic, amestecând profunzimi nebănuite, umor şi înțelepciune pură. Conştiinţa ta este întotdeauna liberă, este chiar libertatea. Problema apare atunci când vrei să o prinzi. Mintea este cea care încearcă să prindă ceva mai presus de puterile ei. Iluzoriul nu poate prinde realul, nici realul nu poate prinde iluzoriul, ţine minte aceasta. Iluzoriul nu poate prinde nimic pentru că nu există; realul nu poate prinde iluzoriul pentru că nu ai cum să prinzi o iluzie. Pur şi simplu nu este.
Iluminarea nu este la fel de uşor de avut, aşa că din ce te străduieşti mai mult s‐o dobândeşti, din aceea devine mai puţin posibilă. Nu poţi prinde iluminarea în pumn. Dar o poţi ţine între palmele deschise; acesta este modul în care o poţi avea. În palmele tale deschise poţi ţine tot cerul, toate stelele, întreaga existenţă; dacă strângi pumnul, nu mai este nimic. Cu cât îl strângi mai tare, cu atât mai puţin posibil este să rămână ceva acolo. Iluminarea se dobândeşte cu palmele deschise, fiind relaxat, calm şi tăcut în adâncul fiinţei tale.


Autor: Osho
Editura: Mix
Traducerea: Larisa Andrei
Titlul original: The Goouse Is Out
Anul apariției: 2014
Format: 13 x 20 cm
Nr. pagini: 264
ISBN: 978-606-8460-30-7

prefaţă ... vii

Capitolul 1
   gâscă este afară! ... 1
Capitolul 2
   trebuie doar să vezi ... 27
Capitolul 3
   nu sunt vârfuri, nu sunt văi ... 53
Capitolul 4
   transcenderea conduce la starea de buddha ... 75
Capitolul 5
   perfect imperfect ... 101
Capitolul 6
   preamăresc obişnuitul ... 127
Capitolul 7
   există un singur timp: acum ... 153
Capitolul 8
   dimensiunea misterului ... 181
Capitolul 9
   exultă în abandon ... 209
Capitolul 10
   mă topesc în discipolii mei ... 233

despre autor ... 257
centrul internaţional de meditaţie Osho ... 258
alte cârti de Osho ... 259

pag. 10-11


   ...eliberarea de minte - şi sunt diferenţe uriaşe între aceste două afirmaţii, un abis insurmontabil. Nu mintea este liberă, ci tu eşti liber - liber de minte. Mintea nu se mai află acolo, liberă sau nu; mintea a fost pur şi simplu anulată. Ai trecut dincolo de o uşă care ţi-a fost tot timpul deschisă, dar la care nu ai bătut niciodată - uşa faptului de a fi, uşa eternităţii.
   Zen, chiar cuvântul "zen" vine de la cuvântul sanskrit dhyana. Dhyana înseamnă meditaţie, dar cuvântul "meditaţie" nu redă întreaga semnificaţie a termenului sanskrit. Cuvântul "meditaţie" creează senzaţia că mintea se află încă acolo şi face ceva: meditează, se concentrează, contemplă, este încă acolo. Dhyana este o stare a non-minţii, a non-concentrării, a non-contemplaţiei. Nu înseamnă meditaţie, ci tăcere, o tăcere adâncă şi profundă, în care absolut toate cuvintele dispar. Nicio cută nu încreţeşte lacul conştiinţei. Conştiinţa este ca o oglindă curată, în care se reflectă tot ce există - stelele, copacii, păsările, oamenii, absolut totul, în ea, realitatea se reflectă nedistorsionată, neinterpretată, neatinsă de prejudecăţile voastre. Fiindcă mintea din acestea este alcătuită: din prejudecăţile, ideologiile, dogmele şi obiceiurile voastre.
   Christmas Humphreys spune: "...Mintea va fi liberă să zburde pe dealurile ilimitate ale bucuriei sale inerente."
   Iată, acesta este adevăratul nonsens! în primul rând, "mintea va fi liberă". Mintea nu va fi liberă niciodată. Libertatea şi mintea nu se pot întâlni. Mintea înseamnă limitare, închisoare; atâta timp cât trăieşti în minte, consimţi să locuieşti într-o capsulă, strivit din toate părţile de gânduri, teorii, sisteme, filozofii, înconjurat de întregul trecut al umanităţii şi de droaia de superstiţii pe care acesta le-a produs - hinduiste, mahomedane, creştine, buddhiste, jainiste, sau de religiile politice, sociale şi economice care îi servesc. Mintea este construită fie din cărămizile Bibliei, Coranului sau ale Gitei, fie din cele ale Capitalului sau ale Manifestului comunist. Poate că ţi-ai construit o închisoare diferită de ale celorlalţi oameni, poate ai chemat un arhitect diferit, dar închisoarea tot închisoare rămâne. Arhitectul poate fi Sigmund Freud, Karl Marx sau Albert Einstein - n-ai decât să alegi. închisorile pot fi de toate formele şi mărimile. Poţi să le decorezi cum vrei tu. Poţi să atârni tablouri superbe pe pereţi, să pui covoare, să zugrăveşti aşa cum îţi place, ba chiar poţi face uneori mici schimbări, ca de pildă materialul sau culoarea perdelei - dar închisoarea tot închisoare rămâne.
   Mintea este o asemenea închisoare si oricine trăieşte în minte, trăieşte în închisoare. Numai cel care a reuşit să iasă din închisoare cunoaşte libertatea. închisoarea ta poate fi foarte plăcută, confortabilă şi convenabilă. Există închisori frumos amenajate; aurite sau bătute în diamante... Ar fi greu să le părăseşti. Ai muncit atâta până le-ai creat, nu-i tocmai uşor să le laşi si să pleci. Dar o închisoare rămâne o închisoare, indiferent dacă e făcută din aur sau din chirpici, nu e nicio diferenţă. Nu vei cunoaşte niciodată infinitul libertăţii, nu vei cunoaşte frumuseţea şi splendoarea pe care le creează libertatea; splendoarea va rămâne închisă. Nu vei şti niciodată ce este starea de îndumnezeire. Nu vei şti niciodată că gâscă a fost mereu afară. Vei trăi într-un vis. Oricât de frumos ar fi visul, el rămâne doar un vis şi mai devreme sau mai târziu se va destrăma.
   Mintea are darul de a se auto-perpetua. Dacă un vis se destramă, ea creează numaidecât un alt vis - de fapt, are tot timpul câte unul la îndemână. înainte ca vechiul vis să se destrame, ea îţi serveşte un alt vis, mai bun, mai frumos, mai rafinat, mai sofisticat, mai ştiinţific, mai tehnologic, şi iarăşi se trezeşte în tine dorinţa: "La urma urmei, de ce nu? E drept că vechiul vis a fost un eşec, dar aceasta nu înseamnă că toate visele sunt sortite eşecului. Unul s-ar putea să reuşească." Speranţa continuă să crească şi să te ţină în mişcare,...


pag. 234-235


   Gautama Buddha foloseşte o expresie foarte frumoasă pentru "mijloc": el spune majjhima nikaya - "calea care urmează exact mijlocul". Dacă menţii pendulul la mijloc, ceasul se opreşte. Ceasul reprezintă mintea - nu numai în sensul figurat, nu ca metaforă; mintea chiar este timp. Timpul constă din existenţa a două coordonate, nu trei. Prezentul nu face parte din timp; trecutul şi viitorul sunt timp; prezentul nu. Prezentul este străpungerea înaltului în lumea timpului.
   Gândiţi-vă la timp ca la o linie orizontală. A este urmat de b, b este urmat de c, c este urmat de d şi aşa mai departe: este un proces liniar. Existenţa nu se întinde pe orizontală, ci se desfăşoară pe verticală. Existenţa nu se deplasează pe o linie - din a în b şi din b în c; existenţa variază în intensitate - de la a la un a mai profund, apoi la un a şi mai profund şi în continuare, la un a din ce în ce mai profund. Existenţa înseamnă să te scufunzi în momentul prezent.
   Timpul constând în trecut şi viitor reprezintă limbajul minţii - iar mintea poate numai să creeze probleme, nu să le şi rezolve. Toate problemele umanităţii nu sunt altceva decât invenţii ale minţii. Existenţa este mister, nu problemă. Nu trebuie rezolvată, ci trăită.
   Eu trăiesc momentul. Nu mă interesează câtuşi de puţin ce se va întâmpla un moment mai târziu. Poate să vi se pară foarte iresponsabil, din cauză că exigenţele mele pri¬vind responsabilitatea sunt diametral opuse ideii de aşa-zisă responsabilitate, în general acceptată de oameni. Eu am responsabilitate faţă de moment, faţă de existenţă - iar responsabilitatea nu înseamnă datorie, ci capacitatea de a răspunde plenar, spontan, momentului. Indiferent ce situaţie apare, eu sunt în deplină rezonanţă cu aceasta. Atât timp cât sunt viu, sunt viu; când voi fi mort, voi fi mort. Nu văd ce e neclar în această privinţă.
   înţeleg totuşi întrebarea ta. Spui: "Aud frecvent o întrebare despre ashram..."
   Cei care pun asemenea întrebări sunt morţi, altminteri de ce şi-ar face griji pentru viitor? Ei nu vin la ashram, nu vin la mine, nu participă la nimic din tot ce se petrece aici. Ei se preocupă de viitor! Sunt nespus de îngrijoraţi în legătură cu viitorul - ce se va întâmpla atunci? întrebarea este: ce se întâmplă acum?
   Cei care pun asemenea întrebări sunt şi proşti, pe deasupra. Li se pare cumva că ei vor trăi veşnic? îşi fac griji pentru mine şi pentru opera mea ca şi când ar urma să trăiască o veşnicie. Eu sunt aici în acest moment; voi sunteţi aici în acest moment. Dacă întâlnirea noastră este posibilă, ceva de o tul¬burătoare frumuseţe se poate petrece. Dar aceşti oameni proşti dau glas gândurilor lor viclene, care nu numai că îi induc în eroare pe ceilalţi, dar îi înşală şi pe ei înşişi. Chiar în această clipă mă critică şi mă condamnă, dar altminteri îmi arată marea lor dragoste: ce se va întâmpla când eu nu voi mai fi?
   Când eu voi muri, întreaga lume moare pentru mine; din acel moment, orice s-ar întâmpla, n-are decât să se întâmple. Nu mi-am luat responsabilitatea întregii existenţe. Cine şi-ar lua-o? Au fost unii care au încercat să facă acest lucru şi au eşuat lamentabil.
   De exemplu, Gautama Buddha, unul dintre cei mai frumoşi oameni care au păşit vreodată pe pământ, a fost foarte preocupat în timpul vieţii ca nicio religie să nu apară după moartea lui, să nu fie venerat ca un zeu, să nu i se facă statui. Toată viaţa a cerut insistent acest lucru, timp de patruzeci şi doi de ani a predicat spunând: "Nu este nevoie să mă veneraţi." Rezultatul a fost exact contrariul. Cu cât a cerut mai insistent să nu fie venerat, cu atât oamenii au înţeles mai limpede că omul acela trebuia venerat!
   Este legea efectului invers. Buddha are mai multe statui în toată lumea decât oricare altul, cu toate că el a fost împotriva statuilor. I s-au ridicat atât de multe statui lui Buddha încât în urdu, în arabă si în alte câteva limbi vorbite de...

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun