Telefon: 0723 370 540

Să ne Îmbunătăţim Vederea în Mod Natural, Uşor, Eficient și cu Rezultate Rapide – Leo Angart

Să ne Îmbunătăţim Vederea în Mod Natural, Uşor, Eficient și cu Rezultate Rapide – Leo Angart

17,00 RON 20,00 RON
Disponibilitate: În Stoc
Această carte cuprinde texte şi exerciţii de vedere, pe care le puteţi folosi singuri pentru a vă verifica starea ochilor şi pentru a o îmbunătăţi. Exerciţiile de Antrenare a Ochilor propuse de Leo Angart sunt eficiente pentru:Miopie – incapacitatea ...
Cu TVA: 17,00 RON
Cod produs: carte

Această carte cuprinde texte şi exerciţii de vedere, pe care le puteţi folosi singuri pentru a vă verifica starea ochilor şi pentru a o îmbunătăţi. Exerciţiile de Antrenare a Ochilor propuse de Leo Angart sunt eficiente pentru:
Miopie – incapacitatea de a vedea la distanţă.
Astigmatism – anomalia curburii corneei
Presbitism – nevoia de ochelari pentru citit
Coordonare – când ochii privesc mai jos sau mai aproape decât obiectul privit
Ambliopie – cunoscută şi ca „ochi leneşi”, o situaţie în care creierul modifică impulsul venit de la un ochi
Strabism – când un ochi sau ambii privesc înspre înăuntru sau înspre în afară.
Modul în care Leo abordează problema Antrenării Ochilor este deosebit. Veţi găsi exerciţii care vă rezolvă, în mare parte sau total, problemele de vedere. El explică modul în care ne putem tonifia muşchii ochilor, cum să eliberăm tensiunea din ochi şi cum să ne recăpătăm energia pentru a avea o vedere normală – şi toate acestea, cu exerciţii foarte simple.
Exersaţi-vă capacitatea de a vedea – simplu, eficient, cu rezultate rapide!
Leo Angart este consultant, autor şi conducător de seminarii. Dat fiind că a purtat ochelari timp de mai mult de 25 de ani, el vorbeşte din experienţă personală. Deja sunt 16 ani de când nu mai poartă ochelari. Leo Angart ţine cursuri de antrenare a vederii încă din 1996, în toată lumea – inclusiv în România. În tot acest timp a apărut la canale de televiziune importante din lumea întreagă.

Editura: For You

Autor: Leo Angart

Titlul original: Improve Your Eyesight Naturally easy, effective, see results quickly
Traducerea din limba engleză: Liliana Negoi şi Monica Vișan
Format: 14 x 20 cm
Nr. pagini: 225
A apărut în: 2008

ISBN: 978-973-1701-31-8

Mulţumiri ... 6
Introducere ... 7
Cum puteţi trage foloase de pe urma acestei cărţi ... 12
Ce este Antrenarea Ochilor ... 13
Scurtă istorie a Antrenării Ochilor ... 16
Este posibil să ne recâştigăm vederea? ... 24
Anatomia ochiului ... 29
Acuitatea vizuală ... 42
Vederea: latura mentală ... 50
Principiile de bază în antrenarea ochilor ... 56
Exersaţi-vă capacitatea de a vedea ... 66
Presopunctura chinezească pentru ochii voştri ... 74
Astigmatismul ... 84
Miopia ... 93
Citiţi din nou fără ochelari? ... 119
Vederea la distanţă ... 134
Coordonarea ochilor ... 138
Strabismul ... 143
"Ochiul leneş" sau ambliopia ... 154
Percepţia culorii ... 157
Cei cu vederea afectată ... 167
Ochi de vultur ... 170
Ochelarii de soare ... 173
Ochi corectaţi chirurgical ... 177
Cataractele ... 182
Glaucomul ... 191
Degenerarea maculară ... 195
Plan de Antrenare a Ochilor ... 203
Anexă ... 206
Bibliografie ... 223
Cărţi despre vedere ... 223
Leo Angart ... 225

pag. 24-25

   Este posibil să ne recâştigăm vederea?

   Majoritatea oamenilor cred că nu se poate face nimic, atunci când vederea se deteriorează. În concepţia generală, pe măsură ce îmbătrânim, simţurile noastre încep să cedeze, iar vederea este prima care slăbeşte.
   Oamenii de ştiinţă ne spun că, în conformitate cu statistica, populaţia umană în vârstă de şase ani are o vedere clară şi strălucitoare. Un studiu al miopiei, făcut pe durata ultimei sute de ani, care a fost solicitat de armata Statelor Unite, ne aduce la cunoştinţă că răspândirea problemelor de vedere este, în prezent, în jurul a 60%.
   Oftalmologii nu învaţă aproape nimic despre Antrenarea Ochilor, atunci când urmează şcoala de medicină. Totul se concentrează asupra medicamentelor şi chirurgiei. într-adevăr, chirurgia este soluţia preferată pentru multe probleme grave de ochi. Cristalinele sunt remediul cel mai obişnuit, cu recomandarea chirurgiei laser dacă miopia a fost stabilă, timp de cel puţin trei ani. E important să înţelegeţi că purtarea ochelarilor nu vă ajută cu nimic miopia. Când daţi ochelarii jos, aveţi în continuare probleme, nu-i aşa? Ochelarii oferă o rezolvare rapidă pentru o problemă, dar nu se adresează cauzei ascunse ce a determinat problema respectivă.
   Chirurgia laser este în prezent foarte populară şi foarte recomandată de mulţi oftalmologi. Încrustarea corneei cu cristaline este un mod irevocabil de a vă deteriora vederea. Totuşi, tot ceea ce face de fapt chirurgia laser este să şteargă câţiva microni din cornee. Orice greşeală vă va urmări tot restul vieţii. Ochii mei sunt ultimul lucru cu care aş lăsa pe oricine să se joace - mai ales din moment ce există moduri naturale de recâştigare a vederii.
   Optometriştii sunt licenţiaţi şi pregătiţi să vă măsoare ochii şi să prescrie lentile corectoare. întreaga lor pregătire se învârte în jurul corectării defectelor de vedere şi vânzării de ochelari. E de înţeles, deci, de ce nu sunt atât de entuziaşti cu prvire la alte sugestii, conform cărora aţi putea să vă descurcaţi şi fără ochelari, doar cu ajutorul exerciţiilor simple de Antrenare a Ochilor.
   Optometriştii behaviorişti sunt un grup care crede că exerciţiile pot reduce avansarea miopiei. Ei sunt deschişi, în general, ideii de Antrenare a Ochilor şi, în majoritatea cazurilor, vor fi fericiţi să vă prescrie lentile cu o rată de corecţie sub 100%. Dacă mergeţi la optometrist sau oftalmolog şi spuneţi că vreţi să efectuaţi exerciţii de Antrenare a Ochilor, cu scopul de a scăpa de ochelari, vi se va spune probabil, cu mare răbdare, că acest lucru nu este, din păcate, posibil şi că ar trebui să continuaţi să-i păstraţi.
   Dintre toţi optometriştii practicanţi din Europa, doar două mii sunt membri ai Asociaţiei Optometrice Behavioriste. Optometriştii funcţionali sau behaviorişti sunt preocupaţi, în principal, cu tratamentul ambliopiei, strabismului şi al problemelor de coordonare oculară. Ei nu cunosc încă metode de tratare a problemelor obişnuite de vedere, precum astigmatismul, miopia şi hipermetropia. Abordarea terapeutică implică, de obicei, un control iniţial al ochiului, în care se determină starea vizuală. Apoi sunt prescrise reţete pentru lentile şi exerciţii pentru ochi. Ulterior, au fost dezvoltate şi introduse programe software pentru Antrenarea Ochilor asistată de către calculator. Personal am anumite rezerve cu privire la acest tip de abordare, întrucât lucrul pe calculator reprezintă una dintre cauzele miopiei. Folosirea computerului pentru eliminarea problemelor de vedere pare să fie o contradicţie. Optometriştii behaviorişti au adesea un sortiment variat de echipamente pe care le folosesc la măsurători şi la exerciţii. Abordarea mea nu implică niciun echipament mecanic. Nu trebuie să cumpăraţi sau să aveţi nimic, nu există şedinţe scumpe de terapie, pentru care să plătiţi. Ceea ce vi se cere este participarea activă, prin efectuarea exerciţiilor corespunzătoare, după care veţi vedea un progres constant în sensul recâştigării unei vederi clare.

   Controlaţi-vă ochii
   Pentru determinarea puterii lentilelor de care aveţi nevoie pentru a vă corecta vederea până la valoarea de 20/20 se folosesc două...


pag. 98-99


   În nici unul dintre studiile referitoare la miopie nu s-a constatat prezenţa miopiei la naştere, sau la vârste foarte fragede, la mai mult de 1-2% din populaţie. De fapt, 98% din copiii cu vârste cuprinse între cinci-şase ani au vederea bună. E cunoscut faptul că majoritatea ne începem viaţa cu vedere naturală clară, dar până când un copil ajunge la vârsta de cincisprezece ani extinderea miopiei ajunge la 20-25%.
   Ce se petrece în timpul primilor zece ani de şcoală? Această perioadă este una de formare a multor aspecte fizice, emoţionale şi mentale. Studii psihologice referitoare la atenţie au descoperit că, dacă unui student i se cere să rezolve probleme dificile, gradul de focalizare al ochilor va tinde să scadă cu până la 60%. Imaginaţi-vă un copil de nouă ani, chinuindu-se cu fracţii la lecţia de matematică. Toţi prietenii lui înţeleg despre ce este vorba, dar mintea lui refuză să accepte acele informaţii, încearcă să se concentreze din ce în ce mai mult şi probabil că devine interiorizat. Adesea, dificultăţile la învăţătură sunt una dintre cauzele problemelor de vedere ale copiilor.
   Teoria "miopiei structurale" sugerează că şi anumiţi factori genetici produc alungirea globului ocular şi dezvoltarea miopiei. Goldschmidt (1968) oferă o amplă trecere în revistă a lucrărilor care se referă la cauzele genetice ale miopiei. Concluzia lui este că factorii genetici sunt importanţi, dar că există câteva tipuri de miopie cu tipare genetice diferite. Alţi cercetători nu au găsit nicio bază pentru teoria miopiei de origine genetică.
   După cum ştiţi, abordarea curentă este folosirea de lentile negative corectoare. Acest lucru oferă o vedere bună, atât timp cât lentilele sunt purtate. Lentilele însele nu fac nimic pentru îmbunătăţirea situaţiei. Dimpotrivă, mulţi oameni au senzaţia că au nevoie de lentile din ce în ce mai puternice. Din păcate, miopia se înrăutăţeşte.
   Alte abordări presupun chirurgia refractivă cu raze laser, pentru a încrusta lentile corectoare în suprafaţa corneei. Ca orice alt tip de operaţie, asta implică anumite riscuri, mai ales dacă ne gândim că grosimea corneei este de doar jumătate de milimetru, mai puţin deci decât trei pagini de carte. Evident, asta nu prea lasă loc unei marje de eroare, iar rezultatul este ireversibil.
   Miopia poate varia de la foarte uşoară (mai puţin de 2 dioptrii) la foarte severă (mai mult de 4 dioptrii). Aşa că trebuie să analizăm strategiile de Antrenare a Ochilor, pentru fiecare dintre cele trei grade de severitate. În mod evident, cu cât sunt necesare mai puţine dioptrii pentru corectarea vederii, cu atât mai simplu este să obişnuim ochii să funcţioneze din nou normal.

   Lentilele de contact

   Mulţi oameni folosesc lentile de contact în fiecare zi, timp de ani de zile. S-au realizat paşi importanţi în construcţia lentilelor de contact şi s-au creat noi materiale.
   Totuşi, atunci când purtaţi ceva în ochi, măriţi frecarea cu materialul lentilelor şi stratul de proteine protectoare începe să se uzeze. Aceste proteine sunt importante, întrucât ele formează prima linie de apărare împotriva organismelor care pot provoca ulcere corneene şi apoi orbire. Când purtaţi lentile de contact, înlăturaţi o parte din proteinele protectoare. Acest lucru este inevitabil. Cu cât lentilele sunt mai vechi, cu atât mai mare este frecarea şi, în consecinţă, daunele provocate de ele. De exemplu, un set de lentile de contact stricate sau plesnite au o margine abrazivă care poate zgâria corneea.
   De asemenea, lentilele de contact permit pătrunderea unei cantităţi mai mici de oxigen la cornee. Cu alte cuvinte, corneea se sufocă. Chiar şi lentilele de contact bine întreţinute continuă să uzeze proteinele. Când curăţaţi lentilele, fluidul de curăţare distruge aceste proteine. Totuşi, o parte din proteinele modificate rămân pe lentilele de contact. Veţi începe să reacţionaţi la aceste "proteine străine", asemănător cu reacţia la înţepătura unei albine. Reacţia imunitară generează formarea unor mici umflături pe interiorul pleoapelor. Aceste umflături sunt numite hipertrofie papilară şi cresc sensibilitatea ochiului faţă de lentilele de contact.
   Gândiţi-vă la lentilele de contact doar ca la o soluţie temporară, folositoare în timp ce vă exersaţi ochii. Folosiţi-le doar ca pe un dispozitiv de antrenament.


pag. 148-149

   Sunt două părţi în antrenamentul pentru strabism

   • Mai întâi, scopul este corectarea divergenţei dintre cei doi ochi, prin încurajarea flexibilităţii muşchilor oculari. Trebuie să încurajăm ochiul suferind de strabism să se coordoneze cu celălalt ochi. Asta se face folosind o bucată de sfoară, ca punct de referinţă. Scopul este să vedeţi crucea fantomă, care este prezentă atunci când ochii sunt coordonaţi şi converg asupra obiectului de interes.
   • În al doilea rând, trebuie să antrenăm ochiul divergent, întrucât, de obicei, el are un grad mai înaintat de miopie decât ochiul dominant. La copii, asta poate avea mai puţine consecinţe, întrucât diferenţa poate să constea în puterea de acomodare a ochiului.

   Pentru cea mai mare parte a antrenamentului pentru strabism folosim o bucată de sfoară ca punct de reper. În Antrenarea Ochilor este important să implicăm mereu creierul, ca să ne furnizeze răspunsuri clare. Sfoara oferă atât o măsură a progresului, cât şi răspunsul la întrebarea dacă am reuşit.

   Exerciţiul fluturelui

   Pentru a atinge primul scop - cel de corectare a divergenţei dintre ochi - urmaţi aceşti paşi.
   Veţi avea nevoie de cineva care să vă ajute.
   1. Ţineţi sfoara pe vârful nasului, astfel încât să stea întinsă. Cereţi-i asistentului să ţină celălalt capăt al sforii.
   2. Acoperiţi ochiul bun, punând o mână peste el, pentru a bloca vederea complet. Asta va obliga creierul să folosească ochiul divergent. De obicei, ochiul este perfect capabil să se mişte şi să se concentreze asupra obiectului de interes.
   3. Folosiţi un obiect colorat, ca de exemplu un marker, şi mişcaţi-l în planul în care diverge ochiul. De exemplu, dacă ochiul se răsuceşte spre interior (esotropie) atunci mişcaţi pixul înainte şi înapoi, astfel încât creierul să mişte muşchii ochiului care trebuie să se ajusteze. Mişcaţi pixul înainte şi înapoi (în planul în care ochiul diverge) folosind mişcări din ce în ce mai ample, astfel încât persoana să devină conştientă că ochiul său poate într-adevăr să urmărească un obiect. Apoi, faceţi mişcări din ce în ce mai mici, pe măsură ce vă apropiaţi de sfoară, ca un fluture plutind înainte de a se aşeza definitiv pe o floare. Mişcările din ce în ce mai mici vor ajuta la antrenarea ochiului divergent.
   4. Acum, foarte încet, deschideţi ochiul bun. Pentru un moment veţi observa o scurtă străfulgerare a crucii fantomă, care se formează atunci când ochii converg. La început, asta va dura doar o clipă. În cele din urmă, durata va creşte, până când ochii vor începe să urmărească împreună.
   5. Când ochii încep să lucreze împreună, urmăriţi pixul cu amândoi ochii, obişnuindu-i să se mişte la unison. Iniţial, această mişcare are loc în acelaşi plan. Când ochii se simt confortabil urmărind în acelaşi plan, începeţi să mişcaţi pixul înăuntru şi în afară, pentru că ochii să simtă nevoia să conveargă în planuri diferite pentru a-l urmări, în această situaţie, voi exersaţi al doilea scop al ideii de a determina ambii ochi să lucreze, coordonându-se într-un mod natural.
   Faceţi acest exerciţiu doar câteva minute o dată, dar de mai multe ori pe zi, după cum e mai convenabil. E mai bine să faceţi exerciţiul de zece ori pe zi câte un minut, decât să faceţi treizeci de minute, o singură dată. Scopul este să antreneze mintea să coordoneze muşchii oculari, pentru ca ambii ochi să conveargă asupra obiectului de interes.
   În cazul copiilor, cel mai bine este să folosim diferite obiecte, pentru a le atrage atenţia. De asemenea, este important să facem exerciţiul ca pe un joc şi să nu insistăm să-1 facă, doar pentru că trebuie făcut. Reţineţi că mintea copiilor trebuie şi ea implicată şi acest lucru se realizează mai bine, dacă le prezentaţi exerciţiul ca pe o distracţie. Poate că ar fi bine să le oferiţi şi o recompensă, atunci când reuşesc să îndeplinească anumite obiective. De obicei, asta ajută la  menţinerea interesului.


pag. 177

   Ochi corectaţi chirurgical

   În ultimii ani, s-a făcut multă publicitate pentru o procedură chirurgicală uluitor de simplă, care poate să readucă vederea perfectă. Acesta este un exemplu important de reparaţie uşor de făcut. Mesajul anunţa că procedura dura doar câteva şi reuşea să corecteze ochii definitiv. Ba existau şi clinici care ofereau înregistrarea video gratuită a operaţiei şi, în unele cazuri, operaţia este efectuată chiar în complexe comerciale!
   De obicei, acesta procedură este prezentată ca fiind simplă, sigură şi nedureroasă. Deşi sunt mulţi oameni care au avut de câştigat de pe urma ei, sunt şi destui a căror vedere a fost distrusă pe viaţă. În zilele ulterioare operaţiei, pot apărea dureri destul de mari. Mai mult de jumătate dintre fibrele nervoase superficiale ale corneei sunt tăiate, prin atât de populara procedură LASIK. Acest lucru are impact asupra vitezei de clipire, care scade, ceea ce face ca ochiul să se usuce. Pacienţii trebuie să folosească picături, adesea luni de zile, înainte ca ochii să-şi revină la normal.
   Reţineţi că grosimea corneei este de doar jumătate de milimetru, aşa că orice operaţie efectuată pe ea trebuie să fie extrem de precisă. De asemenea, întrucât nu există vase sanguine în cornee, vindecarea durează mai multe luni. Unii cercetători spun că, de fapt, tăietura efectuată în timpul procedurii LASIK nu se vindecă niciodată. în plus, ţesutul cornean este înlăturat de laser şi, ca o consecinţă, între 30 şi 40% din tăria corneei este pierdută şi nu se mai poate pune niciodată la loc. Acum apar cazuri în care corneea iese în afară, ducând la o boală numită cheratocon - care face ca ochiul să capete o formă ascuţită.

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun