Telefon: 0723 370 540

În Duh şi în Adevăr - Omraam Mikhael Aivanhov

În Duh şi în Adevăr - Omraam Mikhael Aivanhov

17,00 RON 18,90 RON
Disponibilitate: În Stoc
„Închipuiţi-vă că se anunţă într-o zi credincioşilor din lumea întreagă: "De acum înainte nu vor mai exista locuri de cult, nici ceremonii, nici preoţi, nici statui sau imagini sfinte, nimic material şi exterior, vă veţi închina Domnului în duh şi...
Cu TVA: 17,00 RON
Cod produs: carte

„Închipuiţi-vă că se anunţă într-o zi credincioşilor din lumea întreagă: "De acum înainte nu vor mai exista locuri de cult, nici ceremonii, nici preoţi, nici statui sau imagini sfinte, nimic material şi exterior, vă veţi închina Domnului în duh şi în adevăr." Deodată s-ar instala vidul, ei s-ar simţi pierduţi. Numai o fiinţă extraordinar de evoluată poate găsi în spiritul, în sufletul ei, sanctuarul unde va pătrunde pentru a se adresa Domnului, pentru a atinge, a gusta şi a respira splendorile Cerului. Evident, o astfel de lărgire a conştiinţei este de dorit. Pentru cei care sunt capabili să ajungă până aici, nu există limite, fiindcă lumea sufletului şi a spiritului este cea mai frumoasă, cea mai vastă; ei pot lucra până la infinit pentru a-şi construi viitorul de fii şi fiice ale Domnului.” (Omraam Mikhael Aivanhov)

Caracteristici:

Editura: Prosveta

Autor: Omraam Mikhael Aivanhov

Format: 11x18cm

Număr de pagini: 200

Greutate: 135 gr.

Anul apariției: 2009

ISBN: 978-973-8107-49-6


I. Scheletul universului ... 7
II. Casa divină a Greutăţilor şi Măsurilor ... 13
III. Legătura cu centrul ... 23
IV. Cucerirea vârfului ... 35
V. De la diversitate la unitate ... 43
VI. Construcţia edificiului ... 59
VII. Contemplarea adevărului: Isis dezvăluită ... 69
VIII. Haina de lumină ... 83
IX. Pielea, organ de cunoaştere ... 89
X. Parfumul din grădina Edenului ... 97
XI. "în duh şi în adevăr" ... 105
XII. Imaginea, un suport firesc pentru rugăciune ... 121
XIII. Spiritul nu se găseşte în moaşte ... 133
XIV. Fiinţele se găsesc numai în spirit ... 143
XV. Soarele, chintesenţa oricărei adevărate religii ... 155
XVI. Adevărul soarelui: a da ... 165
XVII. împărăţia lui Dumnezeu se găseşte în noi ... 175

pag. 38-39


   Pentru a fi din nou în acord, pentru a înţelege şi aprecia aceleaşi valori, oamenii trebuie să reia în interior calea ascendentă care îi va conduce spre vârf, spre regiunile luminoase ale spiritului. Da, dacă în loc să rămână acolo, jos, şi să discute la nesfârşit, ei s-ar hotărî să accepte punctul de vedere al vârfului, toate problemele politice, economice, sociale, religioase, s-ar rezolva în douăzeci şi patru de ore. Iată ce trebuie să avem clar în minte: pentru a rezolva cu adevărat problemele, nu trebuie să rămânem la nivelul unde ele se pun, ci să facem o lucrare interioară care ne permite să le vedem de mai sus. Atât timp cât oamenii se vor mulţumi să se calce în picioare şi să se certe acolo, jos, nu numai că nu vor găsi soluţia, dar problemele se vor complica din ce în ce mai mult, şi mai întâi pentru ei.
   Faceţi atunci cel puţin acest efort: obiş-nuiţi-vă să vă concentraţi asupra vârfului, acest punct culminant de unde se poate vedea adevărul despre fiinţe şi lucruri. Desigur, distanţa care vă separă de el este imensă, de netrecut chiar; poate reuşi numai acela care trăieşte cu adevărat o viaţă pură şi sfântă. Dar fiecare poate încerca să îl atingă cu ajutorul gândului, fiindcă gândul este deja o coardă pe care o lansaţi până în acel punct pe care doriţi să îl atingeţi, şi de îndată ce coarda s-a agăţat acolo, începeţi să vă căţăraţi. Da, vedeţi, nu aţi observat încă niciodată aceste corespondenţe dintre lumea fizică şi lumea spirituală.
   Avantajul de a căuta să atingeţi vârful este acela că, înainte de a reuşi, sunteţi obligaţi să străbateţi toate regiunile intermediare şi să îi întâlniţi pe locuitorii acestora. Fără îndoială, nu veţi atinge niciodată cel mai înalt punct, dar esenţialul este să începeţi. Priviţi-i pe alpinişti: ei nu încearcă imediat să cucerească Everestul, ar fi o nebunie. Ei încep modest prin înălţimi de 1800, 2000 de metri şi, oricare ar fi altitudinea, trăiesc o bucurie imensă de fiecare dată când ajung pe culme! Fiindcă acesta este cel mai important lucru: să atingi de fiecare dată vârful.
   Concentrându-vă asupra vârfului, sunteţi obligaţi să vă proiectaţi mereu înainte, să săriţi de fiecare dată peste obstacole mai înalte; şi veţi observa cum această obişnuinţă mentală se va reflecta încet-încet în mod binefăcător în viaţa voastră zilnică. De fiecare dată când veţi avea de rezolvat o problemă, de luat o decizie, de înfruntat o dificultate, veţi simţi că stăpâniţi mai bine situaţia deoarece o întrezăriţi de departe, de mai sus, şi atunci când trebuie să acţionaţi, o veţi face cu riscuri din ce în ce mai mici de eroare.
   Vârful nu este numai un punct mai înalt decât celelalte. Orice vârf, orice ar fi, este centrul viu al energiilor cele mai pure, cele mai...


pag. 114-115


   Cum putem crede că Hristos, fiul Domnului, se lasă întemniţat într-o anafura de nişte preoţi mai mult sau mai puţini demni? Drept cine îl luăm? Şi acesta se numeşte misterul euharistiei! Nu, nu există aici nici un mister, ci numai nişte realităţi spirituale ce ascultă de nişte legi: este adevărat că într-un obiect se pot introduce nişte fluide, nişte influenţe... dar nu pe Dumnezeu! De altfel, Iisus nu a spus: "Dacă nu mă veţi mânca, dacă nu mă veţi bea" ci: "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu... Beţi... că acesta este sângele Meu..." Deci nu pe el îl mâncăm sau bem; este ceva ce îi aparţine, dar nu este el. Trupul şi sângele lui Hristos sunt nişte elemente cosmice ce le putem primi prin nutriţie, prin respiraţie, prin meditaţie, şi le putem condensa chiar în nişte obiecte. Dar nimeni nu poate avea vreo influenţă asupra lui Hristos însuşi, a spiritului său.
   Pentru a trăi o religie în duh şi în adevăr, nu trebuie să rămâneţi agăţaţi de ceea ce vă este aproape, la îndemână sau la gură. Trebuie să vă deplasaţi, deoarece Hristos se află foarte sus, foarte sus. Acela care vrea să bea apă pură trebuie să urce la munte pentru a-şi potoli setea la izvor, în timp ce acela care nu poate urca rămâne să bea jos, dar acolo apa este poluată şi plină de microbi.
   înţelegeţi-mă bine, eu nu sunt împotriva împărtăşaniei la creştini, eu nu spun că nu trebuie să ne împărtăşim, eu susţin că trebuie să avem o viziune corectă a realităţii lucrurilor. Este inexact să se afirme că preotul îl determină pe Hristos să pătrundă într-o anafura sau în vin. Şi nu îi ajutăm pe oameni să aibă o mai bună înţelegere a vieţii spirituale făcându-i să creadă că prin pâinea şi vinul împărtăşaniei vor atinge Divinitatea. De ce să dorim să reducem Divinitatea întemniţând-o în ceva material? De ce să îi determinăm pe oameni să rătăcească în nişte credinţe greşite? Există atâţia oameni pe pământ care nu cunosc împărtăşania creştinilor! Aceasta înseamnă că ei nu se pot împărtăşi la fel de bine Domnului ca şi creştinii? Oare pentru a se împărtăşi Cerului ei trebuie să devină creştini?...Oh, la, la! De ce să ne limităm astfel dorind să îi limităm şi pe ceilalţi?
   Oamenii au manifestat mereu dorinţa de a se impune altora, de a le aplica nişte constrângeri. Şi s-a mers foarte departe...până la deformarea, mutilarea voluntară a corpului lor fizic. Toate aceste obiceiuri de bandajare a picioarelor, de deformare a craniilor etc întâlnite în anumite culturi... Da, în toate domeniile au existat nişte oameni care au dorit s£ îi păcălească pe alţii într-o manieră fizică sau psihică.
   Vă pun acum întrebarea: oare ce gândesc creştinii despre destinul acestor miliarde de oameni care nu au auzit de veacuri niciodată...


pag. 158-159


   Este minunat: oriunde v-aţi afla pe pământ, soarele străluceşte deasupra capului vostru. Nu aveţi nevoie să călătoriţi sau să mergeţi în pelerinaj pentru a-l întâlni. Lumina sa, căldura şi viaţa sa valorează cât toate talismanele, toate moaştele, şi cum el este inepuizabil, nimeni nu vă va putea înşela aşa cum se procedează cu micile fragmente din crucea lui Iisus sau părul şi hainele unui anumit sfânt.
   Tot ce apare pe pământ sfârşeşte prin a dispărea. Singur rămâne deasupra noastră soarele, neschimbător, veşnic, şi spre el trebuie să ne întoarcem privirile. Fiindcă atunci când căutăm adevărul, trebuie să ne îndreptăm spre ceva care nu se sfârşeşte, care nu se schimbă. Dar soarele este neglijat sau i se exagerează rolul: se consideră că nu are nimic de-a face cu religia, sau este considerat ca o divinitate. Ei nu, în ambele cazuri se comite o greşeală. Oamenii se lipsesc de un element esenţial când nu oferă nici un loc soarelui în viaţa lor interioară. Dar oprindu-ne la soare ca la un idol, înseamnă să ne întoarcem la mentalitatea primitivilor care se închinau forţele naturii. Soarele trebuie să constituie numai un mijloc care să ne permită să îl găsim pe Dumnezeu, soarele nostru  interior.  Contemplându-l,  expunându-ne razelor sale, identificându-ne cu el, creştem zilnic în noi lumina, căldura şi viaţa.
   Aceasta este diferenţa fundamentală dintre învăţământul nostru şi majoritatea cultelor solare ce au existat în istoria omenirii şi mai există cu siguranţă încă în câteva locuri de pe pământ. Mulţi oameni care nu doresc să judece şi, plictisindu-se, găsesc că este foarte distractiv să ne ridiculizeze, numindu-ne "adoratorii soarelui". Să gândească şi să povestească ce vor, este treaba lor. Pentru cei care doresc să înţeleagă, eu voi spune că noi nu ne închinăm soarelui, noi ne închinăm Domnului; dar dacă aprofundam imaginea soarelui ca simbol, suntem obligaţi să recunoaştem că el reprezintă pentru oameni cea mai bună imagine a Domnului. Iată convingerea noastră absolută.
   Dar noi trebuie să învăţăm să găsim chiar şi soarele în sinea noastră. Fiindcă îl puteţi privi ani în şir închipuindu-vă tot felul de lucruri în privinţa sa, atât timp cât nu îl simţiţi că vibrează, că străluceşte, că palpită în voi... el vă va rămâne străin, nu se va adresa vouă, nu vă va folosi la nimic chiar dacă îl priviţi. Veţi fi puţin încălziţi, puţin însufleţiţi, veţi primi câteva "vitamine", dar nu veţi descoperi esenţialul. Esenţialul constă...

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun