Telefon: 0723 370 540

În Pragul Cetăţii Sfinte - Omraam Mikhael Aivanhov

În Pragul Cetăţii Sfinte - Omraam Mikhael Aivanhov

17,00 RON 18,90 RON
Disponibilitate: În Stoc
„Există numeroase interpretări ale Apocalipsei, dar eu cred că nici una nu a găsit încă tot Adevărul, baza. De ce? Din mai multe motive, dar mai ales pentru că, în loc să vadă în această carte esenţialul, adică descrierea elementelor şi proceselor...
Cu TVA: 17,00 RON
Cod produs: carte

„Există numeroase interpretări ale Apocalipsei, dar eu cred că nici una nu a găsit încă tot Adevărul, baza. De ce? Din mai multe motive, dar mai ales pentru că, în loc să vadă în această carte esenţialul, adică descrierea elementelor şi proceselor vieţii interioare şi a vieţii cosmice, s-a căutat recunoaşterea unor personaje, ţări sau evenimente istorice. Din acest motiv s-au făcut greşeli în privinţa celor patru cavaleri, a fiarei cu zece coarne, a femeii încununată de stele, a marii desfrânate, a Noului Ierusalim!...

   Chiar eu v-am dat interpretarea unora dintre pasaje, dar trebuie să ştiţi că nu veţi primi o binefacere dacă nu aţi lucrat încă de la început să puneţi bazele adevăratei vieţi spirituale. Pentru că toate aceste simboluri nu trebuie să le întelegeţi în mod intelectual, trebuie să le însufleţiţi în voi. Şi atât timp cat nu aţi făcut în voi o lucrare prealabilă de purificare, de stăpânire de sine şi de înălţare interioară, veţi rămane în afara minunilor Apocalipsei.” (Omraam Mikhael Aivanhov)

Editura: Prosveta

Autor: Omraam Mikhael Aivanhov

Format: 11x18cm

Număr de pagini: 208

Greutate: 130 gr.

Anul apariției: 2013

ISBN: 978-973-8107-80-9


I.       Vizită la Patmos ... 7

II.      Introducere în Apocalipsă ... 23

III.     Melhisedec şi învăţământul celor două principii ... 31

IV.     Scrisori către Bisericile din Efes şi Smirna ... 55

V. Scrisoare către Biserica din Pergam ... 71

VI.     Scrisoare către Biserica din Laodiceea ... 81

    VII. Cei Douăzeci şi patru de Bătrâni şi cele patru Animale sfinte ... 97

    VIII. Cartea şi mielul ... 111

    IX.     Cei 144.000 de servitori ai Domnului ... 119

      X. Femeia şi balaurul ... 127

      XI.     Arhanghelul Mihail zdrobeşte balaurul ... 135

        XII. Balaurul aruncă apă împotriva femeii ... 141

        pag 9-15


        Eu aş dori să vă iau astăzi cu mine să revedem un ţinut ce a încântat atât inima mea, cât şi inimile tuturor prietenilor care mă însoţeau. Da, aş dori să ne plimbăm într-un ţinut foarte îndepărtat de aici, un loc binecuvântat. El se numeşte Patmos.

        Patmos este o insulă greacă, dar ea este situată mai aproape de Turcia decât de Grecia. Nu putem ajunge la ea decât cu vaporul, iar călătoria pe mare durează treisprezece ore plecând din Atena. Patmos este pe hartă o insulă micuţă, dar în realitate, prin importanţa sa spirituală, este o mare insulă greacă şi de aceea am dorit să o explorăm. Am plecat spre ea ca într-un pelerinaj, fiindcă aici a trăit sfântul Ioan şi tot aici el a scris Evanghelia şi Apocalipsa.

        Primul lucru pe care îl vezi apropiindu-te de insulă sunt casele de un alb imaculat, alb a cărui strălucire este accentuată de albastrul mării şi al cerului. Unele sătuce sunt situate la malul mării, altele, cum este Khora, cu mânăstirea sfântului Ioan Evanghelistul şi grota Apocalipsei, se află situate pe coline. În jurul acestei grote în care a trăit sfântul Ioan s-au construit de-a lungul secolelor numeroase clădiri ce formează astăzi mânăstirea: bazilica sfântului Ioan Teologul ridicată pe ruinele unui templu al lui Artemis, o capelă dedicată sfântului Hristodoulos, fondatorul mânăstirii în secolul al XII-lea, cât şi alte biserici, capele, chilii monahale, refectorii şi o bibliotecă... Este un complex impresionant pe care îl zărim din orice loc de pe insulă; el este înconjurat de ziduri de fortificaţie datând din secolul al XVII-lea, fiindcă în acea epocă era necesar să te protejezi împotriva atacurilor frecvente ale piraţilor.

        Am avut acces la unica intrare în mânăstire după ce am urcat câteva trepte săpate în stâncă. Am traversat coridoare, curţi interioare, grădini înflorite, mărginite de chilii şi de capele, iar după ce am mai coborât treizeci de trepte săpate şi ele în stâncă, trecând prin faţa altor capele, am reuşit tn final să pătrundem în capela sfântei Ana care comunică cu grota Apocalipsei.

        Această capelă este primul edificiu construit. Dându-i acest nume, Hristodoulos a dorit înainte de toate să îi aducă un omagiu sfintei Ana, mama Mariei (mama lui Iisus), dar şi mamei împăratului Bizanţului, Alexis I Comnenul, care se numea tot Ana.

        Cât despre grota Apocalipsei, vă pot spune că nu este nici mare (în ea pot intra înghesuite câteva persoane), nici înaltă (are aproximativ doi metri). Ni s-a arătat o scobitură în zid unde, conform legendei, sfântul Ioan îşi sprijinea capul, iar deasupra acestei scobituri se află o cruce gravată chiar de el în stâncă. Ni s-a mai arătat o adâncitură în care se sprijinea când dorea să se ridice, pentru că el era deja foarte bătrân.

        Într-o porţiune a zidului care este foarte dreaptă şi netedă, distingem un fel de pupitru, care se spune ca aparţinea discipolului său Prokoros şi unde acesta scria Evanghelia ce îi era dictată. Sub bolta grotei, observăm o fantă triplă provocată de un fulger, în momentul în care s-a făcut auzită vocea Apocalipsei, iar această fantă triplă este considerată ca un simbol al Trinităţii. Grota este omată cu obiecte sacre, cu icoane în faţa cărora ard lămpi şi unde putem citi mai multe inscripţii în limba greacă: „La început era Cuvântul”, şi „Aici, la Patmos, lucrurile s-au desfăşurat.” Sau: „Acesta este un loc extraordinar.”

        Preotul care ne-a însoţit în vizita noastră ne-a arătat peste tot mari bogăţii: manuscrise extraordinar ilustrate, relicve, icoane, obiecte sfinte. Iar când ne-a povestit viaţa sfântului Ioan după mărturia celor câţiva discipoli pe care acesta i-a format aici, la Patmos, a intrat într-o asemenea stare de inspiraţie, de exaltare, încât nici el nu îşi putea explica ce i s-a întâmplat. El strălucea!

        Am vizitat această grotă de două ori, pentru a medita, pentru a întâlni spiritul sfântului Ioan. Liniştea este cu adevărat extraordinară. De două mii de ani, contrar numeroaselor prezente care au trecut prin acele locuri, urmele fluidice ale sfântului Ioan Evanghelistul s-au păstrat. Am simţit multe lucruri. Este un loc cu adevărat sacru, pur, divin. Vă doresc tuturor să reuşiţi într-o zi să vizitaţi această grotă.

        Chiar sfântul Ioan este cel care ne spune, încă de la începutul Apocalipsei, de ce se afla la Patmos. „Eu, Ioan, fratele vostru, şi împreună cu voi părtaş la suferinţa şi împărăţia şi la răbdarea în Iisus, fost-am în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui -Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus.”

        Sub domnia lui Domiţian, în momentul persecuţiei creştinilor, sfântul Ioan, care se afla la Efes, a fost trimis în captivitate la Patmos. A fost îmbarcat înlănţuit împreună cu discipolul său Prokoros. Tradiţia spune că în timpul traversării a izbucnit o furtună violentă. Marinarii au luptat contra valurilor, încercând să orienteze corabia. Dintr-odată, un tânăr soldat din echipaj a căzut în mare. Pasagerii erau îngroziţi, iar tatăl băiatului, disperat, a încercat să se arunce în apă să-şi urmeze fiul mort. Cu multă greutate au reuşit să-l oprească. În mijlocul acestei tulburări, singur sfântul Ioan rămase liniştit, părând chiar mulţumit. El a fost întrebat: „Moartea tânărului nu te-a impresionat deloc? Nu vrei să faci nimic ca să ne ajuţi? – De ce nu vă rugaţi divinităţilor voastre să vă ajute, spuse el, ele îl pot salva, – O facem deja de mai multe ore, dar fără nici un rezultat.” Atunci sfântul Ioan începu să se roage şi după câteva minute băiatul reapăru viu din valurile mării, fiind astfel salvat. Toţi au rămas uimiţi. L-au înconjurat pe sfântul Ioan pentru a-i mulţumi şi pentru a-i cere iertare că l-au înlănţuit. L-au eliberat şi au început să îl privească cu mult respect.

        Ajuns la Patmos, el a fost găzduit în familia unui om numit Miron. Aici, el a salvat mai întâi copiii acelei familii de spiritele rele care îi acaparaseră. Iar cum el făcea bine peste tot în jurul lui, reputaţia sa a devenit din ce în ce mai mare, şi tot mai mulţi oameni veneau la casa lui Miron pentru a-l consulta. El a început astfel să le vorbească despre Iisus, cine este, ceea ce a văzut şi a auzit alături de acesta. Mulţi au fost cei care s-au convertit în casa lui Miron, acesta devenind primul loc de întâlnire al creşti ni lor. În Patmos se afla însă şi un sanctuar al lui Apollo, ai cărui preoţi erau furioşi văzând influenţa lui Ioan asupra populaţiei, fiindcă templul lor rămăsese gol. Şeful acestor preoţi era Kynops, un foarte periculos magician negru, şi el a hotărât împreună cu ceilalţi să scape de sfântul Ioan. Kynops îi trimise un demon foarte puternic pentru a-l ataca, dar sfântul Ioan luptă şi reuşi să îl învingă. Kynops îi trimise atunci un al doilea demon mult mai puternic, şi un al treilea pentru a fi sigur de victorie. Dar şi aşa tot sfântul Ioan ieşi învingător. Atunci Kynops hotărî să îl înfrunte el însuşi.

        El părăsi templul şi merse să îl întâlnească pe sfântul Ioan care tocmai atunci predica mulţimii. El îl întrerupse, adresându-se unora din mulţime: „Hei, tu, unde îţi este tatăl?” îl întrebă el pe un băieţel. „A murit înecat.” – Şi ţie, unde îţi este fiul? – S-a sinucis, aruncându-se în apă.” Şi alţii au dat aceleaşi răspunsuri, fiecare având pe cineva mort prin înec accidental sau voit. Atunci Kynops se întoarse spre sfântul Ioan cerându-i să îi aducă înapoi pe toţi cei care au murit înecaţi. La această cerere, Ioan spuse că menirea lui nu este de a învia morţii, ci de a predica Evanghelia lui Iisus. Mândru că şi-a dovedit superioritatea, Kynops pronunţă câteva formule magice, făcând să iasă din mare toate divinităţile persoanelor moarte. Cei care asistau, acaparaţi de aceste trucuri vrăjitoreşti, au crezut din nou în puterea lui Kynops şi, împinşi de acesta, l-au atacat pe sfântul Ioan, lovindu-l până când acesta a căzut grav rănit. Dar, în mijlocul nopţii, discipolul său Prokoros s-a apropiat. Îşi auzi Maestrul chemându-l: .Prokoros, spune-i lui Miron că trăiesc şi voi reveni. Totul va fi bine.” Când Miron a auzit vestea cea bună, s-a mirat şi a fost bucuros!

        După un timp, Ioan a continuat războiul cu Kynops şi a urmat o nouă poveste la fel de lungă. Într-o zi, o mulţime numeroasă îl aduse pe sfântul Ioan pe plaja pe care Kynops tocmai îşi începuse practicile magi ce pentru a mai demonstra, încă o dată, că el era cel mai puternic. Sfântul Ioan spuse o rugăciune şi când Kynops se aruncă în apă pentru a aduce divinităţile, în loc să revină ca de fiecare dată, a dispărut. Mulţi l-au aşteptat degeaba, timp de trei zile, dar atitudinea şi cuvintele sfântului Ioan i-au convins în final să...


        Spune-ţi opinia

        Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
        Nota: Rău           Bun