Telefon: 0723 370 540

Îndreptar Spiritual • comentarii la Desiderata - Osho

Îndreptar Spiritual • comentarii la Desiderata - Osho

27,00 RON 30,00 RON
Disponibilitate: În Stoc
  Cartea conţine transcrierea discuţiilor generate de Desiderata splendidul poem mistic atribuit lui Max Ehrmann, discuţii ce au loc în perioada 26 august - 10 septembrie 1980.   Osho este un maestru povestitor. El ne va încânta mereu cu poveşti şi a...
Cu TVA: 27,00 RON
Cod produs: carte

  Cartea conţine transcrierea discuţiilor generate de Desiderata splendidul poem mistic atribuit lui Max Ehrmann, discuţii ce au loc în perioada 26 august - 10 septembrie 1980.
   Osho este un maestru povestitor. El ne va încânta mereu cu poveşti şi anecdote pe subiecte diverse. De aceea si în această carte răspunsurile pătrunzătoare ale lui Osho vor fi intercalate cu glume răcoritoare, uneori şocante, servite cu fineţea unui maestru iluminat.
   Poemul Desiderata este uimitor deoarece spune foarte multe cu foarte puţine cuvinte. Din această cauză Osho consideră că acest text poate fi considerat un adevărat Îndreptar spiritual pe care omul îl poate folosi pentru a se trezi din somnul spiritual profund în care este afundat.
   Guida Spirituale a lui Osho reprezintă manualul secolului XXI pentru supravieţuirea spiritului fiinţei umane.


Editura: Mix

Autor: Osho

Format:13x20 cm

Număr pagini: 368

Greutate: 355 gr.

Anul apariției: 2013

ISBN: 978-606-8460-11-6

Nota editorului ... 7

1. Tu treci senin ... 9
2. Beatitudinea e consecinţa ... 35
3. A avea sentimentul cel bun ... 53
4. Nu face comparaţii ... 75
5. Dumnezeu nu repetă niciodată ... 93
6. Cercul virtuos ... 113
7. Creează un context ... 129
8. Eu spun: Bucură-te! ... 145
9. Fii tu însuţi ... 167
10. îndoiala e o sabie ... 193
11. Credinţele sunt minciuni ... 215
12. Omul total ... 239
13. Copil al universului ... 267
14. Singurul miracol ... 293
15. Sărută sau omoară ... 315
16. Ia-mă prin surprindere! ... 337

Despre autor ... 361

pag. 35-36


   CAPITOLUL 2
   Beatitudinea e consecinţa


   Prima întrebare:
   Osho, ne poţi spune mai multe despre ceea ce este esenţial?

   Omul este şi el o sămânţă, o posibilitate, un potenţial, o speranţă, o promisiune. Dar sămânţa nu e încă floare. în esenţă ea poartă, ca potenţial, milioane de flori, dar nu în realitate. Florile icelea trebuie făcute să devină realitate. Esenţialul e reprezentat de acel ceva cu care te-ai născut, acel ceva care e însăşi fiinţa ta.
   Exact acesta este - sau ar trebui să fie - scopul educaţiei: să te ajute să îţi cauţi esenţialul, să te ajute să-l dezvolţi. Cuvântul educaţie înseamnă a scoate la lumină, ceea ce este înăuntru trebuie adus afară - aşa cum scoţi apa dintr-o fântână. Dar ceva a luat-o într-o direcţie fundamental greşită: întreg sistemul de educaţie face exact opusul. în loc să scoată ceva afară din tine, el iţi vâră lucruri pe gât.
   Lucrurile acestea care-ţi sunt impuse sunt neesenţiale; ele dau naştere personalităţii. Esenţialul este individualitatea ta, neesenţialul este personalitatea ta. Cu alte cuvinte, esenţialul este însuşi sufletul tău, fiinţa ta; neesenţialul este egoul tău. Tot ceea ce ajută egoul e neesenţial, tot ceea ce te ajută să devii lipsit de ego e esenţial. Ambiţia e neesenţială, lăcomia e neesenţială, dorinţa, orice fel de dorinţă, e neesenţială.
   Starea meditativă e esenţială. Să fii tăcut, să fii liniştit, să fii vigilent numai, să fii lucid: acesta este primul pas, uşa către esenţial. Şi odată ce ai aflat în tăcere adâncă, profundă, ce eşti tu menit să fii, ţi-ai aflat destinul. Iar după aceea viaţa are o direcţie care nu e impusă de ceilalţi, ci e descoperită de tine.
   Funcţia maestrului e una educativă - nu informativă, ci educativă, educativă în sensul original al cuvântului. El nu se află acolo ca să-ţi dea un anumit caracter, fiindcă acel caracter ţi-ar fi impus. Nu e acolo ca să facă din tine un creştin sau un hindus sau un budist. El trebuie să te ajute să ştii ce ai putea fi, căci ceea ce ai putea fi eşti deja în esenţă, ca potenţial. Poţi fi un Christos, poţi fi un Buddha, poţi fi un Krishna - dar nu poţi fi un creştin; creştinătatea e ceva impus din afară. Nu poţi fi un hindus. Nimeni nu s-a născut hindus, nu e destinul nimănui să devină hindus, la mijloc nu e decât efortul celorlalţi de a te abate de la destinul tău. Nimeni nu s-a născut să fie comunist sau fascist, dar toată lumea se naşte cu o anumită direcţie în care îşi va găsi împlinirea.
   Poate că eşti pictor, dar funcţionezi în societate ca doctor. Vei rămâne neîmplinit toată viaţa, din cauză că ai ascultat de părinţi şi de societate şi de lăcomie şi de ambiţie. Toată lumea spunea: "Fă-te doctor. E o meserie bună, respectabilă şi vei câştiga mai mulţi bani decât dacă te faci pictor." Cine ştie... s-ar putea ca un pictor să nu câştige deloc bani, pentru că pictatul nu are niciun scop utilitar. Iar ca pictor, s-ar putea să rămâi un cerşetor. S-ar putea să nu devii niciodată faimos, fiindcă pictorii nu devin niciodată faimoşi - doar rareori.
   Dacă eşti muzician, poet, nu poţi împlini ambiţiile părinţilor tăi, ale societăţii, ale tuturor doritorilor de bine. Dar un lucru e cert: vei fi teribil de fericit, cunoscut sau nu, sărac sau bogat. Vei avea o mulţumire imensă deoarece împlineşti ceva absolut fundamental din miezul cel mai profund al fiinţei tale. Până când nu începi să te duci în direcţia a ceea ce este esenţial în tine, vei rămâne nefericit.
   Beatitudinea e o consecinţă, un subprodus. în momentul în care râul începe să se îndrepte spre ocean, apare beatitudinea. Şi nimeni nu ştie vreodată ce e ascuns în tine. Niciun astrolog nu te poate ajuta, niciun ghicitor în palmă nu te poate ajuta. în afara stării de meditaţie profundă, nu vei putea niciodată să simţi ce posibilităţi ai.
   După cum văd eu, aproape toată lumea se află într-un loc nepotrivit. Cel care ar fi putut fi un doctor extrem de fericit a devenit pictor, iar cel care ar fi fost un pictor extrem de fericit,...


pag. 337-338


   CAPITOLUL 16
   Ia-mă prin surprindere!


   Prima întrebare:

   Osho,
   Cui îi trebuie Dumnezeu când noi suntem binecuvântaţi să stăm la picioarele unui maestru minunat?


   Prostuţo! Asta e calea cea mai sigură de a-l găsi pe Dumnezeu; pe calea asta nu are cum să-ţi scape. Maestrul nu e decât o oglindă. El se deschide spre Dumnezeu, aşa cum fereastra se deschide spre cer. Ceea ce vezi în maestru nu are legătură cu maestrul; el nu mai este. Ceea ce vezi prin fereastră nu are legătură cu fereastra, ci cu cerul, cu stelele, cu răsăritul, cu pasărea în zbor, cu florile. Nimic din ceea ce vezi prin fereastră nu are de-a face cu fereastra; fereastra nu e decât o deschidere. Maestrul nu e decât o cale.
   Dacă te poţi abandona, dacă poţi avea încredere în maestru, atunci i te-ai abandonat lui Dumnezeu, i te-ai încredinţat lui Dumnezeu. Iar mai devreme sau mai târziu vei ieşi negreşit sub cerul liber. îi vei rămâne recunoscător de-a pururi maestrului deoarece fără fereastră n-ar fi existat cerul, n-ar fi existat decât ziduri. Dar trebuie să treci prin maestru şi să ajungi dincolo. Nu trebuie să te agăţi de fereastră; cadrul ferestrei nu trebuie să rămână un obstacol.
   Astfel că maestrul perfect e acela care te ajută să te abandonezi prin el lui Dumnezeu, nu lui. Sigur că la început pare că te abandonezi ferestrei, fiindcă ea e singura prin care poţi fi în legătură cu cerul; se poate chiar să începi să venerezi cadrul ferestrei. Asta s-a întâmplat în mod repetat în istoria conştiinţei omeneşti.
   Buddha e o fereastră, la fel e Mahavira, la fel e Christos, la fel e Mahomed. Dar tu uiţi de cer; închizi ochii şi începi să te închini ferestrei. Ai ratat esenţialul.
   Nu mie trebuie să vă închinaţi.
   Munca unui maestru adevărat e aceea de a deveni din ce în ce mai nefolositor discipolului. Buddha spune: dacă mă întâlneşti în cale, omoară-mă imediat. Maestrul n-ar vrea să stea între tine şi divin, iar dacă maestrul vrea să stea între tine şi divin, atunci nu e deloc un maestru. Dacă te învaţă să te agăţi, atunci învăţătura lui e lumească; dacă te învaţă cum să nu te agăţi, atunci învăţătura lui e dumnezeiască.
   Funcţia unui maestru e cu adevărat una foarte delicată, căci la început trebuie să te ajute să i te abandonezi lui, cunoscând pericolul - dar trebuie să-şi asume riscul. Pe măsură ce discipolul se apropie, pe măsură ce devine un devot, maestrul îl ajută să înţeleagă unde trebuie să ajungă.
   începutul stării de discipol nu e şi sfârşitul său. începutul trebuie să fie puţin fals, pentru simplul motiv că trăieşti într-o lume de minciuni. Nu înţelegi decât limbajul, ceea ce e dincolo de limbaj nu înţelegi; de aceea trebuie să ţi se vorbească în cuvinte. A vă vorbi în cuvinte ca să vă determin să fiţi tăcuţi e un demers foarte paradoxal! Voi înţelegeţi relaţia; iubirea n-o înţelegeţi.
   Maestrul te ajută mai întâi să creezi o relaţie între el şi tine, apoi se retrage, treptat-treptat; pe măsură ce tu devii mai capabil, el se retrage. Te ajută să te eliberezi de el.
   Dar neînţelegerea poate să apară în două moduri. Fie începi să te agăţi de maestru, începi să i te închini lui; uiţi complet că d nu era decât un deget care arăta către lună. Degetului nu trebuie să i te închini. Trebuie, desigur, să-l înţelegi - şi să-l uiţi - ca si te poţi uita spre lună. Dacă te agăţi de degete, cine se va mai uita la lună? Dacă devii obsedat de deget, cine se va mai uita la lună?
   Aceasta este una dintre calamităţi. Ea a avut loc de atâtea ori încât un om precum J. Krishnamurti a trecut în extrema cealaltă. Lui îi e frică în permanenţă de calamitatea asta, şi e firesc, fiindcă s-a întâmplat de atâtea ori încât îi e frică să nu se întâmple şi în cazul lui. Aşa că de la bun început el spune că nu e...

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun