Telefon: 0723 370 540

Întoarcerea la Iubire • reflecţii pe marginea principiilor expuse în Cursul de Miracole - Marianne Williamson

Întoarcerea la Iubire • reflecţii pe marginea principiilor expuse în Cursul de Miracole - Marianne Williamson

34,00 RON 37,00 RON
Disponibilitate: În Stoc
 Cu iubirea ne-am născut. Frica am învăţat-o aici. Călătoria spirituală înseamnă să renunţăm la – ori să ne dezvăţăm de – frică şi să acceptăm din nou iubirea în inimile noastre. Iubirea este faptul suprem al existenţei. Este realitatea noastră ultim...
Cu TVA: 34,00 RON
Cod produs: carte

 Cu iubirea ne-am născut. Frica am învăţat-o aici. Călătoria spirituală înseamnă să renunţăm la – ori să ne dezvăţăm de – frică şi să acceptăm din nou iubirea în inimile noastre. Iubirea este faptul suprem al existenţei. Este realitatea noastră ultima şi scopul nostru pe acest pământ. Să fim conştienţi de ea, să experimentăm iubirea în noi şi în semenii noştri, acesta este rostul vieţii.
   Întoarcerea la iubire ne vorbeşte despre practica iubirii, ca punct de forţă, nu ca o slăbiciune, ca răspuns la problemele cu care ne confruntăm zilnic. În ce fel este iubirea o soluţie practică? Această carte a fost scrisă spre a fi un ghid pentru aplicarea miraculoasă a iubirii că balsam pentru orice rană. Indiferent dacă suferinţă noastră psihică este în zona relaţiilor, a sănătăţii, a carierei sau oriunde altundeva, iubirea este atotputernică, e leacul, e Răspunsul. 
   Exact asta înseamnă un miracol: împrăştierea ceţii, o schimbare de percepţie, o întoarcere la iubire.

Editura: Vidia

Autor: Marianne Williamson

Format: 13x20 cm.

Număr de pagini: 288

Greutate: 250 gr.

Anul apariției: 2016

ISBN: 978-606-8414-45-4


Mulţumiri ... 9
Prefaţă ... 11
Introducere ... 17

   Partea I Principii

1. Iadul ... 23
2. Dumnezeu ... 33
3. Tu ... 43
4. Abandonează-te! ... 61
5. Miracolele ... 73

   Partea a II-a Punerea în practică

6. Relaţiile ... 95
7. Munca ... 175
8. Trupul ... 217
9. Raiul ... 259

pag. 36-37


   ...credem cu aroganţă că putem să ne creăm singuri şi apoi să-l creăm pe Dumnezeu. Pentru că noi suntem mânioşi şi îi judecăm pe alţii, am proiectat aceste caracteristici asupra Lui. Noi am inventat un Dumnezeu după chipul şi asemănarea noastră. Dumnezeu rămâne însă Cine este şi a fost întotdeauna: energia, gândul iubirii necondiţionate. El nu poate să gândească furios şi acuzator; El este milă şi îndurare şi ne acceptă exact aşa cum suntem. Problema este că noi am uitat asta, şi aşa am uitat cine suntem noi cu adevărat.
   Am început să înţeleg că să tratez iubirea la modul serios va fi o transformare completă a gândirii mele. "Cursul de miracole" ne cheamă să ne antrenăm mintea pentru a renunţa la un sistem de gândire bazat pe frică şi să acceptăm în schimb un sistem de gândire bazat pe iubire. Acum, după mai bine de un deceniu de când am început să studiez "Cursul de miracole", mintea mea mai are mult de lucru până să ajungă un standard al percepţiei sacre. Cu siguranţă, nu pretind că aş reuşi să am o percepţie plină de iubire pentru fiecare situaţie din viaţa mea. Un lucru e clar însă: când reuşesc să fac asta, viaţa funcţionează perfect; când nu reuşesc, lucrurile rămân blocate.
   Pentru a iubi întru totul trebuie să renunţăm la vechiul nostru mod de gândire. Pentru cei mai mulţi dintre noi, e greu să renunţăm la ceva. Continuăm să considerăm că renunţarea e un eşec, capitularea e ceva ce facem când am pierdut războiul. Însă renunţarea spirituală, deşi pasivă, nu este un act de slăbiciune. Dimpotrivă, e semn de putere. Aşa ne echilibrăm agresiunea. Chiar dacă agresiunea nu e ceva rău - stimulează creativitatea —, ea trebuie să fie temperată prin iubire pentru a fi un factor de armonie în loc să fie unul de violenţă. Mintea care e separată de Dumnezeu a uitat cum să se controleze prin iubire înainte de a se avânta în lume.
   Fără iubire, acţiunile noastre sunt isterice. Fără iubire, nu avem înţelepciune.
   Să te laşi în voia lui Dumnezeu înseamnă să te abandonezi şi doar să iubeşti. Afirmând că iubirea e prioritatea noastră într-o situaţie, activăm puterea lui Dumnezeu. Nu e o metaforă; este un adevăr. Efectiv, ne folosim mintea pentru a crea împreună cu El. Printr-o decizie mentală - acceptăm la modul conştient importanţa iubirii şi suntem dispuşi să o experimentăm -, "invocăm o putere superioară". Dăm deoparte tiparele mentale cu care ne-am obişnuit şi permitem ca ele să fie înlocuite de un alt mod de percepţie, mai blând. Asta înseamnă să lăsăm o putere mai mare decât noi să ne directioneze viata.
   Când ajungem în punctul în care înţelegem că Dumnezeu este iubire, înţelegem că să îl urmăm pe Dumnezeu înseamnă pur şi simplu să urmăm ce ne dictează iubirea. Obstacolul de care ne izbim apoi e că ne întrebăm dacă e sau nu înţelept să ne lăsăm conduşi de iubire. Acum nu ne mai întrebăm "ce este Dumnezeu", ne întrebăm "ce este iubirea".
   Iubirea este energie. Nu e ceva ce putem percepe cu simţurile noastre fizice, dar de obicei oamenii ştiu când o simt si când nu o simt. Foarte puţini oameni simt suficientă iubire în viaţa lor, fiindcă lumea a devenit un loc sărac în iubire. Cu greu ne-am putea imagina o lume în care toţi să-i iubim pe toţi şi tot timpul. Nu ar mai fi războaie, pentru că nu ne-am mai lupta. Nu ar mai fi foamete, pentru că ne-am hrăni unul pe altul. Nu ar mai fi accidente ecologice, pentru că ne-am iubi prea mult pe noi, copiii noştri şi planeta noastră ca să le distrugem. Nu ar mai fi prejudecăţi, opresiune sau violentă, de niciun fel. Nu ar mai fi suferinţă. Ar fi doar linişte şi pace.


pag. 218-219


   Noi credem că suntem separaţi fiindcă avem trupuri, când de fapt avem trupuri tocmai fiindcă noi credem că suntem separaţi. "Cursul" spune că trupul este "un gard şubred care împrejmuieşte o mică parte dintr-o idee măreaţă şi completă". Asta nu înseamnă însă că trupul e ceva rău. Ca tot ce există în lumea formelor, mintea îi atribuie fie un scop bazat pe frică, fie unul bazat pe iubire. Egoul foloseşte trupul pentru atac, plăcere şi trufie. Sfântul Duh foloseşte trupul pentru a vindeca această iluzie. "În acest sens, trupul devine cu adevărat un templu al lui Dumnezeu; vocea Lui sălăşluieşte în el şi ne îndrumă în ce direcţie să îl folosim."
   Sfinţenia trupului stă în potenţialul lui de a comunica. Când e încredinţat Duhului Sfânt, trupul devine "o frumoasă lecţie de comuniune care are valoare până va fi comuniune". Sfântul Duh ne cere să-i dăm mâinile noastre, picioarele noastre, vocea noastră pentru ca El să le folosească drept instrumente pentru a mântui lumea. Să vezi trupul ca un mijloc prin care lumea e transformată, şi nu ca pe un scop în sine, înseamnă să ai o percepţie sănătoasă asupra trupului. Să vezi trupul ca pe un scop în sine în loc să îl vezi ca pe un mijloc, să-i atribui scopuri egoiste sau lipsite de iubire, înseamnă să pui pe trup o povară pe care trupul nu a fost niciodată menit să o poarte. Aceasta este o gândire bolnavă care produce boală în trup.
   Trăind pe acest pământ, noi am învăţat să ne vedem pe noi înşine ca trupuri. Un trup individual este, din punct de vedere fizic, mic şi vulnerabil raportat la restul Universului; prin urmare, pentru că noi credem că suntem trupuri, ne simţim mici şi vulnerabili. Când înţelegem că suntem mult mai mult decât trupuri, că suntem spirite în mintea lui Dumnezeu, conştiinţa noastră se extinde şi transcendem limitele impuse de legile fizice. Această corecţie adusă percepţiei noastre, această Ispăşire, este vindecarea noastră. Aşa cum se arată în "Curs", sănătatea sau boala trupului "depinde pe de-a-ntregul de modul în care mintea percepe trupul şi de scopul pentru care mintea îl foloseşte". Nu trupul, ci mintea are nevoie să fie vindecată, iar singurul mod în care ne putem vindeca e să ne întoarcem la iubire.
   Trupurile noastre sunt doar carcase goale pe care noi ne proiectăm gândurile. Boala este materializarea unei gândiri lipsite de iubire. Asta nu înseamnă că oamenii care au contractat o boală au gândit fără iubire, în vreme ce noi, ceilalţi, nu am gândit aşa. Şi marii sfinţi au făcut boli grave care nu au putut fi vindecate. Lipsa de iubire care se materializează prin boală e sistemică; ea se află în conştiinţa întregii specii. Care suflet va manifesta boala depinde de mulţi factori.
   Să presupunem că un copil inocent moare de cancer cauzat de poluarea mediului. Cum a intervenit lipsa de iubire în acest caz? Gândirea neiubitoare nu a fost neapărat la copil, ci la mulţi dintre noi care, de-a lungul anilor, am trăit fără să respectăm mediul şi am permis ca el să fie poluat cu substanţe toxice. Boala fizică a copilului a fost rezultatul indirect al gândirii bolnave din mintea altor oameni. Gândurile noastre pline de iubire influenţează oameni şi situaţii în moduri la care noi nici nu visăm; la fel, şi greşelile noastre. Pentru că minţile noastre nu se termină la limita cutiei craniene - pentru că nu există un loc unde o minte să se termine şi o alta să înceapă -, iubirea noastră îi atinge pe toţi, exact aşa cum face şi frica noastră.
   O percepţie sănătoasă asupra trupurilor noastre este una în care le încredinţăm Sfântului Duh şi Îi cerem să le folosească drept instrumente prin care iubirea este exprimată în lume. "Cursul" spune aşa: "Trupul este doar o parte din experienţa...

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun