Telefon: 0723 370 540

Omul care Iubea Pescăruşii • 12 povestiri iniţiatice din marile tradiţii ale înţelepciunii - Osho

Omul care Iubea Pescăruşii • 12 povestiri iniţiatice din marile tradiţii ale înţelepciunii - Osho

31,20 RON 39,00 RON
Disponibilitate: În Stoc
 Cartea "Omul care iubea pescăruşii" de OSHO cuprinde douăsprezece povestiri iniţiatice din marile tradiţii ale înţelepciunii, povestiri comentate de Osho.   "Oamenii sunt cei care dau semnificaţie vieţii. Acesta este rostul miturilor. Un om nu este ...
Cu TVA: 31,20 RON
Cod produs: carte

 Cartea "Omul care iubea pescăruşii" de OSHO cuprinde douăsprezece povestiri iniţiatice din marile tradiţii ale înţelepciunii, povestiri comentate de Osho.
   "Oamenii sunt cei care dau semnificaţie vieţii. Acesta este rostul miturilor. Un om nu este altceva decât un animal capabil să creeze povestiri. Oamenii inventează tot felul de istorioare, unele minore, despre soţia vecinului, iar altele majore, despre Dumnezeu..."
   "Miturile conferă semnificaţie vieţii. Deşi nu par altceva decât simple povestioare drăguţe, ele ne ajută să trăim, să călătorim prin această lume. Toţi oamenii au nevoie de ele, cu excepţia câtorva aleşi, care au ajuns deja la destinaţie. Miturile creează o atmosferă umană în jurul oamenilor; fără ele, lumea ar părea împietrită."
   "Iubiţi poveştile. Ele nu îşi revelează misterele decât în faţa celor care le iubesc. Şi vă asigur că ascund foarte multe mistere. Oamenii au ascuns în ele tot ce au descoperit vreodată. Aşa se explică de ce Iisus vorbea numai în parabole, de ce Buddha nu înceta să le spună poveşti cu tâlc adepţilor săi."

Editura: Mix

Autor: Osho

Format:13x20 cm

Număr pagini: 408

Greutate:395 gr.

Anul apariției: 2006

ISBN: 978-973-8471-55-9

Nota editorului ... 7
Prefaţă ... 9

MERSUL PE FRÂNGHIE. POVESTEA CELOR DOI CRIMINALI ŞI A REGELUI ... 15

SIMPLI JUCĂTORI. SAMURAIUL FURIOS ŞI TRAVERSAREA RÂULUI ... 51

SĂ NU ŞTII ESTE CEL MAI BINE. CUM A AJUNS ACASĂ MAESTRUL ZEN HOGEN RĂTĂCIND FĂRĂ NICI O DIRECŢIE ... 85

NU BĂGA ÎN SEAMĂ. POVESTEA ILUMINĂRII SUBITE A UNEI GOSPODINE ... 115

NUMAI AURUL. HOŢUL NERUŞINAT DIN PIAŢA DIN CH'I ... 149

BUDDHA CU NASUL NEGRU. CUM A PÂNGĂRIT O CĂLUGĂRIŢĂ ZEN FRUMOASA EI STATUIE DIN AUR ... 181

OMUL CARE IUBEA PESCĂRUŞII. ... ŞI DE CE AU ÎNCETAT ACEŞTIA SĂ SE MAI JOACE CU EL ... 209

ÎN CĂUTAREA COMORII. CUM A OBŢINUT RABINUL EISIK BANII PENTRU CASA SA DE RUGĂCIUNE ... 237

NICI EU NU VĂ CONDAMN. MULŢIMEA FURIOASĂ ŞI FEMEI A ADULTERĂ ... 273

MORT CU DEMNITATE. MOARTEA IEŞITĂ DIN COMUN A MAESTRULUI FUGAI ... 313

STAREA CORECTĂ DE SPIRIT. CUM ŞI-A SALVAT MAESTRUL SHOJU SATUL DE LUPI ... 347

DACĂ VREŢI SĂ AJUNGEŢI LA DUMNEZEU, RÂDEŢI. "CHINEZUL FERICIT" ŞI SACOŞA SA CU DULCIURI ... 379

 Cunoştinţele sunt acumulate în detrimentul cunoaşterii. Ce se întâmplă cu cunoaşterea atunci când acumulezi cunoştinţe? Omul uită de ea. Cunoaşterea este invers proporţională cu cunoştinţele acumulate. Cunoaşterea este poarta care conduce către divin; cunoştinţele sunt principalul obstacol care împiedică omul să îl cunoască pe Dumnezeu. Cunoştinţele sunt utile în lumea exterioară. Ele te ajută să devii mai eficient, mai îndemânatic, un excelent mecanic, un profesionist. Îţi poţi câştiga traiul într-o manieră mai simplă. Nu contest acest lucru. Din acest punct de vedere, cunoştinţele se dovedesc utile şi trebuie folosite. Nu le lăsaţi însă să devină un obstacol în calea cunoaşterii lui Dumnezeu. Atunci când nu aveţi nevoie de ele, lăsaţi-le deoparte şi scufundaţi-vă în starea de ne-cunoaştere - care este de fapt o stare de cunoaştere intrinsecă. Cunoştinţele sunt acumulate în detrimentul cunoaşterii. Aceasta din urmă este inerentă; ea nu dispare, dar este uitată.
   Funcţia maestrului este de a vă aduce aminte de ea. De fapt, cunoaşterea nu este altceva decât o re-cunoaştere, o aducere aminte. Atunci când te izbeşti de un adevăr, când dai de un maestru, ceva din interiorul tău recunoaşte imediat adevărul din el, care este sinonim cu propriul tău adevăr. El nu a dispărut nici o clipă, dar ai uitat să-ţi aminteşti de el. Atunci când asculţi adevărul, când te afli în prezenţa lui, când intri în comuniune cu el, ceva din interiorul tău îl recunoaşte imediat, fără să aibă nevoie de argumente. Nu este vorba de o acceptare sau de o convingere, ci de o recunoaştere. Şi nu ai cum să recunoşti ceva dacă nu l-ai cunoscut dinainte, dacă această cunoaştere nu ar zăcea undeva, adânc îngropată înlăuntrul fiinţei tale.
   Aceasta este viziunea zen....

Simţirea este un lucru extrem de frumos. Atât timp cât eşti înconjurat de sentimente, nu este nimic rău în a gândi. Atât timp cât gândirea urmează sentimentele, totul este în regulă. Gândirea este la fel ca un radar; ea deschide calea pentru ca sentimentele să o poată urma, le protejează de pericole, le ajută să afle ce se va întâmpla în continuare, să îşi facă anumite planuri. Raţiunea poate fi într-adevăr utilă - dar numai în calitate de slujitoare!
   Oricine iubeşte este îndrăgostit de existenţă. El intră în rezonanţă cu ea, o percepe altfel. Copacii încep să-i vorbească. Păsările nu se mai feresc de el. Animalele nu se mai tem. La ora actuală, animalele se tem de voi din cauza raţiunii voastre. Dacă v-aţi deschide inimile, aţi deveni din nou una cu universul.
   A fost odată un om care trăia pe malul mării şi care iubea pescăruşii. În fiecare dimineaţă, el se ducea pe plajă şi se plimba printre ei. În jurul lui se adunau mii de păsări.
   Mii de păsări se adunau în jurul acelui om. Săreau în jurul lui şi se bucurau, îşi luau zborul şi dansau pe cer. Omul era acceptat de pescăruşi, căci sentimentele sunt acceptate pretutindeni. Ele reprezintă limbajul existenţei. Raţiunea este exclusiv limbajul umanităţii, un fenomen local, nu universal. Limbajul uitat al existenţei sunt sentimentele. Cel care le înţelege pe acestea înţelege întreaga existenţă....

Atunci când cineva descoperă comoara interioară, în el se naşte starea de rugăciune - aceasta este principala semnificaţie a acestei parabole. Rabinul a construit o casă de rugăciune pe care a numit-o Reb Eisik Shul. Ce altceva ai putea face atunci când înţelegi cât de mare este graţia lui Dumnezeu, iubirea şi compasiunea lui? În fiinţa ta se naşte o stare infinită de recunoştinţă, de rugăciune, căci te simţi copleşit de iubirea lui. Ce altceva ai putea face decât să cazi la pământ, plin de recunoştinţă şi iubire?
   Reţineţi: o rugăciune în care ceri ceva nu este o rugăciune autentică. Singura rugăciune adevărată este cea în care îţi exprimi recunoştinţa. Dacă ceri ceva, rugăciunea este coruptă de dorinţă. Ea nu reprezintă încă o rugăciune reală, căci este otrăvită de starea de vis. Adevărata rugăciune nu se naşte decât în urma realizării de sine, atunci când realizezi că Dumnezeu ţi-a dăruit deja, deşi tu nu ai cerut încă. Când realizezi cât de mult ai primit, ce forţe infinite se află în tine, în sufletul tău se naşte o stare de rugăciune. Tot ce îi mai poţi spune lui Dumnezeu este: "Mulţumesc". Aceasta este rugăciunea cea mai pură.
   O rugăciune nu este autentică decât atunci când devine o mulţumire. Nu mai cereţi atâtea lucruri atunci când vă rugaţi. Nu-i mai cereţi lui Dumnezeu: "Fă cutare; nu fa cutare". Nu-i daţi niciodată sfaturi lui Dumnezeu. Acest lucru nu arată decât lipsa voastră de religiozitate, de credinţă. Mulţumiţi-i. Viaţa este deja o binecuvântare. Fiecare clipă aduce cu sine o stare de bucurie pură, dar voi o rataţi de fiecare dată. De aceea nu trăiţi starea de rugăciune autentică. De aceea nu construiţi o casă de rugăciune. întreaga viaţă ar trebui să devină o casă de rugăciune, un altar într-un templu. Acesta nu se poate naşte decât de la sine, atunci când întreaga fiinţă înfloreşte, iar parfumul ei se răspândeşte în toate direcţiile, dus de vânturi....

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun