2. Consacrarea roadelor lui Dumnezeu Tatăl
Ca să fii sigur că Dumnezeu acţionează prin tine, trebuie în primul
rând să vrei să-I permiţi lui Dumnezeu să acţioneze prin tine: să fii
dispus să renunţi la tine, la dorinţele tale egotice şi limitate şi să
te pui cu toată fiinţa în slujba manifestării Adevărului Divin, apoi să I
te adresezi lui Dumnezeu cu toată sinceritatea şi simplitatea,
rugându-L să facă din fiinţa ta un instrument pur, menit să împlinească
Voia Sa. Să ai convingerea lăuntrică fermă că atunci când îl invoci cu
toată ardoarea pe Dumnezeu, El şi numai El îţi va răspunde - nu există
alternativa ca vreo altă entitate, de altă natură (nedivină), să-ţi
răspundă.
Apoi, într-o stare de calm profund lăuntric şi de dăruire faţă de
Divin, cu ochii închişi, consacră-I lui Dumnezeu Tatăl, în mod total şi
necondiţionat, roadele acţiunii tale de prospectare a ceea ce urmează să
se petreacă (în legătură cu problema care te preocupă). După actul
consacrării, rămâi câteva momente cu ochii închişi, urmărind să percepi
răspunsul divin, ca pe o revărsare de har divin, care îţi inundă fiinţa,
începând din creştet, până în tălpi inclusiv. Atenţie, dacă nu percepi
niciun fel de răspuns divin, este indicat să te abţii de la această
acţiune, pentru că este semnul sigur că Dumnezeu nu îţi oferă susţinerea
în acţiunea respectivă sau, cu alte cuvinte, că nu este divin integrat
să acţionezi. De asemenea, trebuie avut în vedere că, în cazul
Oracolului Indian, consacrarea se face numai către Dumnezeu Tatăl (şi nu
către o altă divinitate, o mare putere cosmică etc) - acesta este un
element-cheie, care, odată respectat, permite să apară sincronicităţile
divine. Acest mod de utilizare a oracolului, cu consacrare, conferă
acţiunii de prospectare o integrare dumnezeiască şi face ca Oracolul
Indian să fie diferit faţă de toate tipurile de oracol care se găsesc pe
piaţă.
Atunci când se doreşte să se interogheze oracolul pentru aspecte mai
importante ale vieţii, este necesar să se realizeze de trei ori la rând
consacrarea, pentru a se aprofunda această prospectare, şi, după
fiecare consacrare în parte, cel care face prospectarea este necesar să
işi ofere un răgaz de aproximativ un minut, in care să perceapă
răspunsul divin, ca pe un fior tainic, ce îi inundă fiinţa, pornind din
creştetul capului, până în tălpi inclusiv.
Atenţie, nu se face niciodată consacrarea de două ori. Astfel,
pentru aspectele obişnuite consacrarea se face o singură dată, iar
pentru aspectele importante consacrarea se face de trei ori la rând; dar
niciodată nu se face consacrarea de două ori la rând, pentru aceeaşi
problemă.
Dacă sunt mai multe întrebări (probleme), întâi se face consacrarea,
etalarea şi interpretarea la prima problemă, şi ulterior se poate
formula a doua întrebare, realizându-se din nou toate etapele
(consacrarea, etalarea şi interpretarea), şi aşa mai departe.
Îţi recomandăm în acest sens o formulă de consacrare către Dumnezeu Tatăl a roadelor acţiunii tale de prospectare:
Doamne Dumnezeule, Tată Ceresc, Ţie îţi dăruiesc în totalitate, acum
şi aici, roadele acestei acţiuni, pe care o realizez pentru a
experimenta la rândul meu tot ceea ce Tu îmi dăruieşti şi de care numai
Tu ştii că am nevoie, atât pentru a Te cunoaşte, cât şi pentru a mă
cunoaşte, datorită transformării ce apare, graţie prezenţei Tale...
ARMONIE Cuvântul armonie (conex cu grecescul harmonia) reprezintă o
stare de concordanţă, de acord, de consonanţă a unor sunete muzicale. Se
desemnează prin acest cuvânt o parte a teoriei muzicii care se ocupă cu
îmbinarea şi înlănţuirea melodioasă a mai multor sunete, in
conformitate cu anumite legi ale ştiinţei acordurilor in compoziţie. Ea
studiază relaţia dintre mai multe note percepute simultan şi modul in
care aceste relaţii sunt organizate în timp. Analiza armoniei unei
compoziţii muzicale studiază, prin urmare, acordurile şi succesiunea
lor. Aceste analize (care pot ii diferite pentru aceeaşi compoziţie)
urmăresc să explice de ce anumite combinaţii de note sunt utilizate
într-o compoziţie. Această analiză a armoniei unei piese muzicale ajută
la înţelegerea, memorarea şi, în ultima instanţă, la interpretarea
acesteia.
Prin extensie, armonia semnifică totodată o stare de potrivire a
elementelor componente ale unui întreg. Ea este o categorie filozofică
ce exprimă coeziunea părţilor, coerenţa interiorului şi a exteriorului,
unitatea conţinutului şi a formei, împăcarea contrariilor. Analizată pe
larg în istoria esteticii, armonia este adesea considerată ca temei,
atribut sau efect al frumosului. "Prin acordul şi complementaritatea
contrariilor, din cele discordante rezultă cea mai frumoasă armonie''
(Heraclit). Prin urmare, armonia constă, pe de o parte, în totalitatea
integrată a unor laturi esenţiale, iar pe de altă parte, în pura
opoziţie rezolvată a acestora, în ceea ce ele revelează ca legătură
interioară, ca apartenenţă reciprocă şi ca unitate a lor. "În acest
sens, vorbim de armonia formei, a culorilor, a tonurilor etc", spunea,
la rândul lui, filozoful HegeL In toate artele, armonia este legată de
ordine, măsură, proporţionalitate, unitate constructivă şi
compoziţională.
ASPIRAŢIE (termen conex cu latinescul spirare, care înseamnă "a
respira" "a răsufla") Aspiraţia reprezintă ansamblul unor tendinţe şi
energii subtile specific mobilizatoare, care însufleţeşte fiinţa umană
şi ii conferă un imbold lăuntric în sens superior, înălţându-i
conştiinţa către anumite realităţi tainice, sublime, ori către un înalt
ideal.
Manifestarea în fiinţa noastră a stării de aspiraţie determină
întotdeauna declanşarea unei serii de transformări ale frecvenţei
predominante de vibraţie (transformări mai mult sau mai puţin durabile),
care sunt de natură să modifice considerabil punctul nostru obişnuit de
vedere ori, altfel spus, modul nostru familiar de a gândi şi de a
percepe realitatea. Manifestarea unei aspiraţii elevate în Microcosmosul
fiinţei noastre - dacă privim din punctul de vedere al Legii Rezonanţei
Oculte' - presupune de fiecare dată o transformare netă a frecvenţei
noastre preponderente de vibraţie, atât a celei globale, cât şi a celor
specifice. Astfel, analogic vorbind, starea de aspiraţie poate fi
asemănată cu acţiunea de comutare a unui aparat de emisie-recepţie de pe
lungimea sa obişnuită de undă, pe care se afla până atunci, pe o altă
lungime de undă, net superioară, pe care imediat după aceea el va putea
fi acordat spre a emite şi recepţiona apoi, pe această nouă frecvenţă de
vibraţie, corespunzătoare noii lungimi de undă, net superioare.
În cazul oricărei aspiraţii elevate, sublime, pe care o manifestăm,
este înainte de toate necesar să dispunem de o energie subtilă vitală
lăuntrică suficient de mare şi totodată să avem energia voinţei foarte
puternică. De îndată ce sunt întrunite aceste două condiţii de mai sus,
şi care pot fi considerate ca fiind de bază, putem să manifestăm
aspiraţia noastră sublimă, prin intermediul unei intenţii ferme...
