Plante Medicinale de la A la Z - Ursula Stănescu, Monica Hăncianu, Oana Cioancă, Ana Clara Aprotosoaie, Anca Miron

   Omagul este o plantă perenă, care prezintă în sol rădăcini tuberizate. Pe tulpină, frunzele sunt dispuse altern, sunt palmat-sectate, iar florile zigomorfe, albastre, galbene sau violete sunt grupate în inflorescenţe racemoase. Periantul este alcătuit din 5 foliole inegale, cea superioară având formă de coif. Prezintă 2-5 nectarii petaloide în formă de pinteni. Staminele sunt numeroase, iar gineceul este alcătuit din 3-5 cârpele libere între ele. Fructele sunt folicule. Cele trei specii sunt toxice atât în stare proaspătă, cât şi uscată.
   Gustul este dulceag, apoi iute şi iritant, urmat de o senzaţie de amorţeală a limbii. Nu prezintă miros.
   Speciile sunt răspândite în păduri, fâneţe şi păşuni din zonele montane din vestul Europei până în Munţii Himalaya, dar se şi cultivă în scopuri medicinale.

   Utilizări tradiţionale

   încă din Antichitate era cunoscută toxicitatea deosebită a omagului, astfel încât, când Linne i-a dat denumirea ştiinţifică binară, s-a referit la această proprietate: Aconitum provine de la cuvântul grecesc akoniton, care înseamnă "fără praf" şi se referă la o victorie uşoară în înfruntările dintre gladiatori, în care învingătorul termina lupta în picioare, fără să fi căzut şi să-şi fi murdărit corpul uns cu ulei cu rumeguşul care acoperea arena.
   Din acest motiv, extractele din omag erau folosite atât în Europa, cât şi în Asia ca otţăvuri pentru săgeţile de luptă sau de vânătoare, precum şi pentru înlăturarea persoanelor indezirabile. Cu un extract de omag a fost omorât împăratul Claudiu în anul 54 d.Hr. de către soţia sa Agrippina, care în acest fel a vrut să faciliteze urcarea pe tron a lui Nero, fără să ia în calcul posibilitatea că fiul nu va avea reţineri să o ucidă la rândul său. Mai târziu, anumite specii de Aconitum (Aconitum vulparia, Aconitum lycoctonum) au fost utilizate pentru otrăvirea animalelor sălbatice şi a rozătoarelor, motiv pentru care drogul nu lipsea din nici o farmacie.
   Pe teritoriul României, tuberculii de omag (care seamănă cu nişte napi mici, de unde denumirea speciei napellus) se plămădeau în rachiu de drojdie şi se foloseau extern pentru frecţii în tratamentul reumatismului. în Moldova se fierbeau frunzele de omag în vin şi decoctul se bea şi se aplica pe rănile provocate de muşcăturile de viperă.
   în medicina veterinară, rădăcinile pulverizate amestecate cu untură furnizau o alifie care se aplica pe rănile infectate, populate cu viermi. în cazul fracturilor membrelor se făceau legături din rădăcină de omag şi rădăcină din iarba lui Tatin fierte în lapte dulce. Omagul se folosea şi ca insecticid contra păduchilor la vite.

   Compoziţie chimică

   Principiile active sunt reprezentate de alcaloizi norditerpenici de tip licoctonină.
   Conţinutul în alcaloizi variază între 0,5 şi 3%. Pentru produsul Aconiti tuber, Farmacopeea română, ediţia a X-a, prevede un conţinut de cel puţin 0,5% alcaloizi eterosolubili exprimaţi în aconitină. Aconitina, alcaloidul principal, este diesterul unei alchilamine pentahidroxilate cu structură diterpenoidică, aconina. Mai precis, aconitina este acetil-benzoil-aconina.
   Din Aconiti tuber s-au izolat şi alţi alcaloizi: hipaconitina, pseudaconitina, jesaconitina, licaconitina, napelina, neopelina, neolina.

   Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări

   Atât toxicitatea, cât şi utilizările terapeutice ale produsului Aconiti tuber sunt datorate aconitinei.
   Aconitina acţionează, într-o primă fază, prin excitarea terminaţiilor nervoase periferice şi a centrilor motori din creier şi măduvă (centrul respirator, centrul termoreglator), iar apoi prin deprimarea marcată a acestora. Ca urmare, în doze terapeutice, aconitina şi preparatele âm Aconiti tuber stimulează respiraţia. Totodată, au proprietăţi hipotermizante şi antinevralgice. Acţiunea antinevralgică este datorată excitării terminaţiilor nervoase periferice cu apariţia senzaţiei de căldură, urmată de furnicături şi amorţeală.
   Alcaloizii diterpenici separaţi din speciile de Aconitum acţionează asupra canalelor de Na+ şi K+ determinând la nivelul celulei nervoase şi musculare o dereglare a homeostaziei electroliţilor, ceea ce explică efectul puternic pe care îl au extractele la nivel cardiac. Majoritatea alcaloizilor din Aconitum cauzează aritmie şi oprirea inimii prin activarea potenţialului de acţiune a canalelor de sodiu. Unii acţionează ca antagonişti competitivi ai aritmogenelor prin blocarea canalelor de sodiu şi a efluxului curentului de potasiu (1k- delayed rectifief). Acest tip de alcaloizi diterpenici (printre care neolina şi songorina) care blochează canalele de Na+ ar putea fi utili în viitor în tratamentul fibrilaţiilor artriale cronice.

   Mod de utilizare

   Intern, preparatele din Aconiti tuber se administrează în doze mici în gripă, afecţiuni respiratorii (tuse, pneumonie, laringită), iar extern, în nevralgia de trigemen, nevralgii intercostale, crize de sciatică şi nevralgia zonelor zoster.
   Produsul vegetal se administrează sub formă de tinctură. Conform Farmacopeei române, ediţia a X-a, Tinctură Aconiti trebuie să conţină cel puţin 0,045% şi cel mult 0,055% alcaloizi eterosolubili exprimaţi în aconitină; se prepară prin percolare. Tinctură Aconiti este un lichid limpede, de culoare galbenă-brună, cu un gust amar şi înţepător. Se păstrează la Separanda.
   Din cauza toxicităţii, Tinctură Aconiti nu se administrează ca atare; ea intră în compoziţia unor preparate medicamentoase utilizate în tratamentul afecţiunilor respiratorii: Tusomag - soluţie uz intern, Sirogal - sirop.
   Unguentul, ce conţine 2% aconitină, este foarte eficient în tratamentul nevralgiei de trigemen. Nu se recomandă administrarea acestui unguent mai mult de 4 ori pe zi, întrucât aconitina penetrează prin piele şi poate produce intoxicaţii.
   Aconiti tuber intră în compoziţia unor remedii homeopatice: Homeovox, drajeuri, care este utilizat în tratamentul laringitei şi în cazuri de diminuare a vocii.
   Globulele Aconitum D12 se administrează de 2 ori câte 5 globule/zi în tratamentul durerilor de urechi şi al nevralgiilor cauzate de instalaţiile de climatizare.

   Siguranţă în administrare

   Aconitina este alcaloidul cel mai toxic cunoscut: 1 mg aconitină, respectiv 10 g Aconiti tuber reprezintă dozele letale pentru un adult.

   Vitex agnus castus L. (mielărea) - Monica Hăncianu

Provenienţă: Vitex agnus castus L.
Furnizează produsele: Agni castifructus, extract special din fructe Ze440

   Descriere botanică

   Specia Vitex agnus castus L., din familia Verbenaceae, de origine mediteraneeană, se prezintă ca un arbust înalt de până la 2 m. Popular, la noi se numeşte mielărea.
   Planta este un arbust de 1-3 m, a cărui tulpină este de culoare cenuşie şi prezintă ramificaţii albicioase, în 4 muchii. Frunzele sunt opuse, peţiolate, digitat-compuse, din 5-7 foliole, îngust-eliptice sau lanceolate. Frunzele sunt tomentoase pe faţa inferioară, acestea căpătând o culoare cenuşie. Florile de culoare albastră sau violacee sunt tubulare, bilobate şi grupate în inflorescenţe sub formă de spice scurte, compacte.
   Planta creşte spontan prin locuri umede şi răspândeşte un miros iute, piperat. La noi în ţară se cultivă şi în scopuri ornamentale.
   în scopuri medicamentoase se utilizează fructele, Agni casti fructus, din care după prelucrare se obţin extracte standardizate condiţionate în forme farmaceutice.

   Utilizări tradiţionale

   Primele utilizări în scopuri medicinale provin din Evul Mediu, când în grădinile de plante medicinale ale mănăstirilor se cultiva Vitex agnus castus ca anafrodiziac, pentru scăderea libidoului călugărilor şi călugăriţelor, la acestea din urmă atenuându-se totodată eventualele tulburări menstruale. în acest scop, produsul vegetal uscat sau proaspăt se adăuga în alimentele consumate zilnic în mănăstire.
   Datorită aprecierii din mănăstiri şi mirosului şi gustului iute şi piperat, denumirile populare ale plantei în germană (Monchspfeffer) şi engleză (Monk's pepper) înseamnă în traducere "piperul călugărilor".
   Pe de altă parte, denumirea speciei Agnus castus derivă din limba latină, agnus însemnând "infertil", iar castus referindu-se la lipsa de interes sexual ca urmare a admi¬nistrării.

   Compoziţie chimică

   în fructele de Vitex agnus castus au fost identificate o serie de flavonozide (în mare parte derivaţi ai kemferolului), dar şi flavonoide lipofile, dintre care casticina reprezintă constituentul principal; au mai fost identificate penduletina şi crizofanolul D.
   Dintre alcaloizii prezenţi în aceste fructe se remarcă viticina, iar fracţiunea volatilă (0,5%) conţine cantităţi importante de cineol şi pinen. A mai fost identificat un principiu amar: castina.
   în frunzele de Vitex agnus castus au fost identificate o serie de iridoide: aucubozida (0,3%), agnustina (0,6%), agnusida etc.

   Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări

   Utilizările tradiţionale ale fructelor de Vitex agnus castus se adresează tulburărilor menstruale datorate deficienţei luteale {corpus luteum). La acestea se adaugă utilizările în tratamentul sindromului premenstrual, dismenoreei, al unor afecţiuni postmenopauză.
   Studiile experimentale realizate cu un extract special, standardizat, Ze440, indică existenţa unei acţiuni directe atât la nivelul hipofizei, cât şi al hipotalamusului. în urmă cu două decenii s-a formulat ipoteza conform căreia, la nivelul hipofizei anterioare, extractul ar determina o inhibare a hormonului de stimulare hipofizară (FSH), concomitent cu o stimulare a secreţiei de hormon luteinizant (LH).
   Hipofiza nu este singurul punct de atac pentru acţiunea fitocomplexului din Vitex agnus castus, el intervenind şi la nivelul hipotalamusului, stimulând secreţia de LH-RH (LH-Releasing Hormon), ceea ce determină o stimulare suplimentară a hipofizei în direcţia secreţiei crescute de LH, care la rândul său va stimula producţia ovariană de progesteron; totodată, la nivel hipofizar este inhibată secreţia de prolactină, datorită efectului dopaminergic al extractului. în consecinţă, se normalizează ciclul hormonal.
   între timp, efectul dopaminergic şi prolactin-supresiv a fost confirmat pentru extractul Ze440 (Agnolyt capsule, conţinând 3,5-4,2 mg de extract standardizat, corespunzând la aproximativ 40 mg de fructe), astfel încât domeniile de indicaţie ale preparatului sunt clar conturate, având în vedere faptul că hiperprolactinemia este una dintre cele mai frecvente cauze pentru:
   - amenoreea secundară, oligomenoreea şi polimenoreea, care apar ca urmare a unei insuficienţe de corp galben;
   - ciclurile anovulatorii cu galactoreea aferentă;
   - mastodinia ciclică;
   - sindromul premenstrual (PMS), în care există o implicare patogenetică clară a hormoni¬lor sexuali, hipofizari şi hipotalamici, precum şi o componentă psihologică pronunţată.
   De asemenea, se recomandă tratament cu extract de Vitex agnus castus femeilor sterile (ca urmare a unei insuficienţe de corp galben), acesta durând între 3 şi 9 luni (1 capsulă/zi). Efectul se instalează după 6-8 săptămâni de la începerea tratamentului, nivelul prolactinei scăzând până la valori normale, concomitent cu creşterea progesteronemiei, iniţial scăzută în astfel de cazuri.
   Pentru preparatele de Vitex agnus castus s-a demonstrat şi o acţiune de stimulare a lactaţiei. Studiile realizate asupra laptelui de sân nu au demonstrat existenţa unor modificări ale compoziţiei chimice a acestuia.
   în plus, produsul vegetal este eficient în tratamentul dermatozelor cu componentă endocrină, printre care dermatoza menstruală şi acneea.

   Mod de utilizare

   Frecvent se apelează la preparatele care condiţionează extracte din fructele de Vitex agnus castus. Astfel se preparate sunt: Agnolyt - capsule/picături, Agnu Caston - tablete/picături, Castufemin N - picături, Cefanorm - picături. Mastodynon este o soluţie hidroalcoolică, homeopată, de uz intern care conţine pe lângă alte cinci extracte şi unul din Agnus castus. Se recomandă administrarea preparatului în mastalgii ciclice.

Cuvânt înainte la ediţia a II-a (prof. univ. dr. Ursula Stănescu) ... 11

Achillea millefolium L. (coada şoricelului) ... 15
Aconitum sp. (omag) ... 18
Acorus calamus L. (obligeană) ... 21
Adonis vernalis L. (ruşcuţă de primăvară) ... 24
Aesculus hippocastanum L. (castan sălbatic) ... 27
Agrimonia eupatoria L. (turiţă mare) ... 31
Agropyron repens (L.) P. Beauv. (pir) ... 33
Allium cepa L. (ceapă) ... 35
Allium sativum L. (usturoi) ... 39
Allium ursinum L. (leurdă) ... 43
Aloe sp. (aloe) ... 44
Alpinia officinarum Hance ... 54
Althaea officinalis L. (nalbă mare) ... 56
Ammi majus L ... 59
Ammi visnaga (L.) Lam. (khella) ... 61
Angelica archangelica L. (angelică) ... 64
Apium graveolens L. (ţelina) ... 67
Arctium lappa L. (brusture) ... 69
Arctostaphylos uva-ursi L. (strugurii ursului) ... 72
Argania spinosa (L.) Skeel (argan) ... 75
Amica montana L. (amică) ... 79
Artemisia absinthium L. (pelin) ... 82
Artemisia annua L. (peliniţă) ... 85
Asarum europaeum L. (pochivnic) ... 88
Atropa belladonna L. (mătrăgună) ... 90
Avena sativa L. (ovăz) ... 95
Azadirachta indica A. Juss (neem) ... 96
Baptista tinctoria (L.) Br. (indigo sălbatic) ... 99
Berberis vulgaris L. (dracilă) ... 101
Betula pendula Roth. (mesteacăn alb) ... 104
Boswellia sp. (tămâie) ... 107
Butyrospermum parkii Kotschy (unt de shea) ... 111
Calendula officinalis L. (gălbenea) ... 115
Camellia sinensis L. (O.) Kuntze (ceai) ... 118
Capsella bursa-pastoris (L.) Medikus (traista ciobanului) ... 124
Capsicum sp. (ardei iute) ... 126
Carlina acaulis L. (ciurul zânelor) ... 130
Carum carvi (chimen) ... 132
Cassia sp. (siminichie) ... 136
Centaurium erythraea (ţintaură, fierea pământului) ... 140
Centella asiatica (L.) Urban ... 142
Cephaelis sp ... 144
Cetraria sp. (lichenul renilor) ... 148
Chamomilla recutita (L.) Rauschert (muşeţel) ... 151
Chelidonium majus L. (rostopască) ... 157
Cimicifuga racemosa (L.) Nutt ... 163
Cinchona sp. (arbore de China) ... 166
Cinnamomum camphora (L.) Nees et Eberm. (arbore de camfor) ... 169
Cinnamomum ceylanicum Nees (scorţişoară) ... 171
Cistus sp ... 176
Citrus aurantium L. (portocal) ... 180
Cnicus benedictus L. (schinel) ... 184
Coffea sp. (arbore de cafea) ... 186
Cola sp. (arbore de cola) ... 189
Colchicum autumnale L. (brânduşă de toamnă) ... 191
Commiphora sp ... 195
Convallaria majalis L. (lăcrămioară) ... 198
Coriandrum sativum L. (coriandru) ... 201
Crataegus sp. (păducel) ... 204
Crocus sativus L. (şofran) ... 209
Cucurbita pepo L. (dovleac) ... 212
Curcuma domestica Valeton (turmeric) ... 216
Curcuma xanthorrhiza Roxb ... 219
Cynara scolymus L. (anghinare) ... 221
Datura stramonium L. (ciumăfaie) ... 226
Digitalis sp. (degeţel) ... 229
Drosera sp. (rouă cerului) ... 235
Echinacea sp ... 238
Eleutherococcus senticosus Maxim, (ginseng siberian) ... 243
Ephedra sp. (cârcel) ... 248
Epilobium sp. (pufuliţă) ... 251
Equisetum arvense L. (coada calului) ... 252
Erysimum sp. (micşunea) ... 256
Eucalyptus globulus Labili. (eucalipt) ... 257
Eupatorium sp ... 261
Euphorbia peplus L. (laptele câinelui) ... 263
Euphrasia officinalis L. (bureniţă) ... 267
Euterpe oleracea Mart. (acai) ... 269
Foeniculum vulgare Mill. var. vulgare (fenicul) ... 272
Fucus sp ... 276
Fumăria officinalis L. (fumăriţă) ... 279
Galega officinalis L. (ciumărea) ... 282
Galium sp. L. (sânziana) ... 284
Gentiana lutea L. (ghinţură) ... 285
Geum urbanum L. (cerenţel) ... 288
Ginkgo biloba L ... 290
Glycyrrhiza glabra L. (lemn dulce) ... 296
Hamamelis virginiana L ... 303
Harpagophytum sp. (gheara diavolului) ... 306
Harungana madagascariensis Lam. ex Poiret ... 308
Hedera helix L. (iederă) ... 310
Helichrysum arenarium (L.) Moench (siminoc) ... 313
Helleborus sp. (spânz) ... 315
Herniaria sp. (feciorică) ... 317
Humulus lupulus L. (hamei) ... 319
Hyoscyamus niger L. (măselariţă) ... 323
Hypericum perforatum L. (sunătoare) ... 324
Hyssopus officinalis L. (isop) ... 330
Iberis amara L. (limba mării) ... 333
Ilex paraguariensis St. Hilaire (mate) ... 335
Juglans regia L. (nuc) ... 339
Juniperus communis L. (ienupăr) ... 341
Juniperus sabina L. (cetină de negi) ... 345
Lamium album L. (urzică moartă) ... 348
Lavandula sp. (lavandă) ... 349
Leonurus cardiaca L. (talpa gâştei) ... 356
Levisticum officinale Koch. (leuştean) ... 358
Li num usitatissimum L. (in) ... 360
Lycopodium clavatum L. (pedicuţă) ... 366
Mahonia aquifolium (Pursch) Nutt (mahonia) ... 369
Malpighia sp. (acerola) ... 370
Malva sylvestris L. (nalbă de pădure) ... 373
Marsdenia condurango Reichb ... 376
Melaleuca alternifolia (arbore de ceai) ... 377
Melaleuca viridiflora Sol. ex Gaertn. (arbore de gomenol) ... 381
Melilotus sp. (sulfină) ... 383
Melissa officinalis L. (roiniţă) ... 386
Mentha x piperita L. (mentă) ... 390
Menyanthes trifoliata L. (trifoi de baltă) ... 395
Momordica charantia L. (castravete amar) ... 397
Morinda citrifolia L. (noni) ... 401
Myroxylon balsamum Klotzsch var. pereirae (balsam de Peru) ... 405
Myrtus communis L. (mirt) ... 407
Nardostachys jatamansi D.HR. (nard indian) ... 411
Nerium oleander L. (oleandru) ... 413
Sigella sativa L. (negrilică) ... 415
Ocimum sp. (busuioc) ... 419
Oenothera biennis L. (luminiţa nopţii) ... 423
Olea europaea L. (măslin) ... 426
Ononis spinosa L. (osul iepurelui) ... 431
Origanum majorana (maghiran) ... 433
Origanum vulgare L. (sovârf) ... 436
Orthosiphon aristatus (Blume) Miq ... 439
Panax ginseng CA. Meyer (ginseng asiatic) ... 442
Passiflora incarnata L. (pasiflora, floarea pasiunii) ... 447
Pelargonium sidoides ... 451
Petasites hybridus (L.) Gaertn., Mey. & Scherb. (captalan) ... 453
Petroselinum crispum (Mill.) (pătrunjel) ... 456
Peumus boldus Molina ... 459
Phaseolus vulgaris L. (fasole) ... 462
Phytolacca americana L. (cârmâz) ... 464
Pimpinella anisum L. (anason) ... 466
Piper methysticum G. Forst. (Kava-Kava) ... 470
Plantago sp. (pătlagină) ... 473
Podophyllum peltatum L ... 479
Polygonum sp ... 482
Populus sp. (plop) ... 484
Potentilla anserina L. (coada racului) ... 487
Potentilla tomientilla Stokes (sclipeţ) ... 489
Prunus spinosa L. (porumbar) ... 491
Pulmonana officinalis L. (plămânărică) ... 493
Punica granatum L. (rodie) ... 494
Quercus sp ... 498
Rhamnus sp ... 501
Rheum sp ... 506
Rhodiola roşea L. (rujă) ... 510
Ribes nigrum L. (coacăz negru) ... 514
Roşa canina L. (măceş) ... 517
Rosmarinus officinalis L. (rozmarin) ... 520
Sabal serrulata L ... 525
Salix sp. (salcie) ... 527
Salvia divinorum ... 531
Salvia officinalis L. (jaleş) ... 535
Sambucus nigra L. (soc) ... 539
Schisandra chinensis (Turez.) Baill. (viţă chinezească de magnolia) ... 543
Simmondsia chinensis (Link) C.K. Schneider (jojoba) ... 547
Sinapis sp. (muştar) ... 550
Solidago sp ... 554
Stevia rebaudiana Bertoni ... 557
Strophantus sp ... 560
Symphytum officinale L. (tătăneasă) ... 562
Syzygium aromaticum (L.) Merr. et L.M. Perry (cuişoare) ... 566
Taraxacum officinale Weber (păpădie) ... 570
Taxus sp. (tisă) ... 572
Theobroma cacao L. (arbore de cacao) ... 577
Thymus sp. (cimbru, cimbrişor) ... 579
Tilia sp. (tei) ... 583
Trigonella foenum-graecum L. (schinduf) ... 586
Tropaeolum majus L. (conduraş) ... 590
Tussilago farfara L. (podbal) ... 592
Unica dioica L. (urzică) ... 596
Usnea barbata L ... 599
Vaccinium macrocarpon Ait. (merişor, afin roşu, cranberry) ... 602
Vaccinium myrtillus L. (afin) ... 606
Valeriana sp. (valeriană) ... 611
Viscurn album L. (vâsc) ... 617
Vitex agnus castus L. (mielărea) ... 622
Vitis vinifera L. var. tinctoria (viţă de vie) ... 624
Xysmalobium undulatum L. Ait. f. (uzară) ... 629
Zea mays L. (porumb) ... 631
Zingiber officinale Roscoe (ghimbir) ... 633

Componente bioactive de origine vegetală ... 637
Tipuri de preparate vegetale frecvent utilizate ... 647
Bibliografie generală ... 649
Indice de denumiri populare ... 653