Telefon: 0723 370 540

 Primul Pas către Viitor - omul viitorului ~ cartea întâi - Serghei Nikolaevici Lazarev

Primul Pas către Viitor - omul viitorului ~ cartea întâi - Serghei Nikolaevici Lazarev

39,00 RON 40,00 RON
Disponibilitate: În Stoc
"Destinul nostru - mă gândesc eu, - aceasta este o trecere din punctul A până la punctul B şi noi nu ne putem schimba drumul, el ni se dă. Dar până la scop se poate ajunge pe mai multe drumuri. Unii îl ajung prin boli, suferinţe şi moarte, iar alţii,...
Cu TVA: 39,00 RON
Cod produs: carte

"Destinul nostru - mă gândesc eu, - aceasta este o trecere din punctul A până la punctul B şi noi nu ne putem schimba drumul, el ni se dă. Dar până la scop se poate ajunge pe mai multe drumuri. Unii îl ajung prin boli, suferinţe şi moarte, iar alţii, care au mai multă iubire - nu pierzând, ci câştigând! Unul, ca să cunoască Dumnezeul, trebuie să-fure, să jefuieşte, să trădeze, să plătească cu pustie sufletească şi aplecarea spre latura materială, iar după aceea să se îmbolnăvească şi să moară, şi pe plan subconştient să simtă că nefericirea copiilor săi este legată de el. Până la urmă acest om va găsi iubire. Altul, respectând poruncile, îşi va controla dorinţele şi agresivitatea, mai repede va trece pe drumul suferinţelor şi iubirea lui va creşte. Până la iubire vor ajunge toţi doar prin căi şi probleme diferite. Principalul este această fericire să nu se identifică cu fericirea umană".
   Secretul sănătăţii şi al fericirii este foarte simplă. Voi daţi o porţie iubire şi energie, şi aproximativ atâta sănătate, bani şi fericire sub alte forme veţi primi. Dacă aţi depus, energia de cinci ori mai mult, decât banii şi bunăstare vi s-au oferit, o să aveţi sănătate multă o să primiţi bani pe căi diferiţi, şi bunăstare. Dacă aţi primit sau doriţi să primiţi de câteva ori mai mult, decât aţi dat, atunci, sînteţi bolnav. Numai sînteţi proprietar al averii voastre, averea este proprietarul vostru.

Editura: Stanpress

Autor: Serghei Nikolaevici Lazarev

Format: 13x20 cm.

Număr de pagini: 200

Greutate: 180 g.

Anul apariției: 2008

ISBN: 978-954-9481-25-9


Cine este el, omul viitorului ... 3
Împărăţia cerurilor ... 10
Mistică ... 32
Avionul ... 52
Singapore ... 60
Întâlnire la Toliati ... 82
Examinare ... 98
La pescuit ... 116
Atingerea adevărului ... 135
Tragedia lui Iuda ... 147
Convorbiri telefonice ... 160
Primul pas ... 179

pag. 18

   - Dumneavoastră ştiţi că sufletul copiilor este mult mai pur, decât sufletul celor în vârstă. Ei, ca regulă, nu sunt acoperiţi cu codul dominării, al protejării şi al siguranţei. De aceea simt mai bine dragostea, şi pericolele care o urmăresc. Dacă el s-ar fi îndrăgostit nu la optsprezece, ci şi la douăzeci, douăzeci şi trei de ani, cel mai probabil ar fi murit. El nu a avut remediu pentru averea aceasta, pe care n-a câştigat-o el.
   Secretul sănătăţii şi al fericirii este foarte simplu. Voi daţi o porţie de iubire şi energie, şi veţi primi sub alte forme aproximativ atâta sănătate, bani şi fericire. Dacă aţi depus de cinci ori mai multă energie, decât banii şi bunăstarea care vi s-au oferit, o să aveţi mai multă sănătate, o să primiţi bani pe diferite căi, şi bunăstare. Dacă aţi primit sau doriţi să primiţi de câteva ori mai mult, decât aţi dat, atunci sunteţi bolnav. Nu mai sunteţi proprietarul averii voastre, averea este proprietarul vostru.
   Şi aşa, ruda voastră tânără a sosit în Grecia şi a primit tot ceea ce a visat, fără să depună prea mult efort, iar sufletul a început să-i moară încet, încet. Dar el nu a avut camerton, care să-i facă semn că sufletul i s-a pierdut. Când a atins dragostea însă, toată murdăria imediat a ieşit afară. Sufletul a început să se cureţe, murdăria a intrat în corp, şi el s-a îmbolnăvit. Mulţi oameni lipsiţi de iubirea adevărată, pot să trăiască timp îndelungat în belşug şi fericire. Chiar când pierd capacitatea internă să iubească şi să emită energie, încă continuă să se simtă confortabil.
   Tragedia constă exact în faptul că omul poate să evite iubirea, ca să trăiască bine. Dacă se concentrează asupra fericirii venite din afară, asupra aspectelor ei externe, s-ar putea să nu observe cum sufletul îi moare. Dar dacă acest om are copii, faţă de ei totuşi va simţi afecţiune. Atunci tot timpul pierdut se va reflecta asupra copiilor lui, şi nu numai de-a lungul unei generaţii, pentru că sufletul nu este un termen unic.
   Dar nu numai omul, ci şi statul se poate comporta astfel. Putem să cultivăm în copiii noştri indulgenţă şi frivolitate faţă de dragoste. Putem să numim "dragoste" actele sexuale. Putem să ne convingem că suntem în stare să împingem dragostea într-o direcţie sau alta. Şi atunci toate odraslele noastre vor evita dragostea.
   Dar mai devreme sau mai târziu statul şi societatea se vor lovi de acest sentiment, care vine din viitor. Şi cu cât este mai înalt barajul,...


pag. 124-125


   - Bine, explicaţi-mi de ce trebuie să mor.
   - Acum trei ani aţi avut probleme serioase? 
   - El a dat din cap aprobator.
   - Da, am avut.
   - Iată, continui eu, dumneavoastră sunteţi fost ofiţer militar şi sunteţi obişnuit să aveţi control asupra situaţiei. Când nu puteţi să găsiţi ieşirea dintr-o situaţie, vă enervaţi şi apare agresivitatea. Agresivitatea ca model de conducere s-ar putea să fie extrem de efectivă pe plan superficial, dar când se foloseşte des, pătrunde la nivel subconştient. Conştiinţa noastră este legată de corp, cum corpul nostru este un corp material cu contururi definite, aşa şi conştiinţa noastră este despărţită de univers. Sentimentele noastre sunt legate la nivel subconştient, unde totul este unitar. Acolo dorinţa dumneavoastră de a domina, de a subordona şi de a vă enerva se adresează către tot universul.
   - De ce din această cauză suferă viitorul meu?
   - Deoarece omul care pentru o perioadă îndelungată de timp nu este mulţumit de destinul lui, ucide viitorul. Ce reprezintă destinul? Acesta înseamnă viaţa noastră, desfăşurată în timp. Nemulţumirea faţă de destin înseamnă că nu eşti mulţumit de viaţa ta din trecut, prezent şi viitor. Când omul este nemulţumit de ceva la nivelul conştiinţei, el se luptă să schimbe situaţia din jurul lui, deci să folosească energia emisă prin stres în activităţi constructive. Dacă nemulţumirea nu se foloseşte pentru a schimba situaţia în bine, atunci se transformă în ură. Cu alte cuvinte, dacă nu ne putem împăca pe noi înşine, dacă nu ne putem schimba, dacă nu îl putem educa pe celălalt, noi începem să-l urâm. Această emoţie arată dorinţa de a ucide viaţa, deci pe sine pe plan trecut şi viitor. Poate omul să supravieţuiască oare, dacă în fiecare secundă doreşte moartea viitorului?
   - Ştiţi de unde provine nemulţumirea faţă de destin? îl întreb eu. Ea începe cu înclinarea spre viitor. Cu cât perspectivele mele sunt mai bune, cu cât mai favorabil este destinul pe care îl aştept, cu atât mai mare este nemulţumirea mea de situaţie şi de destin, dacă ele nu se suprapun cu idealurile mele. Până la urmă sunt nemulţumit de realitate, nemulţumit de destinul, care este legătura între prezent şi viitor,şi duce la pierderea viitorului.
   În plan fizic prezentul şi viitorul sunt brusc diferenţiate, dar în plan subtil sunt acelaşi lucru. Medicii au observat de curând că există o legătură clară între emoţiile omului şi boala lui. Regretarea trecutului, ca regulă provoacă hipertonie, probleme cu rinichii şi deseori afecţiuni oncologice. Seriozitatea bolii se defineşte prin nivelul de regrete pentru trecut şi neacceptarea lui. Dacă eu categoric nu pot să accept ceva, la nivel subconştient această emoţie provoacă un singur lucru: sursa de nemulţumire trebuie distrusă. Dacă eu nu-mi accept trecutul şi destinul, atunci subconştient vreau să le distrug. Întotdeauna este mai uşor să rupi lăstarii fragili, decât crengile mari, şi energia depusă pentru a nimici trecutul, începe să distrugă şi viitorul. Corpul nostru temporal se scurtează şi se distruge, iar noi nici nu bănuim acest fapt.
   Sună paradoxal, dar o boală uşoară poate să întărească nemulţumirea noastră faţă de destin, iar o boală gravă, letală, tocmai invers, poate să provoace linişte şi acceptarea destinului. Explic de ce. Primele semne ale problemei sub forma unei boli uşoare pot cauza frică de viitor, şi respectiv nemulţumire faţă de destin. Dar când omul ştie că este condamnat şi nu are viitor, atunci sistemul priorităţilor se echilibrează. Iubirea de Dumnezeu iese pe primul plan, iar viitorul şi prezentul se dau la o parte.
   Interlocutorul meu tace.
   - Cum poţi să-ţi schimbi destinul?
   - Prin iubire. Cu cât mai multă energie este în viitor, cu atât mai bine se aranjează şi destinul dumneavoastră; cu puţin viitor nu puteţi avea nici sănătate, nici fericire, nici destin favorabil. Dar când iubirea din suflet este mare, atunci viitorul este lung şi luminos. Şi bineînţeles, nu trebuie comise fapte pentru a glorifica viitorul.
   Mă uit la el şi vorbesc în continuare.
   - Cum arată un om care tot timpul se înclină spre viitor? Acesta este un om mereu nemulţumit de cei apropiaţi, de sine însuşi, de lumea înconjurătoare şi de destin. Acesta este un om care îi judecă mereu pe cei apropiaţi, pe el, pe lumea înconjurătoare. Acesta este un
om care este mereu grăbit, pentru că nu are răbdare ca să ajungă la viitor. Acesta este un om care îşi face griji mereu pentru ziua de mâine, şi este şi speriat de ea. Acesta este un om care crede că întotdeauna are...

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun