Primul Principiu • discursuri despre zen – Osho

CAPITOLUL 1 A te contamina de primul principiu ... 1
CAPITOLUL 2 Lăcomia din spatele lăcomiei din spatele lăcomiei ... 31
CAPITOLUL 3 Singurul care n-a vorbit ... 67
CAPITOLUL 4 Lasă-te purtat de râu ... 99
CAPITOLUL 5 Dincolo de prisma minţii ... 135
CAPITOLUL 6 Raţionalistul iraţional ... 173
CAPITOLUL 7 Cântecul sunetului si al tăcerii ... 207
CAPITOLUL 8 Profund si banal ... 237
CAPITOLUL 9 Cea mai mare minciună care există ... 273
CAPITOLUL 10 A pleca undeva înseamnă a te rătăci ... 305

Despre autor ... 335
Centrul internaţional de meditaţie Osho ... 336
Nota autorului ... 337
Alte cărţi de Osho ... 338

   ...spaţiu gol... şi e imens de beatific, de frumos, de plin de pace. Tu nu eşti acolo; nu e niciun zgomot.
   La asta se referă Hui-neng atunci când spune: "Nu există oglinda minţii. Unde s-ar putea praful aduna? A şti asta înseamnă a sti torul."
   Priviţi în voi. Oamenii cred că: "Suntem răi", dar voi nu existaţi, deci cum ar putea răutatea să se adune? Oamenii cred că: "Suntem buni", dar cum e lucrul acesta cu putinţă? Voi nu existaţi; cum aţi putea să fiţi buni? Oamenii cred că: "Suntem morali şi imorali şi aşa şi pe dincolo", dar totul atârnă de ideea de "eu". Ca să fii bun e nevoie mai întâi de "eu", ca să fii virtuos e nevoie mai întâi de "eu". Ca să fii păcătos sau ca să fii sfânt e nevoie mai întâi de "eu". Fără "eu", nu vei avea nimic de care să agăţi ceva. De ce-ai să-ţi agăţi bunătatea, păcatul sau sfinţenia?
   De aceea zenul insistă că nimeni nu e păcătos şi nimeni nu e sfânt, că nimic nu e bun şi nimic nu e rău. Toate deo¬sebirile sunt create de ego. Deosebirile sunt create pentru ca egoul să poată exista prin intermediul lor. Când priveşti în tine nu găseşti nici sfânt, nici păcătos, nici bun, nici rău - nici viaţă, nici moarte. Toate deosebirile dispar.
   în acel neant, devii una cu Dumnezeu. EŞTI una cu Dumnezeu - ai fost încă de la început.
   Aşadar frica e aceea că dacă vrei să-1 cunoşti pe Dumnezeu, va trebui să dispari; aşa că nu priveşti în fiinţa ta. Frica e aceea că dacă priveşti în tine ai putea fi fericit...
   Oamenii spun întruna că ei vor să fie fericiţi, dar eu rareori dau peste cineva care vrea cu adevărat să fie fericit. Oamenii se agaţă de nefericirea lor. Din nou acelaşi joc. Nefericirea îţi dă ceva de făcut. Nefericirea îţi dă o ocupaţie, în nefericire poţi să te eviţi, eşti preocupat. Bucuria nu-ţi dă nicio preocupare, nu trebuie să pleci nicăieri. în bucurie te dispersezi din nou şi dispari. în nefericire, eşti acolo - eşti acolo cât se poate de mult. Nefericirea te face să simţi într-un mod foarte solid că eşti. Când eşti fericit, începi să dispari. Când eşti cu adevărat fericit, nu exişti, iarăşi nu exişti, într-o stare de beatitudine, iarăşi dispari.
   Vorbiţi despre rai, dar continuaţi să daţi naştere iadului fiindcă numai în iad puteţi exista. Nu puteţi exista în rai. Se spune că George Bernard Shaw ar fi zis: "Dacă n-o să fiu primul în rai, atunci nu vreau să mă duc în rai. Vreau să mă duc în iad, dar acolo să fiu primul; nu vreau să fiu al doilea." E bine şi în iad, dar spune egoul: "Fii primul, fii cel care con¬duce." E bine şi în iad dacă rămâne egoul; în rai nu e bine dacă egoul trebuie lăsat în urmă.
   Voi aţi vrea să fiţi în rai cu ego cu tot. Cereţi imposibilul. Lucrul acesta nu se poate întâmpla.
   Religia care există pe pământ e falsă, e o prefăcătorie, există doar cu numele, dar ea răspunde dorinţei voastre. Ea răspunde unei anumite dorinţe, dorinţei voastre de a vă preface că sunteţi religioşi. Voi nu vreţi să fiţi religioşi, dar vreţi să vă prefaceţi că sunteţi. Şi vreţi să vă prefaceri în aşa fel încât nici măcar voi înşivă să nu vă descoperiţi prefăcătoria. Vreţi să vă prefaceri în aşa fel încât să nu vă întâlniţi niciodată nas în nas cu prefăcătoriile voastre, aşa că în acest scop e pusă la punct o structură foarte elaborată. Iar structura aceea elaborată e biserica. Evitaţi acea structură dacă vreţi cu adevărat să deveniţi religioşi. Iar dacă nu sunteţi religioşi, nu sunteţi deloc!
   Vreau să vă spun paradoxul acesta: sunteţi numai atunci când nu sunteţi, fiindcă sunteţi numai când egoul a dispărut, iar voi sunteţi Dumnezeu. Acesta e primul principiu. Nu vi-l spun, iar voi nu-1 auziţi de la mine.
   S-a petrecut odată:
   Maşina s-a stricat din senin, în mijlocul pustietăţii. El s-a târât sub maşină, să vadă unde era problema. Ea s-a târât...

   Ceilalţi studenţi au fost dezgustaţi de caracterul nepractic de care dăduse dovadă acest din urmă student. Ei i-au întors spatele tovarăşului lor vizionar. Ce contează, au zis ei, scopul pe care l-ar putea avea elefantul? Cât despre lanţurile lui, acestea reprezintă o problemă de ordin legal, nu medical. Ceea ce contează este să recunoşti structura animalului.
   Apoi au început să se ia la ceartă între ei, neputând decide dacă structura elefantului era reprezentată în primul rând de nas sau de ureche sau de coadă. Şi deşi aveau puncte de vedere categoric diferite în privinţa acestei chestiuni, cu toţii erau de acord că psihiatrul era un prost.
   Oamenii caută în cărţi, găsesc fragmente, construiesc filozofii pornind de la fragmente. Aşa au evoluat toate religiile, şi toate teologiile, şi toate filozofiile. Sunt toate fragmentare.
   Viziunea întreagă nu poate fi cuprinsă în nicio carte, viziunea întreagă nu poate fi cuprinsă în niciun crez. Atunci unde să găseşti viziunea integrală? Viziunea integrală o găseşti numai atunci când renunţi la minte şi priveşti înăuntrul realităţii lucrurilor, fără să te gândeşti la ele. Nu e chestiune de contemplare, nu e chestiune de gândire, nu e o chestiune de gândire logică. Nu e chestiune de vreun silogism. Trebuie doar să priveşti în tăcere, cu inocenţă, în ceea ce e deja aiciacum. Aceasta este revelaţia.
   Şi nu că atunci dai peste un adevăr. Ci brusc vezi cum căutătorul e cel căutat şi observatorul e cel observat, cum obiectivul şi subiectivul nu sunt două lucruri separate, ci doar păreau a fi separate din cauză că mintea stătea între ele şi trasa o graniţă. Acum mintea a dispărut, graniţa a dispărut; a rămas doar o unitate, un întreg.
   Acum, a doua cale. A doua cale e calea pe care o numesc calea orientată spre sursă. Sursa e deja aici, obiectivul nu. Sursa e în tine, obiectivul e în afară. Obiectivul va fi undeva în viitor, sursa deja te hrăneşte. E ascunsă în tine; altfel n-ai fi viu. Ea curge în tine. Sursa e prezentă, obiectivul e absent. A căuta ceea ce e absent înseamnă a întreprinde o căutare greşită. A căuta înăuntrul prezentului şi a căuta prezentul înseamnă a căuta în direcţia bună.
   Un om orientat spre sursă nu e niciodată un perfecţionist, nu poate fi. Un om orientat spre sursă e un holist, un totalist. El nu are noţiunea de perfecţiune. El trăieşte pur şi simplu clipă de clipă în totalitatea lui. Trăieşte o viaţă foarte imprevizibilă. Trăieşte o viaţă de mirare şi surpriză. Nu poţi anticipa cum va fi. Nici măcar el însuşi nu poate anticipa ce va face în clipa următoare. Cine ştie? Clipa următoare va veni şi vom vedea. Clipa următoare va aduce propria ei realitate, clipa următoare va da singură naştere unui răspuns în el. El trăieşte răspunzând realităţii clipă de clipă. E întotdeauna atent să răspundă fiecărei situaţii, oricare ar fi ea, dar nu are o idee fixată dinainte referitor la cum să reacţioneze, cum să răspundă, ce să facă. E vigilent. Apare situaţia; el răspunde. Răspunsul lui vine din vigilenţă, nu vine niciodată din alte răspunsuri pe care le-a acumulat în trecut. Fiecare moment al lui e total.
   Reţineţi, nu spun "perfect". Fiecare moment al lui e total. Care e diferenţa? Un om perfect poate că nu va fi niciodată furios. în asta constă ideea de om perfect: el nu va fi niciodată furios. Dar un om total poate să se înfurie. De un singur lucru poţi să fii sigur: se va înfuria total. Nu poţi fi sigur că nu se va înfuria niciodată. Poţi fi sigur doar de un singur lucru, anume că se va înfuria total; dacă se înfurie vreodată, se înfurie total.
   S-a întâmplat ca la Ramana Maharishi să vină odată un învăţat care o ţinea una şi bună cu argumentele. Pe Ramana Maharishi nu-l văzuse nimeni vreodată înfuriat. Ramana spunea iar şi iar: "Eu nu sunt filozof şi nu cred în dovezi...

   ...astăzi să spun acelaşi lucru. Dar atunci trebuie să-mi repet trecutul. Nu pot să trăiesc clipă de clipă şi nu pot să trăiesc în prezent.
   De fapt, un om consecvent e un om care îşi schimbă mereu trecutul în viitor, care îşi pune trecutul în chip de viitor, înaintea lui. Acela e un om de caracter, un om consecvent. Un om inconsecvent e acela care nu permite niciodată trecutului să-i devină viitor, care rămâne liber în ceea ce priveşte viitorul, care nu are promisiuni de ţinut, care nu şi-a luat angajamente faţă de trecut. Când a fost la rând să-1 trăiască, l-a trăit complet; odată dus, e dus.
   Un om adevărat te va iubi şi te va urî. Câteodată va spune: "Te voi iubi mereu", iar câteodată va spune: "Nu mai pot să te iubesc. E imposibil." Câteodată va fi într-o profundă lună de miere cu tine, iar altădată va fi într-un profund divorţ, şi ambele se vor succeda ca ziua şi noaptea. Un mariaj adevărat e o succesiune continuă de luni de miere şi divorţuri; mini-luni de miere, mini-divorţuri; mari luni de miere, mari divorţuri. Continuă precum ziua şi noaptea.
   Aşa că ori de câte ori dai peste o contradicţie, fii cu ochii în patru, fii foarte vigilent. Eşti foarte aproape de viaţă. Iar când eşti consecvent, eşti pur şi simplu fals, eşti din plastic, nu eşti real.
   Eu nu vă învăţ consecventa. Eu vă învăţ libertatea de a fi inconsecvenţi. Eu vă învăţ libertatea de a fi contradictorii, în asta constă abordarea mea faţă de viaţă.
   Sigur, îţi e frică să fii contradictoriu fiindcă atunci nu vei mai şti cine eşti. Când ai caracter, e ceva ce-ţi dă o mare siguranţă: ştii cine eşti. Ai o etichetă: om bun, om rău, sfânt, păcătos. Poţi să crezi în identitatea ta atunci când eşti consecvent - în faptul că eşti un soţ bun, un bun creştin, un bisericos şi aşa şi pe dincolo. Inconsecvenţa face ca identitatea ta să dispară; nu mai ştii cine eşti. Devii o deschidere, nu mai eşti închis, ai un viitor deschis. Nu ştii ce vei face în momentul următor; numai momentul următor poate să spună asta. Pentru a trăi într-o astfel de nesiguranţă e nevoie de curaj.
   Eu propun sannyasul. Sannyas înseamnă să rămâi în nesiguranţă; sannyas înseamnă să nu permiţi trecutului să-ţi influenţeze viitorul, să nu permiţi trecutului să se proiecteze în viitor. Lăsaţi morţii să-şi îngroape morţii. Trecutul s-a dus, e dus. Nu te agăţa de el şi nu-l ajuta să se agate de tine.
   în momentul în care ceva a trecut, a trecut. Curătă-te complet de ceea ce a fost şi fii liber şi proaspăt din nou; atunci vei fi real, cu adevărat real si va fi bucurie si va fi celebrare şi cântec. Nu spun că nu vei fi niciodată trist, nu. Vei fi trist. Omul fals nu e niciodată trist - fiindcă nu e niciodată fericit. Omul fals rămâne la mijloc, niciodată fericit, niciodată trist. El e doar aşa şi-aşa, călduţ; nu e niciodată prea rece şi niciodată prea fierbinte. El doar "în regulă". Se descurcă. Are o viaţă confortabilă, dar nu o viaţă reală.
   Eu nu spun că un om real va fi mereu fericit. Eu spun că un om real va fi mereu real. Când e trist, va fi cu adevărat trist. Va cânta un cântec - de tristeţe. Va accepta tristeţea ca făcând parte din viaţă, ca făcând parte din creştere. N-o va respinge. Dacă îi vine să plângă, va plânge; nu va spune: "Ce e cu mine? Nu e bine ce fac. Numai femeile plâng, iar eu sunt bărbat." Nu va spune aşa ceva. Va spune: "Dacă ochii mei vor să plângă şi lacrimile se rostogolesc, foarte bine. Trebuie să fiu real. Nu sunt decât ceea ce sunt." Va plânge. Lacrimile lui vor fi adevărate.
   Zâmbetele voastre sunt false, lacrimile voastre sunt false. Izbutiţi să zâmbiţi şi izbutiţi să plângeţi. Aşa că trăiţi o viaţă goală. Viaţa unui om adevărat va fi plină, uneori plină de bucurie şi alteori plină de tristeţe.
   Iar un om real se iluminează cândva. Un om nereal nu se iluminează niciodată. Când un om real se iluminează, nu mai...

   ...departe. Dumnezeu nu e nici măcar în afara ta. Dumnezeu e nucleul tău cel mai lăuntric.
   Aşa că renunţă la ideea aceasta orientată spre păcat, ideea de a atinge sau a rata ţinta. Ambele sunt în aceeaşi categorie; ambele vor da naştere anxietăţii.
   Tot efortul pe care îl depun eu aici este ca să vă scap de anxietate, să vă scap de vinovăţie. Eliberat de vinovăţie, eliberat de anxietate, eşti un sfânt, fiindcă atunci eşti inocent, eşti din nou copil. Te naşti din nou.

   A şasea întrebare:

   Osho, m-ai derutat foarte mult atunci când ai spus că samsara e nirvana. Acum, de unde să încep?

   Nu e nevoie să începi. Eu nu te trimit în nicio călătorie. Nu e nevoie nici măcar de primul pas. Fă pasul şi deja te-ai dus în direcţia greşită. Nu că o anumită direcţie ar fi greşită; toate direcţiile sunt greşite. A face un singur pas e greşit. Nu că unii se rătăcesc şi alţii nu. A pleca undeva înseamnă a te rătăci.
   Adevărul acesta să pătrundă în inima ta cât mai adânc cu putinţă.
   Când spun că lumea e samsara, vreau să spun să nu împărţi în profan şi profund. Trăieşte profundul în mod profund, trăieşte profanul în mod profund. Nu împărţi în material şi spiritual. Trăieşte materialul în mod spiritual; adu calitatea spiritului în materie.
   Ce vreau să spun atunci când spun să trăieşti în lumea obişnuită? Vreau să spun să trăieşti viaţa profană într-un mod nou, cu o fiinţă nouă, cu un stil nou, cu o savoare nouă, savoarea meditaţiei. Nu-ţi spun să pleci nicăieri.
   Eu sunt pentru Dumnezeu, dar nu sunt împotriva a nimic. Iar Dumnezeu, Dumnezeul meu, e atât de vast, cuprinde tot.
   Da, poţi să-ţi sorbi ceaiul într-un mod atât de meditativ încât să devină rugăciune. încearcă. Poţi să-ţi iubeşti femeia într-un mod atât de meditativ încât iubirea să devină extaz, încât atunci când te pierzi împreună cu femeia ta sau cu bărbatul tău, să te pierzi deodată în Dumnezeu. Momentele acelea devin nespus de valoroase. Momentele acelea devin primele licăriri ale divinităţii.
   începe să-ţi trăieşti viaţa ordinară într-un mod extraordinar, în ce constă modul extraordinar? în a aduce conştientă. Indiferent ce faci, să fie îmbibat de conştientă, să fie inundat de conştientă.

   A şaptea întrebare:

   Osho,
   Ce e maturitatea? în ce fel aş putea să fiu matur?

   Mai întâi va trebui să înţelegi ce e imaturitatea. în felul acesta îţi vei da seama ce este maturitatea. Imaturitatea are în ea câteva ingrediente. Unul, imaturitatea e un fel de dependenţă. Un copil depinde de părinţi; el e imatur. Dacă încă depinzi, eşti imatur. Poţi să depinzi de Dumnezeu sau poţi să depinzi de mine, dar e imaturitate. încă îţi cauţi părinţii. Poate că părinţii tăi s-au dus, i-ai pierdut; acum îţi proiectezi părinţii.
   Mulţi oameni vin la mine, iar eu văd imediat în ochii lor că ei îşi caută tatăl. Nu e întâmplător faptul că papa se numeşte astfel. "Papă" înseamnă tătic. Oamenii caută în continuu un tătic divin. Asta e imaturitate.
   Când ai să stai pe picioarele tale? Cât timp ai să mai rămâi dependent de mamă, de tată, de una, de alta?