Telefon: 0723 370 540

Programul de Detoxificare cu Ajutorul Îngerilor • bucură-te de viaţă şi treci pe un nivel superior de conştiinţă prin eliminarea toxinelor emoţionale, fizice şi energetice - Doreen Virtue, Robert Reeves

Programul de Detoxificare cu Ajutorul Îngerilor • bucură-te de viaţă şi treci pe un nivel superior de conştiinţă prin eliminarea toxinelor emoţionale, fizice şi energetice - Doreen Virtue, Robert Reeves

27,00 RON 30,00 RON
Disponibilitate: În Stoc
 Programul de detoxificare cu ajutorul îngerilor este o modalitate simplă de eliminare a impurităţilor din corp, care reduce starea de oboseală şi vindecă dependenţele. Autoarea de bestselleruri Doreen Virtue şi medicul naturist Robert Revees te înva...
Cu TVA: 27,00 RON
Cod produs: carte

 Programul de detoxificare cu ajutorul îngerilor este o modalitate simplă de eliminare a impurităţilor din corp, care reduce starea de oboseală şi vindecă dependenţele. Autoarea de bestselleruri Doreen Virtue şi medicul naturist Robert Revees te învaţă în câţiva paşi simpli cum să îţi amplifici energia şi cum să îţi îmbunătăţeşti puterea de concentrare mentală, cum să scapi de balonare, cum să arăţi mai tânăr şi cum să îţi redobândeşti energia personală. De-a lungul procesului vei elimina numeroase toxine fizice, dar şi emoţii şi energii negative.
   Cartea include mai multe planuri de detoxificare în 7 zile pentru cei care doresc să se lase de fumat şi de alcool, sau să elimine poluarea din mediul lor înconjurător.
   Renunţarea la dependenţe, la modul de viaţă nesănătos şi la prieteniile dizarmonioase îmbunătăţeşte conexiunea cu lumea îngerilor prin eliminarea ceţii psihice create de toxine. Această ceaţă este creată de substanţele chimice şi de energiile negative; de aceea, îngerii ne invită în permanenţă să scăpăm de ea. Dacă vei lucra cu ei, vei descoperi că apetitul tău faţă de alimentele sănătoase şi nutritive va creşte, iar tu vei deveni din ce în ce mai conştient de reacţiile corpului tău la substanţele artificiale. Este posibil să îţi doreşti să încerci o dietă vegetariană pentru o săptămână sau să te simţi atras de dieta cu sucuri proaspăt stoarse. Toate aceste exemple reprezintă modalităţi prin care îngerii îţi răspund la rugăciuni.
   Se întâmplă uneori să ratezi accidental mesajele îngerilor. De aceea, roagă-i să te ajute să auzi distinct aceste mesaje, de pildă să îţi indice care este maniera cea mai eficientă de detoxificare în cazul tău. Vei constata că îngerii îţi dau sfaturi legate de nutriţie şi de modul de viaţă. Ei ştiu cu precizie de ce ai nevoie în momentul de faţă, iar dacă le vei urma mesajele, te vor conduce pe calea bucuriei perfecte.

Editura: Adevar Divin

Autor: Doreen Virtue, Robert Reeves

Format:13x20cm

Număr pagini: 322

Greutate: 290 gr.

Anul apariției: 2014

ISBN: 978-606-8420-47-9

Introducere referitoare la programul de detoxificare ... ix

Capitolul 1
Metode de vindecare pentru o detoxificare de succes ... 1

Capitolul 2
Hrănirea corectă a corpului fizic ... 19

Capitolul 3
Plante medicinale şi vitamine care te pot ajuta să realizezi cu succes programul de detoxificare cu ajutorul îngerilor ... 33

Capitolul 4
Aromaterapie şi uleiuri esenţiale ... 61

Capitolul 5
Detoxificarea bucătăriei tale ... 71

Capitolul 6
"Ce trebuie să mănânc?" ... 81

Capitolul 7
Planuri de detoxificare de 7 zile ... 103

Capitolul 8
Programul de detoxificare a emoţiilor tale ... 197

Capitolul 9
Programul de detoxificare a energiei tale ... 247

Capitolul 10
Programul de detoxificare a casei tale ... 285

Cuvânt de încheiere ... 297
Bibliografie ... 298
Despre autori ... 299

."Preaiubite arhanghel Mihail, te rog să vii la mine şi să îmi aspiri [corpul, casa, biroul, planeta etc.]. Aspiră astfel energia inferioară a fricii. Elimină întunericul şi trezeşte lumina spirituală. Te implor, elimină orice urmă de negativitate din viaţa mea, lăsând în urmă numai iubire."

   Vizualizează cu ochii minţii cum Mihail elimină toate energiile negative din locul indicat, revelându-ţi astfel frumuseţea luminii tale divine. Cere-i să îşi amplifice sau să îşi reducă viteza de aspiraţie a temerilor tale (în funcţie de cât de confortabil te simţi). Îi poţi cere să îţi aspire aceste temeri la viteză mică, medie, mare şi foarte mare. Continuă să lucrezi cu el până când simţi că orice teamă ţi-a dispărut complet.
   în final, impregnează zona curăţată cu o lumină vindecătoare suplimentară:

   "Mihail, te rog, transmite-mi lumina pură şi plină de iubire a lui Dumnezeu în [corpul, casa, biroul meu etc.]. Te implor, protejează-mă de energiile inferioare şi reaminteşte-mi să te invoc pentru a mă călăuzi şi pentru a mă sprijini. Îţi mulţumesc."

   Arhanghelul Mihail poate fi prezent simultan în viaţa foarte multor oameni. De aceea, îl poţi invoca nu doar pentru tine, ci şi pentru cei dragi, care au nevoie de purificare. Nu uita însă că el nu poate interfera cu liberul arbitru al oamenilor, aşa că nu îi va ajuta decât pe cei dispuşi să primească ajutorul său.
   Ori de câte ori treci printr-un proces de aspirare spirituală, tu îţi ridici practic frecvenţa de vibraţie. De aceea, după acest proces te simţi atras într-o mai mare măsură de substanţele cu o energie naturală ridicată. Prin urmare, acest proces te ajută să îţi schimbi modul de viată si să consumi mai multe alimente naturale şi nutritive. Mai mult decât atât, el te ajută să atragi în viaţa ta oameni care gândesc şi simt la fel ca tine.
   Îngerii sunt fericiţi să te ajute să te purifici ori de câte ori simţi nevoia şi te pot călăuzi cu blândeţe să eviţi situaţiile dureroase. Prin transformarea corpului tău într-un vas curat şi pur, sensibilitatea şi receptivitatea ta se vor accentua. În scurt timp vei ajunge să identifici situaţiile sau oamenii care îţi coboară frecvenţa de vibraţie. Ori de câte ori te vei afla în astfel de situaţii sau în preajma unor astfel de oameni, vei observa cum Începe să te doară capul, te vei simţi obosit, vei căsca încontinuu, vei simţi mâncărimi sau dificultăţi de concentrare. Acestea sunt semne primite de la îngeri de a evita aceşti oameni şi aceste situaţii care îţi fac rău. Uneori, cea mai eficientă metodă de vindecare pe care o poţi practica constă în a părăsi un mediu toxic.
   Spre exemplu, este posibil să descoperi că nu îi mai suporţi pe cei care se plâng tot timpul sau cărora le place să creeze tot felul de drame. Evitarea acestor indivizi nu înseamnă că nu le mai eşti prieten, ci doar că încerci să îţi ridici frecvenţa de vibraţie, că faci alegerea de a nu mai permite decât energiilor pozitive să intre în viaţa ta.
   De asemenea, te poţi simţi călăuzit să îţi modifici şi alte tipuri de relaţii. Acest proces este natural şi face la rândul lui parte integrantă din dezvoltarea spiritualităţii tale. Spre exemplu, unii oameni fac abuz de alcool sau de droguri, care reprezintă o formă de autoabuz. Mulţi dintre ei se conving singuri că nu sunt dependenţi şi că se pot opri oricând doresc, dar cunoaşterea ta interioară şi Sinele tău Superior ştiu mai bine.
   Ai încredere în călăuzirea ta lăuntrică. Tu eşti un exemplu minunat de iubire a lui Dumnezeu şi ai capacitatea de a-ţi proiecta lumina asupra celor care au nevoie de ea.


 Postul tehnologic

   Ai auzit probabil de postul alimentar, dar te-ai gândit vreodată că poţi ţine inclusiv un post tehnologic? Încearcă să faci o pauză legată cel puţin de unul din aparatele tale, căci renunţarea la toate ar putea fi traumatizantă într-o primă fază.
   Unul din primele aparate la care merită să renunţi (pentru o perioadă) este televizorul, căci majoritatea programelor de televiziune promovează energii inferioare şi informaţii ce stârnesc teama. Programele de ştiri sunt înţesate până la refuz de poveşti negative, cele pozitive găsindu-şi rareori vreun loc în ele. Ascultarea acestor informaţii îţi reduce frecvenţa de vibraţie şi îţi influenţează negativ somnul. Această energie densă se acumulează în aură şi continuă să te afecteze mult timp după ce ai închis televizorul. Foarte multe programe de televiziune tratează subiecte înfricoşătoare, conexe cu violenţa, înjurăturile şi certurile, pe care în viaţa reală nu le-ai suporta nicio clipă. Ce rost are atunci să te expui zilnic la aceste vibraţii, ori de câte ori deschizi televizorul? Dacă vrei într-adevăr să te uiţi la ceva, caută un program amuzant sau de suflet.
   Încă şi mai bine ar fi să eviţi complet să dai drumul la televizor timp de o săptămână. Cu această ocazie, observă în ce fel ţi se schimbă percepţia asupra lumii. Ţi s-au modificat în vreun fel tiparele somnului? Ai mai multă energie şi interacţionezi mai pozitiv cu ceilalţi? În caz afirmativ, poate te simţi inspirat ca pe viitor să îţi limitezi considerabil expunerea în faţa televizorului.
   Încearcă să te detoxifici inclusiv de celelalte forme de tehnologie, cum ar fi calculatorul, telefonul şi Internetul. Evită-l pe rând sau simultan o zi întreagă, sau încearcă să rezişti fără ele şapte zile la rând. întreabă-i pe îngeri ce formă de tehnologie ar fi cel mai bine să eviţi şi ai încredere în înţelepciunea ta lăuntrică.
   Alternativ, încearcă să nu te foloseşti de cardul de debit sau de credit o zi întreagă. Dacă te duci la cumpărături, scoate bani de la bancomat, nu te folosi de card. Vei constata că ai tendinţa să îţi cheltuieşti mult mai grijuliu banii, gândindu-te de două ori înainte de a cumpăra ceva. (De bună seamă, dacă iei bani cash la tine, ai grijă de ei. Nu îi purta la vedere şi nu lua o sumă foarte mare la tine).
   Nicole Goodfellow şi-a detoxificat casa de jocurile video violente, în vara anului 2010, copiii ei vitregi, aflaţi la vârsta adolescenţei, au început să trăiască cu tatăl lor şi cu ea. Nicole a constatat rapid că aceştia se jucau toată ziua jocuri video extrem de întunecate şi de violente. Nefiind mama lor biologică, într-o primă fază ea nu a dorit să le interzică acest lucru. Relaţia de familie era nouă pentru toată lumea, şi ea nu dorea să se pună rău cu copiii ei vitregi.
   Fiind extrem de sensibilă, Nicole nu a putut tolera însă multă vreme violenţa din casa ei. Îngerii ei o sfătuiau încontinuu să le interzică celor mici jocurile video. De aceea, ea a vorbit cu tatăl copiilor, dar acesta a refuzat să ia vreo măsură.
   În scurt timp, Nicole a observat că atitudinea şi comportamentul copiilor se schimbau. Jocurile îi influenţau negativ şi le afectau notele la şcoală. Întreaga energie din casă a devenit violentă şi densă. La ştiri se vorbea din ce în ce mai des de izbucniri violente asociate cu astfel de jocuri video. Îngerii au continuat să facă presiuni asupra ei, dar Nicole nu prea avea ce să facă.
   În cele din urmă, tatăl copiilor le-a impus o limită de timp pentru jocurile video, dar metoda nu a funcţionat, căci copiii găseau modalităţi de a-şi ascunde dependenţa. Ei au ocolit cu uşurinţă softul de control parental şi au continuat să se joace toată noaptea.....

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun