Telefon: 0723 370 540

Realitatea, Spiritualitatea şi Omul Modern  - David R. Hawkins

Realitatea, Spiritualitatea şi Omul Modern - David R. Hawkins

31,00 RON 33,72 RON
Disponibilitate: În Stoc
Cartea de faţă este rezultatul cercetărilor Dr. David R. Hawkins pe tema conştiinţei. Ea descrie, detaliat, modul în care putem să distingem nu numai adevărul de neadevăr, ci şi iluzia aparenţelor de esenţa autentică a realităţii interioare. ...
Cu TVA: 31,00 RON
Cod produs: carte

Cartea de faţă este rezultatul cercetărilor Dr. David R. Hawkins pe tema conştiinţei. Ea descrie, detaliat, modul în care putem să distingem nu numai adevărul de neadevăr, ci şi iluzia aparenţelor de esenţa autentică a realităţii interioare.
   Cartea explică modul în care se poate deosebi percepţia de esenţă şi, prin urmare, îi permite cititorului să dizolve ambiguităţile şi enigmele clasice care au provocat omenirea secole de-a rândul şi au indus în eroare până şi cele mai bune minţi din istorie.
   Deşi tehnologiile moderne au oferit şi oferă o multitudine de dispozitive şi de facilităţi noi, problemele fundamentale ale existenţei omeneşti rămân în continuare. Mai mult decât atât, dilemele şi confuziile oamenilor sunt şi mai mari decât oricând mai înainte, iar însăşi fundaţia civilizaţiei occidentale a fost slăbită de atacurile unor facţiuni rivale şi de bombardamentele mass-media. Înseşi sistemele de guvernare sunt paralizate de blocajul protestelor zgomotoase.
   Publicul a devenit un fel de grup-ţintă al manipulărilor comercianţilor mass-media, fiind ca un vapor ce pluteşte pe mare fără busolă – cu atât mai puţin fără un sistem GPS.
   Această carte ne oferă instrumentele necesare pentru a supraviețui și pentru a redobândi autonomia fundamentală şi armonia interioară, în timp ce trăim cu complexitatea lumii moderne.


Editura: For You

Autor: David R. Hawkins

Traducător: Monica Vişan

Format: 14x20cm

Greutate: 305 gr.

Numar de pagini: 362

Anul aparitiei: 2015

ISBN: 978-606-639-090-3

 


Cuvânt-înainte ... 5
Prefaţă ... 9
Introducere ... 13

CAPITOLUL 1. Privire de ansamblu ... 19
CAPITOLUL 2. Dilema umană ... 30
CAPITOLUL 3. Paradigmele realităţii ... 44
CAPITOLUL 4. Realitatea este subiectivă sau obiectivă? ... 55
CAPITOLUL 5. Ştiinţa şi religia: nivelurile adevărului ... 70
CAPITOLUL 6. Realitatea socială şi nivelurile adevărului ... 91
CAPITOLUL 7. Ce este real? ... 120
CAPITOLUL 8. Premisele culturale şi Adevărul ... 139
CAPITOLUL 9. Convingerile ... 151
CAPITOLUL 10. Experienţial versus conceptual ... 165
CAPITOLUL 11. Credinţa, încrederea şi credibilitatea ... 183
CAPITOLUL 12. Dumnezeu ca ipoteză ... 205
CAPITOLUL 13. Neîncrederea, scepticismul şi necredinţa ... 231
CAPITOLUL 14. Căile spirituale ... 250
CAPITOLUL 15. Să fii una cu rugăciunea: Contemplaţia şi meditaţia ... 266
CAPITOLUL 16. Transcenderea lumii ... 276
CAPITOLUL 17. Moralitatea, Raţiunea şi Credinţa ... 288
CAPITOLUL 18. Narcisismul: Venerarea egoului ... 299
CAPITOLUL 19. Aspecte practice ... 313

pag. 41-42


   Fără ajutor, mintea umană e incapabilă să deosebească adevărul de falsitate, fiindcă este atât de uşor păcălită de haina bine croită a lupului deghizat în blană de oaie, în strălucirea orbitoare a imaginii şi prezentării. (Interesant e faptul că lupul în blană de oaie calibrează la 120).
   Mulţi lideri îşi dezvoltă o imagine publică (percepţia) şi o reputaţie care estompează recunoaşterea realităţii (esenţa). De asemenea, pentru a complica şi mai mult situaţia, multe astfel de figuri publice încep ca fiind integri, dar, mai târziu, nu rezistă popularităţii şi megalomaniei ce rezultă dintr-un nivel scăzut al conştiinţei, care nu îi este cunoscut publicului.
   Faptul că "puterea corupe" este un truism verificabil, iar multe dintre personajele aparent măreţe ale lumii au decăzut în mod lamentabil.
   De la Napoleon, la Hitler şi la actualii dictatori şi presupuşi "eliberatori", alături de actualii "salvatori" şi aşa-zişii lideri, cu toţii s-au transformat în opusul lor.
   Sunt culturi întregi în cadrul cărora imitarea erudiţiei şi a evoluţiei spirituale a fost perfecţionată într-o asemenea măsură, încât e nevoie de competenţă în tehnicile de calibrare a conştiinţei pentru a detecta deosebirea.
   De asemenea, Internetul etalează oferte nesfârşite pentru o mare varietate de programe pretins spirituale, care fac promisiuni fanteziste de iluminare instantanee. E de reţinut că toate acestea sunt oferite în schimbul unor onorarii considerabile, cu "binecuvântări" şi "puteri" speciale de vânzare pentru cinci mii de dolari sau chiar mai mult. Este cât se poate de evident că aceste oferte hrănesc narcisismul egoului spiritual şi prin urmare, trebuie să ne autoapărăm de ele.
   Pentru impresionabilul şi naivul ego, simplul fapt că o persoană sau un mod de gândire e ieşit din comun sau promovat la ştiri îi conferă o aură mistică, magică, fermecătoare, de credibilitate, care, ulterior, este întărită de vreun titlu pompos.

   Mijloace de protecţie

   Prin smerenie interioară, căutătorul adevărului ia cunoştinţă în mod serios de limitările inerente ale psihicului uman însuşi şi nu se mai bazează pe impresionabilul ego personal ca unic arbitru al adevărului. Ideea că această atitudine se bazează pe realitatea confirmabilă este dovedită de înţelegerea faptului că, după cum s-a menţionat anterior, aproximativ 85% din populaţia globului calibrează sub nivelul 200. La nivel colectiv, acest procent constituie 92% din totalul tuturor problemelor cu care se confruntă omenirea. În America, procentul oamenilor care calibrează sub 200 este de 55% şi are aceleaşi consecinţe negative asupra societăţii per ansamblu.
   La nivel colectiv, grupurile de populaţie tind să se stratifice în societate, iar cele care calibrează sub 200 au fost de-finite ca trăind o "realitate-substitut" (Pitts, 2004) a "realităţii defectuoase" (Marzeles, 2007).
   Chiar şi instituţiile integre pot include indivizi lipsiţi de integritate şi zone defectuoase de funcţionare. Cu toate acestea, organizaţiile cu adevărat responsabile şi integre tind să se autocorecteze în permanenţă; astfel, nu e întotdeauna necesar să fii perfect, ci receptiv.
   Onestitatea admite abaterea sau greşelile şi îşi asumă responsabilitatea corectării acestora. Întreaga omenire şi instituţiile sale se află pe o curbă a învăţării şi de aceea, toleranţa faţă de eroarea umană este mai potrivită decât învinuirea. (În teologia creştină, din punct de vedere tehnic, "păcatul" este, de fapt, greşeală).

   Fermitatea

   Câtă vreme seminţele autodecepţiei sunt ascunse în adâncurile minţii umane, ascunse sunt şi seminţele mântuirii, care sunt inerente câmpului conştiinţei însuşi. Prin folosirea...


pag. 207-208


   Din aceste proiecţii antropomorfice se naşte o imagine a lui Dumnezeu despre care omul are o percepţie oarecum ambivalenţă, prin aceea că Dumnezeu e binevoitor, dar, în mod paradoxal, este capabil chiar să-i arunce sufletul în iad. Astfel, Dumnezeu e perceput ca fiind un părinte iubitor, dar şi limitat, asemenea unui părinte. Acest aspect a fost, desigur, studiat de Sigmund Freud, care a combătut ideea că Dumnezeu e doar o proiecţie antropomorfă din subconştientul infantil. Deşi a respins falsele descrieri ale lui Dumnezeu, el a făcut apoi greşeala de a concluziona că nu există un Dumnezeu real, ceea ce a reprezentat o eroare, adică faptul că descrierile lui Dumnezeu erau false nu demonstra netemeinicia Realităţii Divinităţii. Pretinsa lipsă de justeţe a destinului uman e contrazisă de religiile mai sofisticate, precum Budismul şi Hinduismul, care ne învaţă legile karmei.

   Frica de Dumnezeu

   Cu toate că descrierile antropomorfice au drept consecinţă frica de mânia justiţiară a lui Dumnezeu, conceptualiza-rea lui Dumnezeu ca Sursă şi cauză a tuturor calamităţilor de pe pământ şi din vieţile oamenilor reprezintă un alt motiv de frică. Astfel, Dumnezeu este considerat autorul furtunilor, al secetelor, al inundaţiilor, al cutremurelor, al erupţiilor vulcanice etc. În societăţile primitive, acest lucru duce la încercările de a-L domoli pe Dumnezeu prin sacrificarea oamenilor şi a animalelor, iar în ritualurile religioase ale incaşilor, mayaşilor ş.a.m.d., sacrificiile erau duse la extrem. Sacrificarea animalelor era şi ea larg răspândită şi inerente tradiţiei iudaice şi a altor culturi, În lumea zilelor noastre, acelaşi primitivism poate fi văzut în venerarea islamică a suicidului şi a uciderii oamenilor nevinovaţi sau a "necredincioşilor", pentru a câştiga bunăvoinţa lui Dumnezeu, daruri cereşti şi absolvirea de păcate. Acelaşi mod de gândire se regăseşte în oferirea de ofrande sau sacrificii pentru a-I face pe plac lui Dumnezeu. Ideea că Dumnezeu poate fi satisfăcut, înfuriat, împăcat, "mituit" sau linguşit prin prosternare reprezintă un construct al antropomorfismului. Asemenea altor practici religioase, caracteristica importantă o constituie intenţia şi credinţa pe care le comportă.

   Dumnezeu în calitate de Creator

   În mod tradiţional, trăsăturile definitorii ale lui Dumnezeu au fost descrise ca omnipotenţă, omniprezenţă şi omniscienţă. Dumnezeu e izvorul primordial, sursa şi, drept urmare, Creatorul. Mintea umană gândeşte în termeni de succedare cauzală de-a lungul perioadelor de timp. Ea crede că timpul, consecutivitatea şi cauzalitatea sunt undeva, "în afară", în lumea lineară ce este percepută, şi drept urmare, reprezintă realitatea (confuzia lui Descartes res interna - cogitans - versus res externa - externa). Această contextualizare e confirmată ulterior de natura succesivă a procesării mentale a ideilor. Astfel, mintea construieşte o "cronologie", cu un început şi un sfârşit, care presupune o "cauză primară" a creării şi un iniţiator.
   Dumnezeu e considerat a fi "întâia cauză" primordială. Creaţia este imaginată ca un proces linear succesiv, după cum îl descrie Geneza, în care universul reprezintă produsul cauzat, iar timpul e reglat, iar timpul este stabilit. Limitările conceptuale inerente în această progresie logică au fost relevate de Immanuel Kant, în 1781? în Critica Raţiunii Pure, şi detaliate mai târziu, ca urmare a apariţiei mecanicii cuantice, de către Stephen Hawking, care, în 1993, a inclus valoarea pragmatică şi inutilitatea "timpului imaginar" în teoriile gravităţii cuantice.
   Vechiul Testament separă cu bună ştiinţă Creaţia de Creator, în virtutea limbajului dualist al subiectului, obiectului şi verbului tranzitiv. Astfel apare cunoscutul concept de "a câştiga la zaruri", care corespunde cu stilul de procesare al egoului/minţii.


pag. 322-323

   Stilul spiritual de viaţă

   Acesta este un domeniu în legătură cu care mulţi căutători spirituali au întrebări şi incertitudini. Angajamentul spiritual deschide calea unor opţiuni alternative, cum ar fi:
   1. Renunţarea la viaţa lumească şi aderarea la o comunitate spirituală, ashram sau rezidenţă într-un centru de retragere. Aceste organizaţii sunt asociate de obicei cu anumite religii sau organizaţii spirituale oficiale, iar unele dintre ele pot pretinde chiar obligaţia de a face jurăminte sau a participa la diverse ceremonii de iniţiere. Unele sunt ordine religioase oficiale, care urmează doctrina ecleziastică, şi astfel, pot exista cerinţe de natură fizică pentru a demonstra devoţiunea.
   Unele centre de retragere pun accentul pe izolare şi meditaţie, plus perioade de postire sau renunţarea la alte obişnuinţe senzoriale. Alte organizaţii oficiale pun accentuai pe activităţi spirituale de grup, care includ: munca în comun, slujbe, lecturi, dialoguri şi împărtăşirea ideilor în grup. Posesiunile lumeşti sunt limitate la strictul necesar şi, adesea, bunurile personale sunt donate grupului. Se renunţă la toate posesiunile şi ataşamentele lumeşti, iar vizitele din afară sunt deseori restricţionate.
   Limitările impuse de grupările religioase sunt apanajul doctrinelor ecleziastice. De asemenea, există şi tentaţia egou-lui spiritual de a fi special, manifestată, de exemplu, prin tăierea părului, veşminte de ceremonie ş.a.m.d. Ca în orice demers spiritual, este important să calibrăm nivelul conştiinţei grupului sau organizaţiei, dar şi al doctrinei şi practicilor acestora.
   2. Retragerile oferă avantaje pe termen scurt şi sunt adesea sponsorizate de o organizaţie sau au un conducător al acţiunii respective, care ar trebui calibrat.
   3. Practica spirituală în viaţa obişnuită este de fapt abordarea cea mai prielnică şi benefică. (Această afirmaţie calibrează ca fiind adevărată). S-a constatat că una e să fii pur şi sfânt într-un loc sigur, izolat, şi cu totul alta să rămâi dedicat într-o lume a nesfârşitelor tentaţii şi confruntări. Progresul spiritual apare în etape. La început, omul învaţă realităţile spirituale şi le studiază. Apoi vine rândul practicării şi aplicării cunoaşterii dobândite, în fiecare aspect al vieţii, şi, în cele din urmă, el însuşi devine cunoaştere. Prin dedicare, viaţa omului devine rugăciunea. Prin devoţiune, angajament şi aplicaţii practice, conceptele devin realităţi trăite ca experienţă. (După cum spunea un discipol: "Cum să-mi pot ierta duşmanii dacă nu mai am niciunul?").
   In viaţa de fiecare zi, o rutină obişnuită constă în meditaţie, stand jos, dimineaţa, şi din nou, seara. La început, aceste meditaţii pot dura douăzeci sau treizeci de minute; durata lor se poate extinde la o oră sau mai mult, de fiecare dată. Cu toate că o mantra scurtă sau o incantaţie pot ajuta la crearea unei stări de relaxare, dar ele nu sunt suficiente în sine, iar dacă se exagerează, ele pot duce doar la nişte stări modificate ale cqnştiinţei. Acest lucru e valabil şi în cazul unor capcane cum sunt clopoţeii, muzica, fanioanele speciale, beţişoarele parfumate, uleiurile, lumânările şi alţi stimulatori senzoriali inutili. De aceea, e recomandabil să calibrezi nivelul mantrelor, indiferent cât de susţinut sunt ele recomandate. Mantrele "secrete", mai ales cele care se vând pe bani, nu produc efecte deosebite, iar cele comercializate tind să calibreze în jurul nivelului 290.
   Este benefic să alegi o lecţie sau un concept spiritual al zilei, care serveşte ca punct central pentru contemplare. Aceasta e o modalitate de contextualizare a întregii zile şi a experienţelor trăite pe parcursul acesteia. De exemplu, poţi selecta Rugăciunea zilnică a unificării, o lecţie din Un curs în miracole, un pas din Programul celor doisprezece paşi sau o idee spirituală de bază, cum ar fi abandonarea, smerenia, renunţarea la dorinţa de a controla sau de a obţine câştig. Făcute în mod repetat şi pentru o perioadă mai mare de timp, această nouă cunoaştere este integrată...

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun