Telefon: 0723 370 540

Secretele Succesului • cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent - Dale Carnegie

Secretele Succesului • cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent - Dale Carnegie

29,00 RON 32,75 RON
Disponibilitate: În Stoc
Dale Carnegie spunea că „succesul înseamnă să obţii ceea ce vrei, iar fericirea înseamnă să vrei ceea ce ai obţinut”.    Dar ce anume îşi doresc oamenii? Ei bine, de cele mai multe ori, e vorba despre o carieră ascendentă, prieteni de încredere...
Cu TVA: 29,00 RON
Cod produs: carte

Dale Carnegie spunea că „succesul înseamnă să obţii ceea ce vrei, iar fericirea înseamnă să vrei ceea ce ai obţinut”.

   Dar ce anume îşi doresc oamenii? Ei bine, de cele mai multe ori, e vorba despre o carieră ascendentă, prieteni de încredere, o familie iubitoare, un trai decent... şi altele asemenea. Desigur, motivele pentru care un om îşi doreşte ceva anume sunt complet personale, însă metodele prin care îşi poate atinge obiectivul sunt general valabile. Iar metodele din cartea de faţă au fost testate de peste 15 milioane de cititori de pe cinci continente, pe parcursul a trei sferturi de secol. Volumul de faţă a ajuns, cu timpul, să fie cea mai vândută carte motivaţională publicată vreodată.

   Sfaturile lui Dale Carnegie vă arată cum să deveniţi un interlocutor agreabil, de ce e bine să faceţi complimente dezinteresate, când e cazul să vă retrageţi dintr-o dispută, ce anume trezeşte dorinţa de cooperare a partenerilor, cum să faceţi o bună impresie de la prima întâlnire, cât de important e zâmbetul, prin ce strategii vă puteţi autopromova în ochii celorlalţi, în ce fel puteţi adresa critici fără să provocaţi resentimente, de ce e recomandat să vă admiteţi propriile greşeli înainte de a le face reproşuri altora, cât de adevărat e proverbul care spune că "vorba dulce mult aduce“, cum să răspundeţi la plângerile altora, unde se termină sinceritatea şi începe brutalitatea, de ce nu funcţionează pe termen lung strategia de a da ordine, cum să vă ajutaţi ajutându-i pe ceilalţi - şi multe altele.

   Carnegie dovedeşte că, în cele din urmă, ceilalţi ne vor trata exact aşa cum îi tratăm. Comportamentul interlocutorilor oglindeşte propriul comportament.



Editura: Curtea Veche

Autor: Dale Carnegie

Titlu original: How to Win Friends and Influence People

Traducere: Marius Chitoşcă

Format: 15.5x22cm

Greutate: 280 gr.

Numar de pagini: 248

Anul apariției: 2013

ISBN: 978-606-588-532-5

Prefaţă la ediţia revizuită ... 7
Cum şi de ce a fost scrisă această carte (de Dale Carnegie) ... 9
Nouă sugestii pentru a utiliza această carte la maximum ... 15

   PARTEA ÎNTÂI
   Cum să vă comportaţi în lume - tehnici fundamentale


1. "Dacă vrei să culegi miere, nu răsturna stupul" ... 21
2. Marele secret al relaţiilor interumane ... 34
3. "Cel care poate să facă asta are întreaga lume la picioare Cel care nu poate, merge singur pe drum." ... 46

   PARTEA A DOUA
   Modalităţi prin care să-i faci pe oameni să te placă


1. Fă acest lucru şi vei fi primit cu braţele deschise pretutindeni ... 65
2. O modalitate simplă de a crea o primă impresie bună ... 76
3. Dacă procedezi astfel, vei avea necazuri ... 83
4. O modalitate uşoară de a deveni un partener plăcut de conversaţie ... 91
5. Cum îi faci pe oameni să devină interesaţi de persoana ta ... 100
6. Cum să îi faci pe oameni să te placă instantaneu ... 104

   PARTEA A TREIA
   Cum să vă impuneţi modul de a gândi


1. Nu poţi câştiga o dispută ... 117
2. O modalitate sigură de a-ţi face duşmani şi cum să o eviţi ... 124
3. Dacă te înşeli, recunoaşte ... 135
4. Un strop de miere ... 142
5. Secretul lui Socrate ... 150
6. O metodă infailibilă pentru soluţionarea plângerilor ... 156
7. Cum să obţii cooperarea ... 161
8. O formulă care va face minuni pentru tine ... 166
9. Ceea ce vrea toată lumea ... 171
10. Un lucru de care toată lumea e atrasă ... 178
11. Filmele o fac. Televiziunea o face. De ce nu ai face-o şi tu? ... 183
12. Când nimic nu mai funcţionează, încearcă acest lucru ... 187

   PARTEA A PATRA
   Fii un lider adevărat! Cum să schimbi oamenii fără să îi ofensezi sau să le provoci resentimente


1. Dacă trebuie să faci un reproş, acesta e modul adecvat de a acţiona ... 193
2. Cum să critici fără să atragi resentimentele celorlalţi ... 198
3. Vorbeşte mai întâi despre greşelile tale ... 202
4. Nimănui nu-i place să primească ordine ... 206
5. Permite celeilalte persoane să îşi păstreze onoarea ... 209
6. Cum să motivezi oamenii să obţină succesul ... 213
7. Investitţi încredere în oameni ... 218
8. Fă în aşa fel încât orice greşeală să pară uşor de corectat ... 222
9. Determină-i pe oameni să facă bucuroşi ceea ce doreşti tu ... 226

Calea cea mai scurtă către celebritate (de Lowell Thomas) ... 233

pag. 36-37


   Dacă strămoşii noştri nu ar fi avut această nevoie imperioasă de satisfacere a unui sentiment de importanţă personală, civilizaţia nu ar fi fost posibilă. Fără ea, am fi fost asemenea animalelor.
   Această dorinţă legată de un sentiment al importanţei a fost cea care l-a determinat pe un vânzător de băcănie needucat şi sărac să studieze nişte cărţi de drept găsite pe fundul unui butoi cu bunuri casnice pe care îl cumpărase cu cincizeci de cenţi. Probabil ai auzit de acel vânzător de băcănie. Numele său a fost Lincoln.
   Această dorinţă a importanţei de sine l-a inspirat pe Dickens să îşi scrie romanele nemuritoare. Această dorinţă l-a inspirat pe Sir Christopher Wren să îşi conceapă simfoniile în piatră. Această dorinţă l-a îndemnat pe Rockefeller să adune milioane de dolari pe care nu le-a cheltuit niciodată! Şi aceeaşi dorinţă a motivat cea mai bogată familie din oraşul tău să îşi construiască o casă mult cu mai mare decât avea nevoie.
   Această dorinţă este cea care atrage mulţi tineri, băieţi şi fete, să se alăture bandelor criminale şi să se implice în activităţi infracţionale. Tânărul infractor mediu, conform lui E.P. Mulrooney, comisar de poliţie al oraşului New York, este caracterizat de orgoliu, iar prima sa cerinţă după arestare e să vadă articolele de ziar care îl menţionează şi îl transformă în erou. Perspectiva neplăcută a închisorii pare îndepărtată atâta vreme cât se poate lăuda cu faptul că apare în presă alături de fotografii ale vedetelor din sport, film şi televiziune, alături de politicieni.
   Dacă îmi spui cum îţi obţii sentimentul importanţei de sine, îţi voi spune ce fel de om eşti. Acest aspect îţi determină caracterul. E trăsătura ta cea mai semnificativă. De exemplu, John D. Rockefeller şi-a obţinut sentimentul importanţei de sine prin donarea de bani pentru construcţia unui spital modern la Pekin, în China, unde urmau să fie trataţi milioane de oameni săraci pe care el nu i-a văzut şi nu îi va vedea niciodată. Dillinger, pe de altă parte, şi-a creat sentimentul importanţei prin a fi bandit, spărgător de bănci şi ucigaş. Când agenţii FBI îl vânau, el a dat buzna într-o fermă din Minnesota şi a spus: "Sunt Dillinger!" Era mândru de faptul că devenise Duşmanul Public Numărul Unu. "Nu vă voi face rău, dar sunt Dillinger!", a spus.
   Diferenţa semnificativă între Dillinger şi Rockefeller este modul în care şi-au satisfăcut sentimentul importanţei de sine.
   Istoria e plină de exemple amuzante ale unor oameni celebri care s-au luptat să dobândească un sentiment al importanţei de sine. Chiar şi George Washington a dorit să fie numit "Majestatea Sa, Preşedintele Statelor Unite", iar Cristofor Columb a pledat pentru udul de "Amiral al Oceanului şi Vicerege de India". Ecaterina cea Mare refuza să deschidă scrisori care nu erau adresate "Majestăţii Sale Imperiale", iar doamna Lincoln, în Casa Albă, s-a întors asupra doamnei Crant ca o tigroaică şi a strigat: "Cum îndrăzneşti să te afli în prezenţa mea fără să te fi invitat?"
   Milionarii americani au participat la finanţarea expediţiei amiralului Byrd către Antarctica, în 1928, după ce au convenit că munţii îngheţaţi vor purta numele lor, iar Victor Hugo a aspirat la redenumirea oraşului Paris în onoarea sa. Chiar şi Shakespeare, cel mai renumit dintre toţi, a încercat să adauge strălucire la numele său prin procurarea unui blazon pentru familia lui.
   Oamenii devin uneori invalizi cu scopul de a câştiga compasiunea şi atenţia celorlalţi, pentru dobândirea unui sentiment al importanţei de sine. Să ne gândim, de exemplu, la doamna McKinley. Ea a obţinut un sentiment al importanţei prin a-l forţa pe soţul ei, preşedintele Statelor Unite, să negli¬jeze probleme de stat importante în vreme ce a stat lângă ea în pat ore întregi, luând-o în braţe şi ajutând-o să adoarmă. Şi-a hrănit foamea mistui¬toare de atenţie prin a insista ca el să rămână alături de ea când şi-a reparat dantura, iar odată s-a înfuriat la culme când el a trebuit să o lase singură cu dentistul pentru a ajunge la o întâlnire cu John Hay, secretarul său de stat.
   Scriitoarea Mary Roberts Rinehart mi-a povestit odată despre o tânără femeie inteligentă şi plină de viaţă care a devenit invalidă pentru a-şi satisface nevoia importanţei de sine. "Într-o zi", a spus doamna Rinehart, "această femeie a fost obligată să se confrunte cu o situaţie, poate cu vârsta înaintată. 0 aşteptau anii de singurătate şi nu se mai aştepta la multe de la viaţă.
   A căzut la pat şi vreme de zece ani mama ei în vârstă a făcut drumul până la etajul trei şi înapoi cărând tăvi cu mâncare, îngrijind-o. După care, într-o zi, bătrâna mamă, ostenită de aceste eforturi, şi-a dat sufletul. Vreme de mai multe săptămâni, invalida a lâncezit în pat, apoi s-a ridicat, s-a îmbrăcat şi şi-a reluat viaţa."
   Unii specialişti cu autoritate declară că oamenii pot realmente înnebuni pentru a găsi, pe tărâmul de vis al nebuniei, sentimentul importanţei care...


pag. 166-167


   8. O formulă care va face minuni pentru tine

   Nu uita că ceilalţi oameni se pot înşela complet. Insă ei nu cred asta. Nu îi condamna. Orice nesăbuit poate face asta. încearcă să îi înţelegi. Doar oamenii toleranţi, excepţionali pot face asta.
   Există un motiv pentru care cealaltă persoană gândeşte şi acţionează în felul în care o face. Caută acel motiv şi vei reuşi să îi descifrezi acţiunile, poate chiar personalitatea.
   Încearcă în mod sincer să te pui în locul lui.
   Dacă îţi spui: "Cum m-aş simţi, cum aş reacţiona dacă aş fi în locul său?", vei economisi timp şi vei evita frustrări inutile, pentru că "devenind interesaţi de cauză, e mai puţin probabil să ne displacă efectul". Şi, în plus, îţi vei îmbunătăţi în mare măsură deprinderile legate de relaţiile umane.
   "Opreşte-te un minut", spune Kenneth M. Goode în cartea sa How to Turn People Into Gold, "opreşte-te pentru a opune interesului tău acut faţă de propriile probleme o preocupare uşoară faţă de altceva. Dă-ţi seama apoi că toată lumea simte exact la fel! După care, împreună cu Lincoln şi Roosevelt, vei fi identificat temelia solidă de la baza relaţiilor interpersonale, şi anume că succesul în relaţiile cu oamenii depinde de o înţelegere atentă a punctului de vedere al celeilalte persoane."
   Sam Douglas, din Hempstead, New York, obişnuia să îi spună soţiei sale că petrece prea mult timp muncind pe terasă, plivind buruieni, împrăştiind îngrăşăminte, tăind iarba de două ori pe săptămână, când terasa nu arăta mai bine decât atunci când se mutaseră, în urmă cu patru ani. Sigur, era deranjată de remarcile lui, iar de fiecare dată când făcea astfel de afirmaţii, îi strica ziua.
   După ce a urmat cursul nostru, domnul Douglas a conştientizat cât de nesăbuit fusese în toţi acei ani. Nu se gândise niciodată că soţiei îi plăcea să lucreze în grădină şi că i-ar fi plăcut să audă un compliment din partea lui.
   Într-o seară, după cină, soţia i-a spus că dorea să smulgă nişte buruieni şi l-a invitat să îi ţină companie. La început a refuzat, însă apoi s-a gândit mai bine, a ieşit afară după ea şi a început să o ajute la plivit. Ea a fost vizibil mulţumită şi au petrecut împreună o oră muncind în grădină şi purtând o discuţie plăcută.
   Ulterior, a ajutat-o adesea la lucrările de grădinărit şi a exprimat complimente referitoare la imaginea impecabilă a pajiştii, la munca extraordinară pe care ea o făcea într-o grădină în care solul era tare ca betonul. Rezultatul: o viaţă mai fericită pentru amândoi, pentru că el învăţase să privească lucrurile din punctul ei de vedere, chiar dacă subiectul se referea doar la buruieni.
   In cartea sa Getting Through to People, doctorul Gerald S. Nirenberg a comentat: "Atitudinea de cooperare în conversaţii este obţinută atunci când demonstrezi că ţii cont de ideile şi sentimentele celeilalte persoane la fel ca de ale tale. începând conversaţia prin a oferi celeilalte persoane scopul sau direcţia conversaţiei tale, guvernând cele spuse prin ceea ce ai dori să auzi dacă ai fi ascultătorul şi acceptând punctul de vedere al acestuia, va încuraja ascultătorul să aibă o minte deschisă faţă de ideile tale."
   Mi-a plăcut mereu să mă plimb şi să călăresc într-un parc din apropierea casei mele. întocmai druizilor din Galia antică, veneram stejarul, astfel încât eram tulburat când vedeam copaci tineri şi lăstari distruşi de incendii. Acestea nu erau cauzate de fumători neatenţi, ci, aproape în totalitate, de adolescenţi care mergeau în parc şi făceau grătar. Uneori, aceste incendii se înteţeau în asemenea măsură, încât era nevoie să fie chemaţi pompierii pentru a le stinge.
   Exista un semn la marginea parcului în care se spunea că oricine provoacă un incendiu era pasibil de amendă sau de închisoare, dar semnul era plasat într-o zonă nefrecventată a parcului şi puţini dintre făptaşi îl vedeau vreodată. Un poliţist călare avea sarcina de a veghea parcul, însă el nu îşi lua îndatoririle prea în serios, iar incendiile continuau să se producă...


pag. 222-223


   8. Fă în aşa fel încât orice greşeală să pară uşor de corectat

   Un prieten de-al meu, burlac, care are în jur de patruzeci de ani, s-a logodit, iar logodnica sa l-a convins să urmeze câteva lecţii de dans. "Dumnezeu ştie că aveam nevoie de lecţii de dans", a mărturisit el clasei, "pentru că la începutul lecţiilor dansam aşa cum făcusem cu douăzeci de ani în urmă. Prima profesoară la care am mers mi-a spus probabil adevărul, şi anume că greşeam complet, că trebuia să uit tot ce ştiam şi să o iau de la început. Insă afirmaţia ei m-a demoralizat. Nu aveam nicio satisfacţie pentru a continua, astfel încât am renunţat la cursurile ei.
   Următoarea profesoară se poate sâ fi minţit, însă mi-a plăcut de ea. Mi-a spus cu nonşalanţă că dansul meu era întrucâtva de modă veche, dar stăpâneam bine principiile fundamentale, m-a asigurat ea. Nu voi întâmpina dificultăţi în a învăţa câţiva paşi noi. Prima profesoară m-a descurajat prin a-mi accentua greşelile. Profesoara nouă a făcut exact lucrul opus. Ea a continuat să laude ceea ce făceam bine şi a diminuat importanţa erorilor mele. «Ai un simţ natural al ritmului», m-a asigurat ea. «Chiar eşti un dansator înnăscut.» Acum, simţul meu comun îmi spune că am fost şi voi fi mereu un dansator de categoria a patra; totuşi, în adâncul inimii mele, încă îmi place să cred că poate ea a vorbit serios. Pentru a fi clari, o plăteam pentru a-mi spune asta, însă de ce ar fi fost pomenit acest aspect?
   In orice caz, ştiu că sunt un dansator mai bun decât aş fi fost dacă nu mi s-ar fi spus că am un simţ natural al ritmului. Afirmaţia m-a încurajat. Şi mi-a dat speranţă. Acest lucru m-a motivat să fac progrese."
   Spune-i copilului tău, soţiei tale sau angajatului tău că dă dovadă de prostie sau nepricepere într-o anumită privinţă, că nu are talent în acel sens şi că face lucrurile anapoda şi ai distrus aproape orice motivaţie de a încerca să îşi îmbunătăţească performanţele. Foloseşte însă tehnica opusă - fii darnic cu încurajările, fă în aşa fel încât lucrurile să pară uşor de făcut, dă de ştire celeilalte persoane că tu crezi în abilitatea ei de a face lucrul respectiv, că are un potenţial nedezvoltat în acea direcţie şi aceasta va practica până în zorii zilei pentru a excela.
   Lowell Thomas, un artist superb din sfera relaţiilor umane, a folosit această tehnică. Iţi inspira încredere, curaj şi credinţă. De pildă, am petrecut un sfârşit de săptămână cu domnul şi doamna Thomas, iar sâmbătă seara am fost rugat să rămân pentru a juca bridge. Bridge? O, nu! Nu! Nu! Nu eu. Nu ştiam nimic despre bridge. Jocul a fost mereu un mister întunecat pentru mine. Nu! Nu! Imposibil!
   "Păi, Dale, nu e aşa greu", a răspuns Lowell. "La bridge nu ai nevoie decât de memorie şi de raţionament. Ai scris articole despre memorie. Bridge-ul va fi floare la ureche pentru tine. E chiar în domeniul tău."
   Şi imediat, aproape înainte de a-mi da seama ce făceam, m-am trezit pentru prima oară la masa de bridge. Şi asta pentru că mi s-a spus că am un fler natural pentru bridge şi că jocul a fost făcut să pară uşor.
   Povestea despre bridge îmi aminteşte de Ely Culbertson, ale cărui cărţi despre bridge au fost traduse în douăsprezece limbi şi vândute în mai mult de un milion de exemplare. Totuşi, el mi-a spus că nu ar fi făcut niciodată o profesie din acest joc dacă o anumită tânără nu l-ar fi asigurat că are fler pentru el.
   Când a ajuns în America, în 1922, a încercat să găsească un post de profesor de filozofie şi psihologie, însă nu a reuşit. Apoi a încercat să vândă cărbune şi a eşuat.
După care a încercat să comercializeze cafea şi a eşuat şi acolo.
   Jucase ceva bridge, însă nu i-a trecut niciodată prin cap că într-o zi îl va preda. Nu doar că era un slab jucător de cărţi, însă era, totodată, foarte încăpăţânat. A pus atât de multe întrebări şi a efectuat atât de multe examinări post-mortem, încât nimeni nu voia să joace cu el.
   După care a întâlnit o profesoară drăguţă de bridge, Josephine Dillon, s-a îndrăgostit şi s-a căsătorit cu ea. Josephine a observat cu câtă atenţie îşi analiza el cărţile şi l-a convins că era un geniu potenţial. Doar acea...

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun