Telefon: 0723 370 540

 Și Tu Poți Fi Medium - Sherrie Dillard - Resigilat

Și Tu Poți Fi Medium - Sherrie Dillard - Resigilat

15,00 RON 35,00 RON
Disponibilitate: În Stoc
Amintiți-vă că sunteți o ființă puternică care poate afecta pozitiv atât pe cei din tărâmul fizic, cât și pe cei din tărâmul spiritual. Alături de putere, vine și responsabilitatea. Capacitatea de a comunica cu lumea de dincolo nu este pur și s...
Cu TVA: 15,00 RON
Cod produs: carte

Amintiți-vă că sunteți o ființă puternică care poate afecta pozitiv atât pe cei din tărâmul fizic, cât și pe cei din tărâmul spiritual. Alături de putere, vine și responsabilitatea. Capacitatea de a comunica cu lumea de dincolo nu este pur și simplu un truc de divertisment. Este o cale accelerată de evoluție sentimentală și de creștere, care vă afectează la nivel personal și are un impact asupra întregului colectiv. În multe feluri, lumea de dincolo funcționează în sens invers legilor lumii materiale. Ce este mic și obscur aici, are de multe ori o forță remarcabilă în lumea de dincolo. Chiar și cel mai mic efort depus pentru a trece de vălul lumii de dincolo, va avea rezultate pozitive. Pe măsură ce vă veți dezvolta și perfecționa abilitățile voastre de medium, veți evolua și vă veți transforma. Ați devenit un cetățean al Universului, un producător de schimbare și aducătorul unei zile noi. Nu vă subestimați influența.

Autor: Sherrie Dillard

Editura: Agni Mundi

Format: 15 x 23 cm

Număr de pagini: 310

ISBN: 978-606-8648-08-8

Anul apariției: 2015

INTRODUCERE ... 13
Dezvoltarea Treptată a Conexiunii ... 13
Noastre cu Lumea de Dincolo ... 13
Motivul Pentru Care Oamenii Vizitează un Medium ... 15
Cei Dragi Sunt Alături de Voi ... 15
Cum a Apărut Această Carte ... 17
De Ce Are Nevoie de Noi Lumea de Dincolo ... 19
Importanţa Alegerilor, Intenţiilor şi Acţiunilor Voastre ... 20
Cum vă va Ajuta Această Carte ... 21

   Secţiunea întâi ... 25
   Calea Urmată de Mine Prin Care am Devenit un Medium ... 25

I. Marele Eveniment al Morţii ... 27
Anii Mei Timpurii ... 27
Sora înger ... 27
Preaiubita Moarte ... 28
Tot ce înseamnă Viaţă Este Energie ... 30
Religia şi Supranaturalul ... 31
în Căutarea Lui Walt Disney ... 32
Bunicul Meu ... 34
Vindecarea în Familie ... 35
Iubirea Transcende Timpul şi Spaţiul ... 38

II.    Ajutoarele Spirituale, îngerii şi Ghizii ... 41
O Varietate de Spirite ... 42
Ghidul Meu de pe Râu ... 43
Clovnul meu Cosmic de Rodeo ... 44
Bătrânul ... 46
Channeling-ul ... 47
Făcând Consultanţe cu Bătrânul ... 49
"Accidentul" Meu ... 50
Lecţiile Şcolii Pământene ... 51
Stresul Emoţional ... 53
Vindecarea Angelică ... 54
înţelegerea Ajutorului Celestial ... 56

   Secţiunea a Doua ... 61
   Cum Puteţi Ajuta Lumea de Dincolo - Sesiunile ... 61

III. învingeţi Frica: Activaţi-vă Spiritul Curajos ... 63
Vă Puteţi Imagina Cum ar fi Viaţa Fără Nicio Frică? ... 63
Curajul în Acţiune ... 65
Activarea Curajului Interior ... 69
Frica Creează un Perete de Energie ... 70
Teama Financiară ... 72
Depăşirea Fricii de Lipsuri ... 72
Medicul Veterinar ... 73

IV. Vindecarea Dependenţelor: Experimentaţi Puterea Voastră Spirituală ... 79
Moartea Prin Dependenţă ... 80
Dependenţa Persistă şi După Moarte ... 81
Aşa Mamă, Aşa Fiu ... 82
Continuare ... 86
Vindecarea Spirituală a Dependenţei ... 86
Totul Era în Numele Ei ... 87
Urmează o Mutare ... 90

V. îmbrăţişaţi-vă Libertatea: Eliberaţi-vă de Supunere ... 95
Libertatea Reală ... 96
Ajutând Conformista din Lumea de Dincolo ... 96
Libertatea Unui Tată ... 97
Joaca Eterică ... 103
Oglinda din Salonul de Frumuseţe ... 104
Individualitatea nu ne Poate fi Luată Vreodată ... 107

VI. Boala Inimii: O Chemare a Iubirii ... 109
învăţarea Lecţiilor Relaţionale ... 110
Scopul Vostru Emoţional ... 111
Dieta Sănătoasă (a Lumii de Dincolo) ... 111
Inima Muncii ... 116
Oferiţi-vă în Totalitate ... 117
Ocuparea Forţei de Muncă în Lumea de Dincolo ... 118
Mecanica ... 118

VII. Sinuciderea nu Este Sfârşitul ... 125
Transformarea Durerii şi a Supărării ... 125
Transformarea ... 125
Sinuciderea în Lumea de Dincolo ... 127
Acceptarea de Sine ... 128
Transformarea Comună ... 132
O Sinucidere Dintr-o Viaţă Anterioară ... 134
Trecerea la Ceruri ... 139

VIII. Activarea Celui de-al Şaselea Simţ: Aici şi în Lumea de Dincolo ... 141
Evoluţia Convingerilor ... 142
O Conversie Extrasenzorială către Lumea de Dincolo ... 143
Experienţele Noastre Iniţiale din Lumea de Dincolo ... 148
Talentul Etern ... 150
Din Stele ... 151

IX. Vindecarea Negativităţii: Petrecând Timpul în Tărâmul Spiritual ... 157
Lecţia Negativităţii ... 158
Negativitatea în Lumea de Dincolo ... 158
Lanţurile Iubirii ... 160
Simţind Alegerile Noastre ... 166
Artistul şi Doctorul ... 167
Transformarea Prin Recunoştinţă ... 171

X. Oportunităţi Ascunse Pentru Creşterea Spirituală: Alzheimer ... 173
Demenţa, Coma, Handicapul ... 173
Unificarea Ego-ului ... 173
Iubirea Dincolo de Aparenţe ... 175
Lecţiile Comune ale Sufletelor ... 179
A Merge înainte ... 181
Spiritul Persoanelor cu Handicap ... 184
Comunicarea Prin Lut ... 185
Invocarea Arhanghelului Mihail ... 189

XI. Spiritele Rătăcitoare: Ajutând Spiritele Pierdute ... 191
Spiritele Rătăcitoare ... 192
Spiritele Ataşate ... 193
Fantomele ... 194
Vă Rog, Intraţi ... 196
Lecţia Pământeană: Recunoaşterea Căminului ... 200
Responsabilitatea Spiritelor ... 202
Căminul Vostru Etern ... 203
Hrănirea Câinilor ... 204
Sunt Două ... 207

   Secţiunea a Treia ... 211
   Dezvoltarea Abilităţilor Naturale de Medium ... 211

XII. Descoperiţi Tipul Vostru de Medium ... 213
Modalităţile Prin Care Cei ... 213
Dragi vă Atrag Atenţia ... 213
Cele Patru Tipuri de Medium ... 214
Testul Tipului de Medium ... 216

XIII. Potenţial Vostru Mediumic ... 221
Vindecătorii ... 221
înţelegerea Emoţiilor ... 223
Conduite ale Iubirii Divine ... 224
Cunoscătorii ... 225
Cei care Manifestă ... 229
Profeţii ... 233

XIV. Stăpânirea Abilităţilor de Medium: Exerciţii şi Meditaţii ... 239
îndrumările ... 240
Meditaţie Pentru Pregătirea Comunicării cu Lumea de Dincolo ... 245
Pregătirea Pentru Conectarea cu Lumea de Dincolo ... 247
Exerciţii Pentru Dezvoltarea Fiecărui Tip de Medium ... 249
Nivelul Unu : Distingeţi Vibraţiile Energetice ... 251
Nivelul Doi: Transformaţi Energia într-o Formă Utilizabilă ... 257
Nivelul Trei: Comunicaţi şi Dialogaţi cu Lumea de Dincolo ... 265
Nivelul Patru: Ţinerea Unei Şedinţe de Medium ... 272

XV. 112, Ajutor Pentru Mediumi ... 277
Vorbind Despre Moarte ... 278
Influenţa Spiritului ... 279
Cei Care Mor Singuri ... 280
Sincronizarea ... 281
Meditaţiile şi Tipurile de Medium ... 282
Meditaţia de Renunţare ... 283
Ajutor Pentru o Moarte Traumatică sau Neaşteptată ... 285
Intervenţia Divină ... 286
Meditaţia pentru Lumină ... 287
La ce să vă Aşteptaţi ... 288
Răspunsul ... 289
Ritualurile ... 294
în Serviciul Tărâmului Spiritual ... 295
Invitaţie Către Păzitorul Porţilor ... 296
Meditaţie pentru Conectarea cu Păzitorul Vostru ... 297
Lumina este Locul în Care vă Aflaţi Acum ... 299
Ajutaţi Un Spirit Legat de Pământ să Treacă în Lumină ... 299
Concluzie ... 304
Mediumul Iluminat ... 304
Tipuri de Mediumi ... 305
Aveţi încredere în Evoluţia Voastră ... 305
Revoluţia Cosmică ... 307

Bibliografie ... 309

Tot ce înseamnă Viaţă Este Energie

   Prima mea amintire este una de tip intuitiv. într-o dimineaţă, pe când stăteam în grădina unei case în care am locuit când aveam doi ani, am văzut o lumină de culoare purpurie, aurie şi verde în jurul florilor şi a plantelor. Soarele se ridica pe cer şi îmi amintesc cum priveam încremenită culorile şi lumina care sclipeau şi străluceau. Această grădină nu era bogată în plante. Avea doar câteva flori, câţiva arbuşti şi nişte pietre plate, care erau aşezate în centrul grădinii, dar pentru mine a fost un loc magic, unde m-am simţit înconjurată de un sentiment reconfortant şi de o companie caldă. Tot ceea ce este viu emite energie. Animalele, plantele, oamenii, cerul, apa şi chiar şi vântul au energia forţei de viaţă. Când murim din punct de vedere fizic, corpul nostru energetic continuă să trăiască. Uneori, corpul energetic este observat ca un contur vag, uneori ca nişte raze de lumină şi de culoare, şi alteori, ca o persoană fizică în formă tridimensională.
   Nu mai auzisem cuvintele intuitiv, persoană cu capacităţi paranormale şi medium, până când nu am mai înaintat în vârstă. Nu este cazul să definesc prezenţa care mă înfiora, a energiei şi a culorilor pe care am experimentat-o în mod regulat. Un val de aer cald venit de nicăieri, un val interior de iubire, intuirea evenimentelor viitoare şi cunoaşterea instantanee a unor informaţii erau lucruri obişnuite pentru mine. Văzând conturul distinct sau imaginea unei persoane şi auzind-o cum îmi vorbeşte în şoaptă şi îmi împărtăşeşte un zâmbet, nu era ceva neobişnuit. Nu aveam nevoie de cuvinte pentru a descrie aceste lucruri. Era ceva normal şi firesc.
   Una dintre primele mele experienţe în care am văzut un spirit într-o formă umană cu aspect solid, s-a întâmplat pe când aveam aproximativ 8 ani. Până în acel moment, oamenii morţi pe care îi văzusem aveau un aspect mai silfid şi mai transparent. Pedalam pe bicicleta mea pe străzile deluroase din cartierul meu. O parte din strada mea era mărginită de pădure. Acesta este locul în care mi-am petrecut cele mai multe zile alături de prietenii mei, construind forturi şi culegând mure. în această zi specială, traversam cu bicicleta un câmp de iarbă şi flori sălbatice şi în depărtare am văzut o femeie cu părul negru, într-o rochie albă, făcându-mi cu mâna. Avea o faţă prietenoasă şi un zâmbet larg. Inima mea a tresărit plină de bucurie când am văzut-o. Fără să mă gândesc a doua oară, am sărit de pe bicicleta mea şi am fugit cât de repede am putut către ea. Dar când am ajuns în locul în care se afla, ea plecase. Dispăruse. Alergând până la marginea câmpului şi în pădure, m-am uitat peste tot după ea. Timp de câteva minute am fost pe punctul de a izbucni în lacrimi. Am avut un sentiment inexplicabil de iubire pentru ea. Nu aveam nicio idee despre identitatea ei, dar voiam să fiu cu ea. Timp de mai mulţi ani am căutat-o pe acest câmp. însă, nu am mai văzut-o niciodată.

   Religia şi Supranaturalul

   Cu cât am experimentat mai multe evenimente supranaturale, cu atât am vrut să cunosc mai multe lucruri despre acestea. Am fost surprinsă de faptul că prietenii mei nu mi-au împărtăşit întotdeauna entuziasmul. Am crescut într-un cartier predominant catolic. Toţi prietenii mei au urmat şcoli catolice, au frecventat confesiunile din zilele de sâmbătă şi au participat la masa din zilele de duminică. Noi eram baptişti şi mergeam la biserică la fel de regulat. Pentru mine, mersul la biserică era la fel de plictisitor ca şi mersul la şcoală. Era doar ceva ce trebuia să fac. Pentru mine, părea că nu are nicio legătură cu lumea "reală", aşa cum o cunoşteam eu. Mama mea se implica cu respect în treburile bisericeşti şi şi-a dorit ca şi copiii ei să-i împărtăşească acest devotament. Dar nu am făcut niciodată acest lucru, în modul în care se aştepta de la mine.
   în subsolul bisericii mele, copiii frecventau cursurile şcolii de duminică. Cântam cântece şi profesorii mutau între ele, pe o rogojină lipicioasă, imaginile cartonate ale personajelor biblice. Baptiştii nu sunt cunoscuţi ca fiind în special deschişi la comunicarea cu cei din lumea de dincolo, cu oamenii cu capacităţi paranormale, şi la subiectul supranaturalului. încă de la o vârstă fragedă am auzit avertismente cu privire la activităţile diavolului şi despre importanţa de a-l urma pe Iisus, dar nu eram complet...

Sinuciderea în Lumea de Dincolo

   Atunci când o persoană îşi încheie viaţa fizică prin sinucidere, aceasta descoperă curând că a făcut o greşeală crucială. Sufletul intră în retrogradare. în loc să avanseze pe calea sufletului său, acesta trebuie să revizuiască, să reviziteze şi să reexperimenteze condiţiile care au dus la decizia sa.
   Cu ani în urmă, mi-am dat seama că a comunica cu spiritele celor care au plecat prin sinucidere a fost un pic diferită faţă de conectarea cu oamenii care au plecat pe caz de boală sau prin accident. Deoarece planul de viaţă pentru oamenii care se sinucid nu a fost finalizat, tranziţia lor diferă de a celor care au murit din cauze naturale. Deîndată ce ajung în lumina cerească a lumii de dincolo, aceştia nu se află printre "populaţia generală". Este asemeni unei persoane care a renunţat la şcoală înainte de absolvirea acesteia. Ei nu vor mai merge la şcoală în fiecare zi, dar pentru a avansa au nevoie de a învăţa şi de a finaliza o formă de educaţie sau de formare profesională. Când ne finalizăm planul de viaţă de pe Pământ, chiar dacă simţim că am luat deciziile "nepotrivite" sau că am făcut un dezastru total din viaţa noastră, în lumea de dincolo vom absolvi şi vom sărbători. Ni se dăruieşte o libertate expansivă care ne permite să creăm şi să experimentăm fericirea şi confortul care ne-ar fi putut ocoli în lumea fizică.
   Odată ce ajunge în lumea de dincolo, un suflet care s-a sinucis nu va experimenta acest tip de libertate. în schimb, acesta intră într-un centru angelic special unde este îngrijit şi iubit, şi în care va participa la vindecarea sa. Acesta va deveni conştient de motivele care au condus la decizia de a-şi încheia viaţa şi va începe să înţeleagă că existau şi alte acţiuni pe care le-ar fi putut face. Planul său de viaţă este revizuit, şi va deveni conştient de oportunităţile şi posibilităţile de schimbare pe care le-a refuzat. Empatia este dezvoltată, şi va simţi angoasa şi durerea celor care au fost afectaţi de moartea lui. Spre deosebire de tărâmul fizic, în care putem juca jocuri video, în care putem mânca şi bea în exces, în care ne putem uita televizor, şi în general, nega nevoile sufletului nostru, acesta este un mediu concentrat. Aici nu există negarea şi niciun loc pentru ascunziş. în acelaşi timp, este o atmosferă de iubire copleşitoare. Bunătatea şi compasiunea sunt aerul pe care îl respirăm. Acesta există peste tot.
   Oamenii care se sinucid au nevoie de ajutorul vostru. Poate chiar mai mult decât orice altă formă de moarte, voi sunt esenţiali pentru vindecarea lor. Dacă aveţi o persoană iubită care a murit în acest fel, cel mai probabil ea este apropiată şi învaţă de la voi. Următoarea sesiune este un exemplu al efectelor de vindecare pe care acţiunile noastre de pe Pământ îl poate avea pentru un suflet care a murit prin sinucidere.

   Acceptarea de Sine

   Austin a fost trimis la mine de către un psihoterapeut care îndrumă adesea oamenii către mine. Unii oameni aflaţi în terapie care au sentimente nevindecate după pierderea unei persoane dragi, beneficiază de multe ori dintr-o sesiune mediumică. Chiar la timp, dar părând un pic agitat, Austin a intrat în biroul meu şi şi-a pormit iPhone-ul lui pentru a înregistra sesiunea. Mi-am spus rugăciunea de început a sesiunii şi i-am dăruit câteva mesaje de la îngerul său. Apoi, mama şi o mătuşă de-a lui Austin şi-au făcut prezenţa. Au vorbit despre familia lui, au împărtăşit câteva amintiri amuzante şi i-au furnizat anumite informaţii interesante despre schimbările viitoare din cariera lui. Mama lui Austin a murit într-un mod neaşteptat de un anevrism cerebral, cu câţiva ani în urmă. Răspunsul său emoţional după ce a auzit de ea a fost emoţionant. Ştiind că mama lui se odihneşte în pace alături de sora sa în tărâmul spiritual, părea să-1 relaxeze. Pe măsură ce timpul consultanţei ajungea spre sfârşit, am avut un sentiment neliniştit că mai exista spiritul unei persoane de faţă cu care nu m-am putut conecta cu claritate.
   "Mai există cineva cu care ţi-ai dori să comunic?", l-am întrebat. "Pot simţi pe cineva aici, dar pare a fi un pic distant".
   "Da, există", a spus el. Am analizat vibraţia energiei în locul în care mă conectez cu cei dragi. Am simţit în continuare prezenţa unei persoane, dar destul de neclară şi nu am avut capacitatea de a mă conecta în mod clar cu aceasta. încep să suspectez că aceasta ar putea fi o persoană care s-a sinucis.

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun