Telefon: 0723 370 540

Trăieşte Periculos • iluminarea obişnuită pentru vremuri neobişnuite - Osho

Trăieşte Periculos • iluminarea obişnuită pentru vremuri neobişnuite - Osho

28,00 RON 30,00 RON
Disponibilitate: În Stoc
 Ai trăit un anumit tip de viaţă, un anumit stil, o anumită religie, o anumită politică. Ai urmat calea mulţimii, şi trăiai foarte confortabil, pentru că în jurul tău nu erau decât oameni ca tine. Ce făceai tu, făceau şi ei. Oricine altcineva făcea a...
Cu TVA: 28,00 RON
Cod produs: carte

 Ai trăit un anumit tip de viaţă, un anumit stil, o anumită religie, o anumită politică. Ai urmat calea mulţimii, şi trăiai foarte confortabil, pentru că în jurul tău nu erau decât oameni ca tine. Ce făceai tu, făceau şi ei. Oricine altcineva făcea acelaşi lucru; asta îţi dădea sentimentul că faci lucrul corect. Era cu neputinţă ca atâţia oameni să se înşele. Şi ca mulţumire pentru faptul că îi urmai, ei îţi ofereau respect, onoare. Egoul tău exulta. O astfel de viaţă este convenabilă, dar este plată. Trăieşti la orizontală - doar o felie foarte subţire de viaţă, precum o felie de pâine tăiată foarte subţire. Trăieşti liniar.
   A trăi periculos înseamnă a trăi vertical.
   Fiecare clipă are atunci o adâncime şi o înălţime. Ea atinge steaua cea mai îndepărtată şi abisul cel mai profund. Clipa nu cunoaşte linia orizontală. Dar atunci devii un străin în mulţime, te comporţi diferit de ceilalţi. Iar astea creează nelinişte în oameni, pentru simplul motiv că ei nu se bucură de viaţa lor, nu şi-au trăit viaţa, nu şi-au asumat responsabilitatea de a o trăi, nu au riscat nimic pentru a o avea - dar pentru că toţi erau ca ei, chestiunea asta nu s-a pus niciodată.

Editura: Litera

Autor: Osho

Format:13x20 cm

Număr pagini: 192

Greutate:150 gr.

Anul apariției: 2016

ISBN: 978-606-33-0641-9

Prefaţă ... 7
Introducere. Meditaţia: cheia universală ... 11

   PARTEA I. Fără porunci, doar câteva cerinţe ... 17

Invitaţia ... 19
Nu lăsa îndoiala să moară ... 20
Nu imita niciodată ... 21
Fereşte-te de acumularea de cunoştinţe ... 23
Iubeşte ... 24
Trăieşte fiecare clipă ... 25
Fii o fiinţă umană autentică ... 26
Nu lupta cu corpul tău ... 29
Trăieşte şi încearcă să afli ce este viaţa ... 31
Respectă viaţa, venerează viaţa ... 33
Fii creativ ... 34
Fii obişnuit ... 35
Regula de aur în viaţă este aceea că nu există reguli de aur ... 36
Trăieşte periculos ... 37
Trăieşte vigilent ... 44

   PARTEA a II-a. Iluminare obişnuită pentru vremuri neobişnuite ... 47

Credinţa este de împrumut, încrederea este a ta ... 49
Responsabilitatea de a fi liber ... 54
Conştienţa este singura moralitate ... 63
A fi total înseamnă a fi întreg ... 75
De la relaţie la a relaţiona ... 92
Facerea de bine, munca în folosul comunităţii şi alte căi spre iad ... 103 Adormit şi treaz ... 112

   PARTEA A III-A. Propuneri pentru un viitor de aur ... 131

Bogăţie în toate dimensiunile ... 133
Ştiinţa în serviciul vieţii ... 143
Educaţie pentru viaţă ... 154
Sfârşitul naţiunilor ... 165
Puterea conştienţei ... 173

pag. 26-27


   Existenţa nu cunoaşte decât un timp, timpul prezent. Limbajul e cel care creează trei timpuri şi trei mii de tensiuni în mintea ta. Existenţa nu cunoaşte decât un singur timp, iar acela este prezentul: şi în prezent nu este tensiune, este o profundă relaxare. Când eşti în mod real în prezent, nu există zile de ieri care să te tragă înapoi şi nici zile de mâine care să te ducă în altă parte, eşti relaxat.

   Pentru mine, a trăi clipa înseamnă a medita, a trăi în mod fundamental clipa. Şi atunci clipa este foarte frumoasă, parfumată, proaspătă. Nu îmbătrâneşte niciodată. Nu pleacă niciodată nicăieri.
   Noi venim şi trecem; existenţa nu se schimbă Nu timpul trece, noi venim şi trecem. Dar este o eroare: mai degrabă decât să observăm că noi "trecem", am inventat ceva măreţ, ceasul - "timpul trece".
   Gândeşte-te doar, dacă nu ar exista nici o fiinţă umană pe pământ, ar mai exista timpul? Oceanul tot se va apropia de ţărm, strivindu-şi valurile de stânci. Soarele va răsări, va apune, dar nu va exista nici dimineaţă, nici înserare. Timpul nu va exista ca atare. Timpul este invenţia minţii, iar acesta poate exista doar în raport cu ieri şi mâine; momentul prezent nu face parte din timp.
Când eşti pur şi simplu aici, acum, timpul nu există. Respiri, eşti viu, simţi, eşti deschis la orice se întâmplă în jurul tău.

   ii o fiinţă umană autentică

   În existenţă nu există ierarhie: nimeni nu e mai jos, nimeni nu e mai sus. Fiecare e doar el însuşi. Un copac este înalt, altul nu. Acest lucru nu înseamnă că cel înalt este superior şi cel mic inferior. Nu, în natură nu există ierarhie. Copacul mic are potenţialul de a fi un copac mic. Potenţialul lui ; maxim a fost atins; este fericit, pe deplin fericit. Nu se compară pe sine cu copacul mai înalt. Iar copacul înalt nu priveşte în jos cu ochii unui preşedinte care se uită la cetăţenii de rând, sau cu ochii unui prim-ministru care priveşte cetăţenii de rând. Copacul înalt este doar un copac înalt. Şi-a împlinit potenţialul. Ambii copaci au făcut acelaşi lucru; oricare le-ar fi fost potenţialul, l-au adus la împlinire... iar împlinirea este fericire deplină. Nu contează ce anume împlineşti.
Împlinirea potenţialului tău este fericirea deplină.
   Ţine minte: acceptă-ţi umanitatea cu bucurie, ca pe un dar al existenţei - nu te simţi ca şi cum ai fi fost gonit din Grădina Raiului, ca şi cum ai fi comis un păcat pentru care ar trebui să te căieşti.
   Iisus spune: "Căieşte-te! Căieşte-te!" Pentru ce? Pentru că Adam şi Eva au mâncat un măr? Pentru asta trebuie să ne căim? Acum doctorul nu îmi permite, dar toată viaţa am mâncat mere, cel puţin şase pe zi. Aceasta a fost dieta mea principală. Dacă există cineva care a comis păcatul originar, eu sunt acela! Săracii Adam şi Eva... pentru nu-mai un măr. Şi probabil că fiecare a mâncat numai jumătate; poate că şi şarpele a gustat puţin. Habar nu am, pentru că oamenii care au creat aceste poveşti nu ne-au lăsat nici un indiciu. Nu ne-au lăsat decât un mic fragment şi le-a părut suficient.
   Încă suntem în Grădina Raiului. Asta este ceea ce vreau ca tu să înţelegi. Această existenţă este Grădina Raiului,...


pag. 70-71


   Când trăieşti clipa prezentă, mintea nu mai este acolo - pentru că mintea înseamnă gândire. Cum poţi gândi în prezent? Te poţi gândi la viitor; acesta nu se află încă acolo, prin urmare mintea poate visa la el. Mintea poate face două lucruri: fie se deplasează în trecut... există suficient spaţiu în care să se mişte, vastul spaţiu al trecutului, poate merge prin el fără încetare. În egală măsură, mintea poate călători în viitor - un alt spaţiu vast, fără sfârşit, îţi poţi imagina şi imagina şi visa. Dar cum ar putea funcţiona mintea în prezent? Nu are spaţiu suficient pentru nici o mişcare.
   Prezentul este doar linie despărţitoare, nimic mai mult. Nu are spaţiu. Ea desparte trecutul de viitor, este doar o linie despărţitoare. Poţi să fii în prezent, dar nu poţi gândi; pentru a gândi este nevoie de spaţiu. Gândurile au nevoie de spaţiu, sunt ca lucrurile - ţine minte asta. Gândurile sunt lucruri subtile, sunt materiale; nu sunt spirituale, pentru că dimensiunea spiritualului începe doar din punctul în care nu mai există gânduri. Gândurile sunt lucruri materiale, foarte subtile, şi orice e material are nevoie de spaţiu. Nu poţi gândi în prezent; în momentul în care începi să gândeşti este deja vorba despre trecut.
   Vezi cum răsare soarele; îl priveşti şi îţi spui: "Ce răsărit frumos!" - dar e deja în trecut. Când răsare soarele, nici măcar nu ai suficient timp pentru a spune: "Ce frumos!", pentru că timpul necesar pentru a pune cap la cap aceste cuvinte face ca experienţa să fie deja în trecut, mintea deja a stocat-o în amintiri. Dar exact în momentul răsăritului, cum ar fi posibil să gândeşti? Ce ai putea gândi? Poţi să fii cu soarele care răsare, dar nu poţi gândi. Pentru tine există suficient spaţiu, dar nu şi pentru gânduri.
   Întâlneşti o floare frumoasă în grădină şi îţi spui: "Ce trandafir frumos!" - dar acum nu mai eşti în momentul acesta cu trandafirul; este deja o amintire. Când floarea este acolo şi eşti şi tu acolo, prezenţi unul pentru celălalt, cum te-ai putea gândi? La ce te-ai gândi? Cum ar fi gân-direa posibilă? Nu există spaţiu pentru ea. Spaţiul este foarte strâmt - de fapt, nu există deloc spaţiu -, tu şi floarea nici măcar nu puteţi exista ca două entităţi pentru că nu există spaţiu pentru două, doar o entitate poate să existe.
   Tocmai de aceea, când eşti cu adevărat prezent, tu eşti floarea, iar floarea a devenit tu. Tu eşti de asemenea un gând - floarea este şi ea un gând din minte. Când nu există gândire, cine este floarea şi cine este cel care observă? Observatorul devine cel observat. Brusc, limitele dispar. Brusc, te-ai contopit cu floarea şi floarea s-a contopit cu tine. Brusc, nu mai sunteţi două entităţi - nu mai există decât una singură.
   Dacă începi să te gândeşti, veţi deveni iar doi. Dacă nu gândeşti, unde este dualitatea? Când exişti cu floarea, şi nu gândeşti, are loc un dialog, nu o conversaţie ci un dialog. Când exişti împreună cu persoana iubită are loc un dialog, nu o conversaţie, pentru că nu există două entităţi. Stând alături de persoana iubită, ţinându-i mâna, pur şi simplu exişti. Nu te gândeşti la zilele care au trecut; nu te gândeşti la viitor - eşti aici, acum. Şi este atât de frumos să fii aici şi acum, atât de intens; nici un gând nu poate pătrunde în această trăire intensă. Iar poarta prezentului este foarte strâmtă. Două entităţi nu pot intra prin ea,...


pag. 146-147


   Dacă omul nu este decât materie, atunci sensul vieţii dispare. Ce sens ar putea avea viaţa dacă omul nu ar fi decât materie? Care poezie ar mai fi posibilă, care semnificaţie, ce glorie? Ideea potrivit căreia omul este materie îl reduce pe acesta la un statut nedemn. Aşa-zisa ştiinţă îi răpeşte omului întreaga glorie. De aceea lumea este măcinată de un sentiment de lipsă de sens.
   Oamenii se simt cu desăvârşire goi. Da, dispun de maşini mai bune, de tehnologii mai bune, de case mai bune, de mâncare mai bună. Dar toată această evoluţie şi acest progres material nu au nici o valoare dacă nu priveşti în tine - dacă nu găseşti ceva ce transcende materia, mintea, sufletul -, dacă nu simţi gustul a ceea ce este dincolo. Iar ceea ce este dincolo este negat de ştiinţă.
   Ştiinţa împarte viaţa în două categorii: ceea ce este cunoscut şi ceea ce este necunoscut. Religiozitatea împarte viaţa în trei categorii: ceea ce este cunoscut, ceea ce nu este cunoscut şi ceea ce nu poate fi cunoscut. Înţelesul vine din ceea ce nu poate fi cunoscut, din incognoscibil. Ceea ce este cunoscut este ceea ce era necunoscut ieri, ceea ce este necunoscut este ceea ce va deveni cunoscut mâine. Nu există diferenţă calitativă între cunoscut şi necunoscut, este vorba doar de o chestiune de timp.
   Incongnoscibilul este diferit calitativ de lumea cunoscută şi de cea necunoscută. Incognoscibilul înseamnă că misterul rămâne; oricât de profund l-ai pătrunde, nu îl vei putea dezbrăca de mister. De fapt, se întâmplă contrariul, cu cât pătrunzi mai adânc, cu atât mai mult se adânceşte şi misterul. Vine un moment în viaţa exploratorului religios când acesta se evaporă în mister precum o picătură de rouă în soarele dimineţii. Numai misterul rămâne. Este culmea cea mai înaltă a împlinirii, a mulţumirii; în felul acesta ajungi acasă. Poţi să-i spui Dumnezeu, nirvana, sau oricum vrei.
   Nu sunt împotriva ştiinţei - abordarea mea este în mare măsură ştiinţifică. Dar ştiinţa are limitări, iar eu nu mă opresc acolo unde se opreşte ştiinţa; continui să merg mai departe.
   Foloseşte ştiinţa, dar nu te lăsa folosit de ea. Este bine că dispunem de tehnologie de vârf; în mod cert ajută omul să scape de munca asiduă şi de sclavie. Tehnologia este de ajutor atât omului, cât şi animalelor. Şi animalele sunt torturate; şi ele suferă foarte mult pentru că le folosim. Maşinile le pot înlocui, maşinile pot face toată munca. Atât oamenii, cât şi animalele pot fi liberi.
   "Mi-ar plăcea ca umanitatea să fie complet eliberată de muncă, pentru că numai aşa omul se dezvoltă - la nivel estetic, la nivel de sensibilitate, la nivel de relaxare şi de meditaţie. Vei deveni mai artistic şi mai spiritual pentru că vei avea timp şi energie la dispoziţie.
   Nu sunt împotriva ştiinţei, nu sunt deloc anti-ştiinţă. Mi-ar plăcea ca lumea să aibă să mai multă ştiinţă, pentru ca omul să aibă energie disponibilă pentru lucruri mai înalte.
   Noua umanitate nu va mai avea puşcării şi nici judecători sau experţi judiciari. Aceştia sunt absolut inutili, excrescenţe canceroase în corpul societăţii. Vor exista cu siguranţă oameni de ştiinţă; fiinţe miloase şi meditative...

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Nota: Rău           Bun